Pretenţii. Sentința nr. 3223/2015. Judecătoria SIBIU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3223/2015 pronunțată de Judecătoria SIBIU la data de 28-05-2015 în dosarul nr. 3223/2015
TRIBUNALUL SIBIU
Operator de date cu caracter personal inregistrat sub numarul 5264
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SIBIU
SECTIA CIVILĂ
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SIBIU
SECTIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR.3223
Ședința publică de la 28 Mai 2015
Instanța constituită din:
Președinte: B. M. L. - vicepreședinte
Grefier: A. I. R.
Pe rol se află judecarea cauzei având ca obiect „pretenții civile”, privind pe reclamanta ASOCIAȚIA DE P. NR. 6 CT 9 și pe pârâta V. M..
Dezbaterile au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 20.05.2015, care face parte integrantă din prezenta și când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 28.05.2015.
JUDECĂTORIA
Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sibiu la data de 10.12.2014, sub nr._, și precizată reclamanta ASOCIAȚIA DE P. NR.6 CT9 a solicitat obligarea pârâtei V. M. sumei de 2152 lei care se compune din contravaloarea cotelor de contribuție restante in cuantum de 1741,93 lei pentru perioada ianuarie 2014-octombrie 2014, precum si penalitățile aferente in suma totala de 410,07 lei, sumă totală reactualizată cu indicele de inflație la data efectivă a plății, cu cheltuieli de judecata.
În motivare reclamanta a arătat că pretențiile solicitate sunt dovedite cu listele de plată a cotelor de contribuție pentru cheltuieli comune de folosință pentru lunile ianuarie 2014-octombrie 2014 pârâta fiind pusă în întârziere prin somația nr. 11/27.11.2014, însă nici până in prezent nu a efectuat plata debitelor datorate.
În drept au fost invocate: OG nr. 85/2001, HG1588/2007, Legea 230/2007.
Acțiunea este scutită e taxa de timbru conform art.29 alin.1 din OUg nr.50/2013 rap la art.50 alin.1 și 2 din legea nr.230/2007.
În probațiune au fost depuse la dosar înscrisuri.
Pârâta nu a formulat întâmpinare.
S-a administrat proba cu înscrisuri și a fost luat interogatoriul pârâtei (f.35).
Analizând actele și lucrările dosarului, constată:
Pârâta deține imobilul situat în Sibiu, ..7, ., județul Sibiu în calitate de proprietar, potrivit mențiunilor înscrise pe listele de plată și poziției procesuale a pârâtei care nu a contestat această susținere a reclamantei.
Conform art. 46 din Legea nr. 230 din 6 iulie 2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, ,,toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari.”
Potrivit art. 50 din aceeași lege asociația de proprietari are dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție la cheltuielile asociației mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit.
Totodată, instanța reține că, potrivit art. 23 pct. B lit. a din Anexa la HG nr. 400/2003 care stabilește Normele metodologice privind organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, proprietarii apartamentelor au obligația de a contribui la constituirea mijloacelor bănești și materiale ale asociației de proprietari și să achite în termenul stabilit cota de contribuție care le revine în cadrul cheltuielilor asociației de proprietari. De asemenea, în temeiul art. 25 alin. 1 din același act normativ, cotele de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, calculate pentru fiecare proprietar din condominiu, vor fi achitate de aceștia, după caz, în termen de maximum 15 zile de la data afișării listei de plată, dată care trebuie să fie înscrisă în lista de plată respectivă.
Astfel, prin cererea precizată reclamanta a solicitat suma de 1741,93 lei reprezentând contravaloarea cotelor de întreținere restante pentru perioada ianuarie 2014-octombrie 2014.
Reclamanta a depus la dosarul cauzei tabelele nominale cu contribuțiile pentru cheltuielile locatarilor aferente lunilor ianuarie 2014-octombrie 2014 (filele nr.10-20) din care rezultă un cuantum total al cotelor de întreținere datorat de către pârâtă de 1741,93 lei.
Instanța constată totodată că pârâta nu a depus vreo dovadă din care să reiasă că a plătit cotele de întreținere.
Prin urmare, având în vedere considerentele expuse, instanța în temeiul art. 46 din Legea nr. 230 din 2007 urmează să admită capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de sumei de 1741,93 lei reprezentând contravaloarea cotelor de întreținere restante pentru perioada ianuarie 2014-octombrie 2014 .
Cu privire la penalitățile solicitate de către reclamantă, art. 49 alin. 1 din Legea nr. 230/2007 permite asociației să aplice penalități de întârziere în cuantum de maxim 0,2% pentru fiecare zi de întârziere, penalități ce pot fi aplicate numai după o perioadă de 30 de zile după termenul stabilit pentru plată, fără a putea depăși suma pentru care au fost aplicate. Alineatul 2 al aceluiași articol prevede că termenul de plată a cotelor de contribuție, afișate pe lista lunară de plată, este de maxim 20 zile calendaristice.
Din acest text de lege rezultă faptul că stabilirea penalităților de poate realiza, în limitele impuse de lege privind cuantumul acestora, numai de către Adunarea Generală a Asociației de P.. În cauza de față, penalitățile de întârziere au fost stabilite de Adunarea Generală a Asociației de P. prin procesul verbal depus în copie la fila 6 din dosar, potrivit căruia „se aprobă un sistem de penalizare de 0,2% pe zi de întârziere”.
Astfel, instanța constată că dispozițiile art. 49 alin. 1 din Legea nr. 230/2007 stabilesc condiții mai restrictive de calculare a penalităților de întârziere decât cele stabilite de Adunarea Generală a Asociației de P. prin procesul verbal depus în copie la fila 6 din dosar, în sensul că penalitățile pot fi aplicate numai după o perioadă de 30 de zile după termenul stabilit pentru plată, fără a putea depăși suma pentru care au fost aplicate.
În consecință, instanța va admite doar în parte acest capăt de cerere, doar în limitele prevăzute de dispozițiile art. 49 alin. 1 din Legea nr. 230/2007, și va obliga pârâta să plătească reclamantei penalitățile de întârziere în cuantum de 0,2%/zi de întârziere, prin raportare la fiecare sumă lunară aferentă perioadei ianuarie 2014-octombrie 2014, calculate de la data împlinirii unui termen de 30 de zile de la împlinirea termenul stabilit pentru plată și până la data introducerii acțiunii (10.12.2014), fără ca suma penalizărilor la cotele de întreținere pentru fiecare lună să poată depăși suma la care s-au aplicat.
Având în vedere dispozițiile art. 453 alin.2 C.proc.civ., instanța va obliga pârâta la plata cheltuielilor de judecată parțiale în favoarea reclamantei, în cuantum total de 400 lei reprezentând onorariu avocat (f.36).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte cererea de chemare în judecată precizată a reclamantei ASOCIAȚIA DE P. NR.6 CT9, cu sediul în Sibiu, ..8, ., în contradictoriu cu pârâta V. M., cu domiciliul în Sibiu, ..7, ., județul Sibiu.
Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 1741,93 lei reprezentând contravaloarea cotelor de întreținere restante pentru perioada ianuarie 2014 – octombrie 2014 și penalități de întârziere în cuantum de 0,2%/zi de întârziere, prin raportare la fiecare sumă lunară aferentă perioadei ianuarie 2014 – octombrie 2014, calculate de la data împlinirii unui termen de 30 de zile de la împlinirea termenul stabilit pentru plată și până la data introducerii acțiunii (10.12.2014), fără ca suma penalizărilor la cotele de întreținere pentru fiecare lună să poată depăși suma la care s-au aplicat.
Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 400 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea se va depune la Judecătoria Sibiu.
Pronunțată în ședință publică, azi, 28.05.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
B. M. L. A. I. R.
Red./tehred/BML/29.06.2015
RedTehnored practica/AIR/04.06.2015
Ex.4 .>
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 3208/2015. Judecătoria... | Pretenţii. Sentința nr. 3006/2015. Judecătoria SIBIU → |
|---|








