Plângere contravenţională. Sentința nr. 1822/2015. Judecătoria SFÂNTU GHEORGHE

Sentința nr. 1822/2015 pronunțată de Judecătoria SFÂNTU GHEORGHE la data de 12-11-2015 în dosarul nr. 1822/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA S. G.

-

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1822/2015

Ședința publică de la data de 12 noiembrie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: D. O. E.

GREFIER: N. A.-M.

Pe rol, judecarea cauzei civile formulată de petentul N. I., în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului C., având ca obiect: plângere contravențională.

Dezbaterile și cuvântul pe fondul cauzei au avut loc în ședința publică din data de 06.11.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când, instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 12.11.2015, când a hotărât următoarele:

INSTANȚA,

Deliberând constată:

Prin plângerea formulată și înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 29.07.2015, sub nr._, petentul N. I., CNP –_, domiciliat în localitatea Topoloveni, ., apartament 2, județul Argeș în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean C., cod fiscal_, cu sediul în municipiul S. G., . nr.16, județul C., prin reprezentant legal comisar șef I. P. a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/12.06.2015.

În motivarea plângerii petentul a arătat că la data de 12.06.2015 în timp ce conducea autovehiculul cu număr de înmatriculare_ ce tracta remorca_ prin localitatea Căpeni, a fost oprit de un echipaj al poliției rutiere care ia comunicat că circula cu 64 km/oră, motiv pentru care a fost întocmit procesul-verbal contestat.

Sub aspectul legalității procesului-verbal petentul a arătat că fapta contravențională reținută în sarcina sa a fost încadrată greșit în drept.

De asemenea, petentul a mai susținut că inițial la rubrica obiecțiuni agentul constatator a trecut că nu are de formulat obiecțiuni după care văzând că are de formulat obiecțiuni, a tăiat mențiunea „nu are” și a consemnat obiecțiunile sale.

Față de toate aceste aspecte s-a solicitat anularea procesului verbal.

La plângere s-au atașat copie după procesul-verbal ., nr._/12.06.2015 (fl.7), copie după C.I. a petentului (fl.8).

Plângerea a fost legal timbrată.

Intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată și menținerea procesului-verbal ca legal și temeinic.

În motivarea întâmpinării intimatul a arătat că, în fapt, la data de 12.06.2015 orele 12.13 petentul a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare_ pe DJ 131 prin localitatea Căpeni cu o viteză de 64 km/h pe un sector de drum unde limita de viteză este de 40 km/h.

Pentru depășirea vitezei legale, petentul a fost sancționat cu 4 puncte amendă în suma de 390 lei în baza dispozițiilor art.121 alin. 1 din Regulamentul de aplicare a OUG nr.195/2002 și art. 108 alin.1 lit. b pct. 2 din OUG nr.195/2002 raportate la art. 100 alin. 2 din OUG nr.195/2002. Totodată i-au fost aplicate un număr de 3 puncte de penalizare în baza art. 108 alin. 1 lit. b pct.2 din OUG nr. 195/2002.

Cu prilejul întocmirii procesului-verbal s-au menționat în cuprinsul acestuia obiecțiunile petentului.

Față de aceste aspecte s-a solicitat respingerea plângerii și menținerea procesului-verbal contestat.

În drept s-au invocat dispozițiile art. 205 alin. 1 și 2 Cod proc. civilă, art. 121 alin.1 din HG nr.1391/2006, art. 108 alin. 1 lit. b pct. 2 și art. 100 alin. 2 din OUG nr.195/2002, dispozițiile OG nr.2/2001.

La întâmpinare s-au depus următoarele înscrisuri:raportul agentului constatator (fl.23-25), procesul-verbal contestat (fl.26), atestat operator radar (fl.27), fișa cu abateri constatate la data de 12.06.2015 (fl.28), buletin de verificare metrologică a aparatului radar (fl.31), suport CD cu înregistrarea abaterii contravenționale.

Analizând materialul probator administrat în cauză instanța reține următoarele:

Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/12.06.2015 petentul N. I. a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 390 lei pentru săvârșirea faptei contravenționale prevăzută de art.121 alin.1 din H.G. nr.1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 rep. și sancționată de art. 100 alin. 2 din OUG nr. 195/2002 constând în depășirea cu 21 - 30 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic.

În fapt, s-a reținut că la data de 12.06.2015, orele 12.15, petentul a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare_ pe DJ131, prin localitatea Căpeni, cu o viteză de 64 km/h, pe un sector de drum cu limita de viteză de 40 km/h, fiind filmat și înregistrat de aparatul radar montat pe autospeciala cu nr. de înmatriculare MAI-_.

Procesul-verbal a fost semnat de petent.

La rubrica obiecțiuni acesta a arătat că a solicitat agentului constatator să-i prezinte ordinul de serviciu, certificatul de verificare metrologică, poza și legitimația dar acesta nu a dat curs solicitării.

Împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției petentul a formulat plângere în termenul de 15 zile prev. de art. 31 alin. 1 din O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, solicitând anularea acestuia ca nelegal.

Potrivit dispozițiilor art. 34 alin.1 din O.G. nr.2/2001, instanța competentă să soluționeze cauza verifică legalitatea și temeinicia procesului-verbal și hotărăște asupra sancțiunii.

Sub aspectul legalității, instanța reține că în cauză nu este incident nici unul din cazurile de nulitate absolută prevăzute de art. 17 din O.G. nr.2/2001 și nici o altă cauză de natură să atragă anularea procesului-verbal.

Petentul a susținut că fapta contravențională reținută în sarcina sa nu a fost corect încadrată în drept astfel că se impune anularea procesului-verbal de contravenție.

În ceea ce privește susținerea petentului instanța o apreciază neîntemeiată.

Prin procesul-verbal contestat s-a reținut că la data de 12.06.2015, orele 12.13, în localitatea Căpeni, petentul a condus autovehiculul cu nr. de înmatriculare_, cu o viteză de 64 km/h, pe un sector de drum cu limita de viteză de 40 km/h.

Pentru aceste motive s-a reținut în sarcina petentului încălcarea dispozițiilor art. 121 alin.1 din Regulamentului de aplicare al OUG 195/2002 sancționată conform art.100 alin. 2 din OUG nr.195/2002.

Instanța reține că, potrivit art. 121 alin. 1 din HG nr. 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare al OUG 195/2002 conducătorii de vehicule sunt obligați să respecte viteza maximă admisă pe sectorul de drum pe care circulă și pentru categoria din care face parte vehiculul condus, precum și cea impusă prin mijloacele de semnalizare.

Potrivit art. 100 alin. 2 din OUG nr.195/2002 amenda contravențională prevăzută la alin. (1) se aplică și conducătorului de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai care săvârșește o faptă pentru care se aplică 3 puncte de penalizare, conform art. 108 alin. (1) lit. b), iar potrivit art.108 alin. 1 lit. b, pct.2 se aplică 3 puncte penalizare pentru depășirea cu 21 - 30 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic.

În consecință, instanța reține că textele de lege au fost corect indicate iar încadrarea în drept corespunde situației de fapt reținute de agentul constatator.

Mai mult, instanța reține că și în condițiile în care încadrarea juridică ar fi fost greșită, aceasta ar fi dus la anularea procesului-verbal numai în condițiile în care i s-ar fi produs petentului o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea procesului-verbal întrucât, nu este o nulitate absolută ci una relativă.

Sub aspectul temeinicie procesului-verbal instanța reține că din înregistrarea video-radar depusă la dosar rezultă fără dubiu că petentul se face vinovat de fapta reținută în sarcina sa.

Instanța mai reține că fapta contravențională a fost constatată cu aparatul radar montat pe autospeciala cu nr. de înmatriculare MAI_, verificat metrologic la data de 26.03.2015 (fl.31), de către agentul constatator Z. G., atestat ca operator radar (fl27), fiind astfel respectate dispozițiile art. 121 alin. 2 din HG nr.1391/2006, neexistând dubii cu privire la existența faptei.

Față de toate aceste aspecte, instanța apreciază că procesul verbal este legal și temeinic, fapta contravențională fiind dovedită cu probele de la dosar, iar individualizarea amenzii contravenționale s-a făcut in mod judicios, cu respectarea dispozițiilor art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, ținându-se seama de pericolul social al faptei si de împrejurările săvârșirii acesteia.

Față de toate aceste aspecte, instanța va respinge plângerea formulata de petentul N. I. și va menține legal și temeinic procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/12.06.2015.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Respinge plângerea contravențională formulată de petentul N. I., CNP –_, domiciliat în orașul Topoloveni, ..5, ., apartament 2, județul Argeș în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN C., cod fiscal_, cu sediul în municipiul S. G., . nr.16, județul C., prin reprezentant legal comisar șef I. P., ca neîntemeiată.

Menține legal și temeinic procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției ., nr._/12.06.2015 întocmit de intimat.

Cu drept de a formula apel în termen de 30 zile de la comunicare care se depune la Judecătoria S. G..

Pronunțată în ședință publică azi, 12.11.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

D. O. E. N. A.-M.

Red_ D./16.12.2015

Tehnored: NAM/16.12.2015

4ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 1822/2015. Judecătoria SFÂNTU GHEORGHE