Plata lucrului nedatorat. Sentința nr. 898/2015. Judecătoria SIBIU

Sentința nr. 898/2015 pronunțată de Judecătoria SIBIU la data de 20-02-2015 în dosarul nr. 898/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SIBIU

SECTIA CIVILA

SENTINȚĂ CIVILĂ NR. 898

Ședința publică din data de 20.02.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: S. R. - Judecător

GREFIER: G. N.

Pe rol fiind judecarea acțiunii civile formulată de către reclamantul I. V. T. în contradictoriu cu pârâta E.ON G. DISTRIBUȚIE SA.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru reclamant avocat V. C., lipsă fiind reprezentanta pârâtei.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței:

- cauza are ca obiect plata lucrului nedatorat;

- pricina se află la al doilea termen de judecată, în fața primei instanțe;

- procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentanta reclamantului arată că pârâta a refăcut plata și a achitat întregul debit solicitat în cauză de către reclamant în contul corect indicat, inclusiv dobândă legală aferentă și depune în acest sens în ședință extras de cont emis de către Alpha Bank Sucursala Sibiu din care rezultă încasarea sumei de 239,02 lei.

În temeiul art. 244 alin. 1 C. instanța, considerându-se lămurită, declară cercetarea procesului încheiată, astfel încât acordă reprezentantei reclamantului. în temeiul art. 392 C. cuvântul asupra fondului cauzei.

Reprezentanta reclamantului solicită instanței să constate că acțiunea a rămas fără obiect, justificat de faptul că pârâta a achitat întregul debit solicitat în cauză de către reclamant, inclusiv dobândă legală aferentă. Cu cheltuieli de judecată, în speță nefiind incidente prevederile art. 454 noul Cod de procedură civilă, în sensul exonerării pârâtei de la plata cheltuielilor de judecată, dat fiind faptul că procesul a fost generat în data de 09.09.2014, iar suma solicitată a fost achitată de către pârâtă ulterior primului termen de judecată.

Nemaifiind alte aspecte de lămurit, împrejurări de fapt și temeiuri de drept ale cauzei, în temeiul art. 394 C., instanța închide dezbaterile și rămâne în pronunțare pe fondul cauzei.

INSTANȚA,

Constată că sub dosar nr._ s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei Sibiu, acțiunea civilă formulată de reclamantul I. V. T., cu domiciliul ales de citare/comunicare în Sibiu, . ., prin avocat Târșia D., în contradictoriu cu pârâta E.ON G. DISTRIBUȚIE SA, cu sediul în Târgu M., Piața Trandafirilor, nr. 21, județul M. și sediul local în Sibiu, ., județul Sibiu, solicitându-se ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună:

- obligarea pârâtei la plata sumei de 204,60 lei achitată de reclamant conform facturii fiscale nr. 2580/17.10.2012, cu titlu de recuperare contravaloare contor deteriorat la adresa din Cisnădioara, ., județul Sibiu, precum și la plata dobânzii legale asupra acestei sume de la data scadenței, 17.10.2012 și până la data plății efective, în cuantum de 34,42 lei la data formulării cererii.

În motivarea în fapt a cererii se arată că, la data de 22.06.2012, contorul de gaz metan montat la locuința reclamantului a dispărut din suportul de pe fațada casei. Subsecvent, pârâta a remontat un nou contor de gaz metan conform buletinului de mișcarea mijloacelor de măsurare și a impus reclamantului contravaloarea acestuia, acesta achitând suma de 204,60 lei conform facturii fiscale nr. 2580/17.10.2012, cu titlu de recuperare contravaloare contor deteriorat.

Ulterior, s-a descoperit faptul că acesta a fost furat, împreună cu alte obiecte, de către numitul Pețeriu L. I..

Prin sentința penală nr. 197/2014 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Sibiu (definitivă prin decizia nr. 443/2014 a Curții de Apel A. I.), distinct de condamnarea inculpatului Pețeriu, a fost admisă acțiunea civilă formulată de către pârâtă în calitate de parte civilă și a fost și obligat inculpatul la plata sumei de 204,60 lei reprezentând contravaloarea contorului furat/deteriorat către pârâtă, motiv pentru care reclamantul a solicitat acesteia restituirea sumei de bani, cerere rămasă fără răspuns.

În drept, se invocă dispozițiile art. 1341-1344, art. 1535 C.civ., OG nr. 13/2011.

În probațiune, au fost anexate înscrisuri: adresa Poliției orașului Cisnădie nr. 3617/p/ 11.10.2012, buletinul de mișcare a mijloacelor de măsurare, factura nr. 2580/ 17.10.2012, adresa către asigurătorul . Reasigurare SA, răspunsul societății de asigurare, notificarea adresată pârâtei și dovada comunicării acesteia, extrase portal. just.ro., situația de calcul a dobânzii.

Acțiunea civilă a fost legal timbrată cu suma de 20 lei reprezentând taxă judiciară de timbru, conform chitanței depuse la dosar.

Pârâta E.ON G. DISTRIBUȚIE SA a formulat întâmpinare în cauză prin care a arătat că înțelege să achite reclamantului suma de 204,60 lei și de 34,42 lei, reprezentând dobânda legală calculată la valoarea sumei principale solicitate.

Cu privire la motivele avute în vedere la emiterea facturii fiscale nr. 2580/17.10.2012, se arată că, în primul rând, paza juridică asupra contorului care deservea imobilul situat în localitatea Cisnădioara, ., județul Sibiu, revenea reclamantului, în calitatea sa de consumator.

În cel de-al doilea rând, potrivit prevederilor Ordinului nr. 5/2009 al A.N.R.E. privind aprobarea Normelor Tehnice pentru Proiectarea, Executarea și Exploatarea sistemelor de alimentare cu gaze naturale, consumatorii se obligă să păstreze mijloacele de măsurare a gazelor naturale în orice condiții, fiind răspunzători pentru defecțiunile produse acestora (...).

Având în vedere faptul că în mod definitiv, în dosarul nr._ instanța a pronunțat o hotărâre de admitere a acțiunii civile formulată față de inculpatul Pețeriu L. I., pârâta va efectua demersurile necesare în vederea recuperării contravalorii prejudiciului produs de la persoana vinovată.

În probațiune, instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile depuse la dosar.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține în fapt următoarele:

Contorul de gaz metan montat de societatea pârâtă la imobilul aparținând reclamantului, situat la adresa din Cisnădioara, ., județul Sibiu, a fost sustras la data de 22.06.2012, motiv pentru care pârâta a remontat un alt contor de gaz metan, conform buletinului de mișcare a mijloacelor de măsurare din care rezultă că la data de 15.10.2012 a fost montat la adresa menționată anterior un nou contor.

Pentru recuperarea contravalorii contorului dispărut, pârâta a emis factura fiscală nr. 2580/17.10.2012 în valoare de 204,60 lei, factură care a fost achitată de către reclamant.

Ulterior, prin sentința penală nr. 197/2014 pronunțată de Judecătoria Sibiu în dosarul nr._, definitivă prin decizia nr. 443/2014 a Curții de Apel A. I., inculpatul Pețeriu L. I. a fost condamnat pentru furtul contorului de gaz și obligat să plătească în favoarea pârâtei (în calitate de parte civilă) suma de 204,60 lei reprezentând contravaloarea bunului sustras.

După finalizarea procesului penal reclamantul a notificat societatea pârâtă (notificarea din data de 12.06.2014) solicitând restituirea sumei de 204,60 lei, achitată de acesta conform facturii nr. 2580/17.10.2012. Întrucât această notificare a rămas fără răspuns, reclamantul a formulat prezenta cerere de chemare în judecată prin care a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei respective și a dobânzii legale aferente de la data scadenței, 17.10.2012 și până la data

plății efective.

La data de 03.02.2015, înainte de data fixată pentru primul termen de judecată (06.02.2015), pârâta a achitat în contul indicat de reclamant cu ordinul de plată nr. 1030/2015 suma de 239,02 lei reprezentând contravaloare contor - 204,60 lei și dobânda legală calculată - 34,42 lei. Această plată a fost recunoscută și de către reclamant prin extrasul de cont din data de 04.02.2015.

Potrivit dispozițiilor art. 1469 C.civ., obligația se stinge prin plată atunci când prestația datorată este executată de bunăvoie.

Față de aceste considerente, având în vedere că obligația pârâtei E.ON G. DISTRIBUȚIE SA a fost stinsă prin plata făcută de aceasta pe parcursul procesului, acțiunea civilă formulată de reclamantul I. V. T. va fi respinsă, ca rămasă fără obiect.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată solicitate de reclamant, în temeiul art. 453 alin. 1, art. 454 C.pr.civ., întrucât pârâta a fost pusă în întârziere anterior pornirii procesului, aceasta este obligată să suporte cheltuielile de judecată efectuate în cauză și justificate de reclamant, respectiv suma de 520 lei constând în taxa judiciară de timbru și onorariu de avocat, pârâta urmând a fi obligată la plata sumei respective.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge acțiunea civilă formulată de reclamantul I. V. T., cu domiciliul în Sibiu, ., județul Sibiu, cu domiciliul procesual ales la Cabinet de avocat Târșia D., în Sibiu, ., ., în contradictoriu cu pârâta E.ON G. DISTRIBUȚIE SA, cu sediul în Târgu M., Piața Trandafirilor, nr. 21, județul M., respectiv în Sibiu, ., județul Sibiu, ca rămasă fără obiect.

Obligă pârâta la plata sumei de 520 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, către reclamant.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea pentru exercitarea căi de atac urmând a se depune la Judecătoria Sibiu.

Pronunțată în ședință publică, azi 20.02.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

S. R. G. N.

Red. /tehnored. S.R. /23.03.2015

4 ex., 2 ., pârâtă

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plata lucrului nedatorat. Sentința nr. 898/2015. Judecătoria SIBIU