Contestaţie la executare. Sentința nr. 5974/2015. Judecătoria SIBIU

Sentința nr. 5974/2015 pronunțată de Judecătoria SIBIU la data de 05-11-2015 în dosarul nr. 5974/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SIBIU

SECTIA CIVILA

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 5974

Ședința publică de la 05 Noiembrie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: V. J. - judecător

Grefier: A. - M. V.

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra cauzei Civile privind pe contestatorii S. A., S. A. JR. și M. E. în contradictoriu cu intimații ISDRAILĂ I. și ISDRAILĂ R., având ca obiect contestație la executare.

Cauza a fost dezbătută în fond la data de 22.10.2015, când părțile prezente au pus concluzii care s-au consemnat prin încheierea de ședință din aceeași zi, care face parte integrantă din prezenta, și când, instanța, dând posibilitatea părților din litigiu să depună la dosar concluzii scrise, în temeiul art. 396 alin. 1 din Codul de procedură civilă, a amânat succesiv pronunțarea, inițial pentru data de 29.10.2015, și ulterior, pentru astăzi, 05.11.2015, dată la care, în aceeași compunere a deliberat și a pronunțat următoarea sentință.

INSTANȚA

Prin contestația la executare înregistrată sub nr._, la data de 09 iunie 2015, pe rolul Judecătoriei Sibiu contestatorii S. A., S. A. JR., M. E. au solicitat în contradictoriu cu intimații I. I. și I. R. prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună suspendarea provizorie a executării silite începute împotriva acestora în dosarul execuțional nr. 54/2015 al B. C. I. până la soluționarea definitivă și irevocabilă a prezentei contestații la executare; să se dispună anularea formelor de executare demarate împotriva contestatorilor în dosarul execuțional nr. 54/2015 al B. C. I., somație 54/20.05.2015, încheiere stabilire cheltuieli de executare 54/20.05.2015, încheiere încuviințare executare 54/20.05.2015 precum și a tuturor actelor de executare silită ce vor fi emise ulterior promovării prezentei contestații, acte emise în dosarul execuțional nr. 54/2015 al B. C. I., cu obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată.

În fapt se arată în esență că, contestatorii au procedat anterior executării silite a acestora la predarea suprafeței de teren așa cum a fost dispusă irevocabil prin decizia civilă din 15.01.2015 astfel încât cheltuielile de executare au fost încărcate cu dublul sumei fără a fi justificate și nedrept pretinse. Se arată și că, este adevărat că suma de 6078 lei prejudiciu precum și suma de 7046 lei cheltuieli de judecată nu a fost achitată de către contestatori anterior demarării formelor de executare silită, însă numai pentru acestea se impune respectarea dispozițiilor titlurilor judecătorești. Se solicită de către contestatori în temeiul art. 669 alin. 4 teza 2 coroborat cu dispozițiile art. 451 alin. 2 din codul de procedură civilă a se proceda la anularea onorariului executorului judecătoresc în cuantum de 5975, 37 lei în raport cu executarea silită atât timp cât obligația de a face a fost îndeplinită anterior executării silite dar și a onorariului de avocat pretins ca nedovedit și la data depunerii cererii de executare și neîntemeiat în raport cu munca prestată, efortul depus și creanța ce se cere a fi pusă în executare respectiv suma de 1000 lei, a sumei de 620 lei reprezentând alte cheltuieli ocazionate de punerea în executare a titlului executoriu. Se precizează și că se solicită anularea formelor de executare instituite de executorul judecătoresc C. I. în dosarul execuțional 54/2015 în sensul cenzurării și reducerii de către instanță a cheltuielilor de executare având în vedere dispozițiile legale și în raport de creanța în cuantumul fixat de hotărârile judecătorești.

În drept, art. 711 și urm., art. 669 alin. 4 teza 2, art. 451 alin. 2 NCPC.

În susținerea cererii s-a depus la dosar, în fotocopie, înscrisuri.

Prin întâmpinarea formulată în cauză intimații au solicitat respingerea contestației la executare ca nefondată, respingerea cererii de suspendare a executării silite începute în dosarul execuțional 54/2015 de către B. C. I., menținerea tuturor formelor de executare în același dosar execuțional, cu cheltuieli de judecată.

În fapt se arată în esență că susținerile contestatorilor sunt neadevărate, neputându-se reține că au executat de bună voie dispozițiile sentinței dar și că, contestatorii deși au avut 1 an de zile la dispoziție nu au înțeles să elibereze terenul proprietatea intimaților, folosindu-l ca și până atunci, desfășurând activități de creștere oi și nici nu au achitat vreun leu până la momentul executării silite. Au mai arătat intimații și faptul că executorul judecătoresc în data de 11.06.2015 însoțit de organele de jandarmi, cu sprijinul poliției, se deplasează la terenul în cauză pe raz localității Slimnic iar prin procesul verbal de punere în posesie din data de 11.06.2015 executorul declară intimații puși în posesie pe terenul în cauză, constatând că nici la acel moment contestatorii nu au lăsat în deplină proprietate și posesie acel teren.

În drept, art. 622 și urm. NCPC, art. 669 alin. 2, art. 719 NCPC.

A fost înaintat dosarul execuțional nr. 54/2015 al B. C. I. (f. 70-105).

Prin încheierea din 8 octombrie 2015 instanța a dispus anularea capătului de cerere privind suspendarea executării silite demarate în dosar execuțional nr. 54/2015 al Biroului executorului judecătoresc C. I. ca fiind netimbrat.

A fost administrată proba cu înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

Prin cererea de executare silită înregistrată sub nr. 54/19.05.2015 (f. 71) la B. C. I. intimații creditori I. I. și I. R. au solicitat punerea în executare a titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 2819/2014 a Judecătoriei Sibiu pronunțată în dosarul nr._/306/2012 împotriva debitorilor contestatori din cauză S. A., S. A. JR., M. E. în sensul obligării acestora de a lăsa în deplină proprietate și posesie terenul în suprafață de_ mp pășune proprietatea acestora, teren identificat în CF N4582 Slimnic cu nr. cad. 75, nr. de parcelă 3713/28 precum și de a recupera următoarele sume cu dobânda legală calculată până la data plății, suma de 6078 lei cu titlu de prejudiciu și suma de 7046 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Se solicită prin aceeași cerere și recuperarea cheltuielilor de executare ocazionate de cererea de executare silită precum și onorariul avocațial de pentru asistență în cadrul procedurii de executare și redactare, în sumă de 1000 lei.

Executarea silită a fost încuviințată prin încheierea de încuviințare nr. 54 din data de 20.05.2015 a B. C. I..

În cadrul dosarului de executare nr. 54/2015 al B. C. I. a fost emisă somație nr. 54/2015 din 20.05.2015 (f. 81) prin care s-a procedat la somarea debitorilor contestatori ca în termen de 10 zile de la primirea somației potrivit art. 904 Cod procedură civilă să lase în deplină proprietate și posesie terenul în suprafață de_ mp, teren identificat în CF 4582 Slimnic având nr. cad 75 și nr. de parcelă 3713/28 dar și ca în termen de o zi de la primirea somației potrivit art. 668 și 732 Cod procedură civilă să plătească suma totală de_, 37 lei din care 5975, 37 lei reprezintă cheltuieli de executare.

Somația sus amintită a fost comunicată debitorilor contestatori din cauză la data de 25.05.2015 potrivit dovezilor de comunicare aflate la filele 82, 83 și 84 dosar.

Ulterior, la data de 11.06.2015, a fost emis de către executorul judecătoresc C. I. cadrul dosarului de executare nr. 54/2015, proces verbal de punere în posesie (f. 91) unde se menționează de către organul de executare amintit faptul că în urma deplasării la fața locului a găsit prezenți pe cei trei debitori care au declarat că s-a plecat cu oile de pe pășune iar stâna (patru pereți de scândură 3×2ml și staulul – 11 poți lemn și unul – 20 porți lemn) le vor ridica în termen de 10 zile de la data prezentă dar fără a mai pășuna cu oile pe teren sau a staționa cu ele pe terenul în cauză. Din același proces verbal rezultă și că s-a declarat punerea în posesie pe terenul în suprafață de_ mp pășune situat în localitatea Slimnic locul numit R. M. pe creditorii I. I. și I. R..

Față de actele de executare sus amintite, instanța reține susținerea contestatorilor relativ la faptul că au procedat anterior executării silite a acestora la predarea suprafeței de teren ca fiind neîntemeiate din moment ce potrivit procesului verbal de punere în posesie din 11.06.2015 încheiat de executorul judecătoresc au declarat că au plecat cu oile dar că stâna se va ridica în 10 zile de la data încheierii procesului verbal.

Astfel, instanța reține că potrivit art. 622 alin. 2 din Codul de procedură civilă - În cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligația sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită, care începe odată cu sesizarea organului de executare, potrivit dispozițiilor prezentei cărți, dacă prin lege specială nu se prevede altfel.

În ce privește cheltuielile de executare instanța reține că prin încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare nr. 54/20.05.2015 (f. 80) s-a procedat de către executorul judecătoresc la stabilirea cheltuielilor de executare în dosarul de executare nr. 54/2015 al B. C. I. la data de 20.05.2015 la valoarea totală de 5975, 37 lei compusă din 2728 lei (2200 lei +24% TVA) onorariu executor judecătoresc pentru punerea în posesie, 1627, 37 lei (1312, 4 lei +24% TVA) onorariu executor judecătoresc pentru recuperare creanțe, 1000 lei onorariu avocat în faza de executare silită conform chitanței 16/18.05.2015, 620 lei (500 lei + 24% TVA) cheltuielile efectuate cu comunicarea actelor de procedură și a publicității executării.

Sub aspectul dispozițiilor legale incidente instanța reține că potrivit art. 39 din Legea nr. 188/2000 executorii judecătorești au dreptul, pentru serviciul prestat, la onorarii minimale și maximale stabilite de ministrul justiției, cu consultarea Consiliului Uniunii naționale a Executorilor Judecătorești. În cazul executării silite a creanțelor având ca obiect plata unei sume de bani, onorariile maxime sunt următoarele: a) pentru creanțele în valoare de până la 50.000 lei inclusiv, onorariul maxim este de 10% din suma reprezentând valoarea creanței ce face obiectul executării silite;

În același sens, art. I pct. 3 lit. a din Ordinul MJ nr. 2561/2012 pentru modificarea anexei la Ordinul MJ nr. 2550/C/2006 privind aprobarea onorariilor minimale și maximale pentru serviciile prestate de executorii judecătorești arată că pentru creanțele în valoare de până la_ lei inclusiv, onorariul maxim este de 10% din suma reprezentând valoarea creanței ce face obiectul executării silite.

Potrivit anexei la Ordinul MJ nr. 2550/C/2006 privind aprobarea onorariilor minimale și maximale pentru serviciile prestate de executorii judecătorești, pct. 2, pentru punerea în posesie onorariul maximal este 2200 lei pentru debitor persoană fizică.

P. urmare, cum în cauzăvaloarea creanței ce face obiectul executării silite este de_ lei, onorariul maxim este de 10% din această valoare, respectiv 1312, 4 lei, și nu cât a stabilit executorul judecătoresc prin încheierea sus amintită ca urmare a adăugării în plus a sumei de 314, 97 lei cu titlu de TVA 24%. De asemenea, și în ce privește onorariul executorului judecătoresc aferent punerii în posesie, instanța reține că onorariul maxim prevăzut de lege este de 2200 lei pentru debitor persoană fizică, cum s-a menționat mai sus, și nu cât a stabilit executorul judecătoresc prin încheierea sus amintită ca urmare a adăugării în plus a sumei de 528 lei cu titlu de TVA 24%.

Instanța apreciază că limitele maxime prevăzute de actele normative indicate includ toate taxele și impozitele pe care executorul trebuie să le achite conform dispozițiilor legale în vigoare întrucât art. 39 din Legea nr. 188/2000 și, respectiv, ordinele sus amintite nu disting sub acest aspect, așa încât se poate concluziona că onorariul maxim al executorului judecătoresc include și TVA. Or, onorariul executorului judecătoresc, stabilit potrivit legii, este în sarcina debitorului conform art. 670 din Codul de procedură civilă, astfel încât nu există nici o justificare pentru ca acesta să suporte o sumă ce depășește maximul admis de lege.

Astfel, instanța față de considerentele de mai sus apreciază că sumele de 528 lei și, respectiv 314, 97 lei aferente onorariului executorului judecătoresc stabilit pentru punerea în posesie și, respectiv pentru recuperare creanțe sunt stabilite cu nerespectarea dispozițiilor legale sus amintite.

Contrar contestatorilor instanța reține că onorariul executorului judecătoresc aferent punerii în posesie (onorariul maxim prevăzut de lege este de 2200 lei pentru debitor persoană fizică ) este datorat de aceștia ca urmare a neexecutării obligației stabilită prin titlul executoriu anterior formulării cererii de executare silită, cum s-a reținut mai sus.

Sub aspectul onorariului de avocat de 1000 lei în faza executării silite aferent chitanței nr. 16/18.05.2015(f. 75) instanța reține că în conformitate cu art. 669 alin. 3 pct. 3 din Codul de procedură civilă acesta face parte din cadrul cheltuielilor de executare silită iar raportat la valoarea creanței supusă executării și complexitatea executării silite acesta nu este vădit disproporționat sens în care cererea de reducere a acestui onorariu este una neîntemeiată nefiind îndeplinite condițiile art. 451 alin. 2 din Codul de procedură civilă.

Instanța are în vedere și că potrivit art. 670 alin. 4 din Codul de procedură civilă, sumele datorate ce urmează să fie plătite se stabilesc de către executorul judecătoresc, prin încheiere, pe baza dovezilor prezentate de partea interesată, în condițiile legii. Aceste sume pot fi cenzurate de instanța de executare, pe calea contestației la executare formulate de partea interesată și ținând seama de probele administrate de aceasta. Dispozițiile art. 451 alin. (2) și (3) se aplică în mod corespunzător, iar suspendarea executării în privința acestor cheltuieli de executare nu este condiționată de plata unei cauțiuni.

Instanța are în vedere în cadrul dosarului execuțional nr. 54/2015 al Biroului executorului judecătoresc C. I. au fost emise acte cu privire la avansarea cheltuielilor de executare de către creditori, respectiv chitanța nr._/19.05.2015 (f. 77), factura nr. 3390/17.06.2015 (f. 25).

De asemenea, se reține că potrivit art. 704 din Codul de procedură civilă - Nerespectarea dispozițiilor privitoare la executarea silită însăși sau la efectuarea oricărui act de executare atrage nulitatea actului nelegal, precum și a actelor de executare subsecvente, dispozițiile art. 174 și următoarele fiind aplicabile în mod corespunzător.

Pentru aceste motive de fapt și de drept se va dispune admiterea în parte a contestației la executare, anularea parțială a încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare nr. 54/20.05.2015 și, respectiv, somația nr. 54/2015 din 20.05.2015 emise în dosar execuțional nr. 54/2015 al Biroului executorului judecătoresc C. I. în ce privește sumele de 528 lei și, respectiv 314, 97 lei aferente onorariului executorului judecătoresc stabilit pentru punerea în posesie și, respectiv pentru recuperare creanțe și se va respinge în rest contestația la executare.

Instanța are în vedere că potrivit art. 453 alin. 2 teza I din Codul de procedură civilă – Când cererea a fost admisă numai în parte, judecătorii vor stabili măsura în care fiecare dintre părți poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată.

Astfel, văzând art. 451, 452 și 453 din Codul de procedură civilă și soluția instanței de admitere în parte și de anulare parțială a actelor sus amintite se va dispune obligarea intimaților să plătească contestatorilor suma de 2, 25 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale(aferente cheltuielilor pentru înaintare dosar execuțional). De asemenea, în temeiul art. 451, 452 și 453 din Codul de procedură civilă și văzând soluția instanței se va dispune obligarea contestatorilor să plătească intimaților suma de 950 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale(onorariu avocat – f. 110).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite în parte contestația la executare formulată de contestatorii S. A. și S. A. JR. ambii cu domiciliul în localitatea Slimnic, ., județul Sibiu, M. E. cu domiciliul în localitatea Slimnic, ., județul Sibiu în contradictoriu cu intimații I. I. și I. R. ambii cu domiciliul în Slimnic, ., județul Sibiu.

Dispune anularea parțială a încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare nr. 54/20.05.2015 și, respectiv, somația nr. 54/2015 din 20.05.2015 emise în dosar execuțional nr. 54/2015 al Biroului executorului judecătoresc C. I. în ce privește sumele de 528 lei și, respectiv 314, 97 lei aferente onorariului executorului judecătoresc stabilit pentru punerea în posesie și, respectiv pentru recuperare creanțe.

Obligă intimații să plătească contestatorilor suma de 2, 25 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale.

Obligă contestatorii să plătească intimaților suma de 950 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale.

Respinge în rest contestația la executare.

Cu drept de apel în termen de 10 de zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Sibiu.

Pronunțată în ședință publică, azi, 05.11.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

V. J. A. – M. V.

Red./Tehnored. VJ – 30.12.2015

Ex. 7

Ef. 5 . A. JR., M. E., I. I. și I. R.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 5974/2015. Judecătoria SIBIU