Plângere contravenţională. Sentința nr. 337/2015. Judecătoria SIBIU

Sentința nr. 337/2015 pronunțată de Judecătoria SIBIU la data de 29-01-2015 în dosarul nr. 337/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SIBIU

SECTIA CIVILA

Sentința civilă nr. 337/2015

Ședința publică din data de 29.01.2015

Instanța constituită din :

P.: H. M.

GREFIER: I. V.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe petentul A. D. în contradictoriu cu intimatul C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMANIA SA – CESTRIN.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:

- Obiectul dosarului este plângere contravențională

- Cauza se află la primul termen de judecată

- Procedura de citare este legal îndeplinită

Instanța constată că intimatul a formulat întâmpinare în termenul prevăzut de art. 201 Codul de procedură civilă.

Instanța, constatând că pricina se află la primul termen de judecată, la care părțile sunt legal citate, în fața primei instanțe, în temeiul art. 131 alin. 1 C.pr.civ. procedează din oficiu la verificarea și stabilirea competenței în soluționarea pricinii și constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.

În ceea ce privește probele cu înscrisuri solicitate de către părți, instanța constată că acestea sunt admisibile și duc la soluționarea cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 255 și art. 258 Cod de procedură civilă, încuviințează aceste probe.

Nemaifiind cereri de formulat și probe de administrat, instanța rămâne în pronunțare.

JUDECĂTORIA

Constată că prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub dosar nr._, petentul A. D. a solicitat în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, ca prin sentința ce se va pronunța, să se dispună anularea procesului-verbal de constatare a contravenției seri RA nr._ întocmit la data de 19.08.2014.

În motivare, se arată că procesul-verbal de constatare a contravenției este lovit de nulitate, conform dispozițiilor art. 17 din OG nr. 2/2001, lipsind semnătura agentului constatator. De asemenea, se menționează faptul că procesul-verbal de constatare a contravenției nu a fost comunicat petentei înregistrată termenul legal de 30 zile de la întocmirea acestuia.

În probațiune, s-a solicitat, admis și administrat proba cu înscrisuri.

În drept s-au invocat dispozițiile OG nr. 2/2001.

Intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România a formulat întâmpinare (f.18), prin care se solicită respingerea plângerii, ca fiind nefondată și neîntemeiată, procesul-verbal de constatare a contravenției fiind întocmit cu respectarea dispozițiilor OG nr. 2/2001 și cele ale Legii nr. 455/2001. Starea de fapt reținută prin procesul-verbal de constatare a contravenției este conformă cu realitatea, petentul făcându-se vinovat de săvârșirea contravenției menționată în cuprinsul procesului-verbal de constatare a contravenției.

În drept, s-au invocat dispozițiile OG nr. 2/2001, OG nr. 15/2002, Legea nr. 455/2001. Ordinul MTI nr. 769/2010 cu modificările ulterioare.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._ întocmit la data de 19.08.2014 de către intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România i s-a aplicat petentului A. D. o amendă contravențională în sumă de 250 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 8 alin. 2 din OG nr. 15/2002 cu modificările și completările ulterioare și anume pentru faptul că autoturismul cu număr de înmatriculare_, proprietatea petentului, a fost depistat circulând pe DN65 km 15+550 m, fără a deține rovinietă valabilă.

Așa cum s-a reținut mai sus, petentul a invocat excepția nulității procesului-verbal de constatare a contravenției, motivat de faptul că nu cuprinde semnătura agentului constatator.

Față de natura dirimantă a excepției, instanța, în conformitate cu dispozițiile art. 248 NCPC, o va analiza anterior intrării în cercetarea fondului.

Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției, instanța reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută, conform dispozițiilor art. 17 din OG nr. 2/2001.

Susținerea petentei, potrivit căreia lipsește semnătura agentului constatator și astfel procesul verbal este nul, semnătura electronică nefiind menționată în OG nr. 2/2001 este neîntemeiată și nu poate fi luată in considerare ca motiv de nulitate a procesului verbal.

Art. 17 din OG nr.2/2001 sancționează lipsa semnăturii agentului constatator. Dar, după cum se poate observa, legiuitorul a vorbit doar despre „semnătură”, astfel încât chiar dacă nu se menționează expres despre semnătura electronică, se poate constata că nu se menționează nici faptul că semnătura ar fi olografa.

Pe de altă parte, semnătura electronică este permisă de legiuitor în condițiile Legii speciale nr. 455/2001 oricăror persoane fizice sau juridice, astfel încât nu există nici un impediment pentru intimată de a utiliza (în condițiile legale) semnătura electronică. Coroborând aceste aspecte cu certificatul calificat al agentului constatator, rezultă că procesul-verbal este legal întocmit, nefiind lovit de nulitate.

Față de aceste considerente de fapt și de drept, instanța va dispune respingerea excepției analizate, ca fiind neîntemeiată.

De asemenea, petentul a invocat excepția prescripției executării sancțiunii, motivat de faptul că procesul-verbal de constatare a contravenției nu a fost comunicat în termenul legal.

Potrivit dispozițiilor art. 13 alin. 1 din OG nr. 2/2001, aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie în termen de 6 luni de la data săvârșirii faptei.

Art. 9 alin. 3 din OG nr. 15/2002 prevede faptul că procesul-verbal se întocmește și se comunică contravenientului în termen de 30 de zile de la data constatării contravenției, interval în care nu se pot încheia alte procese-verbale de constatare a contravenției pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin. (1).

Data constatării faptei contravenționale este 19.08.2014, iar data săvârșirii faptei este 12.04.2014. Așa cum rezultă din cuprinsul procesului-verbal de constatare a contravenției, organul constatator l-a întocmit la aceeași dată, cu data constatării faptei contravenționale, respectiv la data de 19.08.2014.

Organul constatator a respectat dispozițiile art. 14 din OG nr. 2/2001, comunicând petentului procesul-verbal de constatare a contravenției dedus judecății cu respectarea termenului impus de textul de lege menționat.

Față de aceste considerente de fapt și de drept, instanța constată că aplicarea sancțiunii nu s-a prescris, motiv pentru va dispune respingerea excepției analizate, ca fiind neîntemeiată.

Pe fondul cauzei, instanța reține următoarele:

Prin plângerea formulată, petentul nu invocă faptul că starea de fapt reținută prin procesul-verbal de constatare a contravenției dedus judecății nu este conformă cu realitatea.

Față de aceste considerente, constatând că intimata a răsturnat prezumția de nevinovăție de care beneficiază petentul, instanța, în conformitate cu dispozițiile art. 34 din OG nr. 2/2001, va dispune respingerea petitului privind anularea procesului-verbal de constatare a contravenției, ca fiind neîntemeiat.

Pentru aceste motive,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge plângerea formulată de petentul A. D., CNP_, cu domiciliul procesual ales în Sibiu, str. ., . de Avocat I. R., împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției nr._ întocmit la data de 19.08.2014 de către intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, cu sediul în București, str. .. 401A, sector 6.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Sibiu.

Pronunțată în ședință publică, azi 29.01.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

H. M. I. V.

Red.H.M – 06.04.2015

Tehnored. I.V- 06.04.2015

4 ex. 2 ef..>

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 337/2015. Judecătoria SIBIU