Plângere contravenţională. Sentința nr. 654/2015. Judecătoria SIBIU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 654/2015 pronunțată de Judecătoria SIBIU la data de 10-02-2015 în dosarul nr. 654/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SIBIU – SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR.654
Ședința publică din 10.02.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. L.
GREFIER: I. Ș.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională, privind pe petenta ., în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pentru petentă, d-nul avocat N. S. I., cu împuternicire avocațială la fila 11 din dosar, lipsă fiind intimata.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței obiectul dosarului, stadiul procesual și modul de îndeplinire a procedurii de citare, cu precizarea că s-a răspuns de către intimată la adresa instanței, după care:
Reprezentantul petentei arată că nu mai are alte cereri de formulat în cauză.
Instanța declară terminată faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Reprezentantul petentei solicită admiterea plângerii și anularea procesului verbal contestat, întrucât a fost încheiat cu nerespectarea dispozițiilor art.16 din Ordonanța 2/2001 în sensul că acesta nu a fost semnat de către agentul constatator. Cu privire la apărările intimatei în sensul că procesul verbal a fost semnat electronic arată că această semnătură era valabilă doar dacă procesul verbal era comunicat în mod electronic, situație incompatibilă cu prevederile C..
Totodată, arată că au contestat mijlocul tehnic folosit pentru constatarea contravenției, raportat la dispozițiile art.9 din OG 15/2002, iar intimata nu a făcut dovada omologării drept pentru care apreciază că și din acest motiv procesul verbal este lovit de nulitate.
Cu cheltuieli de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru.
Instanța rămâne în pronunțare.
INSTANȚA,
Constată că prin plângerea contravențională înregistrată la această instanță sub nr._ din data de 4.09.2014, formulată de petenta S.C. L. S. S.R.L. în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A., prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică CESTRIN, s-a solicitat instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună anularea procesului-verbal . 14 nr._/4.08.2014 întocmit de intimată, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea plângerii se arată că procesul verbal este nelegal, nefiind semnat de agentul constatator, ceea ce potrivit art. 16 și 17 din OG 2/2001 atrage nulitatea. De asemenea, se contestă și conformitatea mijloacelor tehnice utilizate pentru constatarea contravenției reținute în sarcina petentei, potrivit art. 9 alin. 2 din OG 15/2002.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 16, 17, 27 din OG 2/2001, art. 9 alin. 3 și 10 din OG 15/2002, art. 453 Cpr.civ.
Petenta a depus în copie certificată „conform cu originalul” procesul verbal de contravenție, dovada comunicării acestuia.
Intimatul a formulat întâmpinare în termen legal prin care a solicitat respingerea plângerii ca nefondată și neîntemeiată și menținerea procesului verbal ca legal și temeinic întocmit.
În fapt, se arată că la data de 17.02.2014 pe DN 7 km 585+800 m pe raza localități Nădlac, jud. A., vehiculul cu nr._ aparținând petentei a fost surprins circulând fără rovinietă valabilă, fiind sancționată contravențional pentru încălcarea art. 8 al. 1 din OG 15/2002.
Procesul verbal îndeplinește toate condițiile prevăzute de OG 15/2002 și OG 2/2001, încheindu-se prezentul proces-verbal cu respectarea art. 19 din OG 2/2001 și art. 7 din Legea nr. 455/2001, cuprinzând semnătura electronică a agentului constatator.
Procesul verbal a fost întocmit, cu respectarea prevederilor art. 9. alin. 2 si 3 din OG nr. 15/2002, în lipsa contravenientului și a martorilor, constatarea contravenției fiind efectuată cu ajutorul mijloacelor specifice ale Sistemului Informatic de Emitere, Gestiune, Monitorizare și Control a Rovinietei - S.I.E.G.M.C.R., contravenientul fiind identificat pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și înmatriculare a Vehiculelor.
Din coroborarea prevederilor art.7 din Legea nr.455/2001 cu prevederile art. 19 din O.G. nr.2/2001, reiese ca procesul verbal atacat, a fost întocmit și semnat cu respectarea prevederilor legale, motiv pentru care a solicita respingerea plângerii ca nefondată și neîntemeiată, cu menținerea procesului verbal atacat ca temeinic și legal. Responsabilitatea achitării rovinietei revine persoanei înscrisă în cartea de identitate a auto ca deținător sau utilizator al autoturismului.
Sancțiunea amenzii aplicate este prevăzută de lege și constă în minimul special, astfel că a fost corespunzător individualizată și proporțională cu gravitatea faptei săvârșite.
În drept, au fost invocate dispozițiile OG 2/2001, OG 15/2002, Legea nr. 455/2001, Ordinul MTI nr. 769/2010.
În probațiune s-au depus proba foto SIEGMCR, autorizație de control și certificatul calificat pentru semnătură electronică cu valoare legală.
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, instanța reține că prin procesul verbal de contravenție . 14 nr._/4.08.2014 întocmit de intimată, petenta a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 250 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 8 al. 1 din OG 15/2002, reținându-se că la data de 17.02.2014 pe DN 7 km 585+800 m pe raza localități Nădlac, jud. A., a circulat cu vehiculul categoria A cu nr. de înmatriculare_, fără a deține rovinietă valabilă.(fila 9)
Analizând legalitatea procesului-verbal, condițiile de formă, raportat la art. 34 al. 1 din OG 2/2001, prin prisma motivelor de nulitate invocate de către petentă prin plângere, instanța reține că procesul-verbal a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 17 din OG 2/2001, neexistând cazuri de nulitate absolută.
Susținerea petentei potrivit căreia procesul verbal nu cuprinde semnătura agentului constatator și că nu există posibilitatea semnării electronice a unui proces verbal de constatare a contravenției față de dispozițiile OG 2/2001 nu poate fi reținută de către instanță ca motiv de nulitate absolută .
Procesul verbal de contravenție contestat în cauză a fost generat și semnat electronic
de către agentul constatator M. V., care deține certificatul pentru emitere a semnăturii electronice eliberat de către CertSIGN SA.(fila 19)
Prin Legea nr. 455/2001 legiuitorul a stabilit regimul juridic al semnăturii electronice, iar potrivit dispozițiilor art. 7 din această lege „în cazurile în care, potrivit legii, forma scrisă este cerută ca o condiție de probă sau de validitate a unui act juridic, un înscris în formă electronică îndeplinește această cerință dacă i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat și generată prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii”.
Având în vedere aceste dispoziții legale speciale și faptul că în cuprinsul art. 17 din OG nr. 2/2001 se face referire la „semnătură agentului constatator”, fără să se menționeze expres faptul că este vorba doar de semnătura olografă, semnătura electronică fiind o modalitate reglementată de Legea nr. 455/2001, instanța reține că semnătura electronică poate fi aplicată și proceselor verbale prin care se constată contravenția, procesele verbale fiind legale sub acest aspect.
Starea de fapt descrisă în procesul verbal a fost confirmată de fotografia efectuată cu mijlocul tehnic de care dispune intimata și nu a fost contestată de petentă. (filele 21, 22)
Aceste fotografii au fost efectuate cu o cameră foto din dotarea tehnică a intimatei, făcând parte din sistemul SIEGMCR, iar potrivit adresei de la fila 45 emise de Biroul Român de Metrologie legală, acest aparat nu se supune controlului metrologic legal.
Agentul constatator a efectuat corect încadrarea juridică a faptei, iar aplicarea unei amenzi minime corespunde pericolului social pe care fapta îl prezintă în concret.
Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 31 și 34 din OG 2/2001 se va respinge plângerea de față, cu menținerea procesului verbal atacat.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
HOTĂRĂȘTE :
Respinge plângerea formulată de petenta S.C. L. SERVCE & TOPO S.R.L., cu domiciliul în Sibiu, ., jud. Sibiu, în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România – S.A., prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere, cu sediul în București, B-ul I. M. nr. 401A, sector 6, privind procesul verbal de contravenție . nr._/4.08.2014 întocmit de intimată.
Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare, ce se depune la Judecătoria Sibiu.
Pronunțată în ședință publică, azi, 10.02.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
A. L. I. Ș.
Redactat A.L. 3.04.2015/Ex.4; 2 .>
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 655/2015.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 713/2015.... → |
|---|








