Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 1402/2015. Judecătoria SEGARCEA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1402/2015 pronunțată de Judecătoria SEGARCEA la data de 25-11-2015 în dosarul nr. 1402/2015
DOSAR NR._ - pretenții – cerere cu valoare redusă -
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA S. – JUDEȚUL D.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1402
Ședința din camera de consiliu de la 25.11.2015
Președinte – R. M. F.
Grefier – C. D. D.
Pe rol judecarea acțiunii civile formulate de reclamanta . în contradictoriu cu pârâtul S. C., având ca obiect cerere de valoare redusă.
La apelul nominal făcut în ședința din camera de consiliu nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată, declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând, constată:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei S., sub nr._, din data de 24.06.2015 reclamanta . a chemat în judecată pe pârâtul S. C. solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, acesta să fie obligat la plata sumei de 2427,47 lei compusă din: contravaloarea servicii: 2385,09 lei, și 42,38 lei penalități contractuale (calculate de creditorul cedent).
De asemenea, în temeiul art. 1031 NCPC, s-a solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, pârâtul a încheiat cu . ROMTELECOM SA) contractul pentru furnizare de servicii cu numărul R_7, anexat prezentei prin care . ROMTELECOM SA), în calitate de furnizor, s-a obligat să-i furnizeze pârâtului, în calitate de beneficiar, mai multe servicii de telecomunicații.
În baza acestui contract, furnizorul i-a prestat serviciile prevăzute și a emis facturile de plată pentru aceste servicii, însă pârâtul, nerespectându-și obligațiile asumate, nu a achitat contravaloarea serviciilor furnizate.
Suma datorată de pârât, în baza contractului pentru furnizare servicii aminitit, este în cuantum de 2427,47 lei.
Ulterior, prin contractul de cesiune din data de 28.07.2014, această sumă, precizată anterior, a fost cesionată de . .. Debitorul cedat a fost notificat cu privire la cesiunea încheiată, în conformitate cu dispozițiile art. 1578 Cod Civil.
Având în vedere cesiunea intervenită, arată reclamanta, aceasta s-a subrogat de drept în toate drepturile și obligațiile deținute anterior de . de debitor fiind, astfel, îndreptățită să efectueze toate demersurile legale necesare pentru recuperarea creanței preluate. Reclamanta mai menționează că a formulat acțiunea pentru recupererea sumei care i-a fost cesionată, în valoare de 2427,47 lei, la care se adaugă dobânda legală calculată de la data încheierii contractului de cesiune până la data plății efective a creanței. Astfel, arată reclamanta, dobânda penalizatoare pe care a aplicat-o, la plata căreia solicită instanței să-l obloige pe pârât, este dobânda legală, astfel cum este stabilită prin normele legale aplicabile în această materie.
În dovedirea acțiunii, reclamanta a solicitat administrarea probei cu acte și interogatoriul pârâtului.
Cererea a fost legal timbrată.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.1025-1032 NCPC, art. 1535 C.civ., art.1, art.3,O.G. nr. 13/2011.
Prin rezoluția din data de 25.06.2015, în baza art. 1029 NCPC, constatând că sunt întrunite cerințele prevăzute de lege, s-a dispus comunicarea cererii de chemare în judecată și a înscrisurilor depuse în sprijinul acestora – cu formular conform art. 1029 alin. 3 NCPC -, cu mențiunea că are obligația de a depune formular de răspuns în termen de 30 de zile de la comunicare, însă până la termenul stabilit pârâtul nu a depus formular și nici întâmpinare, astfel că prin rezoluția din data de 03.09.2015 a fost fixat termen de judecată la data de 07.10.2015, dispunându-se citarea părților.
Deși legal citat, pârâtul nu s-a prezentat în fața instanței .
Au fost depuse la dosar: contract furnizare servicii nr. SO_, nr. SO_7330954, nr._, contract de cesiune creanțe, notificare debitor cedat, certificat constatator emis de ONRC, o . facturi neachitate de către pârât.
Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
La data de 26.09.2011 s-a încheiat între . S. C. contractul pentru furnizare de servicii Romtelecom nr. SO_7330953 precum și contractul pentru închirierea echipemanetelor Romtelecom nr. SO_7330954.
La data de 26.09.2012, Romtelecom a emis pe numele pârâtului factura . nr._, pentru suma de 2385,09 lei. (fila 19).
Creanța deținută de Romtelecom împotriva pârâtului a făcut obiectul contracului de cesiune nr._ din 28.07.2014, fiind cesionată către reclamanta G. R. SRL cu valoara de 2385,09 lei contravaloare servicii și 42,38 lei penalități contractuale, cesionarul notificând debitorul cedat.
Din înscrisurile depuse și precizările scrise ale reclamantei, rezultă că suma de 2427,47 lei este compusă din 1005,52 lei reprezentând contravaloare servicii neachitate, 506,47 lei reprezentând ostuol echipamentului nerecuperat de la pârât precum și suma de 605,06 lei reprezentând costul suportat de pârât ca urmare a rezilierii contractului înainde de terminarea perioadei minime de 24 luni, din culpa acestuia, potrivit clauzelor însușite la încheierea contractului.
Totodată, s-a solicitat și acordarea sumei de 42,38 lei reprezentând penalități de întârziere calculate conform condițiilor generale de contractare.
În soluționarea cauzei, instanța reține că procedura cu privire la cererile cu valoare redusă este reglementată de Noul Cod de procedură civilă în art. 1025-1032 C..
Dispozițiile cuprinse în Cartea a VI-a, Titlul X, art. 1025-1032 din NCPC au fost preluate din Regulamentul Parlamentului European și al Consiliului nr. 861/2007 privind stabilirea unei proceduri europene cu privire la cererile cu valoare redusă.
Astfel pentru a fi admisibilă o cerere cu valoare redusă legiuitorul instituie două criterii pentru determinarea domeniului de aplicare al procedurii cu privire la cererile de valoare redusă:
a) valoarea maximă a cererii poate fi de 10.000 lei, menționându-se expres că nu se iau în considerare dobânzile, cheltuielile de judecată și alte venituri accesorii (art. 1025 alin. 1 NCPC); b) exceptarea materiilor prevăzute la alin. 2 (fiscală, vamală sau administrativă, precum și în ceea ce privește răspunderea statului pentru acte sau omisiuni în cadrul exercitării autorității publice) și respectiv alin. 3 (starea civilă sau capacitatea persoanelor fizice; drepturile patrimoniale născute din raporturile de familie; moștenire; insolvență, concordatul preventiv, procedurile privind lichidarea societăților insolvabile și a altor persoane juridice sau alte proceduri asemănătoare; asigurări sociale; dreptul muncii; închirierea unor bunuri imobile, cu excepția acțiunilor privind creanțele având ca obiect plata unei sume de bani; arbitraj; atingeri aduse dreptului de proprietate privată sau altor drepturi care privesc personalitatea.
În speța de față, instanța apreciază că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a cererii de chemare în judecată prevăzute de dispozițiile art. 1025 C., respectiv reclamanta a dedus judecății o cerere având ca obiect plata sumei de 2427,47 lei, sumă rezultată conform celor menționate anterior, precum și dobânda legală calculată de la data când reclamanta a dobândit creanța, respectiv de la data încheierii contractului de cesiune – 28.07.2014.
în temeiul art. 1031 C.p.civ., pârâtul la fi obligat la 200 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea formulată de reclamanta . cu sediul in București, . Business Campus, nr. 5-7, .. 6, sector 2, în contradictoriu cu pârâtul S. C., CNP_, cu domiciliul în com.Gîngiova, ., jud. D..
Obligă pârâtul să achite reclamantei suma de 2427,47 lei precum și dobânda legală, calculată de la data de 28.07.2014 până la data plății efective.
Obligă pârâtul la 200 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.
Cu apel, în 30 de zile de la comunicare..
Dată în Camera de Consiliu și pronunțată în ședința publică de la 25 Noiembrie 2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
R. M. F. C. D. D.
Red.R.M.F./tehn. A.C.L./ 4 ex./ 24.12.2015
| ← Acţiune în constatare. Sentința nr. 1398/2015. Judecătoria... | Fond funciar. Sentința nr. 1400/2015. Judecătoria SEGARCEA → |
|---|








