Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 582/2015. Judecătoria SEGARCEA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 582/2015 pronunțată de Judecătoria SEGARCEA la data de 02-04-2015 în dosarul nr. 582/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA S. JUDEȚUL D.
SENTINȚA CIVILĂ NR 582
Ședința publică din data de 02.04. 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – B. M. M.
GREFIER - I. T.
Pe rol judecarea acțiunii civile formulată de reclamanta . în contradictoriu cu pârâtele F. I. și O. C-T., având ca obiect „hotărâre care să țină loc de act de vânzare-cumpărare”.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns apărătorul reclamantei, avocat F. C., cu împuternicire avocațială, lipsă fiind pârâții.
Procedura de citare este nelegal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se lipsa de procedură cu pârâtele pentru care au fost restituite citațiile cu mențiunea "Destinatar decedat".
Instanța invocă din oficiu excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtelor și acordă cuvântul pe excepția invocată.
Av F. C., pentru reclamantă, arată că lasă la aprecierea instanței soluția ce se va pronunța.
Instanta ramane în pronuntare asupra exceptiei invocate.
INSTANȚA
Deliberând asupra cerrii civile de fata, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei S., sub nr._, la data de 15.04.2014, reclamanta . solicitat în contradictoriu cu pârâtele F. I. și O. C-T. ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate valabilitatea conventiei încheiate între părți a privind vânzarea-cumpărarea unei suprafețe de teren de 2,99 situat în extravilanul orașului S. jud D., în T 209 P 3, cu vecinii N- D. I., S- Loreti I., E- De 1660, V -De 1665, urmând ca hotărârea pronunțată să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.
În motivarea cererii, reclamanta a învederat faptul că în data de 08.02.2012, între părți s-a încheiat o convenție, prin care pârâtele s-au obligat să-i transmită dreptul de proprietate asupra imobilelor anterior menționate, în schimbul sumei de_ lei.
Reclamanta a precizat că, la momentul încheierii înscrisului sub semnătură privată, a achitat pârâtelor prețul vânzării și a intrat în posesia imobilului.
De asemenea, reclamanta a pretins că, deși se obligaseră să se prezinte în fața notarului în termen de 30 de zile, pentru perfectarea vânzării în formă autentică, ulterior pârâtele au refuzat să-și îndeplinească această obligație.
În drept, cererea s-a întemeiat pe dispozițiile art. 1669 Cod civ.
În dovedirea acțiunii, reclamanta a arătat ca înțelege să se folosească de proba testimonială și proba cu interogatoriul pârâtelor.
Cererea a fost timbrată cu taxă judiciara de timbru în valoare de 781 lei.
Au fost depuse la dosar, în copie: înscrisul sub semnătură privată intitulat "promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare teren" încheiată de părți în data de 08.02.2012; TDP nr. 1245-_/21.03.1995, Ci pârâte, încheiere de carte funciară nr._/08.06.2012, extras C.F_ -UAT S., schiță amplasament cadastral, certificat de atestare fiscală pentru persoane fizice nr. 517/21.05.2014 eliberat de Primăria S., proces verbal de informare cu privire la procedura medierii nr 367/29.04.2014.
la solicitarea instanței, Consiliul Local al Orasului S.-Serviciul Public Comunitar Local de Evidenta a Persoanelor a comunicat prin adresa nr._/16.03.2015 ca pârâta F. I. figureaza decedata în orasul S. cu act deces nr. 23/15.03.2012 și pârâta O. C. figureaza decedata în C., cu act deces nr. 2264/30.08.2012.
În ședința publică din 02.04.2015 instanța a invocat excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtelor F. I. ȘI O. C-T..
Analizând excepția invocată din oficiu, instanța o consideră întemeiată pentru următoarele considerente:
Potrivit adresei nr._/16.03.2015 comunicata la dosar de către Primăria S. - Serviciul Public Comunitar de Evidență a Persoanei, în data de 17.03.2015, pârâta F. I. a decedat la data de 15.03.2012, în orașul S., jud D., iar pârâta O. C. a decedat la data de 30.08.2012 în C., jud D.
Prin urmare, la data introducerii cererii de chemare – 15.04.2014, pârâta F. I. era decedată de aproximativ 2 ani, iar pârâta O. C. de aproximativ 1 an și 8 luni și, în consecință, nu puteau figura ca parte într-un proces, fiind lipsit de capacitate procesuală de folosință, această capacitate putând-o avea numai persoanele în viață la momentul formulării unei acțiuni, conform art. 34, 35 NCC.
Dispozițiile art. 34 din Codul civil privitor la capacitatea de folosință a persoanei fizice o definesc „Capacitatea de folosință este aptitudinea persoanei de a avea drepturi și obligații civile.”
Conform art. 35 C. civ. ”Capacitatea de folosință începe la nașterea persoanei și încetează odată cu moartea acesteia”.
Reflectarea în plan procesual a acestor dispoziții este cuprinsă în art. 56 alin. 1 NCPC, potrivit cărora poate să fie parte în judecată orice persoană care are folosința drepturilor civile.
Prin urmare, numai o persoană în viață poate fi parte în proces, consecința chemării în judecată a unei persoane care a decedat fiind lipsa capacității procesuale de folosință a acesteia.
Pentru considerentele expuse anterior, instanța va admite excepția invocată din oficiu și va respinge cererea formulată de reclamanta . contradictoriu cu pârâtele F. I. și O. C., având ca obiect hotărâre care să țină loc de act de vânzare-cumpărare, ca fiind introdusă împotriva unor persoane lipsite de capacitate procesuală de folosință
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtelor F. I.-decedată, CNP _ cu ultimul domiciliu în orașul S.,., jud D. și O. C. -decedată, CNP-_, cu ultimul domiciliu în ., jud D., invocata din oficiu.
Respinge cererea formulată de reclamanta .>cu sediul în S., ., judetul D. împotriva pârâtelor F. I. și O. C-T., ca fiind formulata împotriva unei persoane fără capacitate procesuala de folosință.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publica de la 02.04.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
B. M. M. I. T.
Red. BMM
Tehnored. HT
5 ex./06.06. 2015
| ← Pretenţii. Sentința nr. 575/2015. Judecătoria SEGARCEA | Fond funciar. Sentința nr. 571/2015. Judecătoria SEGARCEA → |
|---|








