Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Sentința nr. 2074/2015. Judecătoria SIBIU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2074/2015 pronunțată de Judecătoria SIBIU la data de 16-04-2015 în dosarul nr. 2074/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SIBIU
SECTIA CIVILA
Sentința civilă Nr. 2074/2015
Ședința publică de la 16.04.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: C. C. MITRUȚA - judecător
GREFIER: D. E. A.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petent C. V. și pe intimat O. DE C. ȘI PUBLICITATE IMOBILIARĂ SIBIU, intimat ., intimat . P. PERSOANA ÎMPUTERNICITĂ N. G. C., având ca obiect plângere împotriva încheierii de carte funciară (Art.52 alin.2 Legea nr.7/1996).
Dezbaterile au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 06.04.2015, care face parte integrantă din prezenta când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 16.04.2015.
INSTANȚA
Constata ca sub numarul_, s-a inregistrat plangerea formulata de petentul CATOIU V. impotriva incheierii de carte funciara nr._ pronuntata in Dosar nr._/2014 si a Incheierii de respingere nr._ din Dosar nr._/2014, in contradictoriu cu intimata . precum si cu O. DE C. ȘI PUBLICITATE IMOBILIARĂ SIBIU
In motivare, s-a aratat in esenta ca OCPI Sibiu a respins cererea petentului de notare in CF a actiunii petentului inregistrata pe rolul Tribunalului Sibiu avand ca obiect retragere avocat din cadrul . unde petentul este asociat si detine cota de 27%.
S-a aratat ca imobilul in a carei carte funciara a solicitat notarea actiunii este proprietatea lui ., iar astfel petentul are un drept de proprietate in cote indivize de 27% din toate bunurile societatii, iar instanta care se va pronunta asupra retragerii sale din societate va trebui sa se pronunte si asupra valorilor mobiliare si imobiliare ale societatii obligand societatea sa il despagubeasca.
In consecinta, s-a aratat ca este firesc ca petentul sa ceara notarea actiunii, cata vreme ceilalti asociati ar putea hotari . bunurilor mobile si imobile etc.
In drept, s-au invocat disp. art. 881, 902, 903, si Ordinul 633/2006.
Plangerea a fost timbrata cu 50 lei taxa judiciara de timbru.
OCPI Sibiu a depus intampinare (f.19-22) care a invocat lipsa calitatii sale procesuale pasive date fiind disp. art. 32 din Legea 7/1996 si Decizia nr. LXXII/15.10.2007 pronuntata in cadrul recursului in interesul legii (f.19-22).
S-a mai aratat ca plangerea impotriva Incheierii de CF nr._/27.03.2014 este inadmisibila, dupa cum si petitul privind obligarea OCPI la notarea actiunii este inadmisibil, in conditiile in care OCPI nu are calitate procesuala pasiva.
Pe fond s-a aratat in esenta ca nu erau indeplinite conditiile art. 902 alin2 pct.19 Cciv.
S-a pus in discutia partilor exceptia lipsei calitatii procesuale pasive invocata de OCPI Sibiu.
Analizand actele si lucrarile dosarului cu prioritate asupra exceptiei invocate, in temeiul art. 248 alin 1 Ncpc, instanta constata urmatoarele:
Potrivit art.32 din Legea 7/1996, incident in cauza, solutionarea plangerii impotriva incheierii de carte funciara se face fara citarea oficiului teritorial, pastrandu-si aplicabilitatea si dispozitiile deciziei nr. LXXII pronuntata de ICCJ in cadrul recursului in interesul legii prin care s-a stabilit ca in cauzele ce au ca obiect plangerea impotriva incheierilor de carte funciara O. de cadastru si publicitate imobiliara nu are calitate procesuala pasiva.
In consecinta, instanta va admite exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a acestuia din urma urmand sa respinga ca inadmisibila plangerea impotriva incheierii de carte funciara.
Avand in vedere ca s-a admis exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a OCPI, instanta nu mai poate analiza celelalte exceptii invocate de aceasta parte.
Pe fond, se constata ca petentul Catoiu V. a solicitat OCPI notarea in CF_-C1-U1 a actiunii inregistrate sub nr._ pe rolul Tribunalului Sibiu avand ca obiect actiune retragere asociat.
P. actiunea anterior mentionata, petentul solicita Tribunalului Sibiu sa dispuna reatragerea sa din ., obligarea societatii la plata drepturilor banesti ce i se cuvin proportional cu partile sociale detinute in proportie de 27% din capitalul social, drepturi ce vor fi calculate raportat la patrimoniul societatii la data formularii prezentei cereri, sa dispuna cu privire la structura participarii la capitalul social al celorlalti asociati dupa retragerea din societate cu cheltuieli de judecata, unul din imobilele apartinand societatii fiind cel in a carui carte funciara s-a solicitat notarea actiunii.
Potrivit art. 902 NCC intitulat „Actele sau faptele supuse notării”:
(1) Drepturile, faptele sau alte raporturi juridice prevăzute la art. 876 alin. (2) devin opozabile terțelor persoane exclusiv prin notare, dacă nu se dovedește că au fost cunoscute pe altă cale, în afara cazului în care din lege rezultă că simpla cunoaștere a acestora nu este suficientă pentru a suplini lipsa de publicitate. În caz de conflict de drepturi care provin de la un autor comun, dispozițiile art. 890-892, 896 și 897 se aplică în mod corespunzător.
(2) În afara altor cazuri prevăzute de lege, sunt supuse notării în cartea funciară:
1. punerea sub interdicție judecătorească și ridicarea acestei măsuri;
2. cererea de declarare a morții unei persoane fizice, hotărârea judecătorească de declarare a morții și cererea de anulare sau de rectificare a hotărârii judecătorești de declarare a morții;
3. calitatea de bun comun a unui imobil;
4. convenția matrimonială, precum și modificarea sau, după caz, înlocuirea ei;
5. destinația unui imobil de locuință a familiei;
6. locațiunea și cesiunea de venituri;
7. aportul de folosință la capitalul social al unei societăți;
8. interdicția convențională de înstrăinare sau de grevare a unui drept înscris;
9. vânzarea făcută cu rezerva dreptului de proprietate;
10. dreptul de a revoca sau denunța unilateral contractul;
11. pactul comisoriu și declarația de rezoluțiune sau de reziliere unilaterală a contractului;
12. antecontractul și pactul de opțiune;
13. dreptul de preempțiune născut din convenții;
14. intenția de a înstrăina sau de a ipoteca;
15. schimbarea rangului ipotecii, poprirea, gajul sau constituirea altei garanții reale asupra creanței ipotecare;
16. deschiderea procedurii insolvenței, ridicarea dreptului de administrare al debitorului supus acestei măsuri, precum și închiderea acestei proceduri;
17. sechestrul, urmărirea imobilului, a fructelor ori veniturilor sale;
18. acțiunea în prestație tabulară, acțiunea în justificare și acțiunea în rectificare;
19. acțiunile pentru apărarea drepturilor reale înscrise în cartea funciară, acțiunea în partaj, acțiunile în desființarea actului juridic pentru nulitate, rezoluțiune ori alte cauze de ineficacitate, acțiunea revocatorie, precum și orice alte acțiuni privitoare la alte drepturi, fapte, alte raporturi juridice în legătură cu imobilele înscrise;
20. punerea în mișcare a acțiunii penale pentru o înscriere în cartea funciară săvârșită printr-o fapta prevăzută de legea penală.
(3) În sensul prezentului articol, prin terți se înțelege orice persoană care a dobândit un drept real sau un alt drept în legătură cu imobilul înscris în cartea funciară.”
Conform art. 876 alin2 NCC „ În cazurile prevăzute de lege pot fi înscrise în cartea funciară și alte drepturi, fapte sau raporturi juridice, dacă au legătură cu imobilele cuprinse în cartea funciară.”
Asadar, in conditiile in care petentul, doreste sa se retraga din societatea care este proprietara asupra imobilului si sa i se plateasca de catre societate despagubiri aferente cotei sale de 27% in intregul capital social, nu se poate sustine ca actiunea nu are legatura cu imobilul vizat.
Mai mult, chiar legea prevede in mod expres ca actiunea de partaj se noteaza in CF, desi in urma actiunii, unul din coproprietari ar putea sa dobandeasca imobilul, iar celalalt o sulta, situatie similara cu cea din prezenta cauza in care petentul solicita sa i se dea echivalentul in bani al cotei sale de 27% din intregul capital social, din care face parte si imobilul in cauza.
Asa fiind, se va admite plangerea formulata de petentul CATOIU V. in contradictoriu cu intimata . impotriva incheierilor de carte funciara nr._ si_ pe care instanta le va anula si, in consecinta, se va dispune notarea in CF_-C1-U1 Sibiu, nr.top. 321/2/I a actiunii inregistrate sub nr._ pe rolul Tribunalului Sibiu.
Va obliga pe intimata . la plata catre petent a sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecata constand in taxa judiciara de timbru, in teneiul art. 453 rap. la art. 451 NCpc.
Chitanta depusa dupa inchiderea dezbaterilor nu poate fi avuta in vedere conform art. 452 Ncpc.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a Oficiului de C. și Publicitate Imobiliară Sibiu si respinge plangerea formulata in contradictoriu cu acest intimat ca fiind introdusa impotriva unei persoane lipsite de calitate procesuala pasiva.
Admite plangerea formulata de petentul CATOIU V., domiciliat in Sibiu, ..7, . in contradictoriu cu intimata . cu sediul in Sibiu, ..2 impotriva incheierilor de carte funciara nr._ si_ pe care le anuleaza si, in consecinta, dispune notarea in CF_-C1-U1 Sibiu, nr.top. 321/2/I a actiunii inregistrate sub nr._ pe rolul Tribunalului Sibiu.
Obliga pe intimata . la plata catre petent a sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecata constand in taxa judiciara de timbru.
Cu cale de atac numai cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare si care se depune la Judecătoria Sibiu.
La ramanerea definitiva, prezenta se comunica din oficiu catre OCPI Sibiu conform art. 31 alin6 din Legea 7/1996.
Pronunțată în ședință publică, azi 16.04.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
C. C. MITRUȚA D. E. A.
Red CCM 05.06.2015
Tehn DEA 05.06.2015
Ex 5, .>Acest document este preluat și procesat de o aplicație realizată gratuit de Wolters Kluwer Romania pentru Fundatia RoLII.
Conținutul său poate fi preluat și utilizat cu citarea sursei: www.rolii.ro
| ← Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 2080/2015.... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2096/2015. Judecătoria... → |
|---|








