Pretenţii. Sentința nr. 1747/2015. Judecătoria SFÂNTU GHEORGHE

Sentința nr. 1747/2015 pronunțată de Judecătoria SFÂNTU GHEORGHE la data de 30-10-2015 în dosarul nr. 1747/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA S. G.

-

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1747/2015

Ședința publică de la data de 30 octombrie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: D. O. E.

GREFIER: N. A.-M.

Pe rol fiind judecarea cauzei, civile, privind pe reclamanta ASOCIAȚIA DE P. "CIUCULUI 24" în contradictoriu cu pârâtul F. G., având ca obiect: pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică răspunde pentru reclamanta, lipsă, consilier juridic F. B., cu delegație la dosar, fila 10, lipsă fiind pârâtul.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că cererea de renunțare la judecată a fost comunicată pârâtului, după care:

La interpelarea instanței, consilierul juridic al reclamantei arată că nu mai are alte cereri de formulat, solicitând instanței să ia act de cererea de renunțare la judecată.

Instanța rămâne în pronunțare asupra cererii de renunțare la judecată, formulată de reclamantă.

INSTANȚA,

Prin cererea formulată și înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 10.07.2015 reclamanta ASOCIAȚIA DE P. CIUCULUI 24, cu sediul în municipiul S. G., ., ., . în contradictoriu cu pârâtul F. G. domiciliat în municipiul S. G., ., ., județul C. a solicitat instanței obligarea pârâtului la plata sumei de 2159,47 lei reprezentând cheltuieli de întreținere.

În motivarea cererii reclamanta a arătat că pârâtul deține apartamentul situat în municipiul Sf. G., ., ., județul C. pentru care nu a plătit cheltuielile comune și de întreținere o perioadă lungă de timp.

Astfel, reclamanta a arătat că pârâta a acumulat o datorie ce pune în pericol buna funcționare a Asociației, motiv pentru care a formulat cererea ce face obiectul prezentului dosar.

În drept cererea se întemeiază pe dispozițiile art. 1516 - 1521 cod civil și art. 50 din Legea nr. 230/2007.

În dovedirea cererii s-au depus la dosar următoarele înscrisuri: lista de plată a cheltuielilor de întreținere (fl.6), calculul defalcat al datoriei (fl.7), extras CF (fl.11), proces-verbal de stabilire a penalităților.

Potrivit art. 223 alin. 3 Cod proc. civilă, coroborat cu art. 411 alin. 2 Cod proc. civilă, s-a solicita judecarea cauzei și în lipsa părților.

Potrivit art. 29 alin. 1 lit. l din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, raportat la art. 50 alin. 2 din Legea nr.230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, acțiunea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru.

La termenul din data de 09.10.2015 reclamanta a depus cerere de renunțare la judecată care, potrivit dispozițiilor art. 406 alin. 4 Cod proc. civilă a fost comunicată pârâtului, care însă nu a comunicat instanței poziția sa procesuală față de cererea reclamantei.

În ceea ce privește cererea reclamantei de renunțare la judecată, instanța reține că, potrivit art. 406 alin. 1 cod proc. civilă, reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință fie prin cerere scrisă, iar potrivit alin. 4 al aceluiași articol, dacă reclamantul renunță la primul termen la care părțile sunt legal citate sau ulterior acestui termen, renunțarea se poate face doar cu acordul expres sau tacit al celeilalte părți. Dacă pârâtul nu este prezent la termenul la care reclamantul declară că renunță la judecată, instanța va acorda pârâtului un termen până la care să își exprime poziția față de cererea de renunțare. Lipsa unui răspuns până la termenul acordat se consideră acord tacit la renunțare.

Față de dispozițiile legale mai sus indicate, instanța constatând îndeplinite condițiile prevăzute de lege va admite cererea și va lua act de renunțarea reclamantei la judecarea cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

În temeiul art. 406 alin. 1 și 4 Cod proc. civilă ia act de renunțarea reclamantei ASOCIAȚIA DE P. CIUCULUI 24, cu sediul în municipiul S. G., ., ., . în contradictoriu cu pârâtul F. G. domiciliat în municipiul S. G., ., ., județul C. la judecarea prezentei cauze.

Cu drept de a formula recurs în termen de 30 zile de la comunicare care se depune la Judecătoria S. G..

Pronunțată în ședință publică azi, 30.10.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

D. O. E. N. A.-M.

Red: D./30.10.2015.

Tehnored: NAM/04.11.2015/ 4ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 1747/2015. Judecătoria SFÂNTU GHEORGHE