Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 2993/2015. Judecătoria SIBIU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2993/2015 pronunțată de Judecătoria SIBIU la data de 21-05-2015 în dosarul nr. 2993/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SIBIU
SECTIA CIVILA
SENTINȚA CIVILĂ Nr.2993/2015
Ședința publică de la data de 21 Mai 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: D. S. C. – judecător
GREFIER: M. D. S.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe petent INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI SIBIU, și pe intimații P. M. SIBIU și S. N., având ca obiect reexaminarea sancțiunii contravenționale prescripție/anulare mandat de executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică la strigarea cauzei la ordine se constată lipsa părților.
Se constată viciată procedura de citare cu intimatul.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței următoarele:
- pricina are ca obiect reexaminarea sancțiunii contravenționale prescripție/anulare mandat de executare,
- stadiul procesului: la primul termen de judecată, în primă instanță, fond;
- procedura de citare este nelegal îndeplinită cu intimatul S. N.;
- s-a atașat la dosarul cauzei dosarul nr._ .
- s-a depus prin Registratură de către intimatul P. M. Sibiu întâmpinare prin care solicită constatarea prescripției executării sancțiunii contravenționale.
În temeiul art. 131 alin. 1 C., instanța procedează la verificarea competenței în cauză și constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cerere, în temeiul art. 94 pct. 4 C. coroborat cu art. 21 ind. 1 din OG nr. 55/2002.
În temeiul art. 255 și art. 258 C., instanța încuviințează proba cu înscrisurile de la dosar, considerând că este admisibilă și utilă soluționării cauzei.
Instanța având în vedere actele depuse la dosar, constată cauza în stare de judecată, iar în baza art. 394 C. rămâne în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față,
Constată că sub dosar nr._ s-a înregistrat sesizarea formulată de Biroul Executări Civile din cadrul Judecătoriei Sibiu prin care se solicită instanței să se pronunțe cu privire la prescripția executării sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității aplicată intimatului S. N., prin sentința civilă nr. 6381/2012 pronunțată de Judecătoria Sibiu și să se dispună anularea mandatului de executare a sancțiunii contravenționale emis în baza acestei sentințe.
În motivarea sesizării se arată că, prin sentința civilă nr._ a Judecătoriei Sibiu i-a fost aplicată intimatului sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității pe o durată de 5 ore, fiind emis mandatul de executare a acestei sancțiuni nr. 544/2012, ce a fost comunicat spre executare către primăria de domiciliu a contravenientului.
Întrucât până la această dată intimatul nu a început executarea sancțiunii privind prestarea unei activități în folosul comunității, executarea acestei sancțiuni s-a prescris.
În drept, se invocă dispozițiile art. 21^1 alin. 1 din OG nr. 55/2002.
Intimatul, fiind legal citat, nu a formulat întâmpinare în cauză.
În probațiune, a fost încuviințată proba cu înscrisuri și a fost acvirat dosarul nr._ al Judecătoriei Sibiu.
Analizând actele dosarului și soluționând sesizarea, instanța reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 6381/2012 pronunțată de Judecătoria Sibiu în dosarul nr._ a fost admisă sesizarea formulată de Inspectoratul de Poliție al Județului Sibiu și s-a dispus înlocuirea amenzii aplicată intimatului S. N. cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității pe o durată de 5 ore la Primăria mun. Sibiu.
Sentința civilă indicată mai sus a rămas irevocabilă la data de 12.12.2012 și fost pusă în executare de către Judecătoria Sibiu - Biroul Executări Civile prin emiterea mandatului de executare a sancțiunii contravenționale cu obligarea la prestarea unei activități în folosul comunității nr. 544/2012, mandat ce a fost comunicat pentru a fi pus în executare Primarului mun. Sibiu, județul Sibiu.
În drept, potrivit dispozițiilor art. 21^1 alin. 1 din OG nr. 55/2002, executarea sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității se prescrie în termen de doi ani de la data rămânerii irevocabile a hotărârii prin care s-a aplicat sancțiunea.
În cauză, sentința civilă nr. 6381/02.10.2012 a Judecătoriei Sibiu a rămas irevocabilă la data de 12.12.2012, iar termenul de prescripție de doi ani s-a împlinit la data de 12.12.2014.
Având în vedere faptul că în toată această perioadă mandatul de executare a sancțiunii contravenționale nu a putut fi pus în executare, că nu au fost formulate cereri de înlocuire a sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității cu amendă, în condițiile art. 21 din OG nr. 55/2002, instanța găsește întemeiată prezenta sesizare.
D. urmare, instanța va admite sesizarea formulată de Biroul Executări Civile din cadrul Judecătoriei Sibiu și va constata că a intervenit prescripția executării sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității aplicată intimatului - contravenient S. N., ns. la data de 23.12.1957, CNP_, sancțiune aplicată prin sentința civilă nr. 6381/02.10.2012 pronunțată de Judecătoria Sibiu în dosar nr._ .
Totodată, va dispune anularea mandatului de executare a sancțiunii contravenționale cu obligarea la prestarea unei activități în folosul comunității nr. 544/2012 emis la data de 20.12.2012 de Judecătoria Sibiu.
În cadrul ședinței de judecată din data de 09.04.2015 instanța a admis excepția lipsei calității procesual active a IPJ Sibiu, sens în care va dispune respingerea sesizării cu privire la INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI SIBIU, acesta fiind lipsit de calitate procesuală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite sesizarea formulată de Biroul executări civile al Judecătoriei Sibiu privind pe intimații S. N., domiciliat în mun. Sibiu, ., ., jud. Sibiu, și P. MUN. SIBIU, cu sediul în mun. Sibiu, .. 2, jud. Sibiu, și în consecință:
Constată că a intervenit prescripția executării sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității aplicată intimatului - contravenient S. N., ns. la data de 23.12.1957, CNP_, sancțiune aplicată prin sentința civilă nr. 6381/02.10.2012 pronunțată de Judecătoria Sibiu în dosar nr._ .
Dispune anularea mandatului de executare a sancțiunii contravenționale cu obligarea la prestarea unei activități în folosul comunității nr. 544/2012 emis la data de 20.12.2012 de Judecătoria Sibiu.
Respinge sesizarea cu privire la INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI SIBIU, acesta fiind lipsit de calitate procesuală.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Cererea de apel se depune la Judecătoria Sibiu.
Pronunțată în ședință publică azi, 21 mai 2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
D. S. C. M. D. S.
Red./tehnored.-DSC/25.05.2015
6 ex.
| ← Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 3020/2015.... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 4763/2015. Judecătoria... → |
|---|








