Revendicare imobiliară. Sentința nr. 10/2015. Judecătoria SIBIU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 10/2015 pronunțată de Judecătoria SIBIU la data de 12-01-2015 în dosarul nr. 10/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SIBIU
SECTIA CIVILA
Sentința civilă nr. 10/2015
Ședința publică de la 12 Ianuarie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE M. P.
GREFIER A. N.
Pe rol judecarea cauzei Civile privind pe reclamant N. I. și pe pârât N. I., având ca obiect revendicare imobiliară
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamantul N. I., prin reprezentant convențional, avocat O. L.-D., cu împuternicire avocațială, aflată la fila 29 din dosar, lipsind pârâtul N. I..
S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință care învederează instanței următoarele:
Cauza are ca obiect revendicare imobiliară;
P. se află în fața primei instanțe;
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Avocata reclamantului depune o schiță din care rezultă unde se află cele terenurile reclamantului și pârâtului.
Instanța acordă cuvântul pe fond avocatei reclamantului.
Aceasta solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, cere obligarea pârâtului să lase în deplină proprietate și posesie terenul în suprafață de 4203 mp individualizată prin punctele 1-a-b-c-d- 5-6-1 pe schița întocmită de expertul M. D., evidențiată în Titlul de proprietate nr. 2310/53 emis în 12.03.2004, pe care reclamantul îl ocupă, aflat pe tarlaua 109, în raza comunei Slimnic, precum și obligarea pârâtului la plata a 1500 lei reprezentând contravaloarea folosinței terenului pe perioada 2010-2013. Din titlul de proprietate al pârâtului arată că s-a făcut o confuzie, acesta fiind situat în altă localitate, fiind vorba de o altă parcelă. Mai mult decât atât, din depozițiile martorilor și a expertizei topografice, rezultă cu claritate faptul că reclamantul a ocupat și folosit terenul pe care are un titlu de proprietate indicat mai sus. Solicită de asemenea cheltuieli de judecată.
INSTANȚA
Prin acțiunea civilă înregistrată la această instanță sub numărul_ /31.07.2013 reclamantul N. I. a chemat în judecată pe pârâtul N. I. solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtului să îi lase reclamantului în deplină proprietate și posesie terenul extravilan înscris în Titlul de proprietate nr. 2310/53 emis în 12.03.2004, . și situat pe raza . să plătească reclamantului suma de 1500 lei reprezentând contravaloarea folosului de tras. Cu cheltuielile de judecată .
În motivarea acțiunii se arată de către reclamant că are un drept de proprietate asupra terenului în litigiu, conform Titlului de proprietate nr. 2310/53 emis în 12.03.2004, . .Terenul are o suprafață de 1 ha și este situat pe raza comunei Slimnic. Pârâtul a ocupat prin forță și a cultivat această parcelă fără a avea un drept asupra terenului sau vreun acord din partea reclamantului .Pârâtul refuză să elibereze terenul .Folosul de tras reprezintă contravaloarea culturii de porumb pe care ar fi recoltat-o, în ultimii trei ani.
În drept se invoca art. 563 C.civil, art. 189 și urm. C.pr.civ.
Acțiunea a fost timbrată cu 175 lei.
La dosar a fost depus certificat de atestare fiscală, Titlul de proprietate nr. 2310/53 emis în 12.03.2004 .
Examinând actele și lucrările dosarului instanța reține în fapt următoarele:
N. I. a dobândit imobilul cu titlul de drept reconstituire drept de proprietate în temeiul L 18/1991, respectiv Titlului de proprietate nr. 2310/53 emis în 12.03.2004 de Comisia Jud. de aplicare a L 18/1991, . .Reclamantul deține acest imobil cu titlu de drept moștenire .
În cauză s-a efectuat o expertiză topografică efectuată de către expertul M. D. pentru identificarea imobilului deținut de reclamant în baza Titlului de proprietate nr. 2310/53 emis în 12.03.2004 de Comisia Jud. de aplicare a L 18/1991.Pârâtul a depus la dosar Titlul proprietate nr. 1002/53 emis în 31.10.2002 de Comisia Jud. de aplicare a L 18/1991 ( fila 48 ) prin care s-a constituit dreptul de proprietate asupra suprafeței de 7300 mp situat pe raza comunei Slimnic din care 600 mp arabil în tarlaua nr. 106- ./55 și 6700 mp de pășune în tarlaua nr. 107 –./1 .Pentru identificarea imobilului în litigiu expertul a studiat hărțile cadastrale ale localității Slimnic ,iar din studiul comparativ al planului cadastral al localității Slimnic, rezultat în urma aplicării pe teren al proiectului de parcelare în baza legii fondului funciar cu planul situației actuale, ținând cont de forma terenului, de amplasarea lui, de destinația și folosința actuală, de posesorii terenurilor învecinate, de suprafețele rezultate din măsurători, expertul a stabilit că reclamantul este proprietar asupra suprafeței de 1,ha din . de proprietate nr. 2310/53 emis în 12.03.2004 de Comisia Jud. de aplicare a L 18/1991, . pe o schiță cu punctele 1-2-3-4-5-6 .Din această suprafață pârâtul a desțelenit și a transformat în arabil o suprafață de 4203 mp, redată pe schiță cu punctele 1-a-b-c-d- 5-6-1.Această suprafață de teren este cultivată cu lucernă .Expertul a evidențiat că . 4218/1, tarlaua 107- pășune cu suprafață de 6700 mp, de care se prevalează pârâtul este poziționată în fapt la 500 metri spre vest. Martorii audiați, respectiv N. V. și N. I. – filele 39, 40 au relevat că pârâtul folosește acest teren de 3 ani, iar după cultivarea cu grâu sau porumb a unui hectar se obțin 3-4 tone, iar un kilogram se vinde cu 60-70 bani.
Potrivit art. 555 alin. 1 C. Civ. proprietatea privată este dreptul titularului de a poseda, folosi și dispune de un bun în mod exclusiv, absolut și perpetuu, în limitele stabilite de lege.
Față de considerentele de fapt si de drept mai sus expuse, în baza art.555 alin.1 cod civil si având în vedere caracterul deplin si exclusiv al dreptului de proprietate, precum si faptul că pârâtul nu a făcut dovada existenței unui drept care să legitimeze deținerea materială a bunului - teren, instanța găsește întemeiată în parte acțiunea reclamantului sens în care va obliga pârâtul să îi lase reclamantului în deplină proprietate și posesie suprafața de 4203 mp individualizată prin punctele 1-a-b-c-d- 5-6-1 pe schița întocmită de expertul M. D., evidențiată în Titlul de proprietate nr. 2310/53 emis în 12.03.2004, . și situată pe raza . admitere în parte este determinată de faptul că prin probatoriul administrat rezultă că pârâtul a ocupat doar suprafață de 4203 mp ,iar nu cea de 1 ha o indicată de reclamant prin acțiunea formulată. În aceeași ordine de idei, având în vedere că pârâtul a folosit această suprafață de teren pretențiile reclamantului privind contravaloarea folosului de tras ca efect al folosirii acestuia fără drept, sunt întemeiate în parte, sens în careva obliga pe pârât să plătească reclamantului suma de 1100 lei reprezentând contravaloarea folosului de tras.
În temeiul art. 453 al.2 C.pr.civ, în măsura admiterii în parte a acțiunii va obligă pe pârât să plătească reclamantului suma de 2680 lei cheltuielile de judecată parțiale constând în taxă judiciară de timbru, onorariu expert și onorariu de avocat .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul N. I. dom. în Sibiu . . . cu pârâtul N. I. dom. în Slimnic . jud. Sibiu și în consecință:
Obligă pârâtul să îi lase reclamantului în deplină proprietate și posesie suprafața de 4203 mp individualizată prin punctele 1-a-b-c-d- 5-6-1 pe schița întocmită de expertul M. D., evidențiată în Titlul de proprietate nr. 2310/53 emis în 12.03.2004, . și situată pe raza .> Obligă pe pârât să plătească reclamantului suma de 1100 lei reprezentând contravaloarea folosului de tras.
Obligă pe pârât să plătească reclamantului suma de 2680 lei cheltuielile de judecată parțiale .
Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică,azi 12 ianuarie 2015.
PREȘEDINTE GREFIER
M. P. A. N.
RED. M.P. 12.01.2015
TEHNORED. A.N. 03.03.2015
EX. 4, .>Acest document este preluat și procesat de o aplicație realizată gratuit de Wolters Kluwer Romania pentru Fundatia RoLII.
Conținutul său poate fi preluat și utilizat cu citarea sursei: www.rolii.ro
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 714/2015.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 84/2015.... → |
|---|








