Plângere contravenţională. Sentința nr. 1183/2015. Judecătoria SFÂNTU GHEORGHE
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1183/2015 pronunțată de Judecătoria SFÂNTU GHEORGHE la data de 29-06-2015 în dosarul nr. 1183/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA S. G.
-
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1183/2015
Ședința publică din data de 29 iunie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: B. T. M.
GREFIER: K. I.
Pe rol fiind soluționarea plângerii formulate de către petentul C. A. împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._ încheiat la data de 16.02.2015 de intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA – CESTRIN.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 12 iunie 2015 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea, pentru data 29 iunie 2015, hotărând următoarele.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul instanței la data de 06.03.2015 sub nr._, petentul C. A. în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI DIN ROMÂNIA SA – CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ a solicitat anularea procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._/16.02.2015, cu cheltuieli de judecată.
Petentul a invocat încălcarea Deciziei nr. 6/2015 dată de ICCJ, procesul-verbal de constatare a contravenției neconținând semnătura olografă a agentului constatator.
În drept, a invocat OG nr. 2/2001, Decizia nr. 6/2015 dată de ICCJ, art. 411 alin. 1 pct. 2 C.proc.civ.
În probațiune, a anexat înscrisuri.
A achitat taxa judiciară de timbru de 20 lei (fila 9).
Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea plângerii, arătând că procesul-verbal de constatare a contravenției îndeplinește toate condițiile prevăzute de OG nr. 15/2002 coroborat cu OG nr. 2/2001.
A mai învederat că procesul-verbal de constatare a contravenției a fost întocmit cu respectarea prevederilor art. 9, alin. 2 si 3 din O.G. nr. 15/2002, în lipsa contravenientului și a martorilor, constatarea contravenției fiind efectuată cu ajutorul mijloacelor specifice ale Sistemului Informatic de Emitere, Gestiune, Monitorizare și Control a Rovinietei -SIEGMCR, contravenientul fiind identificat pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și înmatriculare a Vehiculelor.
Conform prevederilor art. 7 al Legii nr.455/2001 privind semnătura electronică, coroborate cu prevederile art. 19 din OG nr._, procesul verbal de contravenție este întocmit și semnat cu respectarea prevederilor legale, conținând mențiunea expresă că a fost generat și semnat electronic de către agentul constatator, cu certificat calificat emis de CertSIGN SA.
A motivat intimata că Decizia nr. 6/2015 dată de ICCJ nu se aplică faptelor săvârșite anterior publicării acesteia în Monitorul Oficial.
În drept, a invocat OG nr. 2/2001, OG nr. 15/2001, Legea nr. 455/2001, Ordinul MTI nr. 769/2010.
Petentul a depus răspuns la întâmpinare, prin care a motivat, în esență, că Decizia nr. 6/16.02.2015 reprezintă opinia Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la legalitatea semnăturii electronice, conform art. 17 din OG nr. 2/2001.
În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/16.02.2015 întocmit de intimata CNADNR SA - CESTRIN, petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 250 lei pentru faptul că la data de 01.11.2014, vehiculul cu nr. de înmatriculare_ aparținând petentului, a fost surprins circulând pe DN11 km15+200m, fără a deține rovinietă valabilă.
Procesul verbal de constatare a contravenției a fost legal comunicat petentului la data de 23.02.2015, existând confirmare de primire (fila 21).
Conform prevederilor art.34 alin.1 din O.G. nr.2/2001, „instanța competentă să soluționeze plângerea, după ce verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen, ascultă pe cel care a făcut-o și pe celelalte persoane citate,dacă aceștia s-au prezentat, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului verbal și hotărăște asupra sancțiunii, despăgubirii stabilite, precum și asupra măsurii confiscării”.
Referitor la legalitatea procesului – verbal de contravenție, instanța constată că acesta, dintre mențiunile a căror lipsă este sancționată cu nulitatea absolută, conform dispozițiilor art. 17 din O.G. nr. 2/2001, cuprinde mențiunile corespunzătoare cu privire la numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, fapta săvârșită și data comiterii acesteia.
Cu privire la mențiunea privind semnătura agentului constatator, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 6/16.02.2015 dată în soluționarea unui Recurs în Interesul Legii, în dosarul nr. 14/2014, publicată în Monitorul Oficial, partea I, nr. 199/25.03.2015, a statuat:
„Admite recursul în interesul legii formulat de Avocatul Poporului și, în consecință, stabilește că:
În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.17 din Ordonanța Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările, raportate la dispozițiile art.4 pct.1-4 și art.7 din Legea nr.455/2001 privind semnătura electronică, republicată, procesele-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor prevăzute de art.8 alin.(1) din Ordonanța Guvernului nr.15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.424/2002, cu modificările și completările ulterioare, încheiate potrivit art.9 alin.(1) lit.a), alin.(2) și alin.(3) din acest act normativ, transmise persoanelor sancționate contravențional pe suport de hârtie, sunt lovite de nulitate absolută în lipsa semnăturii olografe a agentului constatator.
Obligatorie, potrivit art.517 alin.(4) din Codul de procedură civilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 februarie 2015.”
Cu privire faptul că deciziile date de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui Recursurilor în Interesul Legii sunt obligatorii pentru instanțe numai de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 517 alin. 4 C.proc.civ., instanța arată că este de acord cu interpretarea dată prin Decizia nr. 6/16.02.2015 dispozițiilor art.17 din OG nr. 2/2001.
În procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/16.02.2015 întocmit de intimata CNADNR S.A - CESTRIN, lipsește semnătura olografă a agentului constatator, acesta fiind lovit de nulitate absolută.
Astfel, instanța constată că plângerea formulată de petent este fondată, motiv pentru care, conform art. 34 din OG nr. 2/2001, aceasta va fi admisă, anulându-se procesul verbal ca nefiind legal întocmit. Având în vederea aceasta, nu mai este utilă verificarea celorlalte motive de fapt și de drept invocate de petent.
Cu privire la capătul de cerere referitor la cheltuielile de judecată, petentul a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru de 20 lei (fila 9). În consecință, în temeiul art. 453 alin.1 C.proc.civ., instanța va admite acest capăt de cerere, obligând intimata la plata către petent a sumei de 20 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite plângerea contravențională formulată de către petentul C. A. cu domiciliul în S. G., ., ., ., în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A – CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ cu sediul în București, .. 401A, sector 6.
Anulează procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._/16.02.2015 întocmit de intimata CNADNR S.A – CESTRIN, acesta fiind nul absolut.
Exonerează petentul de plata amenzii aplicate și înlătură celelalte consecințe ale procesului-verbal de constatare a contravenției atacat.
Obligă intimata la plata către petent a sumei de 20 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Sf. G..
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29.06.2015
PREȘEDINTE GREFIER
B. T. M. K. I.
Red. BTM/23.07.2015
Tehnored.KI/24.07.2015
4 ex.
| ← Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 1021/2015.... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 1199/2015. Judecătoria... → |
|---|








