Partaj judiciar. Sentința nr. 1103/2015. Judecătoria SEGARCEA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1103/2015 pronunțată de Judecătoria SEGARCEA la data de 23-09-2015 în dosarul nr. 1103/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA S.
S.
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1103
Ședința publică de la 23.09.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: R. M. F.
Grefier: C. D. D.
Pe rol judecarea acțiunii civile formulate de reclamanta . SRL în contradictoriu cu pârâta P. I., S. C. și S. D., având ca obiect partaj judiciar – disjungere din dosarul civil nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns reclamanta prin consilier juridic B. M. cu delegație aflată la dosarul cauzei, lipsă fiind pârâții.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care
Reclamanta prin consilier juridic arată că nu are obiecțiuni de formulat cu privire la raportul de expertiză.
Instanța comunică reclamantei prin consilier juridic un exemplar al raportului de expertiză întocmit în cauză.
Reclamanta prin consilier juridic arată că renunță la administrarea probei testimoniale. Depune la dosar precizare la cererea de chemare în judecată.
Instanța ia act de renunțarea reclamantei la administrarea probei testimoniale și nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Reclamanta prin consilier juridic solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost precizată și omologarea raportului de expertiză întocmit în cauză în varianta II. Fără cheltuieli de judecată.
Instanța declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei S. la data de 15.04.2014, sub numărul_, reclamanta . SRL în contradictoriu cu pârâta P. I., a solicitat ca prin hotărârea pronunțată să se constate că între părțile cauzei a intervenit vânzarea-cumpărarea cu privire la cota ce revenea pârâtei, de ½ respectiv 1,25 ha din terenul extravilan arabil în suprafață totală de 2,50 ha situat în . urmând ca hotărârea ce se va pronunța să țină loc de contract .
La data de 04.03.2015, reclamanta prin reprezentant convențional a depus la dosar o cerere precizatoare, prin care solicita modificarea cererii de chemare în judecată prin adăugarea capătului de cerere având ca obiect ieșirea din indiviziune între pârâta P. I. și numiții S. C. și S. D., cărora le revenea restul cotelor indivize din întreaga suprafață de 2,50 ha.
Instanța, prin încheierea de ședință de la acea dată -04.03.2015, față de acest nou capăt de cerere formulat prin precizarea depusă a dispus amânarea judecării cauzei și comunicarea acesteia către pârâta P. I. și către pârâții S. C. și S. D., cu mențiunea de a depune întâmpinare .
La data de 08.04.2015 pârâta P. I. a depus la dosar o cerere, prin care și-a exprimat acordul expres cu privire la modificarea cererii de chemare în judecată prin adăugarea capătului de cerere având ca obiect ieșire din indiviziune și introducerea în cauză, în calitate de pârâți, a celorlalți coindivizari S. C. și S. D., motiv pentru care instanța a dispus disjungerea capătului de cerere având ca obiect ieșire din indiviziune și formarea unui nou dosar, precum și suspendarea cauzei cu nr_ până la soluționarea definitivă și irevocabilă a dosarului nou format.
Dosarul nou format a fost înregistrat la data de 08.04.2015 pe rolul Judecătoriei S., sub nr_ având ca obiect ieșire din indiviziune, dispunându-se citarea părților . SRL-în calitate de reclamantă și a numiților P. I., S. C. și S. D.-în calitate de pârâți.
Din oficiu au fost atașate la dosarul nou format următoarele înscrisuri: antecontractul nr. 102 încheiat la data de 06.05.2012, sesizare pentru deschiderea procedurii succesoarele de pe urma defunctei S. I. eliberată sub nr 2146/08.08.2013 de Primăria ., extras din registrul de deces privind pe defuncta S. I., TDP nr 310-_/13.06.1994 emis pe numele defunctului S. P D., hotărârea asociatului unic al . SRL din data de 09.04.2014, procură specială de reprezentare .
În dovedirea cererii reclamanta a solicitat administrarea probei martorul G. B. S. și a probei cu expertiză topografie cadastru, fiind desemnat expertul L. F., depunând la dosar înscrisuri, respectiv: certificat de moștenitor nr. 27/04.05.2012, nr.26/04.05.2012 și nr 28/04.05.2012 autentificate de BNP I. V. F. din C. .
La data de 07.09.2015 a fost depus raportul de expertiză de către expert L. F. (filele 56-74), față de care părțile nu au formulat obiecțiuni.
Analizând actele si lucrările dosarului, instanța constată si reține următoarele:
Potrivit titlului de proprietate nr. 310-_/13.06.1996, numiților S. D. preda, S. St. I. și P. D. I., în calitate de moștenitori ai autorului S. P. D., li s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 2,50 ha teren extravilan pe raza satului Mlecănești, ..
La data de 06.05.2013, P. I. a încheiat cu . antecontractul de vânzare-cumpărare nr. 102, având ca obiect cota indiviză de ½ ce îi revine din întreaga suprafață de 2,5 ha, respectiv 1,25 ha teren arabil extravilan.
Prin acțiunea înregistrată pe rolul instanței sub numărul_, reclamanta . SRL, în contradictoriu cu pârâta P. I., a solicitat ca prin hotărârea pronunțată să se constate că între părțile cauzei a intervenit vânzarea-cumpărarea cu privire la cota ce revenea pârâtei, de ½ respectiv 1,25 ha din terenul extravilan arabil în suprafață totală de 2,50 ha urmând ca hotărârea ce se va pronunța să țină loc de contract.
La data de 04.03.2015, reclamanta a solicitat ieșirea din indiviziune între pârâta P. I. și numiții S. C. și S. D., cărora le revenea restul cotelor indivize din întreaga suprafață de 2,50 ha, capăt de cerere pentru care s-a format prezenta cauză.
În drept, instanța reține că potrivit art. 1560 C.civ., creditorul a cărui creanță este certă și exigibilă poate să exercite drepturile și acțiunile debitorului atunci când acesta, în prejudiciul creditorului, refuză sau neglijează să le execute., cu excepția drepturilor și acțiunilor care sunt strâns legate de persoana debitorului.
În speță, instanța reține că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate ale acțiunii oblice având ca obiect ieșirea din indiviziune, reclamanta având o creanță certa împotriva pârâtei P. I., existenta ei rezultând din antecontractul nr. 102/06.05.2013 si este și exigibila, întrucât pârâta se obligase ca în termen de cel mult trei luni de la încheierea convenției să solicite ieșirea din indiviziune, să întocmească documentația cadastrală și să se prezinte la biroul notarului public pentru încheierea actului autentic de vânzare cumpărare.
Încheierea unui act autentic presupune și îndeplinirea formalităților în acest sens, inclusiv ieșirea din indiviziune, în lipsa cărora actul nu poate fi autentificat.
Pasivitatea promitentei-vânzătoare in a ieși din indiviziune combinata cu dreptul promitentului – cumpărător, reclamanta din prezenta cauză, de a obține prin forța coercitiva a statului obligarea pârâtei P. I. la a-i transmite dreptul de proprietate asupra terenului ce-l va dobândi in urma partajului determina întrunirea condițiilor de admisibilitate a intentării acțiunii oblice.
Pe fondul cauzei, instanța reține că, potrivit certificatului de moștenitor nr. 26/2012 eliberat de BNP I. V. F., numitul S. D., decedat la 16.02.1990 avea ca moștenitori pe S. I., soție postdecedată cu o cotă de 2/8, S. P., fiu postdecedat, cu o cotă de 3/8 și P. I., fiică, având o cotă de 3/8.
Potrivit certificatului de moștenitor nr. 28/2012 eliberat de BNP I. V. F., numita S. I., decedată la 30.04.2012 avea ca moștenitori pe P. I., fiică, având o cotă de ½, și S. C., nepot de fiu predecedat, cu o cotă de ½.
Potrivit certificatului de moștenitor nr. 27/2012 eliberat de BNP I. V. F., numitul S. P., decedat la 29.12.2011, are ca moștenitori pe S. D., soție supraviețuitoare, cu o cotă de ¼, și S. C., fiu, cu o cotă de ¾.
Aplicând cotele stabilite prin aceste certificate de moștenitor la întregul drept de proprietate reconstituit prin titlul nr. 310-_/13.06.1996, instanța constată că pârâtei P. I. îi revine cota de ½ din întreaga suprafață iar celorlalți doi pârâți, moștenitori ai lui S. P., le revine în indiviziune cealaltă cotă de ½.
Terenul a fost identificat de exp. L. F., care a propus și variante de lotizare.
În conformitate cu dispozițiile art. 987 Cod procedură civilă, la formarea și atribuirea loturilor, instanța va ține seama, după caz, și de acordul părților, mărimea cotei-părți ce se cuvine fiecăreia din masa bunurilor de împărțit, natura bunurilor, domiciliul și ocupația părților, faptul că unii dintre coproprietari, înainte de a se cere împărțeala, au făcut construcții sau îmbunătățiri cu acordul celorlalți coproprietari sau altele asemenea.
Aceste criterii au caracter exemplificativ, putând fi completate și cu „altele asemenea”, de natură a asigura satisfacerea intereselor părților, echilibrul cantitativ și calitativ al loturilor atribuite, evitarea unor noi litigii.
În cauza pendinte, împărțeala judiciară se efectuează la cererea creditorului unuia dintre coproprietari, pe calea acțiunii oblice, în scopul asigurării validării promisiunii de vânzare-cumpărare incheiată la data de 06.05.2013 cu, promisiune ca are ca obiect terenul in suprafață de 1,25 ha situat în extravilanul comunei Mischii, din totalul de 2,50 ha.
Instanța reține că acest tip de acțiune constituie un mijloc de conservare a patrimoniului debitorului, prin acest demers judiciar creditorul pregătind executarea silită in natură a dreptului său de creanță izvorât din promisiunea de vânzare-cumpărare, de altfel cu această cerere privind pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic, instanța fiind învestită anterior și pentru care s-a dispus suspendarea judecății, întrucât soluția depindea de soarta partajului.
Prin urmare, la formarea și atribuirea loturilor, instanța investită cu o astfel de cerere este ținută a avea în vedere, pe lângă criteriile arătate, și interesul reclamantului-creditor, acela ca debitoarei sale să îi revină în proprietate exclusivă bunurile ce au format obiectul promisiunii de vânzare-cumpărare, în vederea satisfacerii grabnice și integrale a creanței sale.
În raport de considerentele expuse mai sus, instanța apreciază că singura modalitate de ieșire din indiviziune cu privire la terenul în litigiu, echitabilă față de interesele reclamantului creditor, care i-ar da posibilitatea de a-și satisface integral dreptul de creanță este atribuirea efectivă, în natură, a suprafeței de 1,25 ha menționată în antecontract către pârâta moștenitoare P. I., care s-a obligat la a-l vinde, iar pentru echilibrarea loturilor urmează ca ceilalți moștenitori să primească restul de ½ din întreaga suprafață supusă partajului, fiecare suprafață de teren fiind în fapt împărțită în natură, în cote egale de ½, această modalitate regăsindu-se în Varianta a II-a de lotizare propusă de exp. L. F..
În temeiul art. 453 C.p.civ., instanța va lua act că reclamanta nu solicită cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea precizată formulată de reclamanta . SRL, cu sediul în C., . 30, clădirea Malmo, . în contradictoriu cu pârâții P. I., domiciliată în ., S. C. domiciliat în . și S. D., domiciliată în ..
Dispune ieșirea din indiviziune a părților cu privire la terenurile în litigiu, în varianta a II-a propusă prin raportul de expertiză întocmit de exp. L. F. și atribuie părților terenurile potrivit acestei variante:
- Lotul nr. 1 pârâtei P. I., respectiv:
- 600 mp, T 45, P 2, L. 1, având ca vecini: N-DE 459, E-L. 2, S-P. Ș., V-D. E.
- 3150 mp, T 45, P 166, L. 1, având ca vecini: N-B. I., E-DE 593, S-N. M., V-L. 2
- 1250 mp, T 46, P 91, L. 1, având ca vecini: N-S. G., E-S. C-tin, S-T. I., V-L. 2
- 1250 mp, T 48, P 101, L. 1, având ca vecini: N-V. F., E-L. 2, S-B. G., V-DE 597
- 6250 mp, T 48/2, P 21, L. 1, având ca vecini: N-DE 574, E-P. I., S-DE 603, V-L. 2
Lotul nr. 2 – în indiviziune pârâților S. C. și S. D., respectiv:
- 600 mp, T 45, P 2, L. 2, având ca vecini: N-DE 459, E-S. I., S-P. Ș., V-L. 1
- 3150 mp, T 45, P 166, L. 2, având ca vecini: N-B. I., E-L. 1, S-N. M., V-P. I.
- 1250 mp, T 46, P 91, L. 2, având ca vecini: N-S. G., E-L. 1, S-T. I., V-C. M.
- 1250 mp, T 48, P 101, L. 2, având ca vecini: N-V. F., E-V. M., S-B. G., V-L. 1
- 6250 mp, T 48/2, P 21, L. 2, având ca vecini: N-DE 574, E-L. 1, S-DE 603, V-prunaru Șt I..
Ia act că reclamanta nu solicită cheltuieli de judecată.
Cu apel, în 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 23 Septembrie 2015.
PREȘEDINTE | GREFIER |
R. M. F. | C. D. D. |
Red. R.M.F./
Tehnored. HT./
6ex./ .23.10.2015
| ← Acţiune în constatare. Sentința nr. 227/2015. Judecătoria... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 239/2015. Judecătoria... → |
|---|








