Plângere contravenţională. Sentința nr. 3830/2015. Judecătoria SIBIU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3830/2015 pronunțată de Judecătoria SIBIU la data de 24-06-2015 în dosarul nr. 3830/2015
DOSAR NR._
ROMANIA
JUDECATORIA S.
SENTINȚA CIVILĂ NR.3830
Ședința publică din 24.06.2015
Instanța compusă din :
Președinte : V. C. F. – judecător
Grefier: L.-S. C.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra cauzei civile privind petentul P. C. C. cu domiciliul în S., ., jud. S., cu domiciliul procesual ales la sediul cabinetului de avocatura F. A. în S., ., Complex Podul Gării, județ S., în contradictoriu cu intimatul S. P. de Poliție Locală al Municipiului S., cu sediul în S., .-3, jud. S. și S.C. Piețe S. S.A. cu sediul în S., ., nr. 16A, Piața Obor, jud. S.,
Cauza a fost dezbătută în fond la data de 10.06.2015 când cei prezenți au pus concluzii care s-au consemnat în încheierea din acea zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei S., la data de 05.01.2015, sub nr._, petentul P. C. C. cu domiciliul în S., ., jud. S., cu domiciliul procesual ales la sediul cabinetului de avocatura F. A. în S., ., Complex Podul Gării, județ S., a solicitat instanței, în contradictoriu cu intimatul S. P. de Poliție Locală al Municipiului S., cu sediul în S., .-3, jud. S., și S.C. Piețe S. S.A. cu sediul în S., ., nr. 16A, Piața Obor, jud. S., ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună anularea procesului verbal de contravenție . nr._, încheiat la data de 10.12.2014, și anularea sancțiunii contravenționale complementare de ridicare, transport și depozitare cu consecința obligării S.C. Piețe S. S.A. la restituirea sumei de 500 lei achitată de petent în vederea recuperării autoturismului.
În motivarea în fapt a plângerii, petentul a arătat că din cadrul procesului-verbal lipsesc cu desăvârșire mențiunile privind ocupația și locul de muncă al contravenientului, agentul constatator nu a realizat o descriere suficientă a faptei în sensul neindicării exacte a poziției autovehiculului și fără o prezentare fidelă a situației de fapt și a condițiilor în care am săvârșit presupusa faptă contravențională.
Petentul a invocat lipsa vinovăției acestuia arătând că a parcat autovehiculul astfel cum i-a permis zona și traficul, având în vedere nerespectarea de către Administrația Publică Locală a obligației de a amenaja locuri de parcare, mai ales în zonele unde funcționează instituții publice. A invocat de asemenea faptul că la parcarea automobilului nu a incomodat traficul auto sau pietonal și că nu se poate stabili cu certitudine autorul faptei contravenționale, urmând a se face aplicarea principiului de drept „In dubio pro reo".
Petentul a mai invocat lipsa calității organului constatator arătând că în acest caz competența de a constata o eventuală contravenție și de a aplica sancțiunea aparținea Poliției Rutiere, iar nu agentului constatator angajat al Serviciului de Politie Locala, potrivit art. 64 alin. (1) din O.U.G. 195/2002.
Petentul a solicitat constatarea nelegalității sancțiunii complementare a ridicării autoturismului, impunându-se anularea acestei măsuri cu consecința restituirii de către intimată a sumei de 500 lei achitată de către petent pentru recuperarea autoturismului. În acest sens a arătat că măsura de ridicare a autoturismului, dispusă prin HCL 103/2011, este o măsură excesivă și care ar trebui aplicată în mod excepțional și, în spiritul legii, doar în acele situații când există o stare de pericol, iar în cazul de față petentul nu a creat nici o stare de pericol prin parcarea mașinii ocupând o parte de trotuar, ci s-a aflat obiectiv în această situație din pricina imposibilității de a găsi un loc de parcare.
Sub aspectul temeiniciei a arătat că un proces-verbal de constatare și de sancționare a contravenției nu poate face, prin el însuși, dovada existenței faptei, a autorului acesteia și a vinovăției, iar sarcina dovezii celor constate în procesul-verbal aparține intimatului.
În motivarea în drept a plângerii, petentul a invocat disp. art. 5, 6, 7, 16, 17, 19, 21 alin. (3), 38 alin. (3) din O.G. 2/2001, art. 64 alin. (1), art. 96 alin (1) din O.U.G. 195/2001, art. 144. din Regulamentul de aplicare a O.U.G. 195/2002 aprobat prin H.G. 1391/2006, H.C L. 103/2011.
În dovedirea plângerii, petentul a depus la dosarul cauzei înscrisuri.
Plângerea împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției a fost timbrată cu taxa judiciară de timbru de 20 lei (f.17), în temeiul art.19 din O.U.G. nr.80/2013 privind taxele judiciare de timbru.
Prin întâmpinarea formulată la data de 20.02.2015 intimatul S. P. de Poliție Locală al Municipiului S. a solicitat respingerea plângerii contravenționale arătând că procesul verbal de contravenție a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 17 din O.G. nr. 2/2001 cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute exprese. În privința subiectului activ al contravenției intimatul a arătat că acesta este corect individualizat în procesul verbal de contravenție în persoana petentului deoarece acesta a declarat în cererea de restituire că persoana care a condus și staționat autovehiculul este P. C. C.. Referitor la lipsa mențiunilor privind ocupația și locul de muncă al contravenientului a arătat că nu s-a dovedit că prin aceasta s-a cauzat petentului o vătămare care să nu poată fi înlăturată altfel.
Sub aspectul temeiniciei intimatul a arătat că intimata nu a făcut dovada unei alte situații decât cea reținută în procesul verbal, iar din înregistrarea depusă la dosar rezultă cu certitudine că autovehiculul petentului era staționat neregulamentar.
În privința legalității sancțiunii principale intimata a arătat că aceasta a fost aplicată în limitele prevăzute de actul normativ, fiind proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite iar măsura complementară este o măsură de restabilire a situației anterioare și nu se raportează la natura și gravitatea faptei.
În drept, prin întâmpinare, intimatul a invocat prevederile C.proc.civ., O.G. nr. 2/2001, HCL nr. 103/2011, H.C.L. nr. 210/2001, O.U.G. nr. 195/2002.
Prin întâmpinarea formulată la data de 10.03.2015 intimatul S.C. Piețe S. S.A. a solicitat respingerea cererii de restituire a sumei de 500 lei ca neîntemeiată
În motivare a arătat că dispoziția de ridicare a fost dată de agentul constatator al SPPL, intimatul S.C. Piețe S. S.A. fiind doar executantul care a dus la îndeplinire actul administrativ, neavând nici o posibilitate de a refuza această executare. De asemenea, a arătat că suma de 500 lei reprezintă o taxă specială ce se încasează în vederea acoperirii cheltuielilor ocazionate de respectivele operațiuni.
Intimatul a mai arătat că dreptul său de a primi plata are, de principiu, un izvor legal sub condiția existenței faptei contravenționale și a unui act de constatare a staționării neregulamentare, iar în aceste condiții solicitarea de restituire a sumei de 500 lei este neîntemeiată. De asemenea, a arătat că procesul verbal de contravenție este legal și temeinic iar sancțiunea aplicată este corect individualizată și măsura complementară a fost aplicată cu respectarea dispozițiilor anexei 3 din HCL 103/2011
În drept, prin întâmpinare, intimatul a invocat prevederile art. 205-206 C.proc.civ., O.G. nr. 2/2001, HCL nr. 103/2011.
Prin cererea depusă la data de 13.05.2015 petentul a invocat excepția de nelegalitate a actului administrativ HCL 103/2011 completată prin H.C.L. nr. 235/2012 în ce privește
competența atribuită agenților constatatori ai Primăriei Municipiului S. de constatare a opririi/staționării neregulamentare pe drumurile publice și de a dispune ridicarea vehiculelor.
Prin întâmpinările formulate intimații au solicitat respingerea excepției de nelegalitate arătând că actul atacat este un act administrativ cu caracter normativ, fiind inadmisibilă atacarea sa pe calea excepției de nelegalitate.
Analizând cererea de chemare în judecată, înscrisurile depuse la dosar și normele legale invocate în susținere, instanța reține următoarele:
- Cu privire la excepția de nelegalitate a dispozițiilor H.C.L. nr. 103/2011 și H.C.L. nr. 235/2012:
Excepția de nelegalitate este reglementată de art. 4 din Legea nr. 554/2004 potrivit căruia: (1) Legalitatea unui act administrativ cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate.
(2) Instanța învestită cu fondul litigiului și în fața căreia a fost invocată excepția de nelegalitate, constatând că de actul administrativ cu caracter individual depinde soluționarea litigiului pe fond, este competentă să se pronunțe asupra excepției, fie printr-o încheiere interlocutorie, fie prin hotărârea pe care o va pronunța în cauză. În situația în care instanța se pronunță asupra excepției de nelegalitate prin încheiere interlocutorie, aceasta poate fi atacată odată cu fondul.
(3) În cazul în care a constatat nelegalitatea actului administrativ cu caracter individual, instanța în fața căreia a fost invocată excepția de nelegalitate va soluționa cauza, fără a ține seama de actul a cărui nelegalitate a fost constatată.
(4) Actele administrative cu caracter normativ nu pot forma obiect al excepției de nelegalitate. Controlul judecătoresc al actelor administrative cu caracter normativ se exercită de către instanța de contencios administrativ în cadrul acțiunii în anulare, în condițiile prevăzute de prezenta lege.
În cuprinsul Legii nr. 554/2004 nu sunt reglementate noțiunile de act administrativ cu caracter individual și act administrativ cu caracter normativ, însă distincția dintre cele două noțiuni, așa cum rezultă și din Decizia nr. 1718 din 26 februarie 2013 a Î.C.C.J., constă în aceea că actele administrative normative conțin reglementări cu caracter general, impersonale, care produc efecte erga omnes, în timp ce actele individuale produc efecte, de regulă, față de o persoană, sau uneori față de mai multe persoane, nominalizate expres în conținutul acestor acte.
Analizând dispozițiile H.C.L. nr. 103/2011 și H.C.L. nr. 235/2012, instanța constată că acestea reprezintă acte administrative în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 fiind acte emise de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dau naștere, modifică sau sting raporturi juridice.
În privința caracterului normativ sau individual al actelor atacate, instanța reține că actele administrative atacate conțin reglementări cu caracter general, impersonale, care produc efecte erga omnes și nu față de o persoană, sau față de mai multe persoane, nominalizate expres în conținutul acestor acte, astfel că acestea au caracter normativ.
În consecință, în considerarea dispozițiilor art. 4 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, având în vedere că dispozițiile H.C.L. nr. 103/2011 și H.C.L. nr. 235/2012 reprezintă acte administrative cu caracter normativ, instanța va respinge excepția de nelegalitate ca inadmisibilă.
II. Cu privire la procesul verbal de contravenție contestat:
În urma verificării cerute de dispozițiile art.34 alin.1 din O.G. nr.2/2001, instanța a constatat că plângerea a fost înregistrată la instanță la data de 05.01.2015, în termenul legal de 15 zile, termen calculat de la data comunicării procesului verbal de contravenție contestat.
Instanța își va întemeia raționamentul care stă la baza motivării prezentei hotărâri pe dispozițiile art.34 alin.1 din O.G. nr.2/2001, potrivit cu care instanța învestită cu soluționarea
plângerii analizează legalitatea și temeinicia procesului-verbal de contraventie și hotăraște asupra sancțiunii.
1.1 Asupra legalității procesului verbal de contravenție contestat:
Potrivit art.17 din O.G. nr.2/2001,lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, ….. a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constată și din oficiu.
Din interpretarea textului legal precitat, rezultă că mențiunile a căror lipsă se sancționează cu nulitatea absolută a procesului verbal de contravenție sunt, în cazul contravenientului persoană fizică, următoarele:
- numele, prenumele și calitatea agentului constatator;
- numele și prenumele contravenientului;
- fapta săvârșită;
- data comiterii faptei;
- semnătura agentului constatator.
Analizând procesul verbal de contravenție contestat raportat la mențiunile anterior expuse, instanța constată că acestea se regăsesc în cuprinsul acestuia astfel că instanța constată că procesul verbal de contravenție a fost încheiat cu respectarea prevederilor art.17 din O.G. nr.2/2001, de vreme ce conține toate mențiunile a căror lipsă se sancționează cu nulitatea absolută.
1.2 Asupra motivului de nelegalitate a procesului verbal invocat de petent privind faptul că în procesul verbal de contravenție nu s-a menționat ocupația și locul de muncă al contravenientului:
Instanța reține că obligația ca procesul-verbal de constatare a contravenției să cuprindă ocupația și locul de muncă al contravenientului este prevăzută de art. 16 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, sub sancțiunea nulității relative a procesului-verbal, intervenirea acestei sancțiuni fiind condiționată de dovedirea producerii unei vătămări care nu ar pute fi înlăturată decât prin anularea procesului verbal.
Din analiza procesului-verbal de constatare a contravenției rezultă că în cuprinsul acestuia a fost consemnat numele și prenumele, data nașterii, adresa, numărul, . data emiterii actului de identitate al petentului, și codul numeric personal, nefiind indicate ocupația și locul de muncă al contravenientului.
Toate acestea, petentul nu a argumentat, iar din probele administrate în cauză nu rezultă existența unei vătămări produse petentului prin nemenționarea datelor indicate.
În consecință, instanța va respinge această critică de nelegalitate a procesului verbal invocată de petent.
1.3 Asupra motivului de nelegalitate a procesului verbal invocat de petent privind lipsa calității organului constatator:
Petentul a invocat nelegalitatea procesului verbal de contravenție motivat de lipsa calității organului constatator arătând că în acest caz competența de a constata o eventuală contravenție și de a aplica sancțiunea aparținea Poliției Rutiere, iar nu agentului constatator angajat al Serviciului de Politie Locala, potrivit art. 64 alin. (1) din O.U.G. 195/2002.
Instanța reține că potrivit art. 1 alin. (2) teza finală din anexa nr. 3 care face parte integrantă din H.C.L. nr. 103/2011, pentru categoriile de autovehicule și vehicule de orice fel prevăzute la aliniatul 2 competența de a constata și aplica sancțiuni contravenționale aparține agenților constatatori împuterniciți ai Primarului Municipiului S. iar în temeiul art. 25 din H.C.L. nr. 210/2001, constatarea contravențiilor săvârșite la prezenta hotărâre se face de către următoarele persoane denumite generic agenți constatatori: a. primarul municipiului S.; b. persoanele împuternicite de către Primarul municipiului S.; c. polițiștii locali.
De asemenea, potrivit art. 3 din anexa nr. 3 care face parte integrantă din H.C.L. nr. 103/2011, activitatea de ridicare, transport, depozitare și eliberare a autovehiculelor de orice
fel oprite sau staționate neregulamentar în municipiul S. se desfășoară în condițiile legii de către S.C. Piețe S. S.A. numai pe baza solicitărilor făcute de către agenții constatatori ai Poliției Locale S., Serviciului P. de Administrare a Domeniului P. și Privat al Municipiului sau ai agenților de circulație.
În cauza de față procesul verbal de contravenție a fost încheiat de un agent constatator din cadrul Serviciului P. de Poliție Locală al Municipiului S. în conformitate cu dispozițiile precitate.
Având în vedere că petentul nu a formulat acțiune în anulare la instanța de contencios administrativ împotriva dispozițiilor care reglementează competența agenților constatatori din cadrul Serviciului P. de Poliție Locală al Municipiului S., instanța reține că agentul constatator avea competență de a încheia procesul verbal.
2. Asupra temeiniciei procesului verbal de contravenție contestat:
2.1. Ca act administrativ jurisdictional încheiat cu respectarea tuturor condițiilor legale de formă și de fond, procesul verbal de contravenție se bucură de o prezumție relativă de adevăr și face dovada savârșirii faptei până la proba contrară, sarcina probei revenind petentului, în conformitate cu dispozitiile art.1169 C.civ., care statuează că cel care face o propunere în fata instanței este dator să o probeze.
Referitor la sarcina probei, instanța reține principiile jurisprudențiale în materie contravențională expuse de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în decizia din 13 martie 2012 în cauza H. și alții c. României.
În primul rând, din jurisprudența constantă a Curții, instanța reține că celui sancționat contravențional nu i se recunoaste ab initio și în orice situație prezumția de nevinovăție și implicit, incidența principiului in dubio pro reo.
În al doilea rând, instanța reține că, în materia contravențiilor prevăzute și sancționate de legislația rutieră, în cauzele reunite H. și alții c. României (decizie din 13 martie 2012), Curtea a respins ca inadmisibile cererile formulate 17 reclamanți cu privire la proceduri interne de contestare a proceselor verbale de contravenție, constatând că instanțele naționale au respectat toate garanțiile prevăzute de art.6 din Convenție în materie penală, în condițiile în care sarcina probei revenea petenților, conform principiului înscris înscris în art.1169 C.civ.
În considerentele deciziei se arată că reclamanții au susținut că instanțele sesizate au așteptat din partea lor să răstoarne prezumția de legalitate și de temeinicie a procesului verbal de contravenție prin proba contrară faptelor reținute în acesta, împrejurare care ar fi adus atingere dreptuluila respectarea prezumției de nevinovăție. (M. H. contre la Roumanie ., § 12, netradusă). Instanța reține cu titlu de principiu faptul că Curtea nu a subscris acestor susțineri ci, dimpotrivă, a reamintit că, în materia circulației rutiere, prevederile art. 6 par. 2 din Convenție nu se opun aplicării unui mecanism care ar instaura o prezumție relativă de conformitate a procesului-verbal cu realitatea, prezumție fără de care ar fi practic imposibil să sancționezi încălcările legislației în materie de circulație rutieră, intrând în competența poliției. Cu titlu general, Curtea a apreciat că orice sistem juridic cunoaște prezumții de fapt și de drept – prezumții cărora Convenția nu li se opune, în principiu, însă, ea impune statelor să încadreze prezumția de legalitate și temeinicie a procesului verbal de contravenție contestat în anumite limite rezonabile, ținând cont de gravitatea mizei pentru cel vizat și respectând drepturile apărării, Curții revenindu-i doar rolul de a verifica respectarea acestor limite, în fiecare caz în parte (M. H. contre la Roumanie ., § 13, netradus). În această privință, Curtea a evidențiat că prezumția privind răspunderea reclamanților stabilită prin procesul verbal nu este irefragabilă atâta timp cât cel interesat poate face proba contrară prin intermediul oricărui mijloc de probă admis de legislația națională (M. H. contre la Roumanie ., § 14, netradus).
Din interpretarea Curții instanța mai reține că principiul statuat în art.1169 C.civ. conform căruia sarcina probei revine petentului nu înseamnă că instanțele pornesc de la idei
preconcepute în privința vinovăției petentului, în condițiile în care acestuia i se permite să conteste legalitatea și temeinicia proceselor verbale în fața tribunalelor de plină jurisdicție, deci competente să le anuleze, dacă le-ar aprecia ca nule sau netemeinice. Simplul fapt că instanțele decid motivat să nu se încreadă în anumite mijloace de probă sau să nu le aprecize ca fiind credibile, hotărând mai degrabă să se sprijine pe altele, care se află și ele în dosare, nu poate atinge procedura prin inechitate sau arbitrar (M. H. contre la Roumanie ., § 15, netradus).
Raportat la considerentele desprinse din motivarea Curții, instanța reține că concursul dintre cele două prezumții relative, anume legalitatea si temeinicia procesului verbal de contraventie, respectiv prezumția de nevinovăție a acelui acuzat, impune ca soluția să fie determinată de probațiunea administrată în cauză.
În speță, instanța apreciază că sarcina probei revine petentului, care trebuie să răstoarne prezumția de legalitate și temeinicie a procesului verbal de contravenție, în situația în care probele administrate de organul constatator pot convinge instanța în privința vinovăției petentului dincolo de orice îndoială rezonabilă.
2.2. În urma analizării actelor din dosar,
În cauza de față, instanța reține că, la data de 10.12.2014, petentul P. C. C. a fost sancționat contravențional de către intimatul S. P. de Poliție Locală al Municipiului S., cu sancțiunea avertisment, întocmindu-i-se Procesul verbal de contravenție. nr._, din data de 10.12.2014, emis de S. P. de Poliție Locală al Municipiului S., pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 10 lit. l) din HCL nr. 103/2011 și sancționată de art. 11 lit. c din HCL nr. 103/2011.
Astfel, ca situație de fapt, în procesul verbal de contravenție contestat s-a reținut în sarcina petentului că, în ziua de 10.12.2014, ora 08:07, „autoturismul marca Citroen cu număr de înmatriculare_, a staționat pe zona inscripționată cu hașuri oblice situată pe . S.”.
Potrivit procesului verbal de contravenție contestat, încadrarea juridică a situației de fapt reținute este art. 10 lit. l) din anexa 3 a H.C.L. nr. 103/2011, care prevede: Constituie contravenție și se sancționează cu amendă următoarele fapte: l) Staționarea și parcarea autovehiculelor și vehiculelor de orice fel în zonele de protecție ce delimitează parcările amenajate pe străzi, zone inscripționate cu hașuri oblice.
Totodată, potrivit art. 11 lit. c din anexa 3 a H.C.L. nr. 103/2011: Încălcarea prevederilor art. 10 litera c, e, f, g, l se sancționează cu amendă contravențională de la 100 – 200 lei.
La rubrica alte mențiuni s-a consemnat nu este de față.
2.3. Referitor la fapta contravențională reținută în sarcina petentului:
Petentul a invocat prin plângerea formulată faptul că fapta nu a fost săvârșită cu vinovăție arătând că a parcat autovehiculul astfel cum i-a permis zona și traficul, având în vedere nerespectarea de către Administrația Publică Locală a obligației de a amenaja locuri de parcare, mai ales în zonele unde funcționează instituții publice.
A invocat de asemenea faptul că la parcarea automobilului nu a incomodat traficul auto sau pietonal și că nu se poate stabili cu certitudine autorul faptei contravenționale, urmând a se face aplicarea principiului de drept „In dubio pro reo".
Instanța constată că potrivit art. 11 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 caracterul contravențional al faptei este înlăturat în cazul legitimei apărări, stării de necesitate, constrângerii fizice sau morale, cazului fortuit, iresponsabilității, beției involuntare complete, erorii de fapt, precum și infirmității, dacă are legătură cu fapta săvârșită.
Faptul că aglomerația zonei și traficul nu i-au permis să găsească un loc de parcare în acea zonă și faptul că Administrația Publică Locală nu a amenajat locuri de parcare în acea zonă nu se încadrează în niciunul din cazurile care înlătură caracterul contravențional al faptei datorită lipsei elementului subiectiv (vinovăției), astfel că instanța va respinge ca neîntemeiat acest argument.
De asemenea, faptul că parcarea automobilului nu a incomodat traficul auto sau pietonal nu este de natură să înlăture caracterul contravențional al faptei, in dispoziția legală de incriminare nefiind prevăzută condiția de a incomoda traficul auto sau pietonal ci fiind sancționată orice faptă de staționare și parcare a autovehiculelor și vehiculelor de orice fel în zonele de protecție ce delimitează parcările amenajate pe străzi, zone inscripționate cu hașuri oblice, indiferent de consecințele faptei ce pot fi avute în vedere doar la aprecierea sancțiunii.
În privința argumentului că nu se poate stabili cu certitudine autorul faptei contravenționale, așa cum s-a reținut deja în considerentele prezentei sentințe, procesul verbal de contravenție face dovada temeiniciei sale până la proba contrară iar din probele administrate în cauză nu au rezultat elemente de natură să răstoarne prezumția de temeinicie a procesului verbal atacat.
În consecință, instanța va respinge aceste argumente invocate de petent privind netemeinicia procesului verbal.
Cât privește încadrarea juridică, instanța constată că, în mod corect, fapta contravențională reținută în sarcina petentului a fost încadrată în dispozițiile art. 10 lit. l) din anexa 3 a H.C.L. nr. 103/2011, întrucât există corespondență între fapta concretă astfel cum a fost descrisă în cuprinsul procesului verbal de contravenție contestat și modelul abstract descris de norma de incriminare a contravenției, elementele cuprinse în situația de fapt suprapunându-se exact peste cele abstracte existente în descrierea legală a contravenției.
Raportat la ansamblul considerentelor expuse în cuprinsul prezentei hotărâri, instanța constată că fapta contravenționale există, că a fost săvârșită cu vinovăție de petent și că sunt corect încadrate în drept, astfel că, pe cale de consecință, urmează a menține ca temeinic Procesul verbal de Contravenție . nr._, din data de 10.12.2014.
3. Asupra legalității și proporționalității sancțiunilor aplicate:
Instanța constată că prin procesul verbal atacat petentului i-a fost aplicată sancțiunea amenzii în cuantum de 100 lei și sancțiunea contravențională complementară a ridicării, transportului și depozitării în spațiul amenajat a autovehiculului.
Astfel, având în vedere că sancțiunea principală aplicată a fost stabilită la minimul prevăzut de norma de incriminare iar față gradul concret de pericol social al faptei contravenționale săvârșite și atitudinea petentului care nu a manifestat disponibilitate pentru respectarea dispozițiilor legale, sancțiunea este corect individualizată și nu se impune înlocuirea aceasta cu cea a avertismentului.
În ce privește sancțiunea complementară aplicată, instanța constată că aceasta nu poate fi înlocuită cu sancțiunea avertismentului, dintre sancțiunile complementare enumerate de art. 5 din O.G. nr. 2/2001 nefăcând parte și sancțiunea avertismentului, iar sancțiunea aplicată este legală și proporțională raportat la gradul de pericol social concret al faptei săvârșite.
4. Asupra cererii petentului privind restituirea sumei de 500 lei achitată de petent reprezentând taxă de ridicare, transport și depozitare a autovehiculului:
Instanța având în vedere soluția dată cu privire la capătul principal al plângerii precum și faptul că acesta este un capăt de cerere accesoriu, va respinge acest capăt de cerere reținând că procesul verbal de contravenție în temeiul căruia s-a stabilit că petentul a parcat neregulamentar a fost menținut ca fiind legal și temeinic.
Pentru toate considerentele de fapt și de drept mai sus enunțate și apreciind că petentul nu a făcut dovada unei alte stări de fapt decât cea reținută în procesul verbal de contravenție contestat și, prin urmare, nu a răsturnat prezumția de legalitate și temeinicie de care se bucură acest act, în condițiile în care, în prezenta cauză, instanța a avut în atenție teza susținută de CEDO potrivit cu care art. 6 par.2 din Convenție impune statelor să încadreze prezumția de legalitate și temeinicie a procesului verbal de contravenție contestat în anumite limite rezonabile, ținând cont de gravitatea mizei pentru cel vizat și respectând drepturile apărării, instanța urmează să respingă ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petentul P. C. C. împotriva Procesului verbal de contravenție . nr._, încheiat la data de 10.12.2014, în contradictoriu cu intimatul S. P. de Poliție Locală al Municipiului S. și S.C. Piețe S. S.A. și, pe cale de consecință, va menține ca legal și temeinic procesul – verbal contravenție anterior menționat.
Pentru aceste motive,
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea formulată de petentul P. C. C. cu domiciliul în S., ., jud. S., cu domiciliul procesual ales la sediul cabinetului de avocatura F. A. în S., ., Complex Podul Gării, județ S., în contradictoriu cu intimatul S. P. de Poliție Locală al Municipiului S., cu sediul în S., .-3, jud. S..
Menține procesul-verbal de contravenție . nr._, încheiat la data de 10.12.2014, ca fiind legal și temeinic.
Respinge capătul de cerere privind restituirea sumei de 500 lei formulat de petentul P. C. C. în contradictoriu cu intimatul S.C. Piețe S. S.A. cu sediul în S., ., nr. 16A, Piața Obor, jud. S., ca neîntemeiat.
Cu apel în 30 zile de la comunicare. În cazul exercitării căii de atac cererea se depune la Judecătoria S..
Pronunțată în ședință publică, azi 24.06.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
V. C. F. L.-S. C.
Red. V.C.F. 25.06.2015
Tehnored. L.S.C. 25.06.2015
Ex. 5 / ..06.2015
| ← Dizolvare persoana juridică. Sentința nr. 3822/2015.... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 3848/2015. Judecătoria... → |
|---|
