Contestaţie la executare. Sentința nr. 2638/2015. Judecătoria SIBIU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2638/2015 pronunțată de Judecătoria SIBIU la data de 07-05-2015 în dosarul nr. 2638/2015
TRIBUNALUL SIBIU
Operator de date cu caracter personal inregistrat sub numarul 5264
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SIBIU
SECTIA CIVILĂ
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SIBIU
SECTIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ nr.2638
Ședința publică de la 07 Mai 2015
Instanța constituită din:
Președinte: B. M. L. - vicepreședinte
Grefier: A. I. R.
Pe rol se află judecarea cauzei având ca obiect „contestație la executare”, privind pe contestator R. D. N. și pe intimata N. A. M..
Dezbaterile au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 22.04.2015, care face parte integrantă din prezenta și când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 07.05.2015.
JUDECĂTORIA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
S-a înregistrat la Judecătoria Sibiu contestația la executare înregistrată sub nr._ formulată de contestatorul R. D. N. în contradictoriu cu intimata N. A. M., solicitând anularea executării silite însăși și a tuturor formelor de executare din dosarul execuțional nr.365/2014 al B. C. H. V..
În motivare se arată că, în fapt, cererea de executare a fost formulata de N. A. M. privind evacuarea debitorului R. D. N. din imobilul din Cisnadie .. Ca urmare a adjudecării imobilului de mai sus s-a format dos. de executare nr.365/2014 al Biroului executorului Judecătoresc C. H. V..
Pe rolul Judecătoriei Sibiu se afla contestația la executare ce formează obiectul dos._ ,cu termen de judecata 19.09.2014 prin care a solicitat anularea executării silite si a tuturor formelor de executare in dos. execuțional nr. 179/2012 al B. C. H. pe excepția perimării iar pe fond pentru îndeplinirea defectuoasa a ațelor de procedura de către B. C. H..
Prin evacuarea din imobil anunțata pentru data de 12.09.2014(8 zile de la comunicare),debitorul ar suferi un prejudiciu cert, insurmontabil, fiind evacuat in condițiile in care acesta nu dispune de o alta locuința, si fara resurse materiale in vederea procurării unei alte locuințe, întrucât in urma vânzării la licitație, debitorul nu a beneficiat de nici o suma si înainte de finalizarea dosarului_ .Executarea contestata in dos. de mai sus este nelegala atâta timp cat debitorul a achitat o parte din datorie,si a solicitat achitarea in continuare a sultei către creditorul R. in rate lunare sau sa se vândă la licitație imobilul si prețul obținut sa se împartă intre aceștia .
Deși vânzarea s-a făcut doar la cererea lui R. loan,care a fost singurul care si-a dat acordul cu privire la diminuarea prețului de pornire a licitației,împărțirea prețului s-a făcut intre acesta si creditoarea Tomuta D. care nu a mai insistat in executare. Debitorului nu i s-a comunicat in vederea contestării, nici actul de adjudecare si nici p.v. de distribuire a prețului. Nu s-a luat in considerare si nu s-a dedus suma achitata din debit de către debitor. La termenul din 23.04.14 nu au fost îndeplinite actele de procedura cu Primăria Cisnadie, afișarea publicației de vânzare s-a făcut la Primăria Sibiu si nu la Primăria Cisnadie.
Deși imobilul in speța era comod partajabil,debitorul având cota de ½ si fiind deacord sa ramana cu garajul in care ar fi avut posibilitatea sa-si amenajeze o locuința unde sa locuiască cu soția cu care dealtfel a si construit garajul,creditorul R. loan a insistat in vânzarea la licitație a imobilului la un preț care sa acopere doar sulta, lăsând pe drumuri pe fratele lui. Executarea pornita in dos. de mai sus încalcă prevederile art.895 C. întrucat îl lasă pe debitor in plina iarna fara locuința, fara a avea la dispoziție o alta locuința corespunzătoare în timp ce creditorul nu a făcut dovada ca nu are la dispoziție o locuința.
În dovedirea cererii, contestatoarea a depus la dosar, în fotocopie, înscrisuri (f.6-90).
Intimata a depus întâmpinare (f.19) prin care s-a opus admiterii contestației, motivat de faptul că nu este întemeiată contestația. Se mai arată că s-a prezentat la licitație și a adjudecat imobilul din care se solicită evacuarea pe cale de executare silită. Nu este normal ca în condițiile în care ambele părți nu au locuință, cel care este proprietar de drept să nu îl poată folos.
În cauză, instanța a încuviințat proba și a administrat proba cu înscrisuri, respectiv înscrisurile aflate la dosarul cauzei. În cauză, s-a dispus de către instanță și atașarea în copie certificată pentru conformitate cu originalul a dosarului de executare.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Prin titlul executoriu act de adjudecare din data de 13.05.2014 intimata a adjudecat imobilul situat în Cisnadie ., județul Sibiu. Ca urmare a adjudecării imobilului de mai sus s-a format dos. de executare nr.365/2014 al Biroului executorului Judecătoresc C. H. V., solicitându-se evacuarea contestatorului.
Prin încheierea nr.1 din 15.07.2014 executorul judecătoresc a deschis dosarul de executare. Prin încheierea civilă nr.8403/05.08.2014 Judecătoria Sibiu, în dosar nr._/306/2014 a admis cererea de încuviințate și a dispus încuviințarea executării silite a titlului executoriu.
Prin încheierea nr.2 din 03.09.2014 executorul a stabilit cheltuielile de executare și a emis somația (f.52,55).
Instanța reține că dosarul nr._ al Judecătoriei Sibiu despre care face referire și apărare contestatorul a fost soluționat definitiv la data de 24.11.2014 prin respingerea contestației la executare.
Analizând actele de executare efectuate în dosarul execuțional nr.365/2014 a B. C. H. V. a căror anulare se solicită, instanța reține că acestea au fost făcute cu respectarea normelor legale care reglementează procedura executării silite.
Părțile au învederat instanței că evacuarea a avut loc, motiv pentru care contestația la executare rămâne fără obiect, însă instanța, fiind investită cu analizarea actelor de executare efectuate anterior îndeplinirii obligației, constată că actele au fost legal întocmite.
Față de aceste considerente, instanța constată că acțiunea contestatorului este neîntemeiată și urmează să respingă contestația la executare.
În baza art.453, art.451 alin.2 C., instanța va obliga contestatorul la plata sumei de 500 lei cheltuieli de judecată parțiale către intimată, având în vedere complexitatea cauzei și activitatea desfășurată de către avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge contestația la executare formulata de contestatorul R. D. N. cu domiciliul în Cisnădie, ., județul Sibiu, in contradictoriu cu intimata N. A. M., domiciliată în Cisnădie, ., ..
Obligă contestatorul la plata sumei de 500 lei către intimata cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel in termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Sibiu.
Pronunțata in ședința publică, azi, 07.05.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
B. M. L. A. I. R.
Red/tehred/BML/15.06. 2015
Red practica AIR/ 21.05.2015
Ex.4 .>
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2615/2015. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2651/2015.... → |
|---|








