Validare poprire. Sentința nr. 1020/2015. Judecătoria SFÂNTU GHEORGHE

Sentința nr. 1020/2015 pronunțată de Judecătoria SFÂNTU GHEORGHE la data de 03-06-2015 în dosarul nr. 1020/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA S. G.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1020/2015

Ședința publică din 03 iunie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: B. K. AGOTA

GREFIER: E. K.

Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile formulată de creditoarea B. R. S.A. în contradictoriu cu debitorul I. S. și terțul poprit S. E., având ca obiect validare poprire.

La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că prin serviciul de registratură al instanței s–a depus la dosar cerere de renunțare la judecată împotriva debitorului și a terțului poprit deoarece s-a achitat debitul .

Instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 16.03.2015 sub nr._ creditoarea B. R. SA a solicitat în contradictoriu cu debitorul I. Ș. și terțul poprit SC S. E. validarea popririi înființate în dosarul execuțional nr. 335/2014 până la concurența sumei de 4558,44 euro și 2925,07 lei cheltuieli de executare.

În motivarea cererii s-a arătat că terțul poprit nu a înțeles să se conformeze dispozițiilor de poprire.

De asemenea, s-a solicitat amendarea terțului poprit cu suma de 1000 lei conform art. 789 alin. 9 Noul C. proc. civ.

În dovedire s-a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, fiind atașate copii de pe dosarul execuțional nr. 335/2014, contract credit.

În drept cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 789 Noul C. proc civ.

Conform art. 223 Noul C. proc. civ. creditoarea a solicitat judecarea în lipsă.

Cererea a fost timbrată cu 20 lei taxă judiciară de timbru.

La data de 07.04.2015 terțul poprit a depus întâmpinare, solicitând respingerea cererii.

În motivare s-a arătat că adresa de înființare a popririi a fost luată în evidență la data de 26.02.2015, însă la data de 23.03.2015 a fost achitat salariul aferent lunii anterioare, fiind reținută și virată suma de 302 lei.

Astfel, terțul și-a îndeplinit obligațiile.

În dovedire s-a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.

Terțul poprit a solicitat judecarea în lipsă.

La data de data de 08.05.2015 creditoarea a depus cerere prin care a solicitat să se ia act de renunțare la judecată învederând că terțul poprit s-a conformat și a început să facă plăți în temeiul popririi înființate..

Având în vedere că potrivit art. 406 alin. 1 Noul C. proc. civ. „reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă”, și existând o manifestare expresă din partea reclamantei în sensul renunțării la judecată, instanța, în temeiul dispoziției legale arătate va lua act de renunțarea la judecată a cererii formulată de către creditoare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În temeiul art. 406 Noul C. proc. civ. ia act de renunțarea la judecată a cererii formulată de către creditoarea B. R. SA cu sediul în București, Eurotower Building, .. 11, . 2, CUI_, înmatriculat în Registrul Comerțului sub nr. J40/_/1992 în contradictoriu cu debitorul I. Ș. domiciliat în București, int. Țiglelor nr. 18, sector 2, CNP_ și terțul poprit SC S. E. cu sediul în S. G., ., jud. C., CUI RO29236620, înmatriculat în Registrul Comerțului sub nr. J_ .

Cu recurs în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria S. G..

Pronunțată în ședință publică, azi, 03.06.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

B. K. AGOTA E. K.

Red. BKA/04.06.2015

Tehnored. E.K/04.06.2015

5 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Validare poprire. Sentința nr. 1020/2015. Judecătoria SFÂNTU GHEORGHE