Plângere contravenţională. Sentința nr. 1018/2015. Judecătoria SFÂNTU GHEORGHE

Sentința nr. 1018/2015 pronunțată de Judecătoria SFÂNTU GHEORGHE la data de 02-06-2015 în dosarul nr. 1018/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA S. G.

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1018

Ședința publică din data de 02 iunie 2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: M. O.-M.

GREFIER: I. R.

Pe rol fiind soluționarea plângerii formulate de către petentul C. I. împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._ încheiat la data de 17.12.2014 de către intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI C..

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Se constată depusă la dosar, de către I. Județean de Poliție Sibiu fișa cu istoricul sancționator la regimul circulației privind pe petent.

Instanța, văzând că petentul a solicitat judecarea în lipsă, rămâne în pronunțare asupra plângerii.

JUDECĂTORIA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:

Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 05.02.2015 sub nr._ petentul C. I. a solicitat anularea procesului-verbal de constatare a contravenției . nr_ încheiat la data de 17.12.2014 de către intimata IPJ C., cu cheltuieli de judecată.

În motivarea plângerii petentul invocă prescripția executării sancțiunii contravenționale în temeiul prevederilor art.14 alin.1 din OG nr.2/2001, întrucât actul sancționator a fost încheiat la data de 17.12.2014, iar comunicarea acestuia s-a făcut la data de 20.01.2015, în atare sens fiind invocată și Decizia nr.10 din 10.06.2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În probațiune s-a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.

La plângere au fost atașate înscrisuri.

Plângerea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru de 20 lei (fila 7).

La data de 09.03.2015 intimata a formulat întâmpinare solicitând respingerea plângerii formulată de către petent ca neîntemeiată și menținerea valabilității procesului-verbal.

În motivare intimata arată că la data de 17.12.2014, orele 09,16 petentul a condus autoturismul marca Audi cu numărul de înmatriculare_, pe DN11 în localitatea Sântionlunca, județul C. deplasându-se cu o viteză de 86 Km/h, depășind viteza legală cu 36 Km/h- viteză înregistrată de aparatul radar instalat pe autoturismul aflat în dotarea IPJ C. MAI_, hard disk-ul CV 01.

Procesul-verbal atacat este întocmit cu respectarea prevederilor art.16 și 17 din OG 2/2001, iar sancțiunea contravențională este proporțională cu gradul de pericol social al faptei reținute în sarcina petentului, motiv pentru care solicită respingerea plângerii formulate.

Depășirea vitezei legale a fost constatată cu un mijloc tehnic omologat și verificat metrologic de Biroul Român de Metrologie Legală .Documentul care atestă valabilitatea verificării metrologice a cinemometrului este Buletinul de verificare metrologică emis de Biroul Român de Metrologie Legală, valabil pentru o perioadă de un an. Nu există posibilitatea ca tehnică ca echipamentul video de supraveghere a traficului rutier de măsurare a vitezei de deplasare a vehiculului să producă erori. Agentul constatator care a aplicat sancțiunea face parte din Serviciul Poliției Rutiere, deținând atestat de operator radar.În dovedire, intimata atașează planșe fotografice.

Intimata arată că argumentele invocate de către petent, prin plângere relativ la comunicarea actului sancționator nu sunt întemeiate, drepturile acestuia au fost integral respectate.

La întâmpinare au fost atașate înscrisuri.

În drept au fost invocate dispozițiile Codului de procedură civilă, OG 2/2001, RAOUG195/2002, OUG 195/2002.

Intimata a solicitat judecarea în lipsă potrivit art.223 alin.3 Cod pr.civilă.

La termenul din data de 05.05.2014 instanța a încuviințat proba cu înscrisuri .

Analizând actele și lucrările existente la dosarul cauzei instanța reține că la data de 17.12.2014 petentul C. I. a fost sancționat contravențional cu amendă în sumă de 540 lei în temeiul art. 121 alin.1 din RA OUG 195/2002 raportat la art.108 alin.1 lit.c pct.3 din OUG 195/2002.

În ceea ce privește legalitatea procesului-verbal de constatare a contravenției, petentul a invocat în temeiul prevederilor art.14 alin.1 din OG nr.2/2001 prescripția executării sancțiunii contravenționale.

Sub acest aspect, instanța reține faptul că potrivit art.14 alin.1 Cod pr.civilă: Executarea sancțiunilor contravenționale se prescrie dacă procesul-verbal de constatare a contravenției nu a fost comunicat contravenientului în termen de cel mult o lună de la data aplicării sancțiunii.

Potrivit înscrisului de la fila 26 dosar, respectiv plicul de expediere al corespondenței rezultă că la data de 23.12.2014 intimatul a procedat la trimiterea procesului-verbal de contravenție petentului. Acesta nu s-a prezentat spre a-și ridica corespondența, fiind returnată expeditorului la data de 08.01.2015 (fila 28), procedându-se ulterior la comunicarea prin afișare, la 20.01.2015, fila 21.

Pe cale de consecință nu poate fi reținută culpa intimatei în comunicarea procesului-verbal de contravenție, procedându-se la expedierea acestuia prin poștă în termenul procedural de o lună de zile de la întocmirea sa.

Ca atare, se constată că procesul-verbal . nr._ din data de 17.12.2014 a fost întocmit cu respectarea cerințelor prevăzute de art. 16 din OG nr. 2/2001, în cauză nefiind incidentă nici una dintre cauzele de nulitate prevăzute de art. 17 din același act normativ.

Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, se reține că potrivit art. 100 alin. 2 din OUG nr. 195/2002: Amenda contravențională prevăzută la alin. (1) se aplică și conducătorului de autovehicul sau tramvai care săvârșește o faptă pentru care se aplică 4 puncte de penalizare, conform art. 108 alin. (1) lit. b), iar potrivit art.108 alin.1 lit.c pct.3: Săvârșirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a uneia sau mai multor contravenții atrage, pe lângă sancțiunea amenzii, și aplicarea unui număr de puncte de penalizare, după cum urmează: depășirea cu 31 - 40 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic;

În procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._ s-a menționat că la data de 17.12.2014, orele 09,16 petentul a condus autoturismul marca Audi cu numărul de înmatriculare_, pe DN11 în localitatea Sântionlunca, județul C. deplasându-se cu o viteză de 86 Km/h, depășind viteza legală cu 36 Km/h- viteză înregistrată de aparatul radar instalat pe autoturismul aflat în dotarea IPJ C. MAI_, hard disk-ul CV 01.

În ceea ce privește dovada faptelor contravenționale reglementate de OUG nr. 195/2002, art. 109 alin. 2 din acest act normativ prevede „constatarea contravențiilor se poate face și cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate sau mijloace tehnice omologate și verificate metrologic, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției”.

Astfel, la dosarul cauzei au fost atașate planșele foto obținute de pe înregistrările efectuate cu aparatul radar, din care rezultă că la data de 17.12.2014, ora 09,16, autoturismul cu nr. de înmatriculare_ a circulat cu viteza de 86 km/h. Din suprinsul planșelor fotografice rezutlă că autoturismul se deplsa cu această viteză în localitate.

Referitor la efectuarea verificării aparatului radar cu ajutorul căruia s-a efectuat înregistrarea, intimatul a depus la dosar copie de pe buletinul de verificare metrologică nr._ din 28.03.2014, din care rezultă că cinemometrul de control rutier montat pe autoturismul cu nr. de înmatriculare MAI_ aparținând IPJ C. a fost verificat metrologic la data de 28.03.2014 verificarea fiind valabilă un an. Din același înscris rezultă că verificarea a fost efectuată atât pentru măsurare în regim staționare cât și în regim deplasare.

Având în vedere aceste aspecte, fiind întrunite cerințele prevăzute de art. 109 alin. 2 din OUG nr. 195/2002 se apreciază că planșele foto efectuate de pe înregistrările aparatului radar și depuse la dosar constituie dovada cu privire la viteza cu care a circulat vehiculul cu nr. de înmatriculare_ la data de 17.12.2014.

În consecință, din probele administrate în cauză rezultând că la data de 17.12.2014 petentul a condus vehiculul cu nr. de înmatriculare_ în localitatea Sântionlunca cu viteaza de 86 km/h, depășind viteza maximă admisă pe sectorul de drum cu 36 km/h, instanța apreciază că sunt întrunite elementele constitutive ale contravenției prevăzute de art. 108 alin. 1 lit. c pct. 3 din OUG nr. 195/2002.

În ceea ce privește sancțiunea, art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001 prevede că la aplicarea acesteia vor fi avute în vedere limitele amenzii prevăzute de actul normativ, împrejurările în care a fost săvârșită fapta, modul și mijloacele de săvârșire, scopul urmărit, urmarea produsă, precum și circumstanțele personale ale contravenientului, fiind necesară ca sancțiunea să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei.

Astfel, având în vedere că petentul a circulat cu depășirea vitezei legale cu 36 km/h, în localitate, încălcând astfel normele edictate pentru asigurarea desfășurării în siguranță a circulației pe drumurile publice, instanța apreciază că sancțiunea aplicată prin procesul-verbal de constatare a contravenției, respectiv amenda în sumă de 540 lei este proporțională cu gradul de pericol social concret al faptei săvârșite.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge ca neîntemeiata plângerea contravenționala formulată de către petentul C. I., cu domiciliul ales la cabinet avocat A. L., cu sediul în Sibiu, ., ., jud.Sibiu, CNP_ împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._ din 17.12.2014 încheiat de intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI C., cu sediul in mun.S. G., . nr.16,jud.C.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare care se depune la Judecătoria S. G..

Pronunțata în ședința publică ,azi, 02.06.2015

PREȘEDINTE GREFIER

M. O. M. I. R.

Red .MOM/01.07.2015

Tehnored.IR/.01.07.2015

4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 1018/2015. Judecătoria SFÂNTU GHEORGHE