Anulare act. Sentința nr. 1812/2015. Judecătoria SFÂNTU GHEORGHE
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1812/2015 pronunțată de Judecătoria SFÂNTU GHEORGHE la data de 10-11-2015 în dosarul nr. 1812/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA S. G.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1812/2015
Ședința publică din data de 10 noiembrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: B. T. M.
GREFIER: K. I.
Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile formulate de către reclamanții C. S. R., C. S. și C. I. în contradictoriu cu pârâta BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ SA, având ca obiect anulare act.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 16 octombrie 2015 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea succesiv, pentru data 30 octombrie 2015, 06 octombrie 2015 și 10 noiembrie 2015, hotărând următoarele.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 28.10.2014 sub nr._, astfel cum a fost precizată (filele 152 și urm, 162, 171, 174, 176), reclamanții C. S. R., C. I. și C. S., în contradictoriu cu pârâta . SA, au solicitat:
-să se constate că în cadrul Contractului de credit bancar pentru persoane fizice nr._/28.12.2007, art. 9 lit. f) și c) din Contract și pct. 3.8 și 3.9 din Condițiile generale ale contractului, care reglementează comisionul de administrare și comisionul de urmărire riscuri, sunt clauze abuzive în sensul lit. i din Anexa la Legea nr. 193/2000;
-să se constate nulitatea absolută parțială a Contractului de credit bancar pentru persoane fizice nr._/28.12.2007 privitor la art. 9 lit. f) și c) din Contract și la pct. 3.8 și 3.9 din Condițiile generale ale contractului;
- să fie obligați pârâții să restituie echivalentul în lei la cursul de schimb de la data plății a sumei de 2016 euro reprezentând comisionul de urmărire riscuri, și a sumei de 360 lei reprezentând comision de administrare, achitate de reclamanți în perioada 18.12._13, la care să se adauge dobânda legală calculată până la data restituirii.
-cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii s-a arătat că părțile au încheiat Contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr._/28.12.2007 prin care reclamanții au împrumutat suma de_ euro, restituirea urmând a fi efectuată în termen de 120 luni. Dobânda totală s-a stabilit a fi de 10,9% pe an și variabilă.
La art. 9 lit. f) și c) din Contract și la pct. 3.8 și 3.9 din Condițiile generale ale contractului s-au instituit comisionul de urmărire riscuri de 56 euro lunar, și comisionul de administrare de 10 euro lunar.
Creditul a fost garantat prin garanții personale prin coplătitorii C. I. și C. S..
În urma adoptării OUG nr. 50/2010, a intervenit un act adițional, prin care pârâta a inclus comisionul de urmărire risc în comisionul de administrare, care a căpătat valoarea de 66 euro.
La data de 18.12.2013, a fost încheiat un al doilea act adițional, pe care reclamanții nu îl contestă (fila 174).
Contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr._/28.12.2007 este un contract standard, prestabilit unilateral de către bancă, fără acordarea pentru consumatori a posibilității de a influența natura și/sau cuantumul clauzelor. Clauzele privind comisionul de urmărire risc și comisionul de administrare, sunt clauze abuzive potrivit Legii nr. 193/2000.
Cu privire la comisionul de urmărire risc, riscul este un element fundamental al afacerilor, neputându-se obține profit fără risc. Prin OUG nr. 99/2006, băncile au fost obligate la luarea unor măsuri de prevenire a riscurilor, legate de condițiile de creditare.
Înlăturarea riscului unui credit neperformant se realizează prin oferirea de garanții pentru returnarea creditului, iar, atâta timp cât creditul este restituit conform scadențarului, nu se poate invoca un risc în legătură cu acesta.
Prin comisionul de urmărire risc, nu se înlătura producerea riscului și nu se acoperă restituirea creditului. Acest comision nu se justifică, dat fiind că reclamanții au adus garanții personale pentru executarea contractului. În continuare, au fost invocate prevederile art. 6 și 14 din Legea nr. 193/2000.
Cu privire la comisionul de administrare, acesta este un cost perceput pentru punerea la dispoziție a creditului, fără a exista precizări în cuprinsul contractului cu privire la fundamentul perceperii acestui comision ori destinației acestuia. Astfel, pentru acordarea creditului se percep două costuri fără ca distincția dintre acestea să fie exprimată în mod clar și inteligibil, iar, față de valoarea comisionului de administrare, s-a creat în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, clauza privind comisionul de administrare fiind abuzivă conform art. 4 alin. 1, 6 din Legea nr. 193/2000, precum și potrivit art. 4 alin. 5 lit. b din Legea nr. 193/2000 (fila 162).
În drept cererea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 193/2000, Directivei nr. 93/13/CEE, Deciziei nr. 760/27.02.2014 a ICCJ, Secția a II-a civilă.
În dovedire s-a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
Pârâta a depus întâmpinare (fila 24), prin care a invocat:
-excepția nulității capătului de cerere privind anularea clauzei 5a și a comisionului de administrare;
-excepția lipsei de interes/de obiect a petitelor referitoare la clauza 5a;
-excepția prescripției dreptului material la acțiune cu privire la constatarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale;
-excepția inadmisibilității petitului privind restituirea prestațiilor, deoarece sancțiunea sui generis din domeniul protecției consumatorilor se aplică ex nunc;
-respingerea cererii ca neîntemeiată;
-cu cheltuieli de judecată.
Referitor la excepția nulității capătului de cerere privind anularea clauzei 5a și a comisionului de administrare, pârâta a motivat că reclamanții nu au motivat de ce comisionul de administrare și clauza 5a sunt abuzive.
Cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune cu privire la constatarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale, a motivat că sancțiunea unei eventuale clauze abuzive este nulitatea relativă, fiind aplicabil termenul general de prescripție de 3 ani conform art. 3 din Decretul nr. 167/1958, termen care a început să curgă la data încheierii contractului de credit, 28.12.2007.
Pe fondul cauzei, a motivat că nu intră în domeniul de aplicare a legilor privind protecția consumatorului, clauzele contestate. Astfel, acestea vizează prețul contractului și au o redactare clară și inteligibilă pentru un om obișnuit, iar caracterul abuziv al clauzelor clare și inteligibile de stabilire a prețului sau a sferei obligațiilor aferente prestației principale nu sunt supuse controlului prevăzut de art. 3 din Directiva 92/13/CE.
Ori, numai dacă o clauză contractuală nu ar face parte din obiectul/prețul contractului sau ar avea o exprimare clară și neinteligibilă, poate trece instanța la analiza îndeplinirii celorlalte condiții prevăzute de Legea nr. 193/2000.
A învederat și că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de Legea nr. 193/2000 pentru ca o clauză să fie considerată abuzivă: clauza să nu fie negociată, clauza să fie contrară bunei-credințe, clauza să dea naștere unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorului.
Astfel, clauzele au fost negociate sau ar fi putut fi negociate de către un consumator diligent, reclamanții semnând contractul de credit, declarând că au înțeles clauzele contractuale și că și le însușesc în întregime. Aceștia au avut la dispoziție 4 zile pentru a studia proiectul de contract de credit pus la dispoziție. O eventuală lipsă de înțelegere/negociere a clauzelor este imputabilă reclamanților, caz în care se impune respingerea acțiunii ca urmare a aplicării principiului nemo auditur propriam turpitudinem allegans.
Clauzele nu sunt contrare bunei-credințe, astfel cum noțiunea a fost clarificată prin art. 4-7 din Legea nr. 363/2007.
Clauzele nu creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorului. Astfel, doctrina a definit contractul semnificativ dezechilibrat ca fiind „contractul care și-a pierdut utilitatea socială și personală”, iar reclamanții nu invocă dispozițiile Legii nr. 193/2000 ca urmare a unui dezechilibru contractual ci pentru a profita de prevederile legii în vederea reducerii nejustificate a prețului contractului.
Cu privire la prezumția de caracter abuziv a tuturor clauzelor ce sunt redactate în prealabil, aceasta este doar o prezumție simplă, instituită prin art. 3 alin. 2 din Directiva 92/13/CE.
Referitor la comisionul de urmărire riscuri, a învederat că banca trebuie să urmărească riscurile ce vin dinspre piață, din afara relației contractuale cu împrumutatul, care îi pot afecta capacitatea de rambursare, iar contractul de credit supus analizei nu are nici o altă garanție care acoperă aceste riscuri. Cât privește lipsa unei definiții, riscurile sunt cele de pe piață.
În același sens este și adresa Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor nr. 1455/31.07.2013.
Referitor la comisionul de administrare, a învederat că reclamanții nu au motivat în acțiunea introductivă solicitarea privind anularea acestuia. Administrarea creditului are în vedere operațiunile bancare care sunt desfășurate pe întreaga durată a creditului pentru corecta și la timp parcurgere a tuturor etapelor creditului.
OUG nr. 50/2010 permite introducerea comisionului de administrare în contracte.
În drept au fost invocate Legea nr. 193/2000, Directiva 93/13/CEE, Legea nr. 296/2004, Legea nr. 289/2004, Legea nr. 288/2010 de aprobare a OUG nr. 50/2010, art. 969 și urm. C.civ.
În dovedire s-a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și interogatoriul reclamanților.
Reclamanții au depus răspuns la întâmpinare (fila 152), prin care au solicitat admiterea excepției lipsei de interes/de obiect a petitelor referitoare la clauza 5a, motivând că au menționat clauza 5a datorită unei erori materiale, respingerea excepției prescripției dreptului material la acțiune cu privire la constatarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale, motivând că au solicitat constatarea nulității absolute parțiale, precum și respingerea excepției inadmisibilității petitului privind restituirea prestațiilor. Au invocat și decizia nr. 760/27.02.2014 a ICCJ, Secția a II-a civilă.
La termenul de judecată din 29.05.2015, au fost puse în discuția părților excepția nulității capătului de cerere privind anularea clauzei 5a și a comisionului de administrare, excepția lipsei de interes/de obiect a petitelor referitoare la clauza 5a, excepția prescripției dreptului material la acțiune cu privire la constatarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale, excepția inadmisibilității petitului privind restituirea prestațiilor. Pârâta a invocat, la același termen, excepția prescripției dreptului de a solicita restituirea prestațiilor.
La același termen, instanța a respins excepția lipsei de interes/de obiect a petitelor referitoare la clauza 5a, a constatat că excepția nulității capătului de cerere privind anularea clauzei 5a și a comisionului de administrare este o apărare de fond și va fi discutată odată cu fondul cauzei, și a unit excepția prescripției dreptului material la acțiune cu privire la constatarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale precum și excepția prescripției dreptului de a solicita restituirea prestațiilor cu fondul cauzei.
La termenul de judecată din 11.09.2015, instanța a respins excepția inadmisibilității petitului privind restituirea prestațiilor.
În cauză s-a administrat proba cu înscrisurilor și proba cu interogatoriul reclamantei C. S..
Analizând actele și lucrările existente la dosarul cauzei,
Instanța reține că părțile au încheiat Contractul de credit nr._/28.12.2007 (fila 56) prin care reclamanții au beneficiat de un credit de_ EURO acordat de pârâtă, cu obligația primilor de a restitui suma datorată conform prevederilor contractuale.
Potrivit art. 9 lit. c), f) din Contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr._/28.12.2007, „Pentru creditul pus la dispoziție, banca percepe următoarele comisioane variabile în funcție de evoluția pieței financiar bancare:
c)Comision de administrare de 10,00 EUR lunar, reprezentând un procent de 0,05% din valoarea creditului contractat prevăzut la pct. 1;
f)Comision de urmărire riscuri de 56,00 EUR lunar, reprezentând un procent de 0,28% din valoarea creditului contractat prevăzut la pct. 1.”
Potrivit pct. 3.8 din Condițiile generale ale contractului, „Comisionul de urmărire riscuri se calculează fiat, prin aplicarea unui anumit procent la valoarea creditului contractat de la pct. 1 din contract. Clientul achită comisionul de urmărire riscuri lunar, odată cu rata de credit și dobânda. Comisionul de urmărire riscuri se percepe integral, inclusiv pentru fracțiunile din lună.”
Potrivit pct. 3.9 din Condițiile generale ale contractului, „Comisionul de administrare este în sumă fixă lunară și se calculează prin aplicarea unui anumit procent la valoarea creditului prevăzut la pct. 1 din contract. Clientul achită comisionul de administrare lunar, odată cu rata de credit și dobânda. Comisionul de urmărire riscuri se percepe integral, inclusiv pentru fracțiunile din lună.”
Pârâta a încheiat Actul adițional pentru alinierea contractului la prevederile OUG nr. 50/2010 (fila 73), nesemnat. În acest sens, instanța are în vedere art. 40 alin. 3 din OUG nr._.
La art. 7 lit. a din acest act adițional, se prevede: „De la data intrării în vigoare a prezentului Act adițional, pentru creditul pus la dispoziție banca va percepe următoarele comisioane:
a)Comision lunar de administrare credit în valoare de 66,00 EUR, reprezentând însumarea comisioanelor lunare prevăzute în Contractul de credit încheiat între Împrumutat și Bancă.”
Instanța reține că în fapt, comisionul de urmărire riscuri de 56 euro nu a dispărut, fiind înglobat în comisionul de administrare.
Conform comunicării din 21.02.2011 (fila 81), la această dată au încetat efectele actului adițional.
La data de 18.12.2013, părțile au încheiat Actul adițional nr. 1 (fila 85), pe care reclamanții nu îl contestă.
Cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune cu privire la constatarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale:
În baza Legii nr. 193/2000, clauzele abuzive sunt lovite de nulitate absolută; în consecință, dreptul material la acțiune cu privire la constatarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale este imprescriptibil.
Față de cele de mai sus, instanța va respinge excepția prescripției dreptului material la acțiune cu privire la constatarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale, invocată de pârâtă prin întâmpinare, ca neîntemeiată
Cu privire la excepția prescripției dreptului de a solicita restituirea prestațiilor cu fondul cauzei:
Contractul de împrumut, ca varietate a contractului de credit, este prin natura lui un contract cu executare uno ictu, iar faptul că banca își asumă o obligație care se executa dintr-o dată, iar cealaltă parte își asumă o obligație de restituire succesivă nu face ca natura acestuia să fie succesivă, știut fiind că acesta nu poate să aibă natură dublă, cu executare dintr-o data pentru o parte și cu executare succesivă pentru cealaltă parte, restituirea creditului cu dobânda in rate lunare nefiind decât o modalitate de executare a obligației, obligația de restituire fiind unica, ratele succesive alcătuind prin natura lor un tot unitar.
Prin urmare, în cazul și numai de la data constatării nulității clauzei referitoare la perceperea comisioanelor se naște si obligația de restituire a ceea ce s-a prestat in temeiul acestora, nulitatea producând efecte retroactive de la data încheierii contractului, sumele achitate cu titlul de comision fiind considerate ca nedatorate în baza principiului quod nullum est nullum producit effectum. (în acest sens, a se vedea și ICCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 760/27.02.2014).
Față de cele de mai sus, instanța va respinge excepția prescripției dreptului de a solicita restituirea sumelor, invocată de pârâtă la termenul din 29.05.2015, ca neîntemeiată.
Cu privire la fondul cauzei, raporturile contractuale dintre reclamanți și pârâtă intră sub incidența prevederilor Legii 193/2000, fiind raporturi ce decurg dintr-un contract comercial încheiat între un comerciant, respectiv banca și consumator, reclamanții, astfel cum cele două categorii sunt definite în art. 2 din lege.
Legea 193/2000 prevede o . clauze care nu pot face obiectul controlului privind caracterul lor abuziv.
Astfel, în cadrul art. 4 alin. 6 din Legea 193/2000 se arată că evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care asemenea clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.
Legea 193/2000 este legea ce transpune în dreptul național prevederile Directivei 93/13/CEE privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii și în mod corespunzător art. 4 alin. 6 din actul normativ național transpune prevederile art. 4 alin. 2 din Directivă care, de o manieră mai clară, menționează că „aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu privește nici definirea obiectului contractului, nici justețea prețului sau a remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar și inteligibil”
Referitor la comisionul de urmărire riscuri, clauza de la art. 9 lit. f) din Contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr._/28.12.2007 și la pct. 3.8 din Condițiile generale ale contractului, aceasta are ca obiect stabilirea unui comision, așadar a unui element component al costului creditului, ceea ce, aparent, ar plasa această clauză sub incidența prevederilor art. 4 alin. 6 din Legea 193/2000 și, deci, această clauză nu ar putea fi supusă controlului caracterului abuziv.
Trebuie însă observat că nici art. 4 alin. 2 din Directiva 93/13/CEE nici art. 4 alin. 6 din Legea 193/2000 nu exclud automat și nediferențiat de la controlul caracterului abuziv clauzele referitoare la preț, ci fac referirea la adecvarea dintre preț și serviciile sau produsele oferite în schimb, fiind necesar să existe o contraprestație corespunzătoare prețului perceput, precum și la necesitatea ca pentru a nu putea face obiectul controlului, clauza referitoare la preț să fie exprimată în mod clar și inteligibil.
Clauza referitoare la comisionul de risc este doar o parte a costului contractului, partea cea mai importantă a costului contractului este dată de dobânda la credit, la care se adaugă o . comisioane printre care și cel de risc.
Comisionul de risc este prevăzut la art. 9 lit. f) din Contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr._/28.12.2007 și la pct. 3.8 din Condițiile generale ale contractului Nicio altă prevedere contractuală, fie ea din condițiile generale sau speciale nu oferă alte informații cu privire la destinația comisionului de risc, justificarea acestuia.
În consecință, se constată că pentru același serviciu – acordarea creditului - se percep două costuri, dobânda și comisionul de risc, fără ca distincția dintre aceste costuri să fie exprimată în mod clar și inteligibil, așa cum cer art. 4 alin. 2 din Directiva 93/13/CEE și art. 4 alin. 6 din Legea 193/2000. Perspectiva din care simpla determinare a prețului, sub forma unui procent la soldul creditului ar reprezenta o clauză clară și inteligibilă a clauzei referitoare la preț nu poate fi primită întrucât scindarea costului contractului induce ideea unor rațiuni diferite de percepere a componentelor prețului ce trebuie cunoscute de cocontractant, trebuie să fie transparente, condiție ce nu este îndeplinită în speță.
De altfel, în preambulul Directivei 93/13/CEE se menționează că deși aprecierea caracterului abuziv nu se efectuează asupra raportului calitate/preț al bunurilor și serviciilor furnizate, totuși acest raport poate fi luat în considerare la aprecierea corectitudinii acestor clauze.
Această declarație va fi interpretată de către instanță raportat la situația din prezenta cauză în sensul că dacă cel puțin aparent pentru același serviciu sunt percepute două costuri, poate fi analizat caracterul eventual abuziv al unuia dintre ele prin prisma perceperii deja a celuilalt cost. De asemenea, prevederea mai multor clauze având ca obiect costuri diferite percepute pentru același serviciu aduce în discuție existența unei veritabile contraprestații pentru unele dintre aceste costuri, în speță, comisionul de risc, aspect ce va fi analizat cu prilejul examinării cerinței bunei-credințe în stipularea clauzei cenzurate.
Față de ansamblul celor anterior expuse instanța apreciază că poate proceda la analiza caracterului eventual abuziv al clauzei art. 9 lit. f) din Contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr._/28.12.2007 și la pct. 3.8 din Condițiile generale ale contractului, prin prisma dispozițiilor Legii 193/2000.
Potrivit art. 4 alin. 1 din Legea 193/2000 o clauză contractuală care nu a fost negociată cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract creează în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. A.. 2 al aceluiași articol prevede că o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.
În speță, judecătoria constată că această condiție prevăzută de art. 4 alin. 2 din Legea 193/2000 este îndeplinită cu privire la toate clauzele contractuale stipulate în contractul intervenit între părți, deoarece acest contract reprezintă un contract tipizat cu clauze nenegociabile. Mai exact, contractele intervenite între părți reprezintă contracte standard, preformulate, existența și cuantumul comisionului de risc fiind expresia voinței unilaterale ale băncii, deoarece consumatorului nu i s-a dat posibilitatea de a influența în vreun fel acest comision.
În acest sens, instanța reține și dispozițiile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 193/2000, potrivit căruia dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens - probă care nu a fost făcută în cauză nici prin înscrisurile depuse, nici prin interogatoriul reclamantei C. S. R..
Cu privire la dezechilibrul semnificativ creat între drepturile și obligațiile părților în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, instanța reține că potrivit art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000 o clauză poate fi abuzivă prin ea înseși sau împreună cu alte prevederi din contract.
Analizând valențele juridice ale comisionului denumit „de urmărire riscuri”, prin raportare la aceste dispoziții normative, instanța constată că în cauza dedusă judecății, clauza stipulată la art. 9 lit. f) din Contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr._/28.12.2007 și la pct. 3.8 din Condițiile generale ale contractului (plata unui comision de risc în cuantum de 56,00 EURO lunar, reprezentând 0,28% din valoarea creditului) creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților în detrimentul consumatorului. În acest sens instanța constată că între părți a intervenit o convenție de credit care din punct de vedere juridic reprezintă un contract comutativ, nu unul aleatoriu. În consecință, părțile nu urmăresc un câștig eventual, în funcție de un eveniment viitor și incert, ci întinderea obligațiilor este cunoscută încă de la semnarea convenției. În aceste condiții, comisionul denumit „de risc” nu are un echivalent într-o contraprestație a pârâtei (nici măcar eventuală), astfel că perceperea sa nu poate fi apreciată drept o plată din punct de vedere juridic, situație în care dezechilibrul creat în detrimentul consumatorului este evident deoarece i s-a perceput lunar echivalentul a 0,28% din valoarea creditului, achitând în perioada 18.12.2010 – 18.12.2013, 2016 euro, fără a primi în schimb un bun sau serviciu și fără a exista nici măcar eventualitatea unei astfel de contraprestație pe parcursul derulării creditului.
În opinia băncii, acest comision este menit să garanteze riscul care provine de pe piața interbancară, riscul de nerestituire a creditului.
În ceea ce privește nerestituirea creditului (riscul de neplată), instanța constată că împrumutul este garantat cu garanții personale, contractul fiind semnat de C. I. și de C. S. ca și „coplătitori”.
Trecând peste aceste aspecte însă, ceea ce conferă un profund caracter abuziv acestei clauze contractuale este faptul că, atâta vreme cât ea reprezintă numai o „garanție” (și nu o „plată”, așa cum s-a concluzionat anterior), această clauză trebuia să fie dublată de o alta prin care să se prevadă restituirea comisionului către împrumutați, o dată cu plata integrală a ratelor de către aceștia.
Garantarea obligației constituie numai o măsură de asigurare a executării acesteia care nu se poate transforma într-o obligație de plată suplimentară. O dată executată obligația contractuală (în speță restituirea creditului acordat), sumele de bani plătite numai cu destinația de a garanta executarea acestei obligații trebuie restituite debitorului.
Aceste sume de bani nu pot rămâne la creditor pentru că nu sunt parte a creditului (sau a accesoriilor acestuia) și nici nu reprezintă, așa cum s-a arătat anterior, contravaloarea unei alte prestații a creditorului.
Pentru aceste considerente și din această perspectivă clauza stipulată la art. 9 lit. f) din Contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr._/28.12.2007 și la pct. 3.8 din Condițiile generale ale contractului privind comisionul de urmărire riscuri creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților în detrimentul consumatorului, deoarece această clauză nu este dublată de o alta prin care să se prevadă restituirea comisionului către împrumutat, o dată cu plata integrală a ratelor de către acesta.
Cu privire la adresa Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor nr. 1048/29.07.2010, depusă la dosar de pârâtă (fila 101), instanța constată că reclamanții au depus la dosar adresa Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor nr. 1455/31.07.2013 8(fila 177), conform căreia reclamația lor referitoare la comisioanele de urmărire risc și de administrare din contractul de credit analizat în prezenta cauză a fost admisă, încheindu-se, la data de 18.12.2013, Actul adițional nr. 1 (fila 85).
Față de aceste considerente, instanța va constata caracterul abuziv al clauzei contractuale referitoare la comisionul de risc stipulată la art. 9 lit. f) din Contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr._/28.12.2007 și la pct. 3.8 din Condițiile generale ale contractului și nulitatea absolută parțială a Contractului de credit bancar pentru persoane fizice nr._/28.12.2007, în ceea ce privește clauzele stipulate la art. 9 lit. f) din Contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr._/28.12.2007 și la pct. 3.8 din Condițiile generale ale contractului.
Va obliga pârâta să restituie reclamanților suma de 2016 euro în echivalent în lei la cursul de schimb de la data plății, reprezentând comisionul de urmărire riscuri achitat în temeiul Contractului de credit bancar pentru persoane fizice nr._/28.12.2007 pentru perioada 18.12._13, la care se adaugă dobânda legală calculată de la data introducerii acțiunii (28.10.2014), având în vedere punerea în întârziere a pârâtei, și până la data plății.
Referitor la comisionul de administrare, clauza de la art. 9 lit. c) din Contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr._/28.12.2007 și la pct. 3.9 din Condițiile generale ale contractului, în răspunsul la interogatoriu, fiind întrebată: „La art. 9 din contractul de credit sunt menționate două comisioane în cuantum fix: un comision de administrare în cuantum fix de 10 euro/lunar și un comision de urmărire riscuri în cuantum de 56 euro/lunar. Precizați, vă rog, ce este neclar în aceste mențiuni?”, a răspuns „Este neclară semnificația comisionului de risc, respectiv ce constituie risc”. După cum se observă, expres întrebată, nu a declarat că-i este neclar comisionul de administrare.
În consecință, conform art. 4 alin. 6 din Legea 193/2000 și art. 4 alin. 2 din Directiva 93/13/CEE, instanța nu poate merge mai departe în analiza caracterului abuziv al acestei clauze.
De altfel, chiar dacă ar considera clauza ca nefiind clar formulată, instanța constată că motivele de fapt invocate de reclamanți (fila 162) nu sunt întemeiate, comisionul de administrare având ca și contraprestație monitorizarea/înregistrarea/efectuarea de operațiuni de către Bancă, în scopul utilizării și restituirii creditului de către Împrumutat (astfel cum a fost definit în Actul adițional nr. 1 din data de 18.12.2013, pct. 1.2 lit. a). Mai mult, cuantumul comisionului de administrare fiind de 10 euro/lună, nu se poate reține că acesta, prin el însuși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în sensul Legii nr. 193/2000.
Față de cele de mai sus, instanța va respinge petitele reclamanților în ceea ce privește comisionul de administrare.
În ceea ce privește excepția nulității capătului de cerere privind anularea clauzei 5a și a comisionului de administrare, calificată drept o apărare de fond, instanța constată că s-a pronunțat, în cadrul motivării, si cu privire la aceasta, cu mențiunea că a fost o eroare materială a reclamanților menționarea clauzei 5a, după cum aceștia au și recunoscut.
Cu privire la capătul de cerere privitor la cheltuielile de judecată, conform art. 453 alin. 1 C.proc.civ, partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată, iar potrivit alin. 2, când cererea a fost admisă numai în parte, judecătorii vor stabili măsura în care fiecare dintre părți poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată. Dacă este cazul, judecătorii vor putea dispune compensarea cheltuielilor de judecată.
Reclamanții au dovedit cheltuieli de judecată în cuantum de 2500 lei, cu titlu de onorariu avocațial. Cererea acestora a fost admisă în parte; în consecință, instanța va obliga pârâta să achite reclamanților suma de 1750 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția prescripției dreptului material la acțiune cu privire la constatarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale, invocată de pârâtă prin întâmpinare.
Respinge excepția prescripției dreptului de a solicita restituirea sumelor, invocată de pârâtă la termenul din 29.05.2015.
Admite în parte cererea având ca obiect anulare act-pretenții, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanții C. S. R., C. I. și C. S., cu domiciliul procesual ales la Cabinetul de avocat C. S. din S. G., ., nr. 4, ., jud. C., în contradictoriu cu pârâta . SA, cu sediul procesual ales la Societatea Civilă de Avocați N. N. D. Kingston Petersen din București, Bucharest Business park, șoseaua bucurești-Ploiești, nr. 1A, ..
Constată caracterul abuziv al clauzelor contractuale referitoare la comisionul de urmărire riscuri, stipulate la art. 9 lit. f) din Contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr._/28.12.2007 și la pct. 3.8 din Condițiile generale ale contractului.
Constată nulitatea absolută parțială a Contractului de credit bancar pentru persoane fizice nr._/28.12.2007, în ceea ce privește clauzele stipulate la art. 9 lit. f) din Contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr._/28.12.2007 și la pct. 3.8 din Condițiile generale ale contractului.
Obligă pârâta să restituie reclamanților suma de 2016 euro în echivalent în lei la cursul de schimb de la data plății, reprezentând comisionul de urmărire riscuri achitat în temeiul Contractului de credit bancar pentru persoane fizice nr._/28.12.2007 pentru perioada 18.12._13, la care se adaugă dobânda legală calculată de la data introducerii acțiunii (28.10.2014) și până la data plății.
Respinge petitele reclamanților în ceea ce privește comisionul de administrare.
Obligă pârâta să achite reclamanților suma de 1750 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria S. G..
Pronunțată în ședință publică, azi 10.11.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
B. T. M. K. I.
Red. BTM/12.01.2016
Tehnored.KI/12.01.2016
6 ex.
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 1805/2015.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 1808/2015.... → |
|---|
