Contestaţie la executare. Sentința nr. 6573/2015. Judecătoria SIBIU

Sentința nr. 6573/2015 pronunțată de Judecătoria SIBIU la data de 02-12-2015 în dosarul nr. 6573/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SIBIU

SECTIA CIVILA

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 6573

Ședința publică din data de 02.12.2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: M. M.- judecător

GREFIER: C. R.

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra cauzei privind pe contestator . și pe intimat J. V., intimat J. G., intimat P. M., având ca obiect contestație la executare.

Asupra cauzei instanța a rămas în pronunțare la data de 23.11.2015, când având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea pentru astăzi 02.12.2015, dată la care în aceeași componență a deliberat și a pronunțat următoarea sentință.

INSTANȚA

Prin contestația înregistrată sub nr._ la Judecătoria Sectorului 4 București, contestatoarea . a solicitat ca în contradictoriu cu intimații J. V., J. G. și P. M., să se dispună anularea în parte a executării silite, respectiv a încheierii din data de 10.11.2014 de stabilire a cheltuielilor de executare în cadrul dosarului de executare nr. 371/2014, aflat pe rolul B. M. B., în sensul diminuării cheltuielilor de executare în valoare totală de 12.670 de RON, prin diminuarea onorariului de avocat solicitat în faza executării silite în valoare de 5000 RON, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea contestației la executare, contestatoarea a arătat că în fapt, în executarea sentinței penale nr.38/20.03.2014, pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._, B. M. B. a înființat poprirea asupra conturilor contestatoarei. executorul judecătoresc a stabilit cheltuieli de executare în valoare de 12.670 de RON, din care 5000 de RON onorariul avocatului și 7422 RON onorariul executorului judecătoresc.

În ceea ce privește onorariul de avocat în valoare de 5.000 de RON, acesta are o valoare excesivă, raportat la valoarea debitului principal urmărit, și datorită faptului că nu există dificultăți în urmărirea și recuperarea creanței, iar executorul judecătoresc nu a descris în ce anume a constat activitatea de consultanță și reprezentare întocmită de avocat, contestatoarea solicitând instanței să facă aplicarea art. 451, alin. 2 Cod procedură civilă.

Onorariul de avocat în cuantumul solicitat în faza executării silite este excesiv și prin raportare la faptul că, pentru judecarea cauzei care a format obiectul dosarului nr._, au fost efectuate cheltuieli de judecată în valoare de 1200 de RON, reprezentând onorariul de avocat astfel cum au fost acordate prin titlul executoriu, solicitarea unor cheltuieli mult mai mari în faza executării silite reprezentând un abuz de drept și o încetare de obținere a unor venituri necuvenite. A fost invocată și jurisprudența CEDO în cauza Gavrileanu împotriva României.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 451 alin.2, 669, alin.4, 711 Noul Cod de procedură civilă.

Contestatorul a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în temeiul art. 411, alin.2 Noul cod de procedură civilă.

Cererea a fost legal timbrată, cu taxă judiciară de timbru în valoare de 1000 de RON.

Contestatoarea a depus la dosarul cauzei un set de înscrisuri din dosarul de executare.

La data de 04.05.2015, intimații au depus întâmpinare, prin care au solicitat respingerea contestației la executare, ca neîntermeiată.

În motivarea întâmpinării, intimații au arătat în esență faptul că nu se impune cenzurarea onorariului de avocat, întrucât acesta este proporțional cu activitatea depusă și într-un cuantum rezonabil raportat la valoarea creanței.

Onorariul de avocat este pe deplin justificat raportat la activitatea complexă efectuată în faza de executare silită, care presupune cercetarea juridică, consilierea clienților privind întregul dosar de executare, diverse deplasări către biroul executorului judecătoresc, precum și pentru obținereea titlului executoriu, asistență juridică, reprezentare și redactare documente.

Onorariul avocatului în cursul executării silite nu se cuantifică doar în raport de actele materiale efectuate în dosarul de executare silită, ci trebuie avută în vedere și activitatea anterioară inițierii procedurii de executare silită (deplasări către executor, deplasări în vederea obținerii titlului executoriu), precum și urmărirea parcursului executării silite.

Intimații au mai arătat că nu s-au invocat motive temeinice pentru reducerea cheltuielilor de executare, ci au fost făcute aprecieri la general, afirmându-se că onorariul stabilit nu ar reprezenta echivalentul muncii prestate. Valoarea creanței este de 10 ori mai mare decât onorariul perceput.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 205 NCPC.

În probațiune, s-a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.

Ca urmare a adresei instanței, au fost înaintate actele din dosarul de executare nr. 371/2014.

La termenul de judecată din data de 14.09.2015, instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 4 București.

Prin sentința civilă nr._ din 14.09.2015 a Judecătoriei Sectorului 4 București s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sibiu, motivat de faptul că instanța de executare competentă este Judecătoria Sibiu în a cărei circumscripție se află sediul debitorului.

La Judecătoria Sibiu dosarul a fost înregistrat în 12 octombrie 2015

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

Situația faptică dedusă judecății vizează solicitarea reclamantei de a se dispune anularea în parte a executării silite, respectiv a încheierii din data de 10.11.2014 de stabilire a cheltuielilor de executare în cadrul dosarului de executare nr. 371/2014, aflat pe rolul B. M. B., în sensul diminuării cheltuielilor de executare în valoare totală de_ de RON, prin diminuarea onorariului de avocat solicitat pentru faza executării silite, în cuantum de 5000 lei.

În temeiul titlului executoriu – sentințța penală nr. 38 din 20.03.2014 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._, B. M. B. a înființat poprirea asupra conturilor contestatoarei . la solicitarea intimaților J. V., J. G. și P. M..

Față de sumele menționate în cuprinsul titlului executoriu, executorul judecătoresc a stabilit cheltuieli ocazionate de efectuarea actelor de executare silită în valoare de 12.670 lei din care onorariul executorului judecătoresc este în sumă de 7.422 lei și onorariul avocatului în procedura de executare în cuantum de 5000 lei.

Afirmația contestatoarei ca fiind excesive cheltuielile de executare apare ca neîntemeiată reținând următoarele argumente:

Onorariul de avocat este pe deplin justificat raportat la activitatea complexă în faza de executare silită ce presupune cercetare juridică, consilierea clienților privind întregul dosar de executare, diverse deplasări către biroul executorului judecătoresc precum și pentru obținerea titlului executoriu, asistența juridică, reprezentare și redactare de documente.

Onorariul avocatului în cursul executării silite nu se cuantifică doar în raport de actele materiale efectuate în dosarul de executare ci trebuie avută în vedere și activitatea anterioară inițierii procedurii executării silite (deplasări către executor, deplasări în vederea obținerii titlului executoriu), precum și urmărirea parcursului executării silite.

De asemenea, instanța reține că nu s-au invocat motive temeinice pentru reducerea cheltuielilor de executare ci doar s-au făcut aprecieri de ordin general afirmându-se că onorariul stabilit nu ar reprezenta echivalentul muncii prestate. Mai mult, raportat la valoarea creanței, care este de 10 ori mai mare decât onorariul perceput, onorariul creditorilor nu apare ca fiind disproporționat astfel că față de cele reținute, contestația se privește a fi neîntemeiată urmând a fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge contestația formulată de contestatoarea . cu sediul în Sibiu, .. 5, .. 3-6, Centrul de Afaceri, Sibiu în contradictoriu cu intimații J. V. domiciliat comuna, ., J. G. și PRISACAN M. cu domiciliul ales pentru comunicare în Iași, ., parter.

Cu apel în 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 02.12.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

M. M. C. R.

Red.MM/05.01.2016

Tehnored.MF/06.01.2016

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 6573/2015. Judecătoria SIBIU