Anulare act. Sentința nr. 3665/2015. Judecătoria SIBIU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3665/2015 pronunțată de Judecătoria SIBIU la data de 17-06-2015 în dosarul nr. 3665/2015
DOSAR NR._
ROMANIA
JUDECATORIA SIBIU
SENTINȚA CIVILĂ NR.3665
Ședința publică din 17.06.2015
Instanța compusă din :
Președinte : V. C. F. – judecător
Grefier: L.-S. C.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra cauzei civile privind domiciliul procesual ales la Societatea de Avocați F. & Târșia în Sibiu, ., ., în contradictoriu cu pârâta S.C. V. Romania S.A., cu sediul în București, ., . 10, sector 2. (sediul Sucursalei Sibiu 3, în Sibiu, .. P13A, parter, jud. Sibiu).
Cauza a fost dezbătută în fond la data de 3.06.2015 când cei prezenți au pus concluzii care s-au consemnat în încheierea din acea zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință.
INSTANȚA
Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. 3._, la data de 26.02.2014, reclamanții R. C. și R. A. G. au solicitat în contradictoriu cu pârâta S.C. V. ROMANIA S.A prin sucursala Sibiu:
- să se constate abuzivitatea și nulitatea absolută a clauzelor cuprinse în art. 3 lit. d, art. 5.1 lit. a ale contractului de credit nr._/29.08.2008, a definiției corelative cuprinse secțiunea nr. 1 ale Condițiilor generale ale convenției, precum și art. 3.5 din acestea din urmă, art. 1, 3 din actul adițional nr. 2/14.09.2010,
- să se dispună obligarea pârâtei la modificarea clauzelor contractuale în sensul stabilirii unei dobânzi variabile în cuantum de LIBOR CHF 3 L plus marja fixă de l,94pp,
- să fie obligată pârâta la plata către R. C. și R. A. G. a sumelor percepute abuziv de către pârâtă de la momentul creditări și până la data prezentei, cu excedarea normelor contractuale și legale precum și ca urmare a cenzurării contractului subsecvent abuzivității și nulității absolute ce urmează a fi constatate, la data prezentei estimată a fi în cuantum de 4.896 CHF excedentul de dobândă perceput și respectiv în cuantum de 6.392 CHF comisionul de risc (echivalentul a 40.523 lei la cursul de 3,59 lei/CHF)
- să fie obligată pârâta la plata dobânzii penalizatoare legale asupra sumelor premenționate, defalcat pentru fiecare percepere abuzivă, de la data fiecărei perceperi și până la data plății efective, estimată la data prezentei în cuantum de 3.000 CHF (echivalentul a 10.770 lei la cursul de 3,59 lei/CHF),
- cu cheltuieli de judecată.
În motivarea în fapt a acțiunii reclamanții au arătat că între R. C., R. A. G. și pârâtă a fost încheiat contractul de credit nr._/29.08.2008, privind împrumutarea sumei de 46.200 CHF la o dobândă de 3,99 % fără ca în condițiile speciale de creditare să se prevadă că această dobândă ar fi fixă sau variabilă după cum statuează art. 3.1. lit.c din Condițiile generale ale convenției.
Subsecvent intrării în vigoare a OUG 50/2010, pârâta a efectuat mai multe propuneri de acte adiționale, la unul din acestea subsemnații fiind constrânși a adera justificat de presiunea financiară enormă generată de posibilitatea băncii de a majora discreționar dobânda conform contractului inițial.
Reclamanții au arătat că toate clauzele premenționate sunt lovite de nulitate absolută având în vedere că aceste condiții sunt standard preformulate, prestabilite unilateral de către comerciantă, nefiind negociate direct cu împrumutații, contractul (incluzând CGC) fiind vădit unul de adeziune, a cărui negociere nu a putut fi efectuată, aspect de notorietate.
Distinct și suplimentar de imposibilitatea influențării de către debitori a naturii acestor condiții, clauzele sunt eminamente abuzive și creează în detrimentul consumatorului un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, contrar elementarelor cerințe legale precum și ale bunei credințe.
Cu privire la dispozițiile art. 3 litera d din contractul inițial și definirea corelativă din CGC, reclamanții au arătat că este de neconceput și împotriva prev. art. 969 C.Civ., modificarea costului creditării prin decizia unilaterală a creditorului bancar este vădit discreționară și abuzivă.
Conform art. 3 lit a din contractul inițial, la data încheierii contractului rata dobânzii fiind de de 3,99 %, în lumina incidenței normelor de echitate și OUG 50/2010 aceasta fiind compusă din rata LIBOR 3L (2,050% în septembrie 2008) și o marjă de 1,94 pp, motiv de nulitate ce iradiază și asupra art. 1 din actul adițional.
În mod abuziv și unilateral, pârâta a modificat repetat cuantumul dobânzii (exclusiv majorându-1), percepând continuu rate mult mai mari decât cele convenite inițial sau determinate prin formula 1,61% plus LIBOR 3L (astfel cum acesta a fluctuat).
Aceste sume au fost percepute abuziv de către pârâtă cu excedarea normelor contractuale și legale, motiv care impune restituirea acestora.
Reclamanții au mai arătat că în conformitate cu clauzele contractuale impuse de bancă, clienții sunt obligați ca lunar, odată cu achitarea ratei din credit, să achite și un comision de urmărire riscuri, într-un cuantum calculat din valoarea inițială a creditului, comision care reprezintă uneori un cost mai mare chiar decât costul cu dobânda, fiind evident ca ne aflăm în prezența unui tip de dobândă mascată, disimulată sub denumirea de comision.
De aceea, dezechilibrul contractual indus de aceste clauze și lipsa bunei-credințe a băncii trebuie analizate în funcție de justețea acestui comision față de costurile suportate de bancă în legătură cu activitatea sa efectivă de urmărire a creditului.
Dezechilibrul pe care-1 generează aceste clauze este dat de faptul ca acest comision nu reprezintă un cost actual al creditului ci, în cel mai rău caz, reprezintă o asigurare pe care banca o ia împotriva riscului intrării împrumutatului în incapacitate de plată.
Prin urmare, acest cost este unul eventual și nu unul actual (cert).
Cu toată aceasta incertitudine, banca îl încasează lunar și nu îl returnează niciodată consumatorului bun-platnic după unul sau mai mulți ani de derulare a contractului fără incidente de plată.
Comportamentul contractual al împrumutatului nu este cunoscut de la început de către bancă, astfel că, a încasa un comision de la o persoană care, verificată fiind în evidențele incidentelor de plăți, nu a ridicat și nu ridică nici o suspiciune cu privire la seriozitatea și bonitatea sa, nici la încheierea, nici cu ocazia executării contractului, reprezintă un abuz din partea băncii.
Oricum, contra riscului de neplată, banca își ia garanții reale sau personale și îl determină pe client să încheie polițe de asigurare a riscului de neplată.
Mai mult, banca își asigură in toate contractele o . mecanisme de protecție împotriva riscului de neplată, ceea ce demonstrează odată în plus că acest comision de risc este abuziv.
Dreptul băncii de a-si recupera creanța nu se limitează la urmărirea garanțiilor, ci se întinde asupra tuturor bunurilor prezente și viitoare, iar deprecierea garanției afectează exclusiv patrimoniul împrumutatului.
Toate aceste garanții pe care le are banca împotriva riscului de neplată reprezintă argumente solide în sensul ca prevederile contractuale ce reglementează comisionul de urmărire riscuri sunt in fapt clauze contractuale abuzive ce sunt lovite de nulitate absolută.
Reclamanții au arătat că riscul de piață trebuie să fie asumat în egală măsură de ambele părți, atât de bancă, care este profesionist, cât și de consumator. Comisionul de urmărire a riscului este perceput de bancă pentru a-și acoperi propriul risc. Așadar, pe lângă faptul că un consumator trebuie să suporte propriul risc (deteriorarea cursului de schimb, diminuarea veniturilor etc.), este obligat prin aceste clauze abuzive să suporte și riscul băncii.
În drept, reclamanții au invocat dispozițiile O.G. nr. 21/2002, L. 296/2004, L. 193/2000, art. 969, 1073, 1082, 1088 C.Civ., O.G. 9/2000, 13/2011.
În probațiune, s-au depus la dosar înscrisuri.
Cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru conform dispozițiilor art. 29 alin. 1 lit. f din OUG nr. 80/2013.
Prin întâmpinarea formulată la data de 22.04.2014 pârâta a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată.
În motivarea întâmpinării pârâta a arătat că pct. 3 lit. d din "Condiții speciale", nu poate constitui o clauză abuzivă, că împrumutații au avut posibilitatea de a citi și studia contractul de credit pe care și l-au însușit prin semnătură ca urmare a acceptării tuturor clauzelor existente în cuprinsul acestuia.
Pârâta a mai arătat că, contractele de credit sunt contracte preformulate (la toate instituțiile bancare), în care, în principiu, este conținută oferta băncii cu care clientul, după analiza acesteia, iar decizia sa încheie contractul, dată fiind tocmai natura relațiilor contractuale specifice ce implică analize bancare financiare și economice, însa convențiile și clauzele menționate nu au fost impuse împrumutaților, asa cum susțin aceștia, în condițiile în care banca nu deține un monopol pe piața la acordarea creditelor, oferta din acest punct de vedere fiind una variată, clientul putându-se adresa băncii a cărei oferta o consideră mai avantajoasă. La pct. 3 lit. d se prevede faptul că banca își rezervă dreptul de a revizui rata dobânzii curente la apariția unor schimbări semnificative pe piața monetara.
Niciunde in cuprinsul contractului nu se prevede care este marja băncii, neexistând la data încheierii contractului obligativitate legală în acest sens.
Pct. 3 lit. d din "Condiții speciale" a fost modificat prin actul adițional nr. 2/14.09.2010 însușit prin semnătură de către reclamanți. In cuprinsul actului adițional se precizează în mod foarte clar felul în care rata dobânzii curente poate fi modificată, prin raportarea la un indice de referință independent, ce nu poate fi influențat de pârâtă.
În această situație dobânda a fost stabilită ca fiind de LIBOR la 3 luni + marja de 3,99% pe an. Practic în acest moment prin asumarea prin semnătura a actului adițional nr. 2, dobânda se calculează conform acestui act adițional. Solicitarea reclamanților de a se stabili o dobânda calculată după formula LIBOR la 3 luni + marja 1,94pp ar însemna ca banca să perceapă o dobânda de sub 2%, lucru care nu se întâmplă la nici o bancă din țară.
Perceperea unei asemenea dobânzi ar crea pierderi imense și ar crea un dezechilibru în defavoarea băncii. În lipsa dovedirii unei eventuale vicieri a consimțământului împrumutaților la data încheierii convenției, trebuie făcută aplicare principiului conținut de art. 969 cod civil potrivit căruia convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante și trebuie executate cu buna credință de către acestea. Potrivit art. 1 lit.a paragraful 2 din Anexa la Legea 193/2000, nu sunt considerate clauze abuzive, acele clauze in temeiul cărora un furnizor de servicii financiare își rezerva dreptul de a modifica rata dobânzii plătibile de către consumator ori datorată acestuia din urmă sau valoarea altor taxe pentru servicii financiare, fără o notificare prealabilă, dacă există o motivație întemeiată, în condițiile în care comerciantul este obligat să informeze cât mai curând posibil despre aceasta celeilalte părți contractante și acestea din urmă au libertatea de a rezilia imediat contractul. Prin urmare din moment ce la pct. 3 lit. d din Condițiile speciale se prevede ca rata dobânzii curente poate fi ajustată de bancă în cazul intervenirii unor schimbări semnificative pe piața monetară, cu obligația băncii de a comunica împrumutatului noua rată a dobânzii, care se aplică de la data comunicării, motiv care poate fi unul întemeiat în modificarea dobânzii, deoarece aceasta verificare poate fi una verificabilă, rezultă că această clauză este conformă cu dispozițiile legale.
În ceea ce privește clauzele prevăzute la pct. 5 lit. a din Condițiile speciale si clauzele prevăzute la pct. 3.5 din Condițiile generale, pârâta a arătat că nu sunt clauze abuzive iar împrumutații le-au cunoscut și acceptat la încheierea contractului. Acest comision de risc a fost inclus in D. (dobanda anuala efectiva) care reprezintă costul total al creditului și este format din toate costurile, inclusiv dobânda, comisioanele, taxele și orice alt tip de costuri pe care trebuie să le suporte consumatorul. Rata anuală a dobânzii, comisionul de risc și toate celelalte taxe și comisioane au fost prevăzute distinct în cuprinsul convenției de credit pentru ca împrumutații în calitate de consumatori să cunoască din ce este cuprinsă D.. Clauzele referitoare la comisionul de risc sunt clar precizate și sunt dimensionate în funcție de valori concrete, verificabile și anume la soldul creditului.
Pârâta a mai arătat că nu se poate susține că și-a asigurat excesiv riscul la care se supune prin perceperea unei sume de bani lunar, deși împrumutul este acordat în CHF și este ipotecar, deoarece orice monedă și orice activ sunt supuse riscului devalorizării într-o perioada de 300 de luni. Nu este necesar ca suma astfel cerută să compenseze o pierdere concretă, fiind legitim pretinsă si păstrată cu simplul titlu de preț al posibilității de pierdere.
Buna credința a băncii rezultă și din faptul că împrumutații nu au putut face dovada că acest comision de risc ar fi suferit modificări pe perioada de derulare a contractului, așa încât acesta are valoarea avuta in vedere de către reclamanți la semnarea contractului, atunci când a fost de acord cu o dobânda anuala efectiva.
Art. 4 al directivei europene nr. 93/13/CEE exclude prețul contractului de la caracterul controlului abuziv. Comisionul de risc este parte integranta a D. care reprezintă costul total al creditului si este o noțiune acceptată de toate băncile si tarile europene.
Potrivit art. 4 alin. 6 din Legea 193/2000, evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile, oferite în schimb pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil. Prin urmare, atât comisionul de risc cât și dobânda, ca si componenta a prețului creditului oare reprezintă cea mai mare parte a costului creditului sunt exceptate de la controlul caracterului abuziv, potrivit art. 4 alin. 6 din Legea 193/2000, întrucât clauzele referitoare la aceste elemente ce definesc obiectul principal al contractului de credit, respectiv prețul serviciului de finanțare, sunt exprimate fără echivoc, în mod clar, în așa fel încât să conducă la concluzia ca, la momentul acordului de voința, consumatoarei nu i-a fost ascunsa inserarea lor in cuprinsul convenției, iar termenii utilizați pentru stipularea lor au fost pe deplin inteligibili, clari, limpezi, accesibili si apți de a fi înțeleși cu ajutorul gândirii logice.
Mai mult, reclamanții nu au făcut dovada dezechilibrului semnificativ intre drepturile si obligațiile părților, pe care il produc clauzele referitoare la comisionul de risc, mai ales ca acest comision face parte din prețul contractului si a fost acceptat la încheierea acestuia.
În ceea ce privește solicitarea de a se constata ca fiind abuzive art. 1 si art. 3 din actul adițional nr. 2/14.09.2010, pârâta a solicitat respingerea acesteia ca nefondată.
În contextul apariției Legii 288/2010, în urma unor negocieri cu reclamanții, s-a ajuns la încheierea actului adițional nr. 2/14.09.2010.
Negocierea acestui act adițional rezultă în mod evident și din lungul schimb de corespondență existent între părți încă din anul 2010. În urma acestor negocieri, dobânda care era în contractul inițial de 3.99% p.a., a scăzut la o dobândă variabilă calculată după formula LIBOR CHF la 3 luni + marja de 3,39%. De asemenea, a fost eliminat comisionul de risc, fiind perceput comision de administrare.
Semnarea actului adițional a condus la o scădere a costurilor creditului. În ceea ce privește comisionul de risc, este absolut firesc ca acest comision sa ramana valabil, atâta timp cat acesta face parte din costul total al creditului adică din D.. In cazul in care acesta ar fi eliminat, s-ar produce un dezechilibru contractual in defavoarea băncii, consecința fiind diminuarea semnificativa a D., cu care împrumutații au fost de acord la semnarea contractului.
În subsidiar, banca a invocat excepția prescripției pentru sumele achitate cu mai mult de 3 ani înainte de data introducerii cererii de chemare în judecată. În cazul de față, acțiunea a fost introdusă în data de 26.02.2014 și, astfel, sumele achitate în perioada august 2008 - februarie 2011 sunt prescrise.
În drept, pârâta a invocat principiul aplicabilității directe a Directivei nr. 93/13/CEE, Legea nr. 193/2000, precum și celelalte texte de lege invocate în întâmpinare.
Prin răspunsul la întâmpinare formulat la data de 12.05.2014, reclamanții au arătat că, asupra solicitării cu privire la depunerea unui calcul precis al pretențiilor, obiectul acțiunii este indicat după aprecierea reclamanților considerând: contractul de credit, graficul de rambursare, marja corectă a dobânzii, cuantumul comisionului precum și timpul scurs, cuantumul precis al pretențiilor urmând a fi calculat de expertiza solicitată în probațiune, astfel încât pârâta va putea să își formuleze toate apărările pe calculul curat rezultat din aceasta.
Cu privire la pretinsa validitate a actului adițional trasă din semnarea acestuia de către reclamanți, acest aspect este irelevant prin prisma obiectului acțiunii care vizează abuzivitatea și nulitatea absolută atât a contractului inițial cât si a actului adițional și prin prisma prevederilor art. 13 alin 1 L. 193/2000 și hotărârile judecătorești pronunțate în țară împotriva pârâtei prin care au fost constatate abuzive clauzele privind dobânzile, comisioanele de risc și de acordare, trecute sub tăcere însă de pârâtă.
Cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiunea în restituirea sumelor achitate în temeiul contractului, se impune respingerea și acestei excepții, pretenția fiind accesorie petitelor privind constatarea nulității absolute a clauzelor contractuale. Cum acest din urmă petit este imprescriptibil (art. 2 DL. 167/1958), dreptul la acțiunea petitului accesoriu urmează același regim juridic conform art. 1 alin 2 DL 167/1958.
În ceea ce privește apărările de fond formulate de pârâtă, reclamanții au arătat că pretinsa lipsă de incidență a prevederilor L. 193/2000 asupra contractului dedus judecății este absolut hilară. Din chiar momentul în care a fost încheiat acest contract, consumatorul a acționat de pe o poziție inegală, în raport cu banca. Contractul încheiat este unul de adeziune, clauzele cuprinse fiind prestabilite de către împrumutător, fără a da posibilitatea cocontractantului de a modifica sau înlătura vreuna din aceste clauze. Consumatorul nu a avut posibilitatea să negocieze nici o clauză din contract, întregul act juridic fiindu-i impus, în forma respectivă, de către bancă. Conform art. 4 alin. ultim din Legea nr. 193/2000, băncii îi revenea obligația de a dovedi că a negociat în mod direct această clauză cu împrumutatul, ceea ce este vădit că nu a fost demonstrat în cauză, iar, în ceea ce privește modalitatea de calcul a dobânzii, aceasta este vădit discreționară și abuzivă. În mod abuziv și unilateral, pârâta a modificat repetat: cuantumul dobânzii (exclusiv majorându-1), percepând continuu rate mult mai mari decât cele convenite inițial sau determinate prin formula indicată în acțiune.
În drept, reclamanții au invocat disp. art. 201 alin. (2) C.proc.civ.
La termenul de judecată din data de 10.09.2014, instanța a unit cu fondul cauzei excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată în cauză de către pârâtă.
Prin precizarea de acțiune formulată de reclamanți la data de 07.04.2015, reclamanții și-au precizat cererea de chemare în judecată cu privire la petitul 3 al acțiunii în acord cu raportul de expertiză efectuat în cauză, solicitând obligarea pârâtei la plata către reclamanți a sumelor percepute abuziv de către pârâtă de la momentul creditării și până la data de 06.10.2014, cu excedarea normelor contractuale și legale precum și ca urmare a cenzurării contractului subsecvent abuzivității și nulității absolute ce urmează a fi constatate, în cuantum de 3.781,14 CHF excedentul de dobândă perceput și respectiv în cuantum de 6.908,25 CHF comisionul de risc (sau echivalentul în lei la data plății efective).
În drept, reclamanții au invocat disp. art. 204 alin. (2) pct. 2) C.proc.civ.
În cauză, instanța a încuviințat și a administrat la solicitarea părților proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriul reclamanților, și proba cu expertiză financiar contabilă judiciară, raportul de expertiză fiind depus la filele 113-120 din dosar.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
Prin contractul de credit nr._/29.08.2008, reclamanții au împrumutat de la pârâtă suma de 46.200 CHF, cu durata de rambursare în termen de 300 de luni de la data încheierii convenției.
La art. 3 lit. d din contractul în cauză, se prevede că „banca își rezervă dreptul de a revizui rata dobânzii curente în cazul intervenirii unor schimbări semnificative pe piața monetară, comunicând împrumutatului noua rată a dobânzii; Rata dobânzii astfel modificată se va aplica de la data comunicării.”
La pct. 5.1 lit. a) -„comision de risc” - din același capitol, se prevede că împrumutatul datorează un comision de 0,22%, aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în zile de scadență, pe toată perioada de derulare a convenției de credit.
În Secțiunea 1 a condițiilor generale ale convenției –„definiții”- „schimbări semnificative” - se prevede că sunt considerate și înțelese de către împrumutați/garanți ca reprezentând (i) orice variație cu o cotă procentuală de 0,20% pe an sau mai mare a valorii indicilor de referință ai pieței monetare, față de valoarea acestora la data de referință, (ii) orice modificări ale costurilor de refinanțare ale băncii care ar genera o depășire a nivelului maxim acceptabil pentru aceasta în vederea continuării desfășurării activității, în legătură cu un anumit produs/serviciu, în condiții de profitabilitate precum și (iii) orice modificări legislative ce ar supune banca la suportarea unor costuri noi/suplimentare/majorate fașă de cele avute în vedere la data de referință, incluzând, dar fără a se limita, la situațiile prevăzute la secțiunea 10 pct. 10.1 din prezentele condiții generale.
La pct. 3.5 din Secțiunea 3 a condițiilor generale ale convenției - „Comisionul de risc” - se prevede că „Pentru punerea la dispoziție a creditului, Împrumutatul datorează Băncii un comision de risc, aplicat la soldul creditului care se plătește lunar, pe toată perioada creditului; modul de calcul și scadența/scadențele plății acestuia se stabilesc în Condițiile Speciale”.
Prin actul adițional nr. 2/14.09.2010 la contractul de credit nr._/29.08.2008 (fila 13), întocmit ca urmare a intrării în vigoare a OUG nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori care a transpus și a implementat în legislația națională Directiva 2008/48/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 aprilie 2008 și însușit prin semnătură de către reclamanți, se modifică clauza din contractul de credit care făcea referire la „schimbări semnificative pe piața monetară” ca motiv al variației dobânzii cu prevederile art. 1 din actul adițional care prevăd dobânda ca fiind de LIBOR CHF la 3 luni + marja de 3,39% pe an.
La art. 5 din același act adițional cu nr. 2/14.09.2010 la contractul de credit nr._/29.08.2008, s-a prevăzut un comision de administrare de 0,22% pe lună, aplicat la soldul creditului, datorat și plătibil lunar, pe toată durata creditului la data scadentă stabilită la pct. 6 din condițiile speciale ale convenției, pentru administrarea de către bancă a creditului din perspectiva asumate de către aceasta prin punerea sumei principale la dispoziția împrumutatului, în termenii și în condițiile prevăzute în convenție. S-a mai prevăzut că acest comision vizează administrarea riscului de credit, implicat de situații precum comportamentul contractual al împrumutatului/codebitorilor/garanților pe toată durata convenției, modul de îndeplinire de către împrumutat/codebitori/garanți, întocmai și la timp a tuturor obligațiilor asumate în baza convenției, riscul de urmărire și de degradare/uzură a bunurilor aduse în garanție, riscul neîncasării valorii asigurate stabilită prin polița de asigurare, în caz de producere a unui eveniment asigurat, și a riscului de piață implicat de situații precum variația condițiilor de piață privitoare la valoarea bunurilor aduse în garanție și la valorificarea acestora în orice moment pe toată durata convenției, dacă va fi cazul, variații ale condițiilor pieței valutare.
În conformitate cu prevederile art.248 Cod procedură civilă (codul nou, aplicabil raportat la momentul înregistrării cererii), instanța va analiza cu prioritate excepția prescripției dreptului material la acțiune privind restituirea sumelor achitate cu mai mult de 3 ani înainte de data introducerii cererii de chemare în judecată, invocată de pârâta ..
Instanța reține, referitor la excepția invocată, faptul că inserarea de clauze abuzive în contractele de credit este sancționată, în conformitate cu dispozițiile legale cuprinse în Legea nr. 193/2000, cu constatarea nulității absolute a clauzelor astfel constatate de către instanță, aceste dispoziții fiind imperative și ocrotind un interes general, respectiv de a proteja consumatorii. În conformitate cu prevederile art. 2 din Decretul-lege nr. 167/1958 (aplicabil raportat la momentul încheierii convenției), nulitatea unui act juridic poate fi invocată oricând, fie pe cale de acțiune, fie pe cale de excepție. Ca urmare, raportat la obiectul prezentei cauze, instanța constată că acțiunea în constatarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale este imprescriptibilă.
În ce privește capătul de cerere privind restituirea sumelor încasate în temeiul unor clauze abuzive, potrivit dispozițiilor art.1 alin.(1) și (2) din Decretul nr.167/1958 privitor la prescripția extinctivă (aplicabil în speță potrivit art. 201 din Legea nr. 71/2011 prin raportare la perioada achitării sumelor cu privire la care s-a invocat excepția prescripției, și anume după încheierea contractului de credit – 29.08.2008 și până la 26.02.2011 - 3 ani înainte de data introducerii cererii de chemare în judecată), dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, atât în ceea ce privește dreptul principal cât și cu privire la accesoriile acestuia, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege, respectiv în speță termenul general de 3 ani stabilit de art.3 alin.(1), aplicabil drepturilor de creanță.
Instanța reține că acțiunea în restituirea prestațiilor executate în baza unui act juridic desființat are caracterul unei acțiuni patrimoniale și personale, și este o acțiune prescriptibilă extinctiv în termenul general de prescripție de 3 ani și nu se confundă cu acțiunea în nulitate care este prescriptibilă sau imprescriptibilă după cum nulitatea este relativă sau absolută.
În privința momentului de la care începe să curgă termenul de prescripție extinctivă, potrivit art. 7 alin. (1) din Decretul nr.167/1958 prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune sau dreptul de a cere executarea silită.
În cauza de față dreptul reclamanților de a solicita restituirea sumelor încasate în temeiul unei clauze abuzive începe să curgă de la momentul constatării caracterului abuziv al clauzei respective, restituirea sumelor încasate fiind o formă de repunere în situația anterioară a părților ca urmare a constatării nulității absolute.
În consecință, termenul de prescripție al dreptului material la acțiune în privința restituirii sumelor încasate în temeiul unei clauze abuzive nu a început să curgă până la momentul pronunțării prezentei hotărâri.
În acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție într-o decizie de speță (Dec. Nr. 2.875/2013), reținând că dreptul la acțiune având ca obiect restituirea prestațiilor, în situația constatării nulității unui act juridic curge de la data constatării de instanță a caracterului abuziv al clauzei și anulării ei și că dreptul la restituirea prestațiilor, ca aplicație a repunerii părților în situația anterioară, nu poate curge înainte de a se fi constatat nulitatea clauzei, astfel că momentul încheierii contractului nu are nici o relevanță, reținând că pe acest capăt de cerere nu a operat prescripția.
În consecință, instanța va respinge această excepție ca neîntemeiată.
Pe fondul cauzei, instanța reține cu titlu preliminar, că, în materia contractelor de consum, legiuitorul național și cel european a urmărit în anumite ipoteze atenuarea principiului „pacta sunt servanda” dând instanței de judecată posibilitatea de a anula clauzele contractuale în măsura în care reține că acestea cuprind clauze abuzive. O asemenea intervenție nu este de natură să înfrângă principiul forței obligatorii a contractelor consacrat de art. 969 alin. 1 C.civ. întrucât libertatea contractuală nu este identică cu una absolută sau discreționară de a contracta. Un contract are putere de lege între părți întrucât este prezumat a fi dominat de buna-credință și utilitate pentru părțile contractante. Forța juridică deplină este recunoscută numai acelor convenții care nu intră în conflict cu principiul constituțional al bunei-credințe și cu bunele moravuri. În caz contrar, el nu poate fi opus părților, terților sau instanței de judecată.
Mai mult, nu trebuie omis faptul că art. 969 C.civ. nu are o existență de sine stătătoare în ansamblul dispozițiilor Codului civil, ci el este inseparabil de art. 970 alin.1 C.civ., executarea cu bună-credință a obligațiilor fiind rezultatul firesc al obligativității contractului. Un contract rămâne legea părților numai în măsura în care nici una dintre acestea nu ignoră sau încalcă cu bună știință îndatoririle care îi revin potrivit asumării și executării cu bună-credință a prestațiilor. Principiul forței obligatorii a contractului trebuie examinat și interpretat în strânsă legătură cu solidarismul contractual întrucât esența contractului este alcătuită nu numai din voința părților contractante, ci și din interesul contractual al fiecăreia dintre ele. Tocmai de aceea, motivele invocate sub acest aspect de către bancă (sub pretextul libertății contractuale) nu pot fi primite.
De altfel, prin Legea nr. 193/2000 care a transpus conținutul Directivei Consiliului 93/13/CEE din 5 aprilie 1993 s-a stabilit în mod expres competența instanței de judecată de a constata caracterul abuziv. Interpretând această directivă, Curtea de Justiție a Comunităților Europene a stabilit în cauza Oceano Grupo Editorial S.A. versus Rocio Murciano Quintero ( C – 240/98 ) că protecția acestui act normativ conferă judecătorului național posibilitatea de a aprecia din oficiu caracterul abuziv al unei clauze contractuale în măsura în care este învestit cu formularea unei cereri întemeiate pe ea. Întrucât un asemenea examen presupune existența în prealabil a unui contract semnat de către cele două părți care și-a și produs integral sau parțial efectele, este neîndoielnic că executarea pentru un anumit interval de timp a obligațiilor asumate de către consumator nu poate împiedica verificarea conținutului său de către instanța de judecată.
În aceeași ordine de idei, instanța reține că rațiunea avută în vedere la adoptarea acestui act normativ l-a constituit faptul că întregul sistem de protecție preluat în dreptul intern are la bază ideea că un consumator se află într-o poziție de inferioritate în raport cu comerciantul în ceea ce privește atât puterea de negociere, cât și nivelul de informare. Această situație îl pune în postura de a adera la condițiile redactate în prealabil de către comerciant fără a avea puterea de a influența conținutul lor. Chiar dacă utilizarea unor contracte al căror conținut a fost redactat anterior nu este interzisă de art. 5 din Legea nr. 193/2000, esențial rămâne ca prin acest mecanism să se dea posibilitatea consumatorului de a înțelege, negocia și accepta conținutul său.
Condițiile pentru ca o clauză să poată fi catalogată ca abuzivă rezultă din interpretarea Directivei 93/13 din 5 aprilie 1993 și a actului normativ care a transpus în dreptul intern această directivă, respectiv legea 193/2000, cu modificările și completările ulterioare.
Aceste condiții sunt prevăzute în prevederile art. 1, alin. 3 și art. 4, alin. 1, 2 și 3 din Legea nr. 193/2000, modificată.
Prevederile art. 1, alin. 3 din acest act normativ statuează:” Se interzice comercianților stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii”.Prevederile art. 4, alin. 1, 2 și 3 din același act normativ statuează:” (1) O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
(2) O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.
(3) Faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază că acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant. Dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens.”
Din interpretarea textelor legale mai sus citate rezultă că pentru a fi catalogată ca abuzivă o clauză contractuală trebuie să îndeplinească în mod cumulativ două cerințe: să nu fi fost negociată și să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorilor și contrar cerințelor bunei credințe.
Analizând aceste condiții, instanța reține că prima cerință este îndeplinită cu privire la clauzele contractuale în discuție, pârâta nefăcând nici o probă prin care să dovedească că a negociat clauzele contractuale în discuție, deși sarcina probei incumbă acesteia conform art. 4, alin.3 din Legea nr. 193/2000, cu modificările și completările ulterioare.
Prin urmare, în baza acestui text de lege, trebuie constatat faptul că aceste clauze contractuale în discuție nu au fost negociate de către bancă cu consumatorul. De altfel, din simpla lecturare a convenției de credit depusă la dosarul cauzei, reiese în mod evident că este vorba de contracte standard preformulate. De altfel, este de notorietate că atât condițiile generale cât și cele speciale din contractele de credit sunt preformulate și identice pentru toți clienții, neputându-se solicita și obține modificarea acestora de către client.
Fiind îndeplinită prima cerință enunțată privind caracterul abuziv se va analiza si îndeplinirea celei de-a doua condiții, respectiv crearea unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorilor și contrar cerințelor bunei credințe.
Cu privire la clauzele de la art. 3 lit. d și Secțiunea 1 a condițiilor generale ale convenției –„definiții”- „schimbări semnificative”, referitoare la dobânda anuală revizuibilă, ale convenției de credit nr._/29.08.2008, forma anterioară actului adițional, clauze despre care reclamanții susțin că sunt abuzive, instanța constată că, potrivit dispozițiilor art. 2 pct. 16 din OG nr. 21/1992, clauza abuzivă este „o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul și care prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților”.
Analizând contractul, este în primul rând de observat că acesta pune probleme sub aspectul echilibrului contractual, în sensul că oferă Băncii dreptul de a revizui rata dobânzii curente, fără ca noua rată să fie negociată cu clientul, acesta trebuind doar a fi înștiințat. Mai mult, aceste mențiuni sunt neclare, banca lăsând o marjă largă și neclară de apreciere a „schimbărilor semnificative”, în funcție de care banca modifică dobânda, dând posibilitatea băncii să modifice dobânda doar în avantajul ei.
Motivul „în funcție de schimbări semnificative pe piața monetară” prevăzut în contract, nu poate fi încadrat în noțiunea de motiv întemeiat în sensul Legii nr. 193/2000. Potrivit acestor norme, motivul trebuie să reprezinte o situație clar descrisă care să ofere clientului posibilitatea de a ști de la început că dacă se va produce, consecința va fi aceea a majorării dobânzii. Acest motiv trebuie să fie suficient de clar arătat în contract, determinat, astfel încât în situații litigioase, să se poată verifica dacă respectiva condiție s-a îndeplinit.
Prin urmare, instanța va constata ca fiind abuzivă clauza de la art. 3 lit. d și a definiției corelative „schimbări semnificative” din secțiunea 1 ale condițiilor generale ale convenției din contractul de credit nr._/29.08.2008 doar în ceea ce privește criteriul pentru modificarea valorii ratei dobânzii curente, respectiv „în funcție de schimbări semnificative pe piața monetară”, și, pe cale de consecință, va anula clauza mai sus menționată doar în ceea ce privește criteriul pentru modificarea valorii ratei dobânzii curente, respectiv „în funcție de schimbări semnificative pe piața monetară”.
Referitor la comisionul de risc, instanța observă că în convenția de credit, la art. 5.1 lit. a) din convenție se prevede că împrumutatul datorează un comision de 0,22%, aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în zile de scadență, pe toată perioada de derulare a convenției de credit.
De asemenea, la art. 3.5 din Secțiunea 3 a condițiilor generale ale convenției - „Comisionul de risc” - se prevede că „Pentru punerea la dispoziție a creditului, Împrumutatul datorează Băncii un comision de risc, aplicat la soldul creditului care se plătește lunar, pe toată perioada creditului; modul de calcul și scadența/scadențele plății acestuia se stabilesc în Condițiile Speciale”.
Potrivit art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, “o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.”
De asemenea, conform art. 4 alin. 2 “o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate”.
În același sens, se reține că este evident că aceste contracte de credit sunt contracte de adeziune, iar clientul este obligat fie să le accepte, în întregime, în forma propusă de bancă, fie să refuze încheierea contractului. Negocierea diferitelor clauze contractuale nu este posibilă. Aceasta nu înseamnă că respectivul client ar fi fost constrâns în vreun fel să încheie contractul, fiind evident că acesta a ales să ia creditul de la V. întrucât condițiile de creditare erau probabil printre cele mai avantajoase de pe piață la acel moment.
Asta nu înseamnă, însă, că unele clauze contractuale, cum ar fi cea privind instituirea unui comision de risc nu ar fi abuzive și vădit nelegale.
La punctul 5.1 lit. a) din convenție și la punctul 3.5 din condițiile generale ale convențiilor a fost stabilit un comision de risc aplicat la soldul creditului, plătibil lunar pe toată perioada de derulare a convenției de credit. Instanța constată că acest comision de risc a fost prevăzut fără a se preciza ce reprezintă și ce riscuri acoperă.
Potrivit art. 1 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, orice contract încheiat între comercianți și consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii trebuie să cuprindă clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate. Instanța constată că terminologia folosită de către pârâta V. este oarecum ambiguă, iar clienții nu au posibilitatea de a-și da seama ce anume acoperă acel comision de risc și care este motivul pentru care trebuie să-l plătească, fiind indicat drept motiv al perceperii acestuia pentru punerea la dispoziție a creditului.
Dacă s-ar considera că acest comision de risc anticipează o posibilă conduită culpabilă a clienților, instanța constată că prin același contract a fost prevăzut că în caz de achitare cu întârziere a obligațiilor de plată, banca va percepe penalități de întârziere, iar dacă clientul nu-și îndeplinește obligațiile de plată, banca ar putea trece la executarea silită a garanției imobiliare, fiind instituit un drept de ipotecă asupra imobilului.
Conform art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși, sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei credințe un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Instanța, având în vedere și răspunsurile oferite la interogatoriu de către reclamanți, constată că, în fapt, clauzele contractuale prin care a fost instituit comisionul de risc sunt abuzive, întrucât, pe de-o parte sunt neclare și echivoce, iar pe de altă parte nu au fost negociate și creează un dezechilibru semnificativ între părți.
Ținând seama de argumentele prezentate mai sus, instanța constată că sunt întrunite cerințele legii pentru a constata abuzive clauzele care stabilesc comisionul de risc.
Instanța constată că la data de 14.09.2010 părțile au încheiat un Act adițional, nr. 2 la convenția de credit (f.13-15) prin care au modificat anumite clauze contractuale, printre care și cea referitoare la comisionul de risc, înțelegând să detalieze ce anume reprezintă acest comision.
Din probele administrate în cauză, instanța reține faptul că există o corespondență între comisionul de risc inserat în contract și cel prevăzut în actul adițional. Astfel, deși în ceea ce privește cuantumul, acesta diferă, fiind mai redus în actul adițional, în realitate acesta creează în continuare, în detrimentul consumatorilor și contrar cerințelor bunei credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților; de asemenea, terminologia folosită de către pârâta V. este din nou ambiguă, și deși sunt enumerate situațiile vizate, totuși clienții nu au posibilitatea de a-și da seama în concret ce anume acoperă acel comision nou de risc și care este motivul pentru care trebuie să-l plătească.
Mai mult, potrivit art. 36 alin 1 și alin.3 din OUG 50/2010 (1) Pentru creditul acordat, creditorul poate percepe numai: comision de analiză dosar, comision de administrare credit sau comision de administrare cont curent, compensație în cazul rambursării anticipate, costuri aferente asigurărilor și, după caz, dobânda penalizatoare, alte costuri percepute de terți, precum și un comision unic pentru servicii prestate la cererea consumatorilor. (3) Comisionul de administrare se percepe pentru monitorizarea/înregistrarea/efectuarea de operațiuni de către creditor în scopul utilizării/rambursării creditului acordat consumatorului. În cazul în care acest comision se calculează ca procent, acesta va fi aplicat la soldul curent al creditului,
Așadar, raportând clauza la dispozițiile legale nou apărute în 2010 instanța apreciază că sunt îndeplinite condițiile pentru a se constata caracterul abuziv al acestei clauze, noul comision de risc. Pe de altă parte, cuprinsul clauzei deși pare clar și concis, totuși acesta nu constituie un comision de administrare credit, astfel cum e prevăzut de OUG 50/2010, ci vizează administrarea riscului de credit., iar în ceea ce privește riscurile asigurate prin introducerea acestui comision, acestea sunt nominalizate expres.
În același timp, poate fi reținut că ar interveni un dezechilibru semnificativ între cele două părți, raportat la această clauză contractuală, și prin prisma faptului că reclamanții nu au avut posibilitatea de a negocia în momentul modificării acesteia. În esență, instanța constată că din modul în care a fost redactată această nouă clauză nu au fost respectate exigențele bunei credințe a pârâtei.
Așadar, instanța reține că deși Actul adițional menționat a fost încheiat în vederea ralierii condițiilor din convențiile de credit la exigențele impuse de . OUG nr. 50/2010, totuși din punctul de vedere al clauzei privind comisionul de risc, acest demers a fost zadarnic.
Raportat la motivele invocate, instanța urmează a admite cererea reclamanților și în ceea ce privește constatarea drept abuzivă a clauzei legate de comisionul de risc nou introdus prin Actul adițional.
Având în vedere că în urma constatării caracterul abuziv al acestei clauze conform art. 13 din Legea nr. 193/2000, modificată, instanța dispune și unele măsuri cu privire la aceste clauze, având la dispoziție alternativele modificării clauzelor contractuale, sub sancțiunea daunelor sau desființării contractului, ținând cont de solicitarea intervenienților care nu au solicitat desființarea contractului ci doar modificarea clauzelor, instanța va dispune înlăturarea clauzelor menționate din Convenția de credit nr._/29.08.2008 și actul adițional nr. 2/14.09.2010 la contractul de credit nr._/29.08.2008 și va obliga pârâta ca, în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri, să încheie un nou act adițional la cele două convenții de credit, prin care să se elimine clauzele abuzive, și să întocmească un nou grafic de rambursare a creditelor în baza prezentei hotărâri.
Instanța nu va admite solicitarea reclamanților în sensul de a obliga pârâta la modificarea clauzelor contractuale în sensul stabilirii unei dobânzi variabile în cuantum de LIBOR CHF 3 L plus marja fixă de 1,94pp.
Astfel, în încheierea oricărui contract, factorul esențial al acestuia este acordul de voință al părților, în acest sens vorbindu-se de principiul libertății de voință în materia contractelor. Fundamentul forței obligatorii a contractelor îl constituie voința părților, ceea ce dă legitimitate angajamentelor contractuale și duce la concluzia unei depline obligativități a contractelor.
Libertatea de voință a părților în materia contractelor nu este absolută, ea poate fi limitată prin lege, însă instanța nu poate modifica o clauză constatată abuzivă așa cum este cea în cauză înlocuind-o cu o altă clauză decât în cazul predeterminării prin lege a clauzelor ce urmează să fie cuprinse în contracte.
Având în vedere că în materia contractelor de credit bancar nu există o dispoziție legală care să reglementeze nivelul dobânzii lunare în cazul în care aceasta nu este prevăzută în contract, instanța va respinge capătul de cerere privind stabilirea unei dobânzi variabile în cuantum de LIBOR CHF 3 L plus marja fixă de 1,94pp.
În ceea ce privește petitul privind restituirea sumelor reprezentând comision de risc ,instanța îl va admite pentru următoarele considerente.
În considerentele expuse anterior instanța a ajuns la concluzia conform căreia clauza prevăzută la art. 5.1 lit. a) din convenție și la punctul 3.5 din condițiile generale este una de tip abuziv, prin modul în care a fost formulată. Mai mult, a constatat chiar că banca a modificat respectiva prevedere contractuală, însă aceasta, prin modalitatea în care a fost enunțată a dobândit din nou caracter abuziv.
Față de constatarea unor clauze abuzive, reclamanta are dreptul la restituirea sumelor pe care le-a plătit fără a fi datorate, urmând a fi obligată, în baza art.1092 Cod civil de la 1864, pârâta, la restituirea sumelor încasate cu titlu de comision de risc în perioada 05.09.2008 – 06.10.2014 respectiv 6.908,25 CHF (conform concluziilor raportului de expertiză – fila 120).
De asemenea, instanța va dispune ca la sumele ce se vor restitui cu acest titlu, de comision de risc, să se adauge și plata unei dobânzi legale, în temeiul art. 3 alin.1 din OG 9/2000, calculate de la data fiecărei perceperi și până la plata efectivă.
În temeiul art. 453 C.pr.civ, având în vedere că pretențiile reclamanților au fost încuviințate în parte, instanța va admite în parte și petitul privind acordarea cheltuielilor de judecată și va obliga intimata S.C. V. Romania S.A la plata către reclamanți a sumei de 3.880 lei (1/2 din totalul cheltuielilor efectuate) reprezentând onorariul avocațial (2.400 lei) și onorariu expertiză (1.480 lei).
Pentru aceste motive,
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția prescripției dreptului la acțiune pentru recuperarea sumelor încasate anterior datei de 26.02.2011 cu titlu de comision de risc, invocata de parata prin întâmpinare.
Admite în parte cererea formulată de reclamanții R. C. și R. A. G., ambii cu domiciliul procesual ales la Societatea de Avocați F. & Târșia în Sibiu, ., ., în contradictoriu cu pârâta S.C. V. Romania S.A., cu sediul în București, ., . 10, sector 2. (sediul Sucursalei Sibiu 3, în Sibiu, .. P13A, parter, jud. Sibiu).
Constată abuzive următoarele clauze contractuale:
- art. 3 lit. d) din contractul de credit nr._/29.08.2008, și a definiției corelative „schimbări semnificative” din secțiunea 1 ale condițiilor generale ale convenției din contractul de credit nr._/29.08.2008 doar în ceea ce privește criteriul pentru modificarea valorii ratei dobânzii curente, respectiv „în funcție de schimbări semnificative pe piața monetară”,
- art. 5.1 lit. a) din contractul de credit nr._/29.08.2008, cu privire la comisionul de risc,
- pct. 3.5 din Secțiunea 3 a condițiilor generale ale convenției nr._/29.08.2008, cu privire la comisionul de risc,
- art. 1 din actul adițional nr. 2/14.09.2010 la contractul de credit nr._/29.08.2008 care prevede dobânda ca fiind de LIBOR CHF la 3 luni + marja de 3,39% pe an,
- art. 5 din actul adițional cu nr. 2/14.09.2010 la contractul de credit nr._/29.08.2008, prin care s-a prevăzut un comision de administrare de 0,22% pe lună.
Dispune înlăturarea clauzelor menționate din Convenția de credit nr._/29.08.2008 și actul adițional nr. 2/14.09.2010 la contractul de credit nr._/29.08.2008 și va obliga pârâta ca, în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri, să încheie un nou act adițional la cele două convenții de credit, prin care să se elimine clauzele abuzive, și să întocmească un nou grafic de rambursare a creditelor în baza prezentei hotărâri.
Obligă intimata S.C. V. Romania S.A. la plata către reclamanți a sumei achitate cu titlu de comision de risc, calculată pentru perioada 05.09.2008 – 06.10.2014 respectiv 6.908,25 CHF, la care se va adăuga dobânda legală calculată potrivit art. 3 alin.1 din OG 9/2000.
Respinge capătul de cerere privind stabilirea unei dobânzi variabile în cuantum de LIBOR CHF 3 L plus marja fixă de 1,94pp.
Admite în parte cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată și obligă intimata S.C. V. Romania S.A la plata către reclamantă a sumei de 3.880 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare. În cazul formulării acestei căi de atac cererea se va depune la Judecătoria Sibiu.
Pronunțată în ședință publică, azi, 17.06.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
V. C. F. L.-S. C.
Red. V.C.F. 18.06.2015
Tehnored. L.S.C. 18.06.2015
Ex. 6 / ..06.2015
| ← Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 2118/2015.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 1915/2015.... → |
|---|
