Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 5995/2015. Judecătoria SIBIU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5995/2015 pronunțată de Judecătoria SIBIU la data de 05-11-2015 în dosarul nr. 5995/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SIBIU
SECTIA CIVILA
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ Nr.5995
Ședința Camerei de Consiliu de la data de 05 noiembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: F. T. P. - Președinte
GREFIER: D. K. - D.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant LA F. SA și pe pârât B. L., având ca obiect cerere de valoare redusă.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Potrivit art. 131 NCpc, fiind primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate, instanța verifică din oficiu competența și constată că potrivit art. 94 coroborat cu art. 1027, art. 94 lit. j și art. 107 NCpc este competentă din punct de vedere general, material și teritorial .
Instanța constată că pârâta nu a răspuns în termenul legal prevăzut de art. 1029 alin.4 N.C.p.c., astfel încât este decăzut din dreptul de a mai propune probe și invoca excepții.
Se constată că reclamanta a comunicat la dosar precizare de acțiune prin care confirmă plata debitului datorat de reclamantă, însă solicită obligarea acesteia la plata penalităților de întârziere de 41,55 lei plus cheltuielile de judecată.
În baza art. 394 Noul Cod de procedură civilă, instanța închide dezbaterile și rămâne în pronunțare asupra cauzei de față.
INSTANȚA
Constată că prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub dosar nr._, reclamanta S.C. La F. S.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta B. L., ca prin sentința ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 337,17 lei, reprezentând debit principal, și la plata sumei de 41,55 lei, cu titlu de penalități de întârziere în cuantum de0,15% pe zi conform modului de calcul din Anexa 1, în favoarea reclamantei. Cu cheltuieli de judecată.
Reclamanta a completat formularul de cerere conform art. 1028 alin. 2 Noul Cod de Procedură Civilă, cu toate datele necesare judecății.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că între părți s-a încheiat contractul de abonament nr._ din data de 16.11.2009, iar prin semnarea contractului pârâta s-a obligat să plătească o sumă fixă, lunar, reprezentând contravaloarea abonamentului dar și a serviciilor aferente de igienizare și/sau întreținere a dozatoarelor.
Potrivit contractului achitarea facturilor emise de reclamantă se face conform art.4 pct. 4.1., în maxim 7 zile de la data emiterii facturii, iar până la data prezentei acțiuni pârâta nu a achitat sumele aferente facturilor restante și evidențiate în Anexa 1.
Conform contractului de abonament încheiat între părți la art. 4.3., pârâta obligându-se la plata penalităților de întârziere în cuantum de 0.15% pe zi.
Se mai arată că reclamanta și-a îndeplinit obligațiile asumate prin contract față de pârâtă, dar aceasta a încălcat prevederile contractuale.
În probațiune, s-a solicitat proba cu înscrisuri.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 1026 - 1033 Cod procedură civilă, Vechiul Cod civil.
Pârâta, legal citată nu a formulat întâmpinare în termenul prev. de art. 1029 alin. 4 C.pr.civ., însă la data de 14.10.2015 a depus la dosar extras de cont (f.32) pentru a face dovada achitării sumei de 337,17 lei.
La data de 28.10.2015 reclamanta a depus la dosar cerere (f.34) prin care confirmă plata debitului de către pârâta B. L., și solicită obligarea acesteia la plata penalităților de întârziere în cuantum de 41,55 lei și a cheltuielilor de judecată în cuantum de 50 lei.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Potrivit art. 1.025 C., cererile cu valoare redusă se aplică atunci când valoarea cererii, fără a se lua în considerare dobânzile, cheltuielile de judecată și alte venituri accesorii, nu depășește suma de 10.000 lei la data sesizării instanței. Sunt excluse din sfera de aplicare a procedurii materiile fiscală, vamală sau administrativă, precum și răspunderea statului pentru acte sau omisiuni în cadrul exercitării autorității publice. De asemenea, procedura nu se aplică cererilor referitoare la: starea civilă sau capacitatea persoanelor fizice; drepturile patrimoniale născute din raporturile de familie; moștenire; insolvență, concordatul preventiv, procedurile privind lichidarea societăților insolvabile și a altor persoane juridice sau alte proceduri asemănătoare; asigurări sociale; dreptul muncii; închirierea unor bunuri imobile, cu excepția acțiunilor privind creanțele având ca obiect plata unei sume de bani; arbitraj; atingeri aduse dreptului la viață privată sau altor drepturi care privesc personalitatea.
În cauză sunt întrunite condițiile de admisibilitate aferente procedurii speciale, atât în ceea ce privește domeniul de aplicare, cât și din perspectiva valorii deduse judecății.
La data de 16.11.2009 s-a încheiat între părți contractul de abonament nr._ din data de 16.11.2009 (f.10-13), iar prin semnarea contractului pârâta s-a obligat să plătească o sumă fixă, lunar, reprezentând contravaloarea abonamentului dar și a serviciilor aferente de igienizare și/sau întreținere a dozatoarelor.
Potrivit contractului achitarea facturilor emise de reclamantă se face conform pct. 4.1., în maxim 3 zile de la data emiterii facturii, iar la data formulării cererii pârâta înregistra un debit față de reclamantă în cuantum de 337,17 lei, conform facturilor fiscale existente la filele 15-18 dosar.
Ulterior la data de 14.10.2015 pârâta a depus la dosar extras de cont (f.32) prin care a făcut dovada achitării sumei de 337,17 lei, astfel că petitul unu al cererii reclamantei urmează a fi respins ca rămas fără obiect.
Cu privire la petitul privind plata penalităților de întârziere în cuantum de 41,55 lei instanța reține că potrivit art. 4.3. din contract „furnizorul își rezervă dreptul de a rezilia prezentul contract și livrarea de produs dacă abonatul nu își achită facturile sau nu își respectă obligațiile contractuale”, fără a fi menționată clauza penală privind penalitățile de întârziere.
Astfel, în lipsa unei prevederi contractuale privind penalitățile de întârziere, instanța va respinge acest petit, ca neîntemeiat.
În baza art. 1031C.pr.civ., având în vedere că pârâta și-a îndeplinit obligațiile contractuale după sesizarea instanței, se va dispune obligarea acesteia la plata sumei de 50 lei, cheltuieli de judecată în favoarea reclamantei reprezentând contravaloarea taxelor judiciare de timbru (f.20).
În baza art. 1.030 al. (3) C., prezenta hotărâre este executorie de drept.
Pentru aceste motive,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea formulată de reclamanta S.C. La F. S.A. cu sediul în București . sector 2 în contradictoriu cu pârâta B. L. cu dom. în Sibiu . jud. Sibiu.
Obligă pârâta la plata sumei de 50 lei, cheltuieli de judecată în favoarea reclamantei.
Cu drept de recurs în termen de 30 zile de la comunicare.
Dată în Camera de Consiliu și pronunțată în ședință publică, azi 05.11.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
F. T. P. D. K.-D.
Red.F.T.P./23.11.2015
Tehnored.D.K-D./23.11.2015
Ex.4/2 .. La F. S.A.
pârâta B. L.
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 5984/2015.... | Fond funciar. Sentința nr. 5956/2015. Judecătoria SIBIU → |
|---|








