Fond funciar. Sentința nr. 3693/2015. Judecătoria SIBIU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3693/2015 pronunțată de Judecătoria SIBIU la data de 18-06-2015 în dosarul nr. 3693/2015
DOSAR NR._
ROMANIA
JUDECĂTORIA SIBIU
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3693
Ședința publică din data de: 18.06.2015
Instanța constituită din :
P.: M. H. - Judecător
GREFIER: L. H.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile formulată de reclamanta F. M., în contradictoriu cu pârâtul M. I., având ca obiect partaj bunuri comune - fond funciar.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care a învederat următoarele:
- cauza se află la al 2-lea termen de judecată, fond, prezentul dosar fiind repartizat aleatoriu ca urmare a admiterii excepției nelegalei compuneri a completului C.5 civil.
- procedura de citare este legal îndeplinită;
Instanța, din oficiu invocă excepția nespecializării completului C14 în cea ce privește soluționarea acțiunii ce formează obiectul dosarului nr._ aflat pe rolul Judecătoriei Sibiu, constată ivit conflict negativ de competență între completele C5-minori și familie și C14-fond funciar, urmând fi sesizat Tribunalul Sibiu-Sectia I, în vederea soluționării conflictului negativ de competență.
JUDECATORIA,
Constată că prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul acestei instanțe sub dosar nr._, reclamanta F. M. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul M. I., ca prin sentința ce se va pronunța, să se constate calitate de bunuri comune a două imobile și să se dispună partajarea masei bunurilor comune dobândite în timpul căsătoriei.
Ulterior, reclamanta și-a completat acțiunea, solicitând a se dispune și completarea unui titlu de proprietate, prin înscrierea reclamantei alături de pârât, ca și titulari ai dreptului reconstituit prin acesta.
Cauza a fost repartizată aleatoriu completului de judecată C5-specializarea minori și familie, raportat la obiectul acesteia.
Prin încheierea civilă nr. 2695 pronunțată la data de 26.05.2015, completul de judecată investit cu soluționarea cauzei a admis excepția nelegalei compuneri a completului și a transpus cauza pe un complet specializat în domeniul fondului funciar, prin repartizarea aleatorie a acestuia, conform art. 98 din Regulamentul de ordine interioară a instanțelor judecătorești.
În considerentele încheierii, s-a reținut faptul că cererea principală este fondată pe dispozițiile Legii nr. 18/1991, astfel că în conformitate cu dispozițiile art.39 alin. l și 2 din Legea nr.304/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cauza a fost transpusă pe un complet specializat de fond funciar.
Cauza a fost repartizată, astfel, aleatoriu prezentului complet de judecată C14-specilizarea fond funciar.
Din oficiu, instanța a invocat excepția nespecializării completului C14 în cea ce privește soluționarea acțiunii ce formează obiectul dosarului nr._ aflat pe rolul Judecătoriei Sibiu.
Așa cum rezultă în mod evident, obiectul principal al acțiunii așa cum a fost formulată și completată îl reprezintă sistarea stării de codevălmășie, respectiv partajul bunurilor susținute a fi dobândite în cote egale în timpul căsătoriei. Într-adevăr, reclamanta a completat acțiunea inițială cu petitul privind completarea unui titlu de proprietate emis în condițiile legii nr. 18/1991, în sensul înscrierii sale alături de pârât, ca și beneficiară a atributelor dreptului de proprietate reconstituit, însă tot în virtutea calității de soți a părților, aspect ce se solicită a se constata. Petitul menționat este secundar față de petitul principal reprezentat, așa cum s-a reținut mai sus, de constatarea calității de bunuri comune a imobilelor din litigiu și partajul acestora între cei doi foști soți, astfel că prin prorogorare legală de competență, completul specializat de minori și familie, competent a soluționa petitul principal, devine competent a soluționa și petitul secundar.
Potrivit dispozițiilor art. 200 Noul Cod de Procedură Civilă, completul căruia i s-a repartizat aleatoriu cauza verifică, de îndată, dacă cererea de chemare în judecată este de competența sa și dacă aceasta îndeplinește cerințele prevăzute la art. 194 - 197. În cazul în care cauza nu este de competența sa, completul căruia i-a fost repartizată cererea dispune, prin încheiere dată fără citarea părților, trimiterea dosarului completului specializat competent sau, după caz, secției specializate competente din cadrul instanței sesizate. Dispozițiile privitoare la necompetență și conflictele de competență se aplică prin asemănare.
Față de aceste de fapt și de drept, instanța, va admite excepția analizată și va constata ivit conflict negativ de competență între completele C5-minori și familie și C14-fond funciar. În consecință, se va sesizează Tribunalul Sibiu-Sectia I, în vederea soluționării conflictului negativ de competență, conform dispozițiilor art. 135 alin. 1 Noul Cod de Procedură Civilă.
Pentru aceste motive,
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
Admite excepția nespecializării completului C14 în cea ce privește soluționarea acțiunii ce formează obiectul dosarului nr._ aflat pe rolul Judecătoriei Sibiu.
Constată ivit conflict negativ de competență între completele C5-minori și familie și C14-fond funciar.
Sesizează Tribunalul Sibiu-Sectia I, în vederea soluționării conflictului negativ de competență.
Pronunțată în ședință publică, azi 18.06.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
M. HANCĂȘLENUȚA H.
Red / Tehnored. 19.06.2015 –MH 2ex.
| ← Constatare nulitate act juridic. Sentința nr. 3682/2015.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 3697/2015.... → |
|---|








