Încuviinţare executare silită. Sentința nr. 4146/2015. Judecătoria SIBIU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4146/2015 pronunțată de Judecătoria SIBIU la data de 17-07-2015 în dosarul nr. 4146/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SIBIU
SECTIA CIVILA
SENTINȚA CIVILĂ NR. 4146
Ședința camerei de consiliu de la 17.07.2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: V. F.
GREFIER: D. D.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe petent BIROUL EXECUTORILOR JUDECĂTOREȘTI ASOCIAȚI M. ȘI PARTENERII și pe creditor O. P. SA, debitor D. I., având ca obiect încuviințare executare silită.
Cererea se soluționează în camera de consiliu, fără citarea părților, potrivit art. 640 ind. 1 al. 2 din Noul Cod de procedură civilă.
S-a expus referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care,
Instanța din oficiu, invocă excepția necompetentei teritoriale a Judecătoriei Sibiu și reține cauza in vederea soluționării acestei excepții.
I N S T A N T A
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 14 iulie 2015 sub numărul_, petentul B. ASOCIAȚI M. ȘI PARTENERII a solicitat încuviințarea executării silite în dosarul execuțional nr.95/2014, privind pe creditoarea O. P. S.A. și debitorul D. I..
În motivare, petentul a arătat că solicită încuviințarea executării silite prin poprire asupra tuturor veniturilor salariale și conturilor bancare prezente și viitoare deschise la unitățile bancare având sediile principale pe raza Curții de Apel București, cu privire la creanța în cuantum de 5.166,44 lei.
În drept, petentul a invocat dispozițiile art. 662 alin. 3 și art.665 C..
În probațiune s-au depus la dosar înscrisuri.
Cererea a fost legal timbrată cu suma de 20 lei – taxă judiciară de timbru, conform art. 10 al. (1) lit. a) din OUG nr. 80/2013 (f. 4).
La termenul de judecată din data de 17.07.2015 având în vedere Decizia CCR nr. 348/2014, instanța a invocat din oficiu excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Sibiu.
Analizând actele dosarului, instanța reține:
Încuviințarea executării silite este solicitată în temeiul titlurilor executorii Sentința civilă nr._/21.10.2010 și Sentința civilă nr. 5003 din 21.03.2012 pronunțate în dosarul nr._/299/2009 al Judecătoriei Sector 1 București .
Cererea de încuviințare a executării silite este formulată de petentul B.E.J. ASOCIAȚI M. ȘI PARTENERII și îl privește pe debitorul D. I., domiciliat în Copșa M., ., jud. Sibiu.
Potrivit art. 650 al. (1) C., instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Așadar, competența teritorială a instanței de executare se stabilește în funcție de biroul executorului judecătoresc, competența acestuia din urmă fiind determinată prin raportare la circumscripția curții de apel în cadrul căreia urmează să se desfășoare executarea, în funcție de felul urmăririi sau executării, conform art. 651 C..
Prin Decizia nr. 348/2014, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 529/16.7.2014, Curtea Constituțională a declarat neconstituționale dispozițiile art. 650 al. (1) C..
În sinteză, decizia CCR stabilește că textul de lege indicat anterior nu întrunește exigențele de claritate, precizie și previzibilitate impuse de normele constituționale și de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, întrucât nesocotește dreptul la un proces echitabil, caracterizat prin lipsa arbitrariului (Cauza R. c. României, hotărârea din 4.5.2000, par. 52; cauza Sissanis c. României, hotărârea din 25.1.2007, par. 66).
Mai precis, Curtea Constituțională arată că textul lasă o marjă largă de apreciere creditorului, care, în mod indirect, ajunge să stabilească instanța de executare prin alegerea executorului judecătoresc. Acest criteriu subiectiv de apreciere, de care se bucură doar creditorul, echivalează cu lipsa stabilirii precise a instanței de executare competente și, în mod corelativ, cu imposibilitatea cunoașterii acesteia de către debitor, în dezacord cu prevederile art. 1 al. (5), 21 al. (3) și 126 al. (2) Constituție, respectiv ale art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Așadar, potrivit deciziei CCR, dacă în ceea ce privește alegerea executorului judecătoresc marja de apreciere lăsată de legiuitor creditorului este mai mare, dându-i-se acestuia posibilitatea de alegere a executorului judecătoresc din circumscripția curții de apel în funcție de natura bunurilor care urmează a fi supuse executării, respectiv a obligațiilor care trebuie să fie executate, în ceea ce privește stabilirea instanței de executare sunt necesare soluții clare și deja consacrate legislativ, precum judecătoria în circumscripția căreia se află imobilul, domiciliul sau sediul debitorului sau locul unde urmează să se facă executarea (pct. 20, Decizia CCR nr. 348/2014).
Decizia de neconstituționalitate evocată a lipsit de eficacitate dispozițiile art. 650 al. (1) C., motiv pentru care, pentru determinarea competenței teritoriale a instanței de executare, urmează a se recurge la dreptul comun în materia procedurii necontencioase judiciare, respectiv art. 528 C. – Cererile necontencioase care sunt în legătură cu o cauză în curs de soluționare sau soluționată deja de o instanță ori care au ca obiect eliberarea unor înscrisuri, titluri sau valori aflate în depozitul unei instanțe se vor îndrepta la acea instanță (al. 1). În celelalte cazuri, competența instanței și soluționarea incidentelor privind competența sunt supuse regulilor prevăzute pentru cererile contencioase (al. 2). În cazul în care competența teritorială nu poate fi stabilită potrivit dispozițiilor al. (2), cererile necontencioase se vor îndrepta la instanța în a cărei circumscripție petentul își are, după caz, domiciliul, reședința, sediul ori reprezentanța, iar dacă niciuna dintre acestea nu se află pe teritoriul României, cererile se vor îndrepta, urmând regulile de competență materială, la Judecătoria Sectorului 1 al municipiului București sau, după caz, la Tribunalul București (al. 3).
Având în vedere că ultimul alineat propune o soluție reziduală (în cazul în care competența teritorială nu poate fi stabilită potrivit dispozițiilor al. 2), prioritară în analiza de față este cercetarea art. 528 al. (2) C., pentru a se determina dacă regulile prevăzute pentru cererile contencioase se pot circumscrie cererilor de încuviințare a executării silite.
Instanța apreciază că răspunsul este afirmativ, urmând a aplica, în mod corespunzător, regula de drept comun consacrată de art. 107 al. (1) C. (cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripțiedomiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel), pentru următoarele considerente:
În primul rând, chiar dacă în aceste cauze debitorul nu are propriu-zis poziția procesuală de pârât, rațiunile care au determinat regula competenței teritoriale a instanței în funcție de domiciliul sau sediul pârâtului subzistă și în procedura încuviințării executării silite, raportat la debitor. Astfel, debitorul (parte pasivă față de încuviințarea executării silite) are posibilitatea de a-și construi apărarea într-o eventuală contestație la executare, motiv pentru care depărtarea instanței de executare de domiciliul ori sediul acestuia ar putea avea ca efect obstrucționarea dreptului său la justiție (de pildă, prezentarea debitorul în fața instanței pentru a-și formula apărările ar fi mai anevoioasă, iar în cazul executărilor silite vizând creanțe de valori mai reduse, debitorul ar putea fi determinat să renunțe la orice acțiune în justiție sau la orice apărare numai pentru a evita antrenarea altor cheltuieli impuse de distanța față de locul situării instanței).
În al doilea rând, soluția mai sus ilustrată este în concordanță cu intenția Curții Constituționale, care indică drept instanță de executare competentă judecătoria în circumscripția căreia se află domiciliul sau sediul debitorului. Așadar, adoptarea unei alte soluții ar nesocoti considerentele deciziei CCR, decizie general obligatorie pentru toate autoritățile statului, astfel cum prevede art. 147 al. (4) din Constituție.
În consecință, față de cele expuse mai sus și de prevederile art. 528 al. (2) rap. la art. 107 al. (1) C., având în vedere locul situării domiciliului debitorului, în baza art. 529 al. (2) C., instanța va admite excepția de necompetență teritorială invocată din oficiu și va declina competența de soluționare a cererii de încuviințare silită formulate de petent în favoarea Judecătoriei Mediaș, jud. Sibiu
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Declină competența de soluționare a cererii de încuviințare a executării silite formulate de petentul B. M. și Partenerii, cu sediul în București, .. 250, ., privind pe creditoarea O. P. SA, cu sediul în București, ., sector 1 și pe debitorul D. I., domiciliat în Copșa M., ., jud. Sibiu, în dosarul de executare nr. 95/2014 în favoarea Judecătoriei Mediaș, județul Sibiu .
Fără cale de atac .
Dată în camera de consiliu și pronunțată în ședință publică azi, 17 iulie 2015 .
PREȘEDINTE GREFIER
V. F. D. D.
Red.V.F/20.07.2015
Tehnored. D.D/20.07.2015
Ex.3/ 1 . style="margin-right:28.25pt; margin-left:0pt">
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 4249/2015. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 4145/2015.... → |
|---|
