Plângere contravenţională. Sentința nr. 1363/2015. Judecătoria SFÂNTU GHEORGHE
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1363/2015 pronunțată de Judecătoria SFÂNTU GHEORGHE la data de 16-09-2015 în dosarul nr. 1363/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA S. G.
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1363/2015
Ședința din camera de consiliu din data de 16 septembrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: B. K. AGOTA
GREFIER: E. K.
Pe rol fiind soluționarea plângerii formulată de petentul P. Z. împotriva procesului verbal de constatare a contravenției . nr._/18.08.2015 întocmit de intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA – CESTRIN.
La apelul nominal făcut în ședința camera de consiliu, se constată lipsa părților.
Procedura fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Se constată depus la dosar prin serviciul de registratură al instanței din partea petentului P. Z., cerere de renunțare la judecată, la care este atașată copie de pe dovada achitării amenzii aplicate.
Instanța constată cauza în stare de soluționare și o reține spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:
Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 31.08.2015 sub nr._ /2014 petentul P. Z. a solicitat anularea procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._ încheiat la data de 18.08.2014 de către C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA.
În motivarea plângerii petentul a arătat că a vândut autoturismul solicitând noului proprietar achitarea amenzii.
Plângerea a fost timbrată cu 20 lei taxă judiciară de timbru.
La data de 04.09.2015 petentul a depus cerere de renunțare la judecată.
Având în vedere că potrivit art. 406 alin. 1 Noul C. proc. civ. „reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă”, și existând o manifestare expresă din partea petentului în sensul renunțării la judecată, instanța, în temeiul dispoziției legale arătate va lua act de renunțarea la judecată a cererii formulată de către petent.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În temeiul art. 406 Noul C. proc. civ. ia act de renunțarea la judecată a plângerii formulată de către petentul P. Z. CNP_ domiciliat în S. G., .. 9, ., jud. C. împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._ încheiat la data de 18.08.2014 de către C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA.
Cu recurs în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria S. G..
Pronunțată în ședință publică, azi, 16.09.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
B. K. AGOTA E. K.
Red. BKA/16.09.2015
Tehnored. E.K/16.09.2015
3 ex.
| ← Pretenţii. Sentința nr. 1355/2015. Judecătoria SFÂNTU GHEORGHE | Acţiune în declararea simulatiei. Sentința nr. 1376/2015.... → |
|---|








