Validare poprire. Sentința nr. 5761/2015. Judecătoria SIBIU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5761/2015 pronunțată de Judecătoria SIBIU la data de 27-10-2015 în dosarul nr. 5761/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SIBIU
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 5761
Ședința publică din 27.10.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: O. M. Z.
GREFIER: M. M.
Pe rol se află pronunțarea în cauza privind creditoarea S.C. E. K. ROMANIA SRL în contradictoriu cu debitoarea J. S. M., terțul poprit S.C. P. R. S.R.L. cu obiect cerere pentru validarea popririi
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 13.10.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință care face parte integrantă din prezenta sentință, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, conf. art. 260 alin. 1 C. vechi a amânat pronunțarea pentru data de 27.10.2015, când a hotărât în aceeași componență următoarele:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ la data de 09.04.2015, creditoarea E. K. ROMANIA SRL. a chemat în judecată pe debitorul J. S. M. și în contradictoriu cu terțul poprit ., pentru ca prin sentința ce se va pronunța să fie obligat terțul poprit să consemneze suma de bani ce este datorată de către debitor creditoarei, din sumele datorate de către terțul poprit debitorului, în baza raporturilor de muncă existente între aceștia, în limita creanței de 2039,44 lei, să se dispună validarea popririi, atât pentru sumele ajunse la scadență, cât și pentru cele care vor fi scadente în viitor, să se dispună obligarea terțului poprit la suportarea cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cerere și amendarea terțului poprit.
În motivarea cererii, legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei (achitată f.6) s-a arătat că faptul ca s-a demarat procedura executării silite împotriva debitoarei, dosar nr. 25/2011 al Biroului Executorului Judecătoresc Nutescu C. C., pentru recuperarea sumelor restante conform contractului de credit nr. RC 0764161S167/2005 (titlu executoriu). La data de 02-03-2015. a fost emisa de către executorul judecătoresc adresa de înființare a popririi către . prin care se solicita reținerea 1/3 din salariu ce se cuvine debitorului J. S. M. pana la concurenta sumei de 2.039,44 lei. Aceasta adresa de poprire a fost comunicata terțului poprit in data de 09.03.2015.
În conformitate cu art. 7S9 Cod procedura civila, daca terțul poprit nu-si îndeplinește obligațiile ce-i revin pentru efectuarea popririi, creditorii, debitorul sau organul de executare, în termen de 30 zile de la data la care tertul poprit trebuia sa consemneze sau sa plătească suma urmaribila, pot sesiza instanța de executare, în vederea validării popririi. Textul de lege impune doua condiții esențiale: calitatea de debitor a terțului poprit fata de debitorul poprit, precum si neexecutarea de catre tertul poprit a obligațiilor privind efectuarea popririi. A apreciat reclamanta că ambele condiții sunt îndeplinite iar termenul de 5 zile a expirat fără ca terțul poprit să fi consemnat vreo sumă la dispoziția creditoarei.
In drept, au invocat dispozițiile art, 786 si urni, 789 Cod pr, civ.
Legal citat, terțul poprit . a formulat la data de 06.05.2015 întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecata.
A invocat cu prioritate excepția lipsei calității procesuale pasive a societății P. R. SRL, motivat de faptul că ca tert poprit în dosarui executional nr. 25/2011 al Biroului Executorului Judecătoresc Nutescu C. C. este angajatorul debitorului, ori, in cazul de fata, societatea P. R. S.R.L nu mai are calitatea de angajator al numitei J. S. M. inca din data de 26.02.2015, cand, prin Decizia nr. 19/26.02.2015 raporturile de munca au încetat in temeiul art. 56 lit. i) din Codul Muncii. A anexat Decizia nr. 19/26.02.2015.
A mai arătat terțul poprit că la data de 09-03.2015 cand i-a fost comunicata înființarea popririi în calitate de tert poprit, nu mai erau îndeplinite condițiile prevăzute de Codul de procedura Civila, art. 782 si urmat. Prin urmare, a solicitat instanței de judecata sa respingă cererea de validare a popririi. A mai solicitat ca instanța să respingă capătul de cerere privind amendarea societății, ca neîntemeiat, întrucât nu a dat dovada de rea credință.
In drept, art. 789 alin. 3 C.proc. corob cu art. 205 C.procxiv, art. 786 alin. 5 C.proc.civ.
Deși legal citat, debitorul nu a depus întâmpinare și nu a solicitat încuviințarea de probe în apărare.
Instanța a administrat la solicitarea părților proba cu înscrisuri, în cadrul căreia a fost depus întreg dosarul execuțional nr. 25/2011 al B. N. C.. (f.26- 86)
La data de 10.09.2015 a fost înregistrat la dosar răspuns din partea Inspectoratului Teritorial de Muncă Sibiu. (f.91)
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
În dosarul de executare silită nr. 25/2011 al Biroului Executorului Judecătoresc N. C. s-a început împotriva debitorului J. S. M., la cererea creditoarei . executarea silită în baza titlului executoriu constând în contractul de credit nr RC_/ 04.11.2005 în vederea recuperării sumei de 2547,09 lei.
În primul rând se constată că în prezenta cauză sunt aplicabile dispozițiile vechiului Cod de procedură civilă, întrucât executarea silită a fost demarată în anul 2011, în conformitate cu disp. Art. 3 din Legea 76/2012 - legea de punere în aplicare a noului C.pr.civ.
Instanța urmează a analiza, în conformitate cu art 137 C.pr.civ. vechi asupra lipsei calității procesual pasive a intimatei . – terț poprit în cauză.
Urmare a demersurilor executorului judecătoresc în dosarul execuțional nr. 25/2011 în decursul lunii februarie 2015, s-a comunicat din partea Inspectoratului teritorial de muncă Sibiu faptul că debitorul J. S. M. figurează angajat al societății P. R. SRL. Astfel, la data de 02.03.2015 B. Nutescu a emis o adresă acestei societăți, cu mențiunea de a institui poprirea asupra veniturilor obținute de către debitorul angajat, până la concurența sumei de 2039,44 lei, adresa fiind primită de către societate la data de 09.03.2015, din acest moment dobândind calitatea de terț poprit în dosarul execuțional.
Poprirea reprezintă o formă a executării silite indirecte prin intermediul căreia creditorul urmărește sumele de bani, sau alte titluri de valoare/ bunuri mobile incorporale, datorate debitorului de o a treia persoană sau pe care aceasta i le va datora in viitor în temeiul unor raporturi juridice existente.
Singura condiție pentru a avea calitate de terț poprit este de a fi debitor al debitorului, urmând a analiza în continuare atât calitatea de terț poprit a societății P. R. SRL la momentul primirii adresei de înființare a popririi cât și temeinica prezentei cereri de validare a popririi.
Potrivit răspunsului din partea Inspectoratului Teritorial de Muncă Sibiu (f.91), numita J. S. M. a deținut calitatea de angajată a societății P. R. SRL în perioada 27.01.2015 – 26.02.2015. Aceste informații confirmă poziția exprimată prin întâmpinare, și anume aceea că la data primirii adresei de înființare a popririi, debitoarei îi incetase deja contractul de muncă, prin Decizia nr. 19/ 26.02.2015 emisă de această unitate privată dispunându-se încetarea de drept a contractului individual de muncă.
Așadar, având în vedere că la momentul întocmirii adresei de înființare a popririi, executorul judecătoresc avea date din care rezulta că debitoarea figura drept angajata ., instanța va respinge drept neîntemeiată excepția lipsei calității procesual pasive invocată de terțul poprit prin întâmpinare, acesta în mod corect și legal procedând la întocmirea actului de executare respectiv.
În schimb, pe fondul cauzei, instanța va analiza din nou dacă sunt îndeplinite condițiile pentru a se valida această poprire, respectiv dacă societatea P. respect SRL avea calitate de terț poprit, sau de a fi debitor al debitorului, întrucât începând cu data comunicării adresei de înființare a popririi către terțul poprit sunt indisponibilizate toate sumele și bunurile poprite, din acest moment și până la achitarea integrală a obligațiilor terțul urmând a nu face vreo altă plată sau altă operațiune care ar putea diminua bunurile indisponibilizate.
Astfel, în sarcina terțului poprit se nasc anumite obligații: să consemneze suma de bani, să indisponibilizeze bunurile poprite, să trimită dovada executorului judecătoresc, să plătească direct creditorului suma reținută etc.
Potrivit art. 460 C.pr.civ., dacă terțul poprit nu-și mai îndeplinește obligațiile ce-i revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă a liberat-o debitorului poprit, creditorul, debitorul sau organul de executare, în termen de 3 luni de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanța de executare, în vederea validării popririi.
Instanța va cita creditorul urmăritor, debitorul și terțul poprit și, dacă din probele administrate rezultă că terțul poprit datorează sume de bani debitorului, va da o hotărâre de validare a popririi prin care va obliga terțul poprit să plătească creditorului, în limita creanței, suma datorată debitorului, iar în caz contrar, va hotărî desființarea popririi.
Dacă sumele sunt datorate periodic, poprirea se validează atât pentru sumele ajunse la scadență, cât și pentru cele care vor fi scadente în viitor, validarea producându-și efectele numai la data când sumele devin scadente. Conform art. 456 C.pr.civ. în termen de 15 zile de la comunicarea popririi, iar în cazul sumelor de bani datorate în viitor, de la scadența acestora, terțul poprit este obligat să consemneze suma de bani sau, după caz, să indisponibilizeze bunurile mobile incorporale poprite și să trimită dovada executorului, în cazul popririi prevăzute la art. 453 alin. 1; Rezultă așadar că validarea popririi produce efecte retroactiv, confirmând măsura de executare silită, cu consecința obligării terțului poprit la plata către creditor a sumelor pe care le datora după notificarea înființării popririi, în limita acoperirii creanței, chiar dacă în viitor nu mai există raporturi juridice contractuale între terț și debitor.
Instanța constată însă că reclamanta nu a făcut dovada raporturilor de muncă dintre debitor și terțul poprit, nici la data înființării popririi, nici la data sesizării instanței. Din informațiile parvenite la dosarul cauzei (adresa ITM) rezultă că la data de 09.03.2015 debitoarea nu mai era angajata ., contractul de muncă încetând încă de la data de 26.02.2015.
Întrucât din probele administrate nu rezultă că terțul poprit datorează sume de bani debitorului, instanța va respinge cererea de validare a popririi ca neîntemeiată, cu consecința firească prevăzută de art. 460 alin. 2 C.pr.civ., a desființării popririi.
În temeiul art. 274 C.pr.civ., va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată de către terțul poprit și debitor.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge excepția lipsei calității procesual pasive invocată de terțul poprit prin întâmpinare.
Respinge cererea de validare a popririi formulată de creditoarea S.C. E. K. ROMANIA SRL, cu sediul în București, .. 10 A, Connect Business Park, clădirea C3, . procesual ales în Sibiu, ., jud Sibiu împotriva terțul poprit S.C. P. R. S.R.L., cu sediul în Sibiu, ., nr. 17, jud Sibiu și a debitoarei J. S. M., CNP_, cu domiciliul în Sibiu, ., jud Sibiu, ca neîntemeiată.
Fără cheltuieli de judecata, nefiind solicitate.
Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 27.10.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
O. M. Z. M. M.
Red. OMZ
4 ex./31.12.2015
| ← Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr.... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 5987/2015. Judecătoria... → |
|---|








