Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Hotărâre din 11-03-2015, Judecătoria SEGARCEA

Hotărâre pronunțată de Judecătoria SEGARCEA la data de 11-03-2015 în dosarul nr. 433/2015

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA S. – JUDEȚUL D.

SENRINȚA CIVILĂ NR 433

Ședința publică din 11.03.2015

Completul constituit din:

Președinte – R. M. F.

Grefier – C. D. D.

Pe rol judecarea acțiunii civile formulate de reclamanta . în contradictoriu cu pârâta J. A., având ca obiect hotărâre care să țină loc de act autentic.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns reclamanta prin consilier juridic B. M. cu delegație aflată la dosarul cauzei, lipsă fiind pârâta.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Reclamanta prin consilier juridic arată că nu are de formulat obiecțiuni cu privire la raportul de expertiză și arată că nu are alte probe de administrat.

Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Reclamanta prin consilier juridic solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată. Fără cheltuieli de judecată.

Instanța declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei S. la data de 22.04.2014, sub numărul de dosar_, reclamanta . a solicitat în contradictoriu cu pârâta J. A. ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate valabilitatea antecontractului de vânzare cumpărare intervenit între reclamantă și pârâtă la data de 06.08.2012, pentru imobilul teren extravilan, în suprafață de 5,71 ha, situat în loc. Teslui, jud. D., T 99, P 10/1, menționate în TdP nr. 1430-_/26.04.2002, pentru suma de 34.260 lei.

În motivarea acțiunii, reclamanta arată că între ea în calitate de cumpărător și pârâtă în calitate de vânzător a intervenit un antecontract de vânzare-cumpărare având ca obiect terenul în suprafață totală de 5,71 ha teren arabil extravilan, situat pe raza .,, imobil înstrăinat de pârâți pentru suma de 34.260 lei.

S-a mai învederat că încă din momentul încheierii antecontractului de vânzare cumpărare reclamanta a plătit prețul si a intrat în posesia terenului, comportându-se ca un adevărat proprietar, dar pârâta refuză să se prezinte la notar în vederea încheierii contractului în formă autentică. Mai invocă art.1270 N.c.c. potrivit căruia „ convențiile legal făcute au putere de lege intre părțile contractante” și art.1516 N.c.c. ce consacră principiul executării în natură a obligațiile și art. 1528 N.c.c. care dispune că în cazul neîndepliniri obligației de a face creditorul poate fi autorizat să o ducă la îndeplinire pe cheltuiala debitorului, arătând că din aceste depoziții se deduce că legiuitorul permite instanței să suplinească voința debitorului și să pronunțe o hotărâre care să țină loc de contract de vânzare.

Face precizarea că a achitat în totalitate prețul bunului cumpărat iar actul de vânzare-cumpărare urma să se încheie la biroul notarului public în termen de cel mai târziu 3 luni de la data perfectării antecontractului, termen în care pârâta se obligă să întocmească documentația cadastrală și cartea funciară iar în caz de neexecutare a acestei obligații de către pârâtă, reclamanta era îndreptățită să solicite instanței judecătorești pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract de vânzare-cumpărare.

Reclamanta susține că a intrat în stăpânirea terenului de la data încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare, teren pe care l-a cultivat și folosit purtându-se ca un adevărat proprietar și că a încercat soluționarea pe cale amiabilă a litigiului, notificând pârâta pentru a se prezenta la notariat in vederea perfectării actului în formă autentică.

În motivarea în drept a acțiunii, reclamanta a indicat disp.art.1179, 1244, 1268, 1270, 1516, 1527, 1528, 1522, 1523, 1669 C.civil și art.116 și 126 C.civil.

În susținerea cererii, reclamantul a solicitat administrarea probei cu martori și interogatoriu pârâtei.

În dovedirea cererii reclamantul in conformitate cu art. 194 Cod proc.civ., a depus la dosar; Furnizare informații de bază cu privire la societatea reclamantă, eliberată sub nr._/30.04.2014 de către Oficiul Național al Registrului Comerțului, certificat de sarcini nr._/14.05.2014 și adresa nr_/14.05.2014–OCPI D., certificat atestare fiscală nr . 2098/19.05.2014 –Primăria Teslui, certificat de informare cu privire la procedura medierii din data de 18.04.2014, antecontractul nr. 100 încheiat la data de 06.08.2012, notificare, TdP nr. 1430-_/26.04.2002, certificat de deces J. M., sesizare pentru deschiderea procedurii succesorale pentru defuncta J. M., copie Ci și acte de stare civilă pârâtă, certificat atestare fiscală nr. 4367/11.12.2012–Primăria Teslui, împuternicire de reprezentare dată de reclamantă consilierului juridic B. M., hotărârea asociatului unic al . din data de 09.04.2014, interogatorii .

Instanța a încuviințat pentru reclamantă- proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriul pârâtei și proba testimonială cu martorul G. B. S., a căruii declarație a fost consemnată și atașată la dosar –fila 33 .

Cererea a fost legal timbrată în conformitate cu dispozițiile art. 2 alin. 1 din OUG 80/2013.

Pârâta deși legal citată nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat la judecarea cauzei.

Instanța, din oficiu a dispus administrarea probei cu expertiza tehnică în specialitatea topografie având ca obiective: identificarea suprafeței de teren astfel cum a fost indicată în acțiune și în convenția părților, prin determinarea întinderii, a amplasamentului, a vecinătăților, a poziției cadastrale, întocmirea unor schițe, evaluare, expertiză avizată OCPI, desemnând pentru efectuarea lucrării pe expert L. F..

La data de 17.02.2015 expertul L. F. în specialitatea topografie cadastru a depus la dosar raportul de expertiză solicitata de instanță, filele 60-66.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Din înscrisul sub semnătura privată denumit „antecontract de vânzare cumpărare" încheiat sub nr 100 la data de 06.08.2012 între reclamanta . și pârâta J. A., depus de reclamantă la dosar, coroborat cu declarațiile martorului audiat G. B. S., instanța reține ca la data de 06.08. 2012 între reclamantă, în calitate de promitent-cumpărător și pârâtă în calitate de promitent - vânzător, s-a încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare având ca obiect suprafața de teren extravilan de 5,71 ha situat în loc. Teslui, jud. D., T 99, P 10/1, menționat în TdP nr. 1430-_/26.04.2002, pentru suma de 34.260 lei.

Prețul stabilit de părți a fost de_ lei si a fost achitat la data de 06.08.2012 reclamanta intrând de la această dată în posesia imobilului teren sus menționat .

Din titlul de proprietate nr. 1430-_/26.04.2002 reiese că numitei J. M. i s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra terenului ce a făcut obiectul convenției

În cuprinsul sesizării pentru deschiderea procedurii succesorale privind pe numita J. M. se menționează faptul că aceasta a decedat la data de 17.12.2001, aspect reieșit și certificatul de deces . nr_ eliberat de Primăria Teslui la data de 19.12.2001, depus la dosar de reclamantă iar pârâta este singura moștenitoare a acesteia, în calitate de descendent de gradul I -fiică.

Potrivit certificatului de atestare fiscală eliberat de Primăria Teslui, terenul figurează în evidențe pe numele pârâtei J. A. fără a avea debite iar potrivit certificat de sarcini nr ._/14.05.2014–OCPI D., rezultă că nu s-au găsit înscrise sarcini cu privire la acest teren.

Terenul în litigiu a fost identificat și individualizat de exp. topo L. F., din măsurători rezultând că are suprafața de_ mp, între aceleași vecinătăți, părțile neavând de formulat obiecțiuni față de raportul de expertiză iar corectitudinea datelor topografice a fost avizată de OCPI D..

Martorul audiat în cauză, G. B. S., a confirmat cele menționate în clauzele înscrisului sub semnătură privată, arătând că de la acea dată reclamanta este în posesia terenului sus-menționat, precum și că părțile s-au înțeles să se prezinte ulterior la notar pentru încheierea contractului în formă autentică, însă nu cunoaște de ce nu s-au prezentat, cu toate că reclamanta le-a solicitat îndeplinirea obligației.

Deși legal citată la interogatoriu, pârâta nu s-au prezentat, din motive nejustificate, în temeiul art. 358 C.p.civ. instanța urmând să considere această împrejurare ca o mărturisire deplină din partea acesteia față de susținerile reclamantei, respectiv existența refuzului de a încheia actul în formă autentică.

În speța, sunt aplicabile prevederile Noului cod civil - potrivit art. 5 din Legea 71/2011 pentru punerea în aplicare a Noului Cod Civil, conform căruia acesta se aplică tuturor actelor juridice încheiate după . (la 01.10.2011), convenția din speță fiind încheiată la 06.08.2012 .

Conform art. 1669 alin. 1 si 2 din Noul Cod Civil:”(1) Când una dintre părțile care au încheiat o promisiune bilaterală de vânzare refuză, nejustificat, să încheie contractul promis, cealaltă parte poate cere pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract, dacă toate celelalte condiții de validitate sunt îndeplinite. (2) Dreptul la acțiune se prescrie în termen de 6 luni de la data la care contractul trebuia încheiat”, prevederi generale referitoare la promisiunea de a contracta existând și în art. 1279 din NCC.

Având în vedere că în cauză sunt îndeplinite condițiile textului de lege anterior menționat, instanța va admite acțiunea reclamantei și va constata valabilitatea convenției, urmând ca hotărârea să țină loc de act autentic.

Astfel instanța reține că, din probele administrate, rezultă că între părți a fost încheiată o promisiune bilaterală de vânzare – cumpărare care îndeplinește toate condițiile de valabilitate, reclamanta și-a îndeplinit obligația de plată a prețului și a intrat în posesia terenului de la acea dată, iar pârâta refuză nejustificat să se prezinte la notar în vederea încheierii actului autentic.

În temeiul art. 453 C.p.civ., se va lua act că reclamanta nu solicită obligarea pârâtei la cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea formulată de reclamanta ., sediul procesual ales în C., . Malmo, nr. 30, . în contradictoriu cu pârâta J. A., domiciliată în . Moșneni, ., D.

Constată valabilitatea promisiunii bilaterale de vânzare cumpărare datată 06.08.2012.

Prezenta hotărâre ține loc de act autentic pentru imobilul teren extravilan, în suprafață de 5,71 ha(5,64 ha din măsurători), situat în loc. Teslui, jud. D., T 99, P 10/1, menționate în TdP nr. 1430-_/26.04.2002, astfel cum a fost identificat și individualizat prin raportul de experitză întocmit de exp. L. F., avizat de OCPI D..

Ia act că reclamanta nu solicită obligarea pârâților la cheltuieli de judecată.

Cu apel, în 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 11 Martie 2015.

PREȘEDINTE

GREFIER

R. M. F.

C. D. D.

Red. R.M.F./Tehnored. HT./4 ex./ 17.04.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Hotărâre din 11-03-2015, Judecătoria SEGARCEA