Plângere contravenţională. Sentința nr. 321/2015. Judecătoria SFÂNTU GHEORGHE

Sentința nr. 321/2015 pronunțată de Judecătoria SFÂNTU GHEORGHE la data de 19-02-2015 în dosarul nr. 321/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA S. G.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 321/2015

Ședința publică din data de 19 februarie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: G. A.-M.

GREFIER: R. E.

Pe rol fiind soluționarea plângerii formulate de petentul P. A. împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 13.10.2014 de către intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA - CESTRIN.

La apelul nominal făcut în ședința publică de astăzi se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, după care:

Se constată depusă la dosar prin serviciul de registratură al instanței răspuns la adresa instanței din partea Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări a Vehiculelor.

Instanța încuviințează probele solicitate și constată că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei și o reține pentru deliberare și pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:

Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 31.10.2014 sub nr._ petentul P. A. a solicitat anularea procesului-verbal de constatare a contravenției . 14, nr._ încheiat la data de 13.10.2014, de către intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA.

În motivarea plângerii se arată că petentul a fost proprietarul vehiculului, după care vehiculul a fost vândut către G., la data de 14.09.2012. De asemenea se arată că vehiculul a fost scos din evidența fiscală a Primăriei . de 21.09.2012, fiind înregistrat la Primăria B. pe numele actualului proprietar. Deoarece cumpărătorul nu a procedat la înmatriculare vehiculului, nu s-a procedat la radierea autoturismului de pe numele petentului.

La plângere au fost atașate copii de pe procesul-verbal de constatare a contravenției . 14, nr._ încheiat la data de 13.10.2014, certificat de radiere, contract de vânzare – cumpărare pentru vehicul folosit.

În drept plângerea a fost întemeiată pe dispozițiile OUG nr. 195/2002, OG nr. 2/2001.

Plângerea a fost legal timbrată cu 20 lei taxă judiciară de timbru.

La data de 21.11.2014 intimata a depus întâmpinare solicitând respingerea plângerii.

În motivare se arată că petentul a fost sancționat pentru săvârșirea faptei prevăzute de art. 8 din OG nr. 15/2002 vehiculul circulând pe drumurile naționale fără a deține rovinietă.

În continuare se învederează că procesul-verbal îndeplinește toate condițiile prevăzute de OG nr. 15/2002 și OG nr. 2/2001, fiind întocmit în lipsa contravenientului, constatarea fiind efectuată cu ajutorul mijloacelor specifice ale Sistemului Informatic de Emitere, Gestiune, Monitorizare și Control a Rovinietei, contravenientul fiind identificat în baza datelor furnizare de Ministerul Administrației și Internelor – Direcția Regim Permis de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor.

În dovedire s-a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.

În conformitate cu art. 411 alin. 2 Noul C. proc. civ. s-a solicitat judecarea în lipsă.

La termenul din data de 19.02.2015 instanța a încuviințat probele solicitate.

Analizând actele și lucrările existente la dosarul cauzei instanța reține că la data de 13.10.2014 petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 250 lei fiecare pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 8 alin. 1 din OG nr. 15/2002.

În ceea ce privește legalitatea procesului-verbal de constatare a contravenției, se constată că procesul – verbal a fost întocmite cu respectarea cerințelor prevăzute de art. 16 din OG nr. 2/2001, în cauză nefiind incident nici una dintre cauzele de nulitate prevăzute de art. 17 din același act normativ, aspecte privind nelegalitatea procesului-verbal nefiind invocate nici de către petent prin plângere.

Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal instanța reține că potrivit art. 1 alin. 2 din OG nr. 15/2002 începând cu data de 1 iulie 2002 se introduce tariful de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România, denumit în continuare tarif de utilizare, aplicat tuturor utilizatorilor români și străini pentru toate vehiculele înmatriculate care sunt folosite pe rețeaua de drumuri naționale din România și structurat în funcție de perioada de parcurs și de staționare, de încadrarea în clasa de emisii poluante EURO, de masa totală maximă autorizată MTMA și de numărul de axe, după caz. În art. 8 din același act normativ prevăzându-se că „fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă constituie contravenției și se sancționează cu amendă”.

În procesul-verbal de constatare a contravenției . 14, nr._ încheiat la data de 13.10.2014, s-a reținut că la data de 20.07.2014 autovehiculul categoria A cu nr. de înmatriculare_ a circulat pe DN2 în loc. Iacobești fără a deține rovinietă valabilă.

Referitor la obligativitatea achitării tarifului de utilizare, instanța reține că potrivit prevederilor art. 1 din OG nr. 15/2002 acesta revine utilizatorului vehiculului, acesta din urmă fiind, conform prevederilor art. 2 lit. b din același act normativ persoana fizică sau juridică înscrisă în certificatul de înmatriculare, care are în proprietate sau care, după caz, poate folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România (…).

În cauza de față, astfel cum rezultă din și din susținerile intimatei în baza de date a Ministerul Administrației și Internelor – Direcția Regim Permis de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor petentul apare ca fiind proprietarul vehiculului.

Însă, urmează a se avea în vedere, că prin contractul de vânzare – cumpărare pentru un vehicul folosit rezultă că partea, la data de 14.09.2012, deci anterior constatării faptei a înstrăinat vehiculul către G. M. I..

Mai mult din adresa emisă de Primăria B. (f. 8), deținătorul autovehiculului este G. M. I., care figurează în evidențele fiscale. Or, în aceste condiții, chiar dacă în evidențele autorităților Ministrului Administrației și Internelor este menționat numele petentului în calitate de proprietar, acesta la data constatării faptelor nu mai deținea această calitate, dreptul de proprietate asupra vehiculului fiind cedat către altă persoană. Tot astfel, se reține că neefectuarea mențiunilor în certificatul de înmatriculare, respectiv în baza de date a Direcția Regim Permis de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor nu-i sunt imputabile petentului, obligația în acest sens revenind noului dobânditor.

În consecință, din probele administrate rezultând că la data constatării faptei petentul nu avea calitatea de utilizator al autoturismului și astfel obligația de achitare a tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale nefiind în sarcina acestuia, instanța apreciază că în cauză nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale contravenției prevăzute de art. 8 alin. 1 din OG nr. 2/2001, sancționarea părții nefiind justificată.

Pentru aceste considerente, instanța urmează să admită plângerea și va dispune anularea procesului-verbal de constatare a contravenției și va exonera petentul de plata amenzii aplicate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite plângerea formulată de către petentul P. A., CNP_, cu domiciliul în mun. Sf. G., ., ., ., împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției . 14, nr._ încheiat la data de 13.10.2014 de către intimata C. Națională de Autostrăzi Și Drumuri Naționale Din România Sa - Cestrin, cu sediul în mun. București, .. 401,sector 6.

Anulează procesul-verbal de constatare a contravenției . 14, nr._ încheiat la data de 13.10.2014 de către intimată.

Exonerează petentul de plata amenzii aplicate.

Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Sf. G..

Pronunțată în ședință publică, azi, 19.02.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

G. A.-M. R. E.

Red.G.A.M./26.02.2015

Tehnored.R.E./26.02.2015

4 exp.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 321/2015. Judecătoria SFÂNTU GHEORGHE