Plângere contravenţională. Sentința nr. 3839/2015. Judecătoria SIBIU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3839/2015 pronunțată de Judecătoria SIBIU la data de 24-06-2015 în dosarul nr. 3839/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SIBIU
SECTIA CIVILA
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 3839/2015
Ședința publică de la 24 iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: D. M.
GREFIER: N. M.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petent V. A. și pe intimat INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI A., având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care
Instanța rămâne în pronunțare pe excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sibiu invocată prin întâmpinare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile, constată următoarele:
Prin cererea având ca obiect plângere contravențională, înregistrată pe rolul prezentei instanțe la data de 06 aprilie 2015, sub nr._, petentul V. A. a solicitat admiterea plângerii și anularea procesului verbal PARX nr._ întocmit în data de 29.03.2015 întocmit de către intimatul IPJ A..
În susținerea plângerii, petentul a arătat că a fost sancționat contravențional, prin procesului verbal atacat, pentru faptul că în timp ce conducea autoturismul cu nr. de înmatriculare_ ar fi depășit viteza legală. Petentul arată că nu s-a deplasat la data de 14.01.2014 pe raza județului Sibiu. Totodată, arată că nu are cunoștință dacă în zona respectivă există restricții de viteză. Totodată, arată că viteza de deplasare menționată în procesul-verbal este eronată, neținându-se cont de marja de eroare a aparatului radar de+/-4%., ceea ce face ca și încadrarea juridică a faptei să fie eronată. De asemenea, s-a reținut nefolosirea luminilor de întâlnire,deși nu avea obligația folosirii lor, drumul pe care circula este drum național, iar nu drum expres sau național european.
La data de 18 mai 2015, intimatul a depus întâmpinare, prin care a fost invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sibiu și declinarea soluționării cauzei la Judecătoria L., prin raportare la locul săvârșirii și constatării contravenției.
Pe fond, intimatul a solicitat respingerea plângerii contravenționale ca nefondată și menținerea procesului verbal de contravenție, susținându-se că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor O.G. nr. 2/2001 și transpune situația de fapt, în mod real, dovedită și din înregistrările video depuse la dosar.
Analizând actele dosarului cu privire la excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sibiu, instanța constată următoarele:
Potrivit art. 248 alin 1 Cod procedură civilă, instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.
Excepția necompetenței teritoriale este o excepție de procedură, întrucât prin intermediul acesteia se invocă neregularități procedurale, respectiv încălcarea normelor referitoare la aptitudinea unei instanțe de a judeca un anumit litigiu, și dilatorie, deoarece admiterea acesteia duce la întârzierea judecării cauzei pe fond prin declinarea acesteia în favoarea instanței competente.
De asemenea, instanța reține că potrivit art. 129 alin. 2 pct. 3 Cod procedură civilă, necompetența este de ordine publică în cazul încălcării competenței teritoriale exclusive, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura.
Potrivit art. 130 Cod procedură civilă, necompetența teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe.
Potrivit art. 32 alin. 2 O.G. nr. 2/2001 „plângerea contravențională împreună cu dosarul cauzei se trimit de îndată judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția”.
Astfel, instanța reține că în materia plângerii contravenționale este consacrată o competență teritorială exclusivă în favoarea judecătoriei în raza căreia contravenientul a săvârșit fapta, și nu alternativă, astfel cum a susținut petentul, prin invocarea prevederilor art. 111 Cod procedură civilă, neaplicabile în cazul de față. Prin urmare, excepția necompetenței teritoriale are un caracter absolut,
Din procesul-verbal întocmit de către intimat . din plângerea formulată de petent rezultă că locul săvârșirii contravenției și locul constatării acesteia este în localitatea Conop, ce se află în circumscripția Judecătoriei L..
Având în vedere că aceste aspecte, prin raportare la dispozițiile legale iterate mai sus, instanța competentă pentru a soluționa prezenta plângere contravențională îndreptată împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ întocmit în data de 29.03.2015 întocmit de către intimatul IPJ A. este Judecătoria L., astfel că instanța urmează a admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sibiu, a declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei L. și a dispune trimiterea dosarului la această instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sibiu invocată de intimatul IPJ A., și în consecință:
Declină în favoarea Judecătoriei L. competența de soluționare a plângerii contravenționale formulată de petentul V. A., domiciliat în Sibiu, ., . în contradictoriu cu intimatul IPJ A., cu sediul în A., .-19, jud. A..
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică azi, 24.06.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
DUMITRCHE M. N. M.
Red. DM 30 iunie 2015
Tehn. NM 1 iulie 2015
Ex. 4 . A., IPJ A.
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 3838/2015.... | Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 3841/2015.... → |
|---|








