Pretenţii. Sentința nr. 101/2015. Judecătoria SFÂNTU GHEORGHE
| Comentarii |
|
Sentința nr. 101/2015 pronunțată de Judecătoria SFÂNTU GHEORGHE la data de 22-01-2015 în dosarul nr. 101/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA S. G.
SENTINȚĂ CIVILĂ NR.101/2015
Ședința publică din data de 22 ianuarie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: G. A.-M.
GREFIER: R. E.
Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile formulată de reclamanta P. R. H. în contradictoriu cu pârâtele . și ȘCOALA CU C. I-VIII H. având ca obiect pretenții .
La apelul nominal făcut în ședința publică de astăzi se prezintă din partea reclamantei avocat F. C., din partea pârâtului Școala Gimnazială H. reprezentantul acestuia, lipsă fiind pârâta ..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefiera de ședință,după care:
Se constată depusă la dosar prin serviciul de registratură al instanței notă de ședință din partea pârâtului Școala Gimnazială H. prin care solicită constatarea perimării în prezenta cauză, având în vedere că hotărârea Î.C.C. Justiție a devenit irevocabilă și s-a împlinit termenul prevăzut de lege pentru perimare.
Instanța pune în discuție excepția perimării prezentului dosar solicitat de reprezentantul pârâtului Școala Gimnazială H. .
Reprezentantul reclamantei av. F. C. solicită admiterea excepției perimării având în vedere că obiectul dosarului s-a stins.
Reprezentantul pârâtului Școala Gimnazială H., solicită admiterea excepției perimării.
Instanța constată că s-a întocmit de către grefă, dare de seamă asupra actelor de procedură în legătură cu perimarea, întrucât prezenta cauză a rămas în nelucrare, timp de peste 1 an, și o reține spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:
La data de 25.03.2009 a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei S. G. sub nr._ cererea formulată de către reclamanta P. R. H. în contradictoriu cu pârâtele . și ȘCOALA CU C. I-VIII H. având ca obiect pretenții .
Prin încheierea din data de 08.11.2012 instanța a dispus suspendarea judecării cauzei în temeiul art. 244 alin. 1 pct. 1 Noul C. proc. civ., încheierea fiind comunicată părților.
Prin încheierea din data de 12.12.2013 instanța respins cererea de perimare și a menținut suspendarea cauzei în temeiul art.244 alin.1 pct. 1 C. pr. civ.
La termenul din data de 22.01.2015 instanța apus în discuție excepția perimării prezentei cauze având în vedere că a trecut mai mult de un an de când hotărârea în pricina care a motivat suspendarea a devenit irevocabilă.
Potrivit art. 248 alin. 1 C. proc. civ. orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, dacă a rămas în nelucrare din vina părților timp de un an.
În consecință, având în vedere că sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 248 alin. 1 C. proc. civ., neexistând nici o cauză de suspendare sau de întrerupere a cursului perimării prevăzute de art. 249, 250 C. proc. civ., instanța urmează să constate perimată cererea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Constată perimată cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei S. G. sub nr._ formulată de către reclamantul P. R. H. cu sediul în ., jud. C. în contradictoriu cu pârâtele . cu sediul în ., jud. C. și ȘCOALA CU C. I-VIII H. cu sediul în .
Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare, care se depune la Judecătoria S. G..
Pronunțată în ședință publică, azi, 22.01.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
G. A.-M. R. E.
Red.G.A.M./26.01.2015
Tehnored.R.E./26.01.2015
5 exp.
| ← Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii.... | Pretenţii. Sentința nr. 105/2015. Judecătoria SFÂNTU GHEORGHE → |
|---|








