Pretenţii. Sentința nr. 1463/2015. Judecătoria SEGARCEA

Sentința nr. 1463/2015 pronunțată de Judecătoria SEGARCEA la data de 09-12-2015 în dosarul nr. 1463/2015

DOSAR NR._ - pretenții –

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA S. - JUDEȚUL D.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1463/2015

Ședința publică de la 09.12.2015

Președinte – F. R. M.

Grefier - C. D. D.

Pe rol, soluționarea acțiunii civile în pretenții formulată de reclamanta . în contradictoriu cu pârâta M. I. .

La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință care învederează că reclamanta a depus la dosar cerere prin care a solicitat judecarea cauzei în lipsă, precum și administrarea probei cu înscrisurile depuse la dosar, după care:

Instanța, constatând faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, parata desi a fost citat cu mentiunea de a se prezenta la interogatoriu, nu s-a prezentat in fata instantei, si nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, rămâne în pronunțare pe cererea de chemare în judecată.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de fata, constată urmatoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei S., sub nr._, din data de 29.09.2015, reclamanta . a chemat în judecată pe pârâta M. I. solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, aceasta să fie obligată la plata sumei de 302,35 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor prestate în beneficiul acesteia, în baza contractului de prestări servicii nr. 12/01.01.2011

În motivarea cererii, reclamanta a învederat că, la data de 01.01.2011, a încheiat cu pârâta un contract de prestări servicii înregistrat sub nr. 12, iar în baza acestuia reclamanta se obliga să presteze activitatea de colectare a deșeurilor urbane, iar pârâta se obliga să plătească suma de 3,01 lei/persoană lunar.

Întrucât pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale, reclamanta a solicitat instanței să dispună obligarea acestuia la plata sumei de 302,35 lei, reprezentând debit restant.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 111 NCPC.

Cererea a fost timbrată cu taxa judiciara de timbru în valoare de 25 lei..

În dovedirea acțiunii, reclamanta a arătat că înțelege să se folosească de proba cu înscrisuri.

Au fost depuse la dosar de către reclamantă următoarele înscrisuri: Hotărârea Cosiliului Lcal nr 15/31.03.2013 privind desemnarea administratorului . de prestare a activității de salubritate a orașului S. nr. 12/01.01.2011 și anexa la contract, facturi fiscale .

Pârâta M. I. nu a depus întâmpinare și nu s-a prezentat la instanță.

În cauză s-a încuviințat pentru reclamantă - proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei si, din oficiu, interogatoriul pârâtei.

Analizând înscrisurile aflate la dosarul cauzei, instanța constată că acțiunea reclamantei este întemeiată și în consecință va fi admisă, pentru următoarele motive:

Între părți s-a încheiat contactul de prestare a activității de salubrizare a orașului S. nr.12/01.01.2011, prin care reclamanta . obliga la prestarea activității de colectare a deșeurilor urbane din locația S., ., jud D. iar pârâta M. I. se obliga la plata tarifului practicat pentru colectare deșeurilor urbane de 3,01 lei/persoana, inclusiv TVA, familia utilizatorului, în speță a pârâtei fiind compusă din 2 persoane.

Potrivit art. 969 C. civ. "Contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante", fiind consacrat astfel principiul forței obligatorii a contractului în sensul că părțile sunt obligate să execute prestațiile la care s-au obligat prin însăși încheierea contractului.

Prin urmare, reclamanta avea obligația de colectare a deșeurilor urbane din locația S., . ,județul D., iar pârâta M. I. avea obligația de plată a contravalorii serviciului de colectare, obligație asumată benevol prin încheierea contractului.

Din înscrisurile depuse la dosar și având în vedere nedepunerea unei întâmpinări prin care pârâta să invoce neexecutarea, de către reclamantă, a obligației de colectare a deșeurilor în perioada la care se face referire înfacturile fiscale, instanța concluzionează că, în baza raporturilor contractuale existente între părți, reclamanta a prestat servicii de salubrizare conform contractului încheiat, fără ca pârâta sa-si fi îndeplinit obligația corelativa de 302,35 lei.

Astfel, deși potrivit art. 14 alin. 1 din contractul nr. 12/01.01.2011 achitarea facturilor se face în termen de 15 zile de la data primirii facturii, pârâta M. I. nici până la data promovării prezentei cererii de chemare în judecată nu a procedat la plata acestora.

Instanța mai are în vedere că, deși a fost citată cu mențiune expresă, pârâta nu s-a prezentat la interogatoriu, în raport de dispozițiile art. 358 C.p.civ. această împrejurare fiind considerată ca o mărturisire deplină în folosul reclamantei.

Întrucât reclamanta a făcut dovada executării obligației contractuale asumate, iar pârâta nu a făcut dovada plații contravalorii serviciilor prestate, instanța reține că reclamanta este îndreptățită să primească suma rezultată din factură, sumă care are caracterul unei creanțe certe, lichide si exigibile în sensul reglementat de art. 663 din NCPC, existența sa fiind neîndoielnică, rezultând din contractul nr. 12/01.01.2011 și din facturi, obiectul este determinat constând în sume de bani certe și a ajuns la scadentă, fiind deja depășit termenul stabilit, în baza clauzelor contractuale, pentru plata fiecărei facturi în parte.

Pentru aceste considerente de fapt și de drept, instanța va admite cererea și o va obliga pe pârâta M. I. la plata către reclamanta . a sumei de 302,35 lei reprezentând contravaloare prestări servicii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea formulată de reclamanta ., cu sediul S., ., județul D., CUI-_, în contradictoriu cu pârâta M. I., CNP_, domiciliată în S. ,., jud D. .

Obligă pârâta să achite reclamantei suma de 302,35 lei.

Cu drept de apel, in 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată in ședința publică din 09.02. 2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

F. R. M. C. D. D.

Red.F.R.M.

tehnHT

4 ex./ .06.01.2016

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 1463/2015. Judecătoria SEGARCEA