Pretenţii. Sentința nr. 1355/2015. Judecătoria SFÂNTU GHEORGHE

Sentința nr. 1355/2015 pronunțată de Judecătoria SFÂNTU GHEORGHE la data de 15-09-2015 în dosarul nr. 1355/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA S. G.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1355/2015

Ședința publică din data de 15 septembrie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: M. O. - M.

GREFIER: C. A.

Pe rol fiind soluționarea cererii formulată de reclamanta Asociația de proprietari „Oltul 22” în contradictoriu cu pârâtul I. I., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Instanța, în baza art. 258 Noul Cod de procedură civilă, încuviințează părților proba cu înscrisurile depuse la dosar și, din oficiu, proba cu interogatoriul pârâtului.

Având în vedere că pârâtul a fost citat personal la interogatoriu iar acesta nu s-a prezentat, instanța face aplicarea art. 358 Noul Cod de procedură civilă.

Instanța, constată că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cererii, motiv pentru care închide dezbaterile în baza art. 394 Noul Cod de procedură civilă și reține cauza spre soluționare.

JUDECĂTORIA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 23.04.2015 sub nr._ reclamanta Asociația de proprietari „Oltul 22” a solicitat obligarea pârâtului I. I., la plata obligației de întreținere restantă în sumă de 4848,54 lei din care suma de 2975,04 lei restanță și suma de 1873,50 lei penalități de întârziere.

În motivarea cererii se arată că pârâtul deține apartamentul situat în S. G., ..39, ., jud. C. cu privire la care nu a plătit cota-parte din cheltuielile de întreținere, exploatare si reparații ce-i revin atât pentru proprietatea . pentru consum individual, în prezent figurând în evidențele contabile ale asociației de proprietari ca debitor.

În dovedirea acțiunii au fost anexate la cerere înscrisuri.

În drept cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art.49 și 50 din Legea 230/2007.

În conformitate cu dispozițiile art. 50 alin. 2 din Legea nr. 230/2007 cererea este scutită de taxă judiciară de timbru.

Reclamanta a solicitat judecarea în lipsă.

Pârâtul, legal citat, nu a depus întâmpinare și nu s-a prezentat în fața instanței pentru a-și formula apărări în cauză.

La termenul de judecată din data de 15.09.2015 instanța a încuviințat în cauză proba cu înscrisuri și interogatoriul pârâtului. Ca urmare a citării acestuia în cauză cu mențiunea „la interogatoriu, sub sancțiunea prevederilor art.358 Cod pr.civilă”și față de lipsa acestuia instanța a făcut aplicarea în cauză a menționatelor prevederi legale.

Analizând actele și lucrările existente la dosarul cauzei, instanța reține că pârâtul este proprietar al apartamentului situat în S. G., ..39, ., jud. C.

Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, respectiv tabel defalcat privind cheltuielile comune datorate către Asociația de proprietari „Oltul 22”, rezultă că pârâtul nu și-a achitat obligațiile bănești față de asociație calculate pentru perioada februarie 2013-ianuarie 2015.

Potrivit art. 46 din Legea nr. 230/2007 „toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari”, art.50 din același act normativ prevăzând că „asociația de proprietari are dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit”.

În cauza de față, având în vedere dispozițiile legale arătate, precum și faptul că pârâtul nu s-a conformat obligațiilor de a contribui la cheltuielile comune datorate asociație timp de mai mult de 90 de zile de la stabilirea acestora, instanța constată că solicitarea reclamantei de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de întreținere neachitate este întemeiată.

În ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata penalităților de întârziere, potrivit art. 49 alin. 1 din Legea nr. 230/2007 asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță, afișată pe lista de plată. Penalizările nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioadă de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plată, fără ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-au aplicat.

În conformitate cu aceste prevederi, prin Statutul Asociației de P. „Oltul 22”s-a prevăzut calcularea penalităților pentru neachitarea in termen de la data afișării listelor de întreținere. Penalizările de întârziere se stabilesc în cuantum de 0,20% pe zi de întârziere.

Astfel, având în vedere că pârâtul nu și-a îndeplinit obligațiile privind plata cheltuielilor de întreținere, precum și faptul că prin Statutul Asociației de P. „Oltul 22” s-a prevăzut expres calcularea penalităților în cazul neachitării cotelor, instanța apreciază că solicitarea reclamantei de obligare a pârâtului la plata penalităților de întârziere este întemeiată.

Tot astfel, având în vedere că reclamanta a solicitat acordarea contravalorii cheltuielilor de întreținere aferentă perioadei februarie 2013 – ianuarie 2015, în ceea ce privește suma penalităților se va avea în vedere aceeași perioadă.

În consecință, față de cele învederate, instanța urmează să admită cererea și va obliga pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 2975,04 lei reprezentând cheltuieli de întreținere restante și suma de 1873,50 lei reprezentând penalități de întârziere pentru perioada februarie 2013-ianuarie 2015.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de către reclamanta ASOCIAȚIA DE P. „OLTUL 22, având C._, cu sediul în S. G., ., jud. C. în contradictoriu cu pârâtul I. I., domiciliat în S. G., ..39, ., jud. C.

Obligă pârâtul la plata către reclamantă sumei de 2975,04 lei reprezentând cheltuieli de întreținere restante și suma de 1873,50 lei reprezentând penalități de întârziere pentru perioada februarie 2013-ianuarie 2015.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare care se depune la Judecătoria S. G..

Pronunțată în ședință publică, azi, 15.09.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

M. O.-M.. C. A..

Red.MOM/30.09.2015,

Tehnored.CA/30.09.2015, 4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 1355/2015. Judecătoria SFÂNTU GHEORGHE