Cereri. Sentința nr. 4013/2015. Judecătoria SIBIU

Sentința nr. 4013/2015 pronunțată de Judecătoria SIBIU la data de 02-07-2015 în dosarul nr. 4013/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SIBIU

SECTIA CIVILA

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 4013/2015

Ședința din camera de consiliu de la 02 Iulie 2015

Instanța constituită din :

P.: I. A. D. – Judecător

GREFIER: C. D.

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra cauzei civile privind pe petent C. DE A. RECIPROC ÎNVĂȚĂMÂNT, având ca obiect, alte cereri.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 25.06.2015, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera în temeiul articolului 396 alin. 1 din Noul Cod de procedură civilă, a amânat pronunțarea sentinței civile la data de 26.06.2015 și apoi la acest termen.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 19.06.2015 sub nr._ pe rolul Judecătoriei Sibiu, reclamanta C. de A. Reciproc Învățământ a solicitat instanței să constate că numita ASOCIAȚIA C. DE A. RECIPROC ÎNVĂȚĂMÂNT este una și aceeași cu C. DE A. RECIPROC ÎNVĂȚĂMÂNT și că denumirea corectă, sub asociația este înscrisă în Registrul Asociațiilor și Fundațiilor este: C. DE A. RECIPROC ÎNVĂȚĂMÂNT.

În fapt s-a arătat că prin Sentința civilă nr. 4161/2 iunie 1997, din Dosarul nr. 3718/1997 al Judecătoriei Sibiu s-a admis cererea formulată de către C. de A. Reciproc Învățământ, în sensul autorizării funcționării acesteia și înscrierea în Registrul de persoane juridice. Înscrierea în Registrul Special de la Judecătoria Sibiu s-a făcut sub numărul 770 din 12 iunie 1997.

Petenta a mai arătat că prin cererea ce a făcut obiectul Dosarului nr._/306/2009 al Judecătoriei Sibiu a solicitat a se constata că sediul Casei de A. Reciproc învățământ s-a mutat din Sibiu, Bulevardul Victoriei, nr. 8-10, județul Sibiu, în localitatea Sibiu, . (fost ., județul Sibiu, această cerere fiind admisă, conform încheierii civile nr. 6019 /cc, fiind eliberat eliberat Certificatul nr. 770/5 ianuarie 2010, care constata mențiunea de schimbare de sediu.

Petenta a mai arătat că în actele CASEI DE A. RECIPROC ÎNVĂȚĂMÂNT s-au strecurat uneori unele cuvinte care au determinat controverse. Astfel în Sentința Civilă nr. 4161/2 iunie 1997, din Dosarul nr. 3718/1997, fila 2, alin 5 apare cuvântul "societate", atunci când se face referire la petentă ( "autorizează funcționarea societății sus-menționate ..."), iar în încheierea Civilă nr. 6019/c.c. din Dosarul nr._/306/2009 apare cuvântul „asociație", respectiv: „ Dispune înscrierea în Registrul Special al asociațiilor și fundațiilor de la grefa Judecătoriei Sibiu a modificării sediului ASOCIAȚIEI C. DE A. RECIPROC ÎNVĂȚĂMÂNT SIBIU.", intervenind probleme în momentul transmiterii către BNR a respectivelor înscrisuri, acesta solicitând documente care să clarifice neconcordanța dintre denumiri.

Cererea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 35 C..

Reclamanta a solicitat în probațiune, încuviințarea probei cu înscrisuri.

Au fost depuse la dosarul cauzei: copie Sentință civilă 4161/1997; copie încheiere civilă 6019/cc; copie pagina 1 din Statut;copie certificat 770/5 ianuarie 2010 al Judecătoriei Sibiu; adresa_ a B.N.R., copie certificat înregistrare fiscală.

Cererea a fost legal timbrată cu taxă de timbru în cuantum de 20 lei, potrivit disp. art. 27 din OUG 80/2013.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

În fapt, prin cererea de chemare în judecată reclamanta C. de A. Reciproc Învățământ a solicitat instanței să constate că numita ASOCIAȚIA C. DE A. RECIPROC ÎNVĂȚĂMÂNT este una și aceeași cu C. DE A. RECIPROC ÎNVĂȚĂMÂNT și că denumirea corectă, sub asociația este înscrisă în Registrul Asociațiilor și Fundațiilor este: C. DE A. RECIPROC ÎNVĂȚĂMÂNT.

În drept, potrivit art. 35 C.: „Cel care are interes poate să ceară constatarea existenței sau inexistenței unui drept. Cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului pe orice altă cale prevăzută de lege”.

Astfel, din împrejurarea că art. 35 C. vorbește despre cererea pentru constatarea existenței sau inexistenței unui drept, rezultă în mod clar că nu se poate solicita pe calea cererii în constatare constatarea unei situații de fapt, caz în care cererea va fi respinsă ca inadmisibilă.

În speță, reclamanta a solicitat instanței să constate identitatea dintre ASOCIAȚIA C. DE A. RECIPROC ÎNVĂȚĂMÂNT și C. DE A. RECIPROC ÎNVĂȚĂMÂNT, precum și denumirea sub care aceasta este înscrisă în Registrul Asociațiilor și Fundațiilor, ambele constituind situații de fapt, iar nu de drept, nefiind admisibile pe calea acțiunii în constatare.

De asemenea, instanța reține că denumirea unei asociații este cea care se regăsește în actele constitutive ale acesteia și cu care asociația este înregistrată în Registrul asociațiilor și fundațiilor de la grefa judecătoriei în raza căreia își are sediul. În acest sens, în măsura în care reclamanta apreciază că denumirea asociației a fost înscrisă eronat în cuprinsul hotărârilor pronunțate de instanțele judecătorești, aceasta are la dispoziție alte mecanisme juridice prin care acestea se pot îndrepta erorile, nefiind necesară și nici posibilă pronunțarea unei hotărâri în cadrul unei cereri în constatare.

Pentru aceste motive, instanța va respinge acțiunea formulată de reclamantă ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge cererea formulată de C. de A. Reciproc Învățământ cu sediul în Sibiu, ., ., ca inadmisibilă.

Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare, ce se va depune, sub sancțiunea nulității, la judecătoria Sibiu.

Pronunțată în ședință publică, azi, 02.07.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

I. A. D. C. D.

Plecat în C.M

Semnează conf. art. 426 al.4 N.C.P.C

Grefier șef,

N. C.

Red. D.I.A. 03.08.2015

Tehnored. C.D.

Ex. 3 / .>

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cereri. Sentința nr. 4013/2015. Judecătoria SIBIU