Contestaţie la executare. Sentința nr. 792/2015. Judecătoria SFÂNTU GHEORGHE

Sentința nr. 792/2015 pronunțată de Judecătoria SFÂNTU GHEORGHE la data de 05-05-2015 în dosarul nr. 792/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA S. G.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 792/2015

Ședința publică din data de 05 mai 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: M. O. - M.

GREFIER: K. I.

Pe rol fiind soluționarea contestației la executare formulată de contestatoarea T. K. în contradictoriu cu intimata Direcția G. Regională a Finanțelor Publice B. prin Agenția Județeană a Finanțelor Publice C. și chemata în garanție C. Județeană de Pensii C..

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 21 aprilie 2015 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea succesiv, pentru data 28 aprilie 2015 și 05 mai 2015, hotărând următoarele.

JUDECĂTORIA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 16.07.2014 sub nr._ contestatoarea T. K. a solicitat în contradictoriu cu intimata Direcția G. Regională a Finanțelor Publice C. anularea adresei de înființare a popririi nr._ emisă de intimată având ca obiect suma de 1694 lei, din care suma de 1575 lei reprezentând contribuții de asigurări sociale de stat datorate de persoane care realizează venituri din activități independente, activități agricole și asocieri fără personalitate juridică, suma de 119 lei cu titlu de contribuții de asigurări sociale de stat datorate de persoane care realizează activități independente, agricole și asocieri fără personalitate juridică; anularea titlurilor executorii nr.570 din 24.03.2011 emis pentru suma de 1575 lei și a titlului executoriu_ din 01.07.2013 emis pentru suma de 119 lei, suspendarea executării silite până la soluționarea contestației.

În motivare se arată că la data ce 30.06.2014 contestatoarea a primit adresa de înființare a popririi nr._ din 23.06.2014, care a fost emisă în baza titlurilor executorii nr.570 din 24.03.2011 și nr._ din 01.07.2013.

Reclamanta invocă drept motiv de nelegalitate faptul că executarea silită a fost începută fără a exista un titlu executoriu. Pentru ca titlul de creanță să devină executoriu este necesar să intervină scadența creanței înscrisă în titlul de creanță, invocând în apărare prevederile art.111 și 141 alin.2 din OG nr.92/2003.Contestatoarea arată că actele contestate nu i-au fost comunicate.

Totodată contestatoarea arată că un alt motiv de nelegalitate al actelor de executare constă în faptul că intimata dorește să execute sume care nu sunt datorate, impunerea acestora fiind efectuată fără luarea în considerare a prevederilor art.296 indice 21 alin.2 Cod fiscal.

Potrivit prevederilor art.296 pvt.21 alin.2 din Codul fiscal persoanele care sunt asigurare ale sistemului public de pensii conform art.6 alin.1 și 2 din legea 263/2010 nu datorează contribuția de asigurări sociale pentru veniturile obținute ca urmare a încadrării în una sau mai multe dintre situațiile prevăzute de art.296 pct.21 alin.1 din Codul fiscal.

În perioada 01.01._11 contestatoarea a deținut calitatea de asigurat la C. Națională de Pensii și alte drepturi de Asigurări Sociale având perfectat contractul nr.5102 din 10.01.2008; în perioada 25.06._14 a avut calitatea de angajată a . Srl, iar în perioada 09.05.2014-până în prezent, se află în concediu de îngrijire a copilului.

Un alt motiv de nelegalitate este reprezentat de faptul că intimata dorește executarea unor sume care nu sunt urmăribile și executabile conform Codului de pr.civilă.

Începând cu data de 09.05.2014 contestatoarea se află în concediu de îngrijire a copilului în vârstă de până la doi ani, iar potrivit prevederilor art.149 alin.4 din Codul de pr.fiscală și art.728 alin.7 Cod pr.civilă aceste sume nu sunt urmăribile pentru nici un fel de datorii.

În ceea ce privește cererea de suspendare a executării silite, apreciind îndeplinite condițiile prevăzute de art.718 alin.1 Cod pr.civilă, se solicită admiterea acesteia.

La cerere au fost atașate înscrisuri.

Cererea a fost timbrată cu taxă de timbru de 173,58 lei.

În drept cererea este întemeiată pe prevederile art.172 și urm.din OG nr.92/2003, art.711 și urm.Cod pr.civilă.

Intimata, legal citată, a formulat la data de 23.09.2014 întâmpinare prin care a solicitat, pe cale de excepție, tardivitatea contestării titlurilor executorii nr.570 din 24.03.2011 și_ din 01.07.2013, iar pe fondul cauzei se solicită respingerea sa ca nefondată.

În ceea ce privește cererea de suspendare a executării silite, intimata solicită respingerea sa ca inadmisibilă față de cerința depunerii unei cauțiuni de 10% din debit. Totodată se arată că motivele invocate de către contestatoare nu sunt temeinice.

În ceea ce privește tardivitatea contestației la executare, intimata arată că în cauză nu au fost respectate prevederile art.173 alin.1 din OG nr.92/2003.

Cele două titluri executorii au fost comunicate contestatoarei la data de 29.03.2011, respectiv 09.09.2013, ca atare, se impune constatarea tardivității contestației la executare.

Față de motivele de nelegalitate invocate de către contestatoare, intimata arată că adresa de înființare a popririi nr._ din 23.06.2014 a fost emisă în baza celor două titluri executorii.

Conform actelor deținute de C. Județeană de Pensii C., contestatoarea a completat declarația de asigurare nr.5102 din 10.01.2008, fiind emise anual decizii referitoare la obligații de plată și calcul accesorii nr._ din 09.10.2009, nr.8312 din 25.05.2010 și nr.2440 din 09.02.2011comunicate contestatoarei și devenite titluri executorii.

La data de 31.03.2011 contestatoarea a completat și depus la C. Județeană de Pensii C. solicitarea de încetare a declarației individuale de asigurare înregistrată sub nr.2895 în care a declarat că începând cu data de 01.01.2011 nu se mai încadrează în categoria persoanelor care au obligația de a depune declarația individuală de asigurare.

Urmare a neachitării obligațiilor stabilite în sarcina contestatoarei, C. Județeană de Pensii C. a emis somația nr.5986 din 24.03.2011 aferentă titlului executoriu nr.570 din 24.03.2011, fiind emis și titlul executoriu nr._ din 01.07.2013 pentru calculul penalităților de întârziere pentru perioada 10.01._10.

Titlurile executorii au fost comunicate contestatoarei prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire la data de 09.09.2013.

Prin necontestare, titlurile de creanță au devenit executorii, iar intimata nu are cunoștință de caracterul sumelor de bani din conturile contestatoarei existente la terțul poprit, motiv pentru care solicită respingerea contestației la executare ca neîntemeiată.

Intimata solicită judecarea cauzei în lipsă.

În probațiune s-a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.

La întâmpinare au fost atașate înscrisuri.

La data de 23.09.2014 intimata a formulat cerere de chemare în garanție a Casei Județene de Pensii C. (fila 67-69) .

În motivare intimata arată că executarea silită a fost declanșată pentru creanțe cu titlu de asigurări sociale emise de către C. Județeană de Pensii C., iar potrivit OUG nr.125/2011 începând cu data de 01.07.2012 competența de administrare a contribuțiilor sociale revine organelor fiscale din subordinea ANAF sens în care chemata în garanție a predat organelor fiscale situația soldurilor contribuțiilor stabilite până la data de 30.06.2012.

Creanța vizează perioada 01.03._10 pentru care a fost emisă decizia de calcul nr.2440 din 09.02.2011 și pornită executarea silită prin emiterea somației de plată nr.5986 din 24.03.2011 pentru titlul executoriu nr.570 din 24.03.2011, care a fost predat organului fiscal în vederea debitării și efectuării procedurii de executare silită în august 2013.

Chemata în garanție răspunde pentru legalitatea și temeinicia actelor în baza cărora intimata a început executarea silită.

În eventualitatea admiterii cererii, chemata în garanție să fie obligată la suportarea cheltuielilor de judecată.

În baza art.223 alin.3 din Codul de pr.civilă intimata a solicitat judecata în lipsă.

La data de 02.10.2014 C. Județenă de Pensii C. a formulat întâmpinare (fila 74-76) prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive în baza art.V pct.10 din OUG nr.125/2011.

Față de aceste prevederi cererea de chemare în garanție nu poate fi admisă.

Sub aspectul fondului cauzei, se solicită respingerea acesteia ca neîntemeiată.

În temeiul art.411 alin.1 pct.2 Cod pr.civilă se solicită judecarea cauzei în lipsă.

La termenul de judecată din data de 09.12.2014 instanța a admis cererea de suspendare a executare silite potrivit considerentelor din încheierea de ședință de la fila 91 dosar.

La termenul de judecată din data de 24.03.2015 instanța a admis excepția tardivității formulării contestației la executare privind petitul al doilea al cererii introductive, respectiv anularea titlurilor executorii nr.570 din 24.03.2011 și respectiv nr._ din 01.07.2013 invocată de către intimată, prin întâmpinare, potrivit considerentelor reținute în încheierea de ședință de la fila 133 dosar.

La termenul de judecată din data de 21.04.2015 instanța a respins ca inadmisibilă cererea de chemare în garanție și a constatat ca fiind rămasă fără obiect excepția lipsei calității procesuale pasive a chematei în garanție.

La dosarul cauzei a fost atașat dosarul execuțional.

Analizând actele și lucrările existente la dosarul cauzei, în limitele investirii și a cadrului procesual rezultat urmare a excepțiilor procesuale soluționate pe parcursul judecății, instanța reține că pe numele contestatoarei T. K. a fost emisă adresa de înființare a popririi nr._ din data de 23.06.2014 pentru recuperarea debitului în sumă de 1694 lei constatat prin titlurile executorii nr. 570 din 24.03.2011 pentru suma de 1575 lei, cu titlu de asigurări sociale de stat datorate de persoane care realizează venituri din activități independente și a titlului executoriu_ din 01.07.2013 pentru suma de 119 lei, cu titlu de contribuții de asigurări sociale de stat datorate de persoane care realizează venituri din activități independente.

La data de 01.07.2014 adresa de înființare a popririi a fost comunicată terțului poprit, respectiv OTP Bank - Sucursala S. G. (fila 7).

Potrivit adeverinței nr.272 din 14.07.2014 (fila 9) emisă de către angajatorul contestatoarei . Srl rezultă că în perioada 09.05._14 contestatoarea se află în concediu de îngrijire a copilului, ca urmare singurul venit al acesteia este reprezentat de indemnizația pentru creșterea copilului.

Potrivit prevederilor art.728 alin.7 Cod pr.civilă pentru nicun fel de datorii nu poate fi urmărită indemnizația pentru creșterea copilului.

Potrivit susținerilor contestatoarei dovedite și cu extrasul de cont de la filele 9-10 dosar, singurul venit din cuprinsul contului deschis la terțul poprit OTP Bank Sucursala S. G. este indemnizația de creștere a copilului, care potrivit prevederilor legale mai sus-indicate nu poate fi urmărită silit.

Pe cale de consecință, instanța va admite cererea și va anula adresa de înființare a popririi nr._ emisă de către intimată la data de 23.06.2014 având ca obiect debitul în sumă totală de 1694 lei reprezentând contribuții de asigurări sociale de stat datorate de persoane care realizează venituri din activități independente, activități agricole și asocieri fără personalitate juridică.

Potrivit prevederilor art.453 Noul cod de procedură civilă: Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată, astfel încât instanța va obliga intimata la plata către contestatoare a sumei de 173,58 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite contestația la executare formulată de către reclamanta T. K., domiciliată în S. G., ..20, ., ., având CNP_ în contradictoriu cu intimata ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE C., cu sediul în S. G., ..9, jud.C..

Anulează adresa de înființare a popririi nr._ emisă de către intimată la data de 23.06.2014 având ca obiect debitul în sumă totală de 1694 lei reprezentând contribuții de asigurări sociale de stat datorate de persoane care realizează venituri din activități independente, activități agricole și asocieri fără personalitate juridică.

Obligă intimata la plata către contestatoare a sumei de 173,58 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare care se depune la Judecătoria S. G..

Pronunțată în ședință publică, azi., 05.05.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

M. O. - M. K. I.

Red.MOM/10.06.2015,

Tehnored.KI/10.06.2015,

4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 792/2015. Judecătoria SFÂNTU GHEORGHE