Contestaţie la executare. Sentința nr. 3758/2015. Judecătoria SIBIU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3758/2015 pronunțată de Judecătoria SIBIU la data de 22-06-2015 în dosarul nr. 3758/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SIBIU
SECTIA CIVILA
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR.3758
Ședința publică din 22.06.2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: M. M.- judecător
GREFIER: C. R.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra cauzei privind pe contestatoarele M. A. C. și P. A. și pe intimații C. L. SIBIU -SERVICIUL PUBLIC DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ SIBIU, B. E. JUDECĂTORESC M. V., . ROMÂNIA IFN SA, P. F., T. P. SRL având ca obiect contestație la executare.
Cauza a fost dezbătută în fond la data de 08.06.2015, când cei prezenți au pus concluzii care s-au consemnat în încheierea din aceeași zi, încheiere ce va face parte integrantă din prezenta sentința
INSTANȚA
Prin contestația înregistrată sub nr.14._ la Judecătoria Sibiu, contestatoarea M. A. C. a solicitata în contradictoriu cu intimații B.Ej. M. V. și consiliul L. Sibiu – Serviciul Public de Asistență Socială Sibiu să se dispună anularea somației de înființare a popririi din dosar execuțional nr. 150/2010 din 12.08.2014 a procesului verbal de stabilire a cheltuielilor de executare silită încheiat la data de 12.08.2014 și a adresei întocmită de B.E.J.M. V. pentru Serviciul de Asistență Socială Sibiu din 12.08.2014 asupra executării silite însăși și a tuturor formelor de executare pornite de B.E.J. M. V. și de către Serviciul Public de Asistență Socială Sibiu.
În motivarea contestației s-a arătat, în esență, că la data de 1.10.2008 s-a încheiat contractul de împrumut între S.C.T. P. S.R.L. și S.C. Opportunising M. România IFN SA pentru suma de 13.000 lei, unde atât contestatoarea M. A. C. cât și debitoarea P. A., au avut calitatea de giranți.
Având în vedere că din motive obiective nu au fost onorate obligațiile de plată a creditului s-a început executarea silită prin înființarea popririi asupra salariilor contestatoarei și a celeilalte girante pentru suma de 19.097,45 lei.
În 1.09.2014, la aproape un an de zile de la care a fost integral achitat debitul, contestatoarea a primit o somație de înființare a popririi în dosarul execuțional nr.150/2010, pentru suma de 11.485,97 lei.
Contestatoarea a mai arătat că, deși în cuprinsul somației se face referire la anexarea unei copii după cererea de executare silită înaintată de creditoare și o copie după titlu executoriu acestea nu au fost anexate.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 371, art 373, art. 379 Cod procedură civilă.
Intimatul C. L. Sibiu – Serviciul Public de Asistență Socială Sibiu a formulat întâmpinare prin care a arătat că lasă la aprecierea instanței pronunțarea unei soluții legale și temeinice în prezenta cauză.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 205 – 208, art, 454, art. 411 Cod procedură civilă.
Contestatoarea ulterior și-a precizat contestația solicitând introducerea în cauză a S.C.O. M. România IFN SA, având în vedere faptul că, din conținutul somației emisă la data de 12.08.2014 în dosarul execuțional nr. 150/2010 reiese faptul că aceasta a fost emisă în baza datelor transmise de către . IFN SA, Biroului E. Judecătoresc M. V..
La termenul de judecată din 19.01.2015, instanța, în baza art. 164 Cod procedură civilă, a dispus conexarea dosarului 14._ la dosarul 14._ .
În dosarul cu nr. 14._ contestatoarea P. A. a solicitat ca în contradictoriu cu intimații B.E.J. M. V. și C. L. Sibiu – Serviciul Public de Asistență Socială, să se dispună anularea somației de înființare a popririi din dosarul execuțional nr.150/2010 din data de 12.08.2014, a procesului verbal de stabilire a cheltuielilor de executare silită încheiat la data de 12.08.2014 și a adresei întocmită de B.E.J. M. V. pentru Serviciul Public de Asistență Socială Sibiu din 12.08.2014, asupra executării silite însăși și a tuturor formelor de executare pornite de B.E.J.M. V. și de către Serviciul Public de Asistență Socială Sibiu, pentru aceleași motive menționate în contestația formulată de contestatoarea P. A..
Contestatoarele M. A. C. și P. A. au invocat excepția perimării privind executarea silită din dosarul execuțional nr.150/2010 al B.E.J. M. V..
Conform art. 248 Noul Cod de procedură civilă „Instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și a celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.”
Referitor la excepția perimării executării silite în dosarul execuțional nr.150/2010 al B.E.J.- M. V., instanța o va admite reținând următoarea argumente:
Conform art. 389(1) Cod procedură civilă „Dacă creditorul a lăsat să treacă 6 luni de la data îndeplinirii oricărui act de executare, fără să fi urmat alte acte de urmărire, executarea se perimă de drept și orice parte interesată poate cere desființarea ei.”
Cum din luna noiembrie 2013 și până în luna august 2014 nu s-au mai efectuat nici un act de executare în dosarul execuțional nr. 150/2010 al B.E.J.M. V., instanța urmează a admite excepția perimării.
Ca urmare a admiterii excepției perimării, instanța va dispune și admiterea pe fond a contestațiilor formulate, reținând și faptul că debitul a fost stins în 8.11.2013 prin virament lunar la Raiffeisen Bank Agenția Brukenthal Sibiu în contul RO92 RZBR_ 9010 cont la dispoziția Biroului E. Judecătoresc M. V.. În consecință, se va dispune anularea actelor de executare silită efectuate în dosar 150/2010 al B.E.J. M. V..
În drept sunt aplicabile dispozițiile art. 371 indice 5, 389 Cod procedură civilă.
În baza art. 274 Cod procedură civilă intimata . IFN SA va fi obligată la plata sumei de 1026 lei cheltuieli de judecată către contestatoarea P. A. și 250 lei cheltuieli de judecată către contestatoarea M. A. C..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția perimării privind executarea silită din dosarul execuțional nr. 150/2010 al BIROULUI E. JUDECĂTORESC M. V. din Sibiu, invocată de contestatoarele M. A. C., domiciliată în Sibiu, .. 1, . și P. A., domiciliat în Sibiu, .. 21.
Admite contestația la executare formulată de contestatoarele M. A. C. și P. A. în contradictoriu cu intimații, C. L. SIBIU – SERVICIUL PUBLIC DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ SIBIU – cu sediul în Sibiu, .-3, S.C. O. M. ROMÂNIA IFN S.A., cu sediul în Mun. Tg. M., ., nr. 183, județul M., B. E. JUDECĂTORESC M. V. cu sediul în Sibiu, ./7, P. F. domiciliată în Sibiu, .. 1, . și T. P. SRL cu sediul în Sibiu, ., . consecință:
Dispune anularea actelor de executare silită efectuate în dosar 150/2010 al BIROULUI E. JUDECĂTORESC M. V..
Obligă intimata S.C. O. M. ROMÂNIA IFN S.A la plata sumei de 1026 lei cheltuieli de judecată către contestatoarea P. A..
Obligă intimata S.C. O. M. ROMÂNIA IFN S.A la plata sumei de 250 lei cheltuieli de judecată către contestatoarea M. A. C..
Cu apel în 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 22.06.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
M. M. C. R.
Plecat C.O. sem. conf. art.426 alin..4 N.C.p.c
GREFIER ȘEF,
Red. M.M./18.08.2015
Tehnored. FM/19.08.2015
Ex.9
Ef.7 . –HL (M. A. C. / P. A. / C. L. SIBIU – SERVICIUL PUBLIC DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ SIBIU / S.C. O. M. ROMÂNIA IFN S.A. / B. E. JUDECĂTORESC M. V. / P. F. / T. P. SRL )
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 3752/2015. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 3623/2015.... → |
|---|








