Revendicare imobiliară. Sentința nr. 775/2015. Judecătoria SEGARCEA

Sentința nr. 775/2015 pronunțată de Judecătoria SEGARCEA la data de 18-05-2015 în dosarul nr. 775/2015

DOSAR NR._ - revendicare imobiliară –

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA S. - JUDEȚUL D.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 775/2015

Ședința publică de la 18.05.2015

Președinte – D. O. – Președinte judecătorie

Grefier - L. C.

x.x.x.x.

Pe rol, soluționarea acțiunii civile formulată de reclamanta Ț. Ș., în contradictoriu cu pârâtul T. G., având ca obiect revendicare imobiliară.

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns av. B. Mihăloiu, pentru reclamantă, lipsă fiind părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Apărătorul reclamantei învederează că nu are obiecțiuni cu privire la conținutul raportului de expertiză, precizând că nu mai are alte cereri.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

Apărătorul reclamantei solicită admiterea acțiunii, să fie obligat pârâtul să-i elibereze terenul ce-i aparține clientei sale, urmând a fi stabillită linia de hotar. Precizează că pentru imobilul dedus judecății a fost întocmită documentație cadastrală, iar expertul respectă și această documentație. Solicită, totodată, obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată constnmd în taxa de timbru și onorariul expertului.

INSTANȚA

Deliberând, constată:

Prin acțiunea înregistrată la Judecătoria S. sub nr._ din data de 13.10.2014, reclamanta Ț. Ș. a chemat în judecată pe pârâtul T. G. solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, acesta să fie obligat să-i lase în deplină proprietate și posesie un teren în suprafață de 262 m.p. situat în intravilanul . și se stabilească linia de hotar legală între cele două proprietăți.

În motivarea acțiunii, reclamanta a învederat că terenul în litigiu a aparținut autorului ei, T. I., conform TDP nr. 361-_, fiind unica moștenitoare a acestuia, așa cum rezultă din certificatul de moștenitor nr. 981/15.09.1992, întocmit de notariatul de Stat Local Băilești.

Reclamanta pretinde că în luna mai a anului 2011, vecinul ei, T. G., a desființat gardul despărțitor al celor două proprietăți, cu scopul declarat de a-l înnoi, însă noul gard nu a mai respectat vechiul amplasament și semnele vechi de hotar. Ca urmare a mutării gardului, pârâtul i-a ocupat circa 262 mp, iar gardul amplasat nu mai respectă hotarul corect.

Reclamanta solicită ca pârâtul să fie obligat să respecte dreptul de proprietate, iar instanța să hotărască și linia de hotar corectă între cele două proprietăți.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 480 și urm. Cciv., și s-a solicitat dovada cu înscrisuri, interogatoriu, expertiza topografică și proba testimonială.

Cererea a fost legal timbrată.

Au fost depuse la dosarul cauzei, în copie conformă cu originalul, următoarele înscrisuri: TDP nr. 361-_/23.03.1995, plan de amplasament și delimitare a imobilului, certificat de sarcini nr._/24.09.2013 eliberat de OCPI D., copie a actului de identitate al reclamantei și certificatul de moștenitor nr. 981/15.09.1992 autentificat de Notariatul de Stat Județean Local Băilești .

Deși legal citat, pârâtul nu s-a prezentat în fața instanței și nici nu a formulat întâmpinare.

Prin încheierea de ședință din data de 16.02.2015, instanța a dispus efectuarea unei expertize topografice, având ca obiective:

- identificarea suprafeței de 1.989 m.p., ce aparține reclamantei, precum și a suprafeței de 262 m.p. pretins ocupată de pârât;

- identificarea liniei de hotar ce a existat anterior modificării gardului despărțitor între cele două proprietăți;

- identificarea diferențelor de poziționare între vechea linie de hotar și actuala linie de hotar, pe care este construit gardul despărțitor;

- stabilirea suprafețelor de teren la care sunt îndreptățiți reclamanta și pârâtul conform actelor de proprietate, raportat la posesia de fapt actuală.

Raportul de expertiză a fost depus la data de 24.04.2015.

În cauză, la cererea reclamantei - cerere încuviințată de instanță -, a fost audiat martorul A. T., a cărui declarație, sub prestare de jurământ, a fost consemnată și atașată la dosarul cauzei.

Față de conținutul raportului de expertiză, nu au fost formulate obiecțiuni.

Analizând actele aflate la dosar, instanța reține următoarea situație de fapt:

În ceea ce privește legea aplicabilă, instanța constată că în cauză sunt incidente dispozițiile Codului civil din 1865, având în vedere prevederile art. 6 alin. 5 din N.C.civ., conform cărora dispozițiile legii noi se aplică tuturor actelor și faptelor încheiate după . acestora.

În cazul din speță, modificarea liniei de hotar s-a realizat în mai 2011, deci anterior intrării în vigoare a N.C.civ. (01.10.2011).

În ceea ce privește starea de fapt, prin cererea formulată, reclamanta a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța, pârâtul să fie obligat să-i lase în deplină proprietate și posesie un teren în suprafață de 262 m.p. situat în intravilanul . și se stabilească linia de hotar legală între cele două proprietăți

Art. 480 din Codul civil reglementează dreptul de proprietate cu toate cele trei componente ale sale (usus, fructus și abusus), ca drept absolut, exclusiv și perpetuu.

Proprietarul care a pierdut posesia bunului său poate exercita împotriva posesorului neproprietar acțiunea în revendicare pentru a obține de la cel din urmă recunoașterea (respectarea) dreptului de proprietate.

Acțiunea în revendicare imobiliară este o acțiune petitorie, reală și imprescriptibilă.

Pornind de la aceste considerente de ordin teoretic, instanța retine că reclamanta Ț. Ș. este proprietara terenului intravilan în suprafață de 1989 mp, din măsurători rezultând suprafața de 1748 mp, identificat în tarlaua 69 parcelele 3087 și 3077, conform TP nr. 361-_/23.03.1995 și a certificatului de moștenitor nr. 981/1992 eliberat de Notariatul de Stat Local Băilești.

În ceea ce-l privește pe pârâtul T. G., din raportul de expertiză reiese ca acesta are în proprietate suprafața de 1.822 mp, însă din măsurători a rezultat suprafața de 1.775 mp .

Expertiza întocmită a reliefat faptul că proprietatea reclamantei se învecinează la Est cu cea a pârâtului, ambele proprietăți având o suprafață mai mică decât cea prevăzută în titlu de proprietate, și anume suprafața reclamantei fiind mai mica cu 241 mp iar cea a pârâtului cu 47 mp.

De altfel, din declarația martorului A. T. reiese ca pârâtul a ocupat o parte din suprafața reclamantei în momentul construirii gardului despărțitor.

Având în vedere concluziile pertinente ale expertizei, în sensul că identificarea diferențelor de poziționare s-a determinat în funcție de diferențele de teren în minus, instanța apreciază ca pârâtul ocupă din terenul reclamante o suprafață de 97 mp, astfel că urmează a obliga pârâtul T. G. să lase reclamantei în deplină proprietate și liniștită posesie o suprafață de teren intravilan, de 97 mp, cuprinsă în titlul de proprietate nr. 361-_/23.03.1995 și identificată în raportul de expertiză ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, de punctele 15-28-10-11-12-13-14-15.

Față de aceste aspecte, instanța urmează ca, in temeiul art. 584 si art. 480 C. civil, sa admită acțiunea și sa stabilească liniile de hotar dintre proprietățile părților pe aliniamentul 10-11-12-13-14-15-1 și identificată în raportul de expertiză ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

În temeiul art. 453 Cod procedură civilă, fiind in culpă procesuală, pârâtul va fi obligat către reclamantă la plata cheltuielilor de judecată constând în taxa de timbru și onorariu de expert, dovedite cu actele justificative aflate la dosarul cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de reclamanta Ț. Ș., CNP-_, cu domiciliul în ., jud. D., în contradictoriu cu pârâtul T. G., domiciliul în ., având ca obiect revendicare imobiliară.

Obligă pârâtul T. G. să lase reclamantei în deplină proprietate și liniștită posesie o suprafață de teren, intravilan, de 97 mp, cuprinsă în titlul de proprietate nr. 361-_/23.03.1995 și identificată în raportul de expertiză ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, de punctele 15-28-10-11-12-13-14-15.

Stabilește linia de hotar între cele două proprietăți stabilită prin punctele 10-11-12-13-14-15-1 și identificată în raportul de expertiză ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Obligă pârâtul la plata către reclamantă la plata sumei de 778 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare la Judecătoria S..

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18.05.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

D. O. L. C.

Red.D.O./tehn. D.F.I.

4 ex./11.06.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Revendicare imobiliară. Sentința nr. 775/2015. Judecătoria SEGARCEA