Constatare nulitate act juridic. Sentința nr. 257/2015. Judecătoria SIBIU

Sentința nr. 257/2015 pronunțată de Judecătoria SIBIU la data de 26-01-2015 în dosarul nr. 257/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SIBIU

SECTIA CIVILA

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 257

Ședința publică de la 26.01.2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: C. C. MITRUȚA - judecător

GREFIER: D. E. A.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant A. J. H., reclamant A. C., pârât R. C. SOLUTIONS R. SRL și pe pârât V. R. SA, pârât V. R. SA SUCURSALA SIBIU, având ca obiect constatare nulitate act juridic.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns reclamanții prin reprezentant convențional av. I. O., lipsind pârâții.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:

Instanța pune în discuție excepția de necompetență materială a Judecătoriei Sibiu.

Reprezentanta reclamanților arată că Judecătoria Sibiu este competentă să soluționeze cauza.

Instanța rămâne în pronunțare pe excepția de necompetență materială invocată.

INSTANȚA

Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Sibiu sub nr. 7853 /306/2014 si modificata ulterior, reclamantii A. J. H. si A. C., ambii cu domiciliul procesual ales in Cisnadie, ., jud. Sibiu la av. I. O. au solicitat in contradictoriu cu paratele V. Romania SA cu sediul in Bucuresti, Soseaua P., nr.42, . 10, sector 2, V. Romania SA, Sucursala Sibiu cu sediul in Sibiu, ..1-3, jud. Sibiu si R. C. Solutions Romania SRL sa se constate caracterul abuziv si nulitatea absoluta partiala a conventiei de credit nr._/26.09.2007 in ceea ce priveste clauzele de la pct. 3.10, 3 lit d, 3.5, 8 .1 lit.a liniuta2 si 3. Lit. c si d, desfiintarea acestor clauze contractuale, desfiintarea planului de rambursare, sa se constate ca paratele au modificat in mod abuziv si unilateral conventia in sensul transformarii comisionului de risc in comision de administrare, sa se constate ca intre parti nu a fost incheiat nici un act aditional in ceea ce priveste introducerea clauzei privind comisionul de administrare in locul comisionului de risc, sa se constate abuzive si nule clauzele prin care paratele au introdus in mod unilateral si abuziv comisionul de administrare credit, sa se dispuna inlaturarea clauzelor privind comisionul de risc si comisionul de administrare, sa se dispuna caracterul abuziv si nulitatea absoluta a actului aditional nr. 4, sa se dispuna desfiintarea actului aditional nr. 4 cu desfiintarea graficului de rambursare aferent, sa se constate ca in mod nelegal s-a declarat scadenta anticipata a creditului, aceleasi petite fiind formulate si in ceea ce priveste contractul de credit nr._/29.08.2008.

Parata V. Romania a depus intampinare solicitand respingerea actiunii(f.221 Vol 1)

La termenul de judecata din data de 26.01.2015, instanta a invocat din oficiu exceptia de necompetenta materiala a Judecatoriei Sibiu.

Analizand cu prioritate exceptia necompetentei materiale potrivit dispozitiilor art. 248 alin1 Ncpc, instanta constata urmatoarele:

Reclamantii au învestit instanta cu o cerere avand ca obiect constatarea caracterului abuziv a unor clauze din doua contracte de credit, respectiv_/26.09.2007 si nr._/29.08.2008

Printre clauzele cu privire la care se solicita constatarea caracterului abuziv si constatarea nulitatii absolute se numara si clauza de la art. 3.10 D. din conditiile generale ale contractului nr._/26.09.2007, respectiv de la art. 3.11 din conditiile generale ale contractului nr._/29.08.2008 potrivit careia D. poate fi modificata in conditiile modificarii ratei dobanzii precum si in conditiile prevazute de Sectiunea 10 Conditii Suplimentare au prin acordul partilor.

In fine, s-a solicitat si constatarea nulitatii absolute a clauzelor referitoare la posibilitatea bancii de a declara scadenta anticipata a creditelor.

Or, conform planului de rambursare a contractului nr._/26.09.2007 dobanda este de 109 844, 64 EURO(f.26), iar in ceea ce priveste contractul nr._/29.08.2008, dobanda este de_, 38 EURO

Or, avand in vedere cursul BNR de la data promovarii actiunii (08.05.2014), potrivit caruia 1 EUR= 4,43 lei, se constata ca, la momentul sesizarii instantei, chiar daca se are in vedere numai valoarea dobanzilor stabilite prin fiecare contract rezulta ca aceste valori depasesc cu mult suma de 200 000 lei ( valoarea fiind de 486 611,75 lei in ceea ce priveste dobanda contractului nr._/26.09.2007, si de 308 843,56 lei in ceea ce priveste dobanda contractului nr._/29.08.2008).

DE altfel, in ceea ce priveste constatarea nulitatii clauzelor privind posibilitatea declararii scadentei anticipate a contractelor ar trebui avuta in vedere valoarea integrala a fiecarui contract in parte, respectiv valoarea de_, 17 EUR(f.38) si respective_,05 EUR(f.67) care in lei ar reprezenta _,87 lei si respectiv _,59 lei.

Or potrivit art. 94 lit j din Ncpc, judecatoria este competenta material sa judece doar cererile evaluabile in bani in valoare de pana la 200 000 lei .

Aceeasi valoare trebuie avuta in vedere si in cazul cererilor prin care se solicita constatarea nulitatii absolute a actului juridic, astfel cum rezulta din art. 101 alin2 Ncpc.

In fine, potrivit art. 99 alin2 Ncpc, in cazul in care mai multe capete principale de cerere intemeiate pe un titlu comun ori avand aceeasi cauza sau chiar cauze diferite, dar aflate in stransa legatura, au fost deduse judecatii printr-o unica cerere de chemare in judecata, instanta competenta sa le solutioneze se determina tinandu-se seama de acea pretentie care atrage competenta unei instante de grad mai inalt.

In cauza, petitele prin care se constesta posibilitatea bancii de a modifica unilateral dobanda, precum si de a declara scadenta anticipata a creditelor atrag competenta materiala a tribunalului si, in consecinta, in conformitate cu art. 99 alin2 Ncpc, intreaga actiune este de competenta materiala a tribunalului.

In consecinta, in temeiul art. art. 129 alin2 pct.2 rap. la art. 101 alin2 si 94 lit j, se va admite exceptia de necompetenta materiala invocata, urmand ca, in temeiul art. 132 alin3 Ncpc, sa se decline competenta de solutionare a cererii de chemare in judecata formulata de reclamanti in favoarea Tribunalului Sibiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTARASTE

Admite exceptia de necompetenta materiala invocata de instanta din oficiu.

Declina competenta de solutionare a cererii de chemare in judecata formulata si precizata de reclamantii A. J. H. si A. C., ambii cu domiciliul procesual ales in Cisnadie, ., jud. Sibiu la av. I. O. in contradictoriu cu paratele V. Romania SA cu sediul in Bucuresti, Soseaua P., nr.42, . 10, sector 2, V. Romania SA, Sucursala Sibiu cu sediul in Sibiu, ..1-3, jud. Sibiu si R. C. Solutions Romania SRL in favoarea Tribunalului Sibiu.

F. cale de atac.

Pronuntata in sedinta publica, astazi 26.01.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

C. C. MITRUȚA D. E. A.

Red CCM 25.02.2015

Ex 7

..2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Constatare nulitate act juridic. Sentința nr. 257/2015. Judecătoria SIBIU