Acţiune oblică. Sentința nr. 726/2015. Judecătoria SEGARCEA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 726/2015 pronunțată de Judecătoria SEGARCEA la data de 04-05-2015 în dosarul nr. 726/2015
DOSAR NR._ - ieșire din indiviziune -
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA S. - JUDEȚUL D.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 726/2015
Ședința publică de la 04.05.2015
Președinte – D. O. – Președinte judecătorie
Grefier - L. C.
x.x.x.x.
Pe rol, judecarea cauzei civile formulată de reclamantul C. F., în contradictoriu cu pârâții N. A., C. M. și E. G., având ca obiect ieșire din indiviziune.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamantul, asistat de av. B. Mihăloiu, lipsind pârâții.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apărătorul reclamantului arată că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat.
Nemaifiind alte cereri formulate sau alte probe spre administrare, instanța consideră cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Apărătorul reclamantului învederează că, dat fiind faptul că titlul de proprietate, care a fost temeiul cererii de ieșire din indiviziune, a fost desființat în mod irevocabil de către instanță, urmează să se constate că acestei acțiuni îi lipsește obiectul.
J U D E C A T A
Deliberând asupra cauzei:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei S., sub nr._, din data de 13.11.2012, reclamantul C. F. a chemat în judecată pe pârâții N. A., C. M. și E. G. solicitând instanței ca, pe calea acțiunii oblice, să dispună ieșirea din indiviziune a părților pentru terenul în suprafață de 2,99 ha ce face obiectul TDP nr. 3008-2218/31.08.2002 și să se constate valabilitatea vânzării intervenită între reclamant și pârâta N. A. cu privire la suprafața de 1 ha, situată în extravilanul loc. S., ce face parte din terenul de 2,99 ha, conform înscrisului sub semnătură privată denumit „Chitanță”, încheiat la data de 09.01.2008, iar sentința ce se va pronunța să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare cu privire la suprafața de teren de 1 ha menționată.
În motivarea cererii, reclamantul a învederat că, la data de 09.01.2008, între el și pârâta N. A. a intervenit o convenție de vânzare-cumpărare, prin care aceasta din urmă a promis vânzarea imobilului de 1 ha, pentru prețul de 1.500 lei, ce a fost achitat integral, convenind cu pârâta ca, în termen de 30 de zile, să se prezinte la notar în vederea autentificării vânzării, însă pârâta nu și-a îndeplinit această obligație.
Reclamantul a mai arătat că, ulterior, a constatat ca pârâta N. A. nu era unica proprietară a terenului în litigiu, subzistând o stare de indiviziune între ea și ceilalți pârâți asupra acestui teren, astfel încât, pe calea acțiunii oblice, a solicitat lichidarea stării de indiviziune pentru a putea fi validată vânzarea.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1669 și urm. C.civ. și art. 728 C.civ. (vechi).
În dovedirea cererii, reclamantul a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, a probei testimoniale și luarea unor interogatorii pârâților.
Cererea a fost legal timbrată.
La dosarul cauzei au fost depuse: înscrisul sub semnătură privată denumit "Chitanță", încheiat la data de 09.01.2008, certificatul de sarcini nr._/05.10.2012, eliberat de OCPI D., certificatul fiscal nr. 2306/04.10.2012, eliberat de Primăria S., TDP nr. 3008-2218/31.08.2002, certificatul de moștenitor nr. 680/1974 al notariatului de Stat Local Băilești, jud. D., privind moștenirea defunctei E. P..
Prin încheierea de ședință de la termenul de judecată din data de 30.01.2013, instanța a dispus disjungerea capătului de cerere principal având ca obiect ieșirea din indiviziune (cauza de față), de capătul doi al cererii deduse judecății având ca obiect pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărător.
Prin încheierea de ședință de la termenul de judecată din data de 06.03.2013, în temeiul art. 244 alin. pct. 1 C.pr.civ., judecarea cauzei a fost suspendată până la soluționarea irevocabilă a cauzei cu nr._, având ca obiect ieșire din indiviziune.
La solicitarea reclamantului, formulată la data de 27.05.2013, cauza a fost repusă pe rol arătând că a fost suspendată în mod eronat, fiind acordat termen de judecată la data de 19.06.2013.
La termenul respectiv – 19.06.2013 -, constatând că în mod eronat a fost suspendată prezenta cauză, ținând seama că obiectul acesteia este ieșire din indiviziune, iar obiectul dosarului civil nr._ are ca obiect capătul doi al cererii de chemare în judecată, respectiv pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, pe calea acțiunii oblice, astfel încât a încuviințat repunerea pe rol a cauzei de față.
La data de 11.09.2013, pârâtul E. G. a depus note scrise la dosar arătând că suprafața de teren de 2,99 ha, înscrisă în TDP nr. 3008-2218/31.08.2002, este în curs de judecată în dosarul nr._, în care el are calitatea de reclamant - pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra acestei suprafețe -, motiv pentru care a solicitat instanței să nu se înstrăineze această suprafață până la soluționarea dosarului nr._, având ca obiect litigiu fond funciar, și stabilirea proprietarului, fiind depus certificatul de grefă cu privire la dosarul nr._, eliberat de grefa Judecătoriei S..
A fost administrat interogatoriul pârâtului E. G., la solicitarea reclamantului, răspunsurile acestuia fiind consemnate în scris iar fila atașată la dosar.
De asemenea, a fost depus la dosarul cauzei certificatul de moștenitor nr. 680/15.08.1974, eliberat de Notariatul de Stat Local Băilești și o copie a actului de identitate al pârâtei N. A. și o adeverință medicală emisă pe numele acesteia.
Prin încheierea de ședință din data de 25.09.2013, cauza a fost suspendată până la soluționarea definitivă și irevocabilă a dosarului civil nr._ al Judecătoriei S., având ca obiect litigiu fond funciar.
Prin referatul întocmit de grefa instanței, din data de 26.02.2015, s-a solicitat a se dispune măsurile legale întrucât sentința civilă pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei S. a rămas definitivă la data de 23.06.2014, fiind acordat termen de judecată la data de 30.03.2015, cu citarea părților.
A fost atașată la dosar copia sentinței civile nr. 1124/18.09.2013, pronunțată de Judecătoria S. în dosarul nr._, cu mențiunea rămânerii irevocabile.
La data de 09.03.2015, pârâtul E. G. a depus note scrise la dosar, solicitând închiderea dosarului nr._, întrucât este unicul proprietar al terenului în litigiu, conform hotărârii judecătorești nr. 1124/18.09.2013, pronunțată de Judecătoria S. în dosarul nr._, fiind depuse la dosar TDP nr. 3008-2218/31.08.2002, TDP nr. 2626-_/16.03.1998, copia sentinței civile nr. 1124/18.09.2013 pronunțată de Judecătoria S., pronunțată în dosarul nr._, copia deciziei civile nr. 431/23.06.2014 a Tribunalului D. și adeverința nr. 1819/09.03.2015, eliberată de Primăria S..
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Între reclamant, în calitate de cumpărător și pârât N. A., în calitate de vânzătoare, s-a încheiat o convenție de vânzare-cumpărare, având ca obiect terenul extravilan în suprafață de 1 ha situat în orașul S., jud. D. și identificat în tarlaua 27 .> Pe de altă parte, prin sentința civilă nr. 1124/18.09.2013 rămasă definitivă la data de 23.06.2014 și pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei S., s-a constatat nulitatea parțială a titlului de proprietate nr. 3008-2218/31.08.2002 dispunându-se radierea de la rubrica "Cetățeanul" a numelui C. M. și N. A. .
În consecință, se observă că pârâta N. A. nu mai are calitatea de proprietar al terenului identificat în tarlaua 27 . fiind E. G., conform sentinței civile amintite anterior.
Promisiunea sinalagmatică este înțelegerea precontractuală cea mai apropiată de vânzare, părților nemairămânându-le decât să consimtă în fața notarului public asupra vânzării propriu-zise, ale cărei elemente esențiale (lucrul vândut și prețul) sunt deja fixate prin acordul realizat la încheierea promisiunii, obligația de a consimți fiind și ea asumată ferm de ambele părți contractante.
În aceste condiții, se reține că instanța, pe baza acordului de voințe valabil exprimat de părți, are posibilitatea să constate că un contract s-a încheiat și să dispună executarea obligațiilor asumate prin acesta, lucru juridic perfect valabil..
În cazul în speță, se constată ca acest acord de voințe nu s-a realizat, antecontractul fiind încheiat cu un neproprietar.
Nu mai puțin, sub incidența art. 1080 C. civ. are importanță juridică "minima negligentia" cumpărătorului, care, încălcând obligația de a se convinge că a contractat cu un "verus dominus", răspunde pentru culpa lata în sensul că, reclamantul, cu toate că avea cunoștință de această neregularitate, nu a încercat nici rectificarea antecontractului și nici obținerea unui alt acord al vânzătoarei, cu toate că avea aceste posibilități.
Față de cele învederate și constatând că pârâta promitentă a promis înstrăinarea unor bunuri ce nu se află în patrimoniul său, instanța va respinge acțiunea ca fiind neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea civilă formulată de reclamantul C. F., cu domiciliul în S., ., jud. D., în contradictoriu cu pârâții N. A., cu domiciliul în S., ., jud. D., C. M., cu domiciliul în S., ., jud. D. și E. G., cu domiciliul în S., ., jud. D.. având ca obiect ieșire din indiviziune, pe calea acțiunii oblice.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 04.05.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
D. O. L. C.
RED.D.O/TEHN.D.F.I/6 EX./09.06.2015
| ← Pretenţii. Sentința nr. 790/2015. Judecătoria SEGARCEA | Pretenţii. Sentința nr. 731/2015. Judecătoria SEGARCEA → |
|---|








