Plângere contravenţională. Sentința nr. 285/2015. Judecătoria SIBIU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 285/2015 pronunțată de Judecătoria SIBIU la data de 27-01-2015 în dosarul nr. 285/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SIBIU
SECTIA CIVILA
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 285/2015
Ședința publică de la 27 Ianuarie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: O. M. Z.
GREFIER: L. R.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea cauzei civile privind pe petentul F. F. și pe intimata I. DE P. AL JUDETULUI SIBIU, având ca obiect plângere contravențională.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 20.01.2015, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art. 396 alin. 1 din Noul Cod de procedură civilă, a amânat pronunțarea sentinței civile la acest termen de judecată.
INSTANȚA
Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, la data de 11.07.2014, petentul F. F. în contradictoriu cu intimatul IPJ Sibiu, a solicitat menținerea procesului verbal . nr._ încheiat la data de 29.06.2014, însă să fie înlocuită sancțiunea amenzii cu sancțiunea avertismentului.
In motivarea plângerii petentul a arătat că în timp ce conducea autoturismul pe traseul Sibiu – Ocna Sibiului a fost oprit pentru control de un echipaj de poliție care i-a comunicat că a depășit viteza legală, înregistrând o viteză de 98 km/h.
Petentul a susținut că este posibil să fi condus cu viteză întrucât se grăbea să conducă la secția de urgență a unui spital, un copil ce nu se simțea bine.
A mai arătat că pe acel tronson nu exista trafic pietonal, este o șosea în afara orașului, într-o zonă industrială și era și o seara de duminică, deci în zonă erau închise fabricile, necreând astfel nici un pericol concret.
A considerat că aplicarea unei amenzi în cuantum de 765 lei, echivalentul a 9 puncte amendă este exagerată, raportat la circumstanțele concrete ale faptei, arătând că sancțiunea trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei precum și să țină cont de circumstanțele personale ale contravenientului. Apreciază astfel că sancțiunea avertismentului ar fi suficientă pentru fapta reținută.
În drept, a invocat disp. OG 2/2001, OUG 195/2002, art. 411 C.pr.civ..
În probațiune, a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, a depus la dosar: procesul verbal atacat, Sentință civilă nr. 15/2014 pronunțată de Judecătoria Darabani, .
Cererea a fost legal timbrată, fiind achitată taxa de timbru în valoare de 20 lei. (f.14)
La data de 20.10.2014 intimatul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale.
A susținut că procesul verbal a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale în materie; de asemenea fapta există și a fost încadrată corespunzător. A precizat că ar cădea în sarcina petentului obligația de a face proba contrară celor reținute în actul constatator, întrucât acest act are forță probantă prin el însuși, constituind o dovadă suficientă a vinovăției contestatoarei.
În drept au fost invocate disp. Art. 205, 223 C.pr.civ., art. 102, 121 HG 1391/2006, OUG 195/2002, OG 2/2001.
În probațiune, s-a depus la dosar materialul probator în baza căruia s-a întocmit procesul verbal de constatare a contravenției, respectiv buletin de verificare metrologică, CD cu înregistrarea video, cazier auto, atestat operator radar.
S-a înregistrat la data de 04.11.2014 răspuns la întâmpinare din partea reclamantului, prin care a solicitat în continuare transformarea amenzii în avertisment. A adăugat că se află la prima abatere de acest gen, iar agentul constatator ar fi trebuit să țină cont de această împrejurare la momentul individualizării sancțiunii.
Instanța a administrat, la solicitarea ambelor părți proba cu înscrisurile depuse la dosar, precum și proba cu înregistrarea video (CD atașat la coperta dosarului ).
Analizând materialul probator administrat, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal . nr._ încheiat la data de 29.06.2014, petentul F. F. a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 765 lei pentru săvârșirea faptei prevăzute și sancționate de art. 121 alin. 1 din H.G. nr. 1391/2006 și art. 102 alin 2 din OUG nr. 195/2002, reținându-se în fapt că în data de 29.06.2014 în jurul orelor 19.41 a condus auto cu nr. de înmatriculare BH 0862 BX, pe traseul Sibiu – Ocna Sibiului, și a fost înregistrat circulând cu viteză de 98 km/h, fiind filmat și înregistrat cu un mijloc tehnic certificat și omologat metrologic amplasat pe autospeciala cu număr MAI_.
Fiind învestită, potrivit dispozițiilor art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu verificarea legalității și temeiniciei procesului-verbal, instanța constată următoarele:
Analizând actul de sancționare sub aspectul legalității sale, instanța apreciază că, acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 17 din O.G. nr. 2/2001 referitoare la mențiunile obligatorii ce trebuie prevăzute sub sancțiunea nulității și care pot fi invocate și de instanță din oficiu.
Din modul de formulare al plângerii instanța reține faptul că petentul nu contestă modul în care s-a constatat contravenția, ci solicită în principiu doar reindividualizarea sancțiunii.
Totuși, instanța este datoare de a analiza procesul verbal și sub aspectul temeiniciei, reținând, din economia textului art. 34 din OG 2/2001 că procesul verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
În analiza principiului proporționalității, trebuie observat că dispozițiile O.U.G. nr. 195/2002 au drept scop asigurarea desfășurării fluente și în siguranță a circulației pe drumurile publice, precum și ocrotirea vieții, integrității corporale și a sănătății persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecția drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietății publice și private.
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional.
Având în vedere aceste principii, instanța constată că stabilirea vitezei de rulare a autoturismului BH 0862 BX s-a efectuat cu un mijloc tehnic omologat și verificat metrologic, respectiv cu un aparat video radar tip Autovision instalat pe autospeciala MAI cu număr MAI_, proprietatea Inspectoratului județean de Poliție Sibiu.
Din buletinul de verificare de la fila 22 rezultă că mijloacele tehnice se aflau în perioada de valabilitate a verificării metrologice, buletinul fiind emis la data de 06.03.2014, termenul de valabilitate este de 1 an, așadar la data constatării faptei, 29.06.2014, acest termen nu era expirat. Potrivit înscrisului „atestat operator Autovision ” de la fila 22 verso pe numele Ag. T. G. rezultă că acesta era abilitat să constate contravenția.
De asemenea, între procesul-verbal și probele depuse de intimat în susținerea acestuia există legătură, în sensul că acestea se coroborează. Din imaginile surprinse și înregistrate pe suport CD (atașat la coperta dosarului) suficient de clare, se observă numărul de înmatriculare al autoturismului marca VW Passat condus de petent, respectiv BH 0862 BX, precum și viteza de 98 km/h avută de acesta în data de 29.06.2014 la orele 19.41.
Așadar, instanța reține că autoturismul era condus de acesta pe tronsonul Sibiu - Ocna Sibiului, drum public pe care viteza maximă legală de deplasare este limitată la 50 km/h.
Instanța a administrat astfel probele propuse atât de intimat cât și de petent, însă acesta nu a făcut dovada că la momentul constatării contravenției situația de fapt era alta, respectiv faptul că viteza de deplasare pe acel sector de drum era mai mică de 98 km/h. Astfel, depășirea cu 48 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv constituie contravenție și se sancționează potrivit art. 102 alin.2 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată cu amenda prevăzută.
În final, în ceea ce privește individualizarea sancțiunii contravenționale instanța constată că petentul a fost sancționat cu 9 puncte amendă, minimul prevăzut de lege, conform art. Art. 98 alin. 4 lit d din OUG 195/_. (4) Clasele de sancțiuni sunt următoarele: d) clasa a IV-a - de la 9 la 20 puncte-amendă.
Se reține că în speța de față sancțiunea amenzii este proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținând seama de împrejurările în care aceasta a fost săvârșită, de modul de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului: într-adevăr se află la prima abatere de acest gen, însă fapta de a conduce cu asemenea viteză, de 98 km/h prezintă un pericol social ridicat în măsura în care limita de viteză pe acel sector era de 50km/h. Or, solicitând transformarea amenzii aplicate în avertisment denotă că petentul nu conștientizează gravitatea faptei sale, deși susține că prezintă disponibilitate pentru respectarea dispozițiilor legale. În asemenea condiții, se apreciază că nu este suficientă înlocuirea sancțiunii amenzii cu cea a avertismentului pentru a determina contestatorul ca pe viitor să nu mai săvârșească asemenea fapte.
Față de aceste considerente, instanța constată că procesul-verbal contestat este legal și temeinic, fapta pentru care petentul a fost sancționat există, acesteia i s-a dat o încadrare juridică corectă iar sancțiunea aplicată este corect individualizată, astfel încât urmează să respingă plângerea în temeiul art. 34 din OG. nr. 2/2001, ca neîntemeiată.
Pentru aceste motive,
în numele legii,
hotărăște:
Respinge plângerea contravențională formulată de petentul F. F., cu CNP_, cu domiciliul în Săcel, ., jud. Sibiu în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu, cu sediul în Sibiu, .-6, jud. Sibiu împotriva procesului verbal .>CP nr._ din data 29.06.2014
Cu drept de apel în termen 30 zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria Sibiu.
Pronunțată în ședință publică, azi 27.01.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
O. M. Z. L. R.
Red. O.M.Z.
4 ex./17.04.2015
| ← Radiere ipoteca. Sentința nr. 258/2015. Judecătoria SIBIU | Plângere contravenţională. Sentința nr. 269/2015.... → |
|---|








