Plângere contravenţională. Sentința nr. 3623/2015. Judecătoria SIBIU

Sentința nr. 3623/2015 pronunțată de Judecătoria SIBIU la data de 16-06-2015 în dosarul nr. 3623/2015

Dosar nr._

România

Judecătoria Sibiu Secția Civilă Sentința civilă nr. 3623

Ședința publică din 16 VI 2015

Instanța compusă din:

Președinte: V. F. - Judecător

Grefier: M. V.

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra cauzei civile formulată de petenta SC L. Di. în contradictoriu cu intimații comisariatul R. pentru Protecția Consumatorilor Regiunea Centru (B.), Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Sibiu pentru plângere contravențională.

Faza cercetării judecătorești a fost încheiată la data de 9.VI.2015 când cei prezenți au pus concluzii care s-au consemnat în încheierea din aceiași zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință.

Judecătoria

În temeiul art. 395 din C.;

Deliberând asupra plângerii contravenționale ;

Date fiind actele și lucrările dosarului:

Prin plângerea contravențională înregistrată de Judecătoria Sibiu Secția Civilă la data de 11 III 2015, sub dosar nr._, petenta SC L. Di., cu sediul procesual ales în Cluj N. ., nr. 24, jud. Cluj la SCPA L., Moscovits, Ș. & Asociații solicită în contradictoriu cu intimații comisariatul R. pentru Protecția Consumatorilor Regiunea Centru (B.), cu sediul în B., ., nr. 12, jud. B., Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Sibiu, cu sediul în Sibiu, ., jud. Sibiu

A. în principal:

1.să se constate nulitatea absolută a procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._/20.02.2015, emis de ANPC - CRPC Regiunea B. - Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Sibiu, și pe cale de consecință:

2.să se constate nulitatea absolută a sancțiunii amenzii în cuantum de 5.000 de lei, aplicate prin procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._/20.02.2015

3.să se constate nulitatea absolută a măsurilor complementare constând în oprirea temporara a prestației serviciilor pana la remedierea deficientelor constatate [art. 55 pct. lit. d) din O.G. 21/1992) si obligarea societății la efectuarea verificării metrologice la toate cântarele in termen de 5 zile de la incheierea procesului verbal de constatare a contravenției

B.în subsidiar:

1.să se anuleze procesul-vcrbal de constatare a contravenției . nr.

_/20.02.2015, emis de ANPC - CRPC Regiunea B. - Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Sibiu, și pe calc de consecință:

2.să se anuleze sancțiunea amenzii în cuantum de 5.000 de lei, aplicate prin

procesul-vcrbal de a contravenției . nr._/20.02.2015;

3.să se anuleze măsurile complementare constând în oprirea temporara a prestației serviciilor pana la remedierea deficientelor constatate {art. 55 pct. Ut d) din O.G. 21/1992) si obligarea societății la efectuarea verificării metrologice la toate cântarele in termen de 5 zile de la incheierea

procesului verbal de constatare a contravenției

C.în subsidiar:

1. să se înlocuiască sancțiunea amenzii în cuantum de 1.000 de lei și sancțiunile complementare constând în oprirea temporara a prestației serviciilor pana la remedierea deficientelor constatate {art. 55 pct. Lit d) din O.G. 21/1992) si obligarea societății la efectuarea verificării metrologice la toate cântarele in termen de 5 zile de la incheierea procesului verbal de constatare a contravenției, aplicate petentei prin procesul-vcrbal de constatare a contravenției . nr._/20.02.2015, emis de ANPC - CRPC Regiunea B. - Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Sibiu, cu sancțiunea avertismentului;cu cheltuieli de judecată, în temeiul art. 451 și urm. Cod proc. civ. în temeiul dispozițiilor art. 411 alin. 1 pct. 2 Cod proc. civ, solicită să se procedeze la judecarea cauzei și în lipsă.

În expunerea de motive se învederează instanței că la data de 17.02.2015 la magazinul L. D. din localitatea Șelimbăr, Bulevardul M. V., nr. 3, jud. Sibiu, a avut loc un control efectuat de comisari din cadrul ANPC - Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Sibiu. În urma acestui control sa întocmit ulterior la sediul intimatei PV contestat, prin care s-a reținut faptul că in incinta punctului de lucru se aflau cântare care nu aveau efectuate verificarea metrologica. în concret, în cuprinsul PV sunt indicate cântarele având nr. de serie_,_,_. Potrivit CJPC, aceste fapte contravin prevederilor art. 11 din O. G. nr. 21/1992. Acest text de lege prevede ca: „(1) Produsele si serviciile oferite consumatorilor se măsoară cu mijloace de măsurare si control adecvate, verificate metrologic, potrivit reglementarilor legale. (2) Indicațiile mijloacelor de măsurare trebuie sa fie lizibile si la vederea cumpărătorului".

S-a dispus totodată, sancționarea subscrisei cu suma de 5.000 lei, precum și oprirea temporara a prestației serviciilor pana la remedierea deficientelor constatate (art. 55 pct. lit. d din O.G. 21/1992) si obligarea societății la efectuarea verificării metrologice la toate cântarele in termen de 5 zile de la incheierea procesului verbal de constatare a contravenției. Este nelegal și netemeinic procesul - verbal de constatare a contravenției . nr._/20.02.2015 întocmit de Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Sibiu, pentru următoarele motive:Toate cântarele care funcționează în cadrul magazinului L. D. din localitatea Șelimbăr (deci inclusiv cântarele la care se face referire în cuprinsul PV contestat, respectiv nr._,_,_) au avut verificare metrologică, sens în care anexăm Buletinele de verificare metrologică nr._,_,_ din data de 16.01.2014, eliberate de Biroul român de Metrologie Legală, cu termen de valabilitate 1 an. Solicită instanței să observe faptul că în Buletinul de verificare metrologică_/16.01.2014 sunt trecute și cântarele menționate în procesul verbal contestat. Întrucât verificările metrologice expirau la data de 16.01.2015, petenta a inițiat demersurile legale pentru efectuarea noilor verificări metrologice, sens în care a depus la data de 12.01.2015 cererea de verificare metrologică nr. 0044/12.01.2015. în cuprinsul cererii subscrisa am indicat în mod expres că solicită verificarea metrologică inclusiv pentru cântarele nr._,_,_, indicate în cuprinsul procesului verbal contestat.Deși petenta a depus cererea de efectuare a verificării metrologice înainte de expirarea celor vechi, verificarea metrologică de către Biroul Român de Metrologie Legală s-a făcut doar la data controlului, respectiv în 17.02.2015. Pentru a dovedi susținerile anexează în probațiune copie de pe factura nr._/1702.2015 eliberată de Biroul român de Metrologie Legală și cuprinzând contravaloarea serviciilor de metrologie prestate de această entitate în favoarea petentei .

Se prevalează în drept de dispozițiile OG nr. 2/2001, OG nr. 21/1992.

Dovada plângerii contravenționale se realizează prin înscrisuri: proces verbal de constatare contravenție, buletine de verificare metrologică, cerere de verificare etalonare, factură .

Prin întâmpinare înregistrată la 20 IV 2015, intimata pune concluzii de respingere a prezentei ca fiind vădită nefondată și neîntemeiată .

Luând în examinare susținerile părților, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, constată că este netemeinică și nelegală prezenta, sens în care se va respinge, pentru următoarele motive:

Prin procesul verbal de constatare a contravenției . nr._ din 20 II 2015 intimatul sancționează petenta cu amendă contravențională în cuantum de 5000 lei și oprire temporară a prestării serviciilor până la remedierea deficiențelor constatate, verificare metrologică la toate cântarele în termen de 5 zile de la încheierea procesului verbal pentur comiterea faptei contravenționale prev. de art. 11 din OG nr. 21/1992 și sancționate de art. 50 lit. c ) din actul normativ citat constînd în aceea că în urma controlului efectuat ca urmare a adresei ANPC nr._/2015 s-a constatat lipsă verificări metrologice la cântarele aflate în magazinul nr. 7 cu seriile_ ,_ ,_ . Data constatării faptelor este 17 II 2015 ora 9,20.

Legalitatea actului constatator și sancționator este incontestabilă în lipsa cazurilor de nulitate absolută prevăzute de art. 16 alin. 7 și art. 17 din OG nr. 2/2001 .

Temeinicia actului constatator și sancționator reiese cu plenitudine din examinarea buletinelor de verificare metrologică depuse la dosar din care reiese că toate cântarele indicate în procesul verbal erau lipsite de verificare metrologică valabilă, toate având verificarea metrologică expirată. Cererea de verificare /etalonare a petentei este formulată după controlul intimatului . Conform Art. 11 din OG nr. 21/1992 (1) Produsele și serviciile oferite consumatorilor se măsoară cu mijloace de măsurare și control adecvate, verificate metrologic, potrivit reglementărilor legale. (2) Indicațiile mijloacelor de măsurare trebuie să fie lizibile și la vederea cumpărătorului.

În speță cântarele aveau verificarea metrologică expirată la 14 I 2015, ceea ce semnifică efectuarea de operațiuni cu cântarele într – o perioadă mai mare de o lună ( cel puțin până la 17 II 2015 ) în care ele nu beneficiau de verificarea metrologică potrivit uzanțelor comerciale .

Potrivit art. 50 lit. c ) din OG nr. 21/1992 sancțiunea pentru fapta comisă este cuprinsă între 2000 și_ lei . Conform art. 55 din actul normativ citat pentru limitarea prejudicierii consumatorilor, agentul constatator poate dispune următoarele măsuri: 2. oprirea temporară a prestării serviciilor, importului, fabricației, comercializării produselor sau a utilizării acestora la prestarea serviciilor, până la remedierea deficiențelor, în cazul în care: a) produsele nu sunt testate și/sau certificate conform normelor legale; b) produsele nu îndeplinesc caracteristicile prescrise sau declarate, fără ca acestea să fie periculoase; c) produsele nu prezintă elementele de identificare și de caracterizare, precum și documentele de însoțire, conform prevederilor art. 18 - 22;d) se prestează servicii care pot pune în pericol viața, sănătatea, securitatea sau interesele economice ale consumatorilor; 3. distrugerea produselor periculoase oprite definitiv de la comercializare, dacă aceasta constituie singurul mijloc care face să înceteze pericolul.

Sub aspectul individualizării judiciare a sancțiunii contravenționale se arpeciază de instanță că în condițiile în care cererea de verificare metrologică nr. 0044/12 I 2015 nu s-a soluționat peetnta era ținută să se abțină să efectueze acte de comerț în lipsa unor cântare verificate metrologioc afectând în acest sens operațiunile de vânzare, înșelând practic încrederea consumatorilor, astfel că o eventuală cerere de substituție de sancțiuni contravenționale din amendă în avertisment nu se poate adopta, gradul de pericol social în concret al faptei săvârșite nefiind scăzut, ci dimpotrivă ridicat, scopul de corijare și deeducare în spiritul respectării legii putîând fi realizat în cazul de față doarprin aplicarea unei sancțiuni pecuniare contravenționale, nefiind suficientă stabilirea unei sancțiuni morale. Amenda stabilită este orientată dealtfel spre minimul special .

În raport de cele expuse dând eficiență prezumției de legalitate și adevăr se va menține procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/20 II 2015 potrivit art. 34 din OG nr. 2/2001 .

Pentru aceste motive

În Numele Legii

Hotărăște

Respinge plângerea contravențională formulată de petenta SC L. Di., cu sediul procesual ales în Cluj N. ., nr. 24, jud. Cluj la SCPA L., Moscovits, Ș. & Asociații în contradictoriu cu intimații C. R. pentru Protecția Consumatorilor Regiunea Centru (B.), cu sediul în B., ., nr. 12, jud. B., Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Sibiu, cu sediul în Sibiu, ., jud. Sibiu.

Menține procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/20 II 2015.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Cererea de apel se depune la Judecătoria Sibiu.

Pronunțată astfel în 16 VI 2015 în ședință publică.

Președinte Grefier

V. F. M. V.

Red._ 2015// Dact._ 2015 // 5 ex. 1 dosar, 1 mapă, 3 .>

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 3623/2015. Judecătoria SIBIU