Validare poprire. Sentința nr. 4799/2015. Judecătoria SIBIU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4799/2015 pronunțată de Judecătoria SIBIU la data de 23-09-2015 în dosarul nr. 4799/2015
TRIBUNALUL SIBIU
Operator de date cu caracter personal inregistrat sub numarul 5264
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SIBIU
SECTIA CIVILĂ
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SIBIU
SECTIA CIVILĂ
Sentința civilă nr.4799
Ședința publică de la 23 Septembrie 2015
Instanța constituită din:
Președinte: B. M. L. - vicepreședinte
Grefier: A. I. R.
Pe rol se află judecarea cauzei având ca obiect „validare poprire”, privind pe creditorul K. M. S. și pe debitoarea ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU și terțul poprit DIRECȚIA REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B. prin TREZORERIA OPERATIV MUNICIPIUL SIBIU.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns creditoarea prin avocat C. I. cu împuternicire avocațială aflată la fila 8, lipsind debitoarea și terțul poprit.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței obiectul cauzei, stadiul procesual și modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, după care:
Instanța, în temeiul art.132 din C.proc.civ., pune în discuție excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sibiu invocată de creditoare prin apărător.
Apărătorul creditorului solicită admiterea excepției, învederând că în raport de disp. art. 650 din C.proc.civ., instanța de executare, este instanța de la domiciliul debitoarei, în speță sediul debitoarei aflându-se în sectorul 6 București.
Instanța reține spre soluționare excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sibiu.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Sibiu sub nr._, petentul K. M. S. a formulat in contradictoriu cu intimata ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU și terțul Poprit MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE- DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B.- TREZORERIA OPERATIVĂ A MUNICIPIULUI SIBIU, cerere de validare proprire.
În motivarea cererii, petentul a arătat că a formulat cerere de executare silită formându-se nr. de dosar 165/2014 la B. U. D. M.. A arătat că debitoarea ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU se sustrage de rea-credință de la plata sumelor stabilite prin titlurile executorii ce fac obiectul executării silite. Prin neîndeplinirea prevederilor art.786 C., deși a încasat sumele reprezentând timbru de mediu, nu a consemnat suma de bani .
În drept, petentul a invocat dispozițiile art.780, 789 și urm C., OUG nr.9/2013, Ordinul nr.2336/2011.
Analizând cu prioritate, în temeiul art.131, 132 rap la art.129 alin.2 pct.3 Cod procedură civilă, competența teritorială exclusivă, instanța constată că nu este competentă a soluționa prezenta cerere pentru următoarele motive:
Prin cererea introductivă de instanță, petentul a formulat o cerere validare poprire dispusă în cadrul dosarului execuțional nr.165/2014 al B. U. D. M..
Instanța amintește în cauză dispozițiile art.790 Cod procedură civilă potrivit cărora1) „dacă terțul poprit nu își îndeplinește obligațiile ce îi revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă, a liberat-o debitorului poprit, creditorul urmăritor, debitorul sau executorul judecătoresc, în termen de cel mult o lună de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanța de executare, în vederea validării popririi.”
Totodată în cauză sunt incidente prevederile art.651 C. instanța de executare fiind judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel, instanță care soluționează cererile de încuviințare silită, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe.
Prin urmare, din analiza acestor dispoziții legale și având în vedere că sediul debitorului este în București, ..294, corp A, sector 6, instanța reține că, în cauză, instanța de executare la care se referă dispozițiile art. 651 și art. 790 codul de procedură civilă în speță, este Judecătoria Sector 6 București, fiind vorba despre o competență teritorială exclusivă.
În lumina considerentelor expuse și văzând dispozițiile art. 130 alin.1 și 2, art.131, alin.132 alin.3 Cod procedură civilă, instanța reține că Judecătoria Sector 6 București este instanța de executare competentă să se pronunțe asupra cererii de validare poprire formulată de petent, astfel că, pe cale de consecință, va admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sibiu și va trimite spre competentă soluționare cererea Judecătoriei Sector 6 București.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sibiu invocata de către petent.
Declină judecarea cererii de validare poprire privind petentul K. M. S. cu domiciliul în A., ., județul Sibiu in contradictoriu cu intimata ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, ..294, corp A, sector 6 și terțul Poprit MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE- DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B.- TREZORERIA OPERATIVĂ A MUNICIPIULUI SIBIU, spre competentă soluționare in favoarea JUDECĂTORIEI SECTOR 6 BUCUREȘTI.
Fără cale de atac.
Pronunțata in ședința publica, azi, 23.09.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
B. M. L. A. I. R.
Red.BML/05.10.2015
Tehred/AIR.05.10.2015-5EX
.>
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 3848/2015. Judecătoria... | Evacuare art. 1033 CPC ş.u.. Sentința nr. 4815/2015.... → |
|---|








