Plângere contravenţională. Sentința nr. 130/2016. Judecătoria SIBIU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 130/2016 pronunțată de Judecătoria SIBIU la data de 18-01-2016 în dosarul nr. 130/2016
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SIBIU
SECTIA CIVILA
SENTINȚA CIVILĂ NR. 130/2016
Ședința publică de la 18 ianuarie 2016
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: M. M.- judecător
GREFIER: C. R.
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe petent B. D.C. SRL și pe intimat I. T. DE MUNCĂ, având ca obiect plângere contravențională
La apelul nominal făcut în ședința publică la prima strigare a cauzei se prezintă pentru intimat consilier juridic I. C., lipsă fiind reprezentanta petentei.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
- pricina are ca obiect plângere contravențională.
- pricina se află la primul termen de judecată, în fața primei instanțe.
- procedura de citare este legal îndeplinită.
Instanța dispune lăsarea cauzei la a doua strigare.
La apelul nominal făcut în ședința publică la a doua strigare a cauzei se prezintă pentru petentă av. L. R. Ș., pentru intimat consilier juridic I. C..
Instanța pune în discuție excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sibiu invocată de intimat prin întâmpinarea formulată în cauză.
Reprezentanta intimatului solicită admiterea excepției și declinarea cauzei în favoarea Judecătoriei Avrig.
Reprezentanta petentului solicită admiterea excepției invocate de intimat.
Instanța rămâne în pronunțare cu privire la excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sibiu.
INSTANȚA
Constată că sub nr._ a fost înregistrată la Judecătoria Sibiu plângerea formulată de petenta B. D.C. SRL în contradictoriu cu intimatul I. T. DE MUNCĂ. Solicitându-se ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea procesului verbal . nr._ încheiat în 27.07.2015 ,prin care s-a dispus amendarea petentei cu suma de 10.000 lei pentru săvârșirea contravenției prev. de art.l6 alin(1) din Lege 53/2002 modificată.
In motivarea plângerii s-a arătat în esență că procesul –verbal a fost încheiat neîntemeiat
reținându-se o stare de fapt eronată.
De asemenea, s-a mai că nu există pericol social concret, societatea făcând înregistrările anterioare începerii activității,pontând munca angajatului.
În drept s-au invocat dispozițiile O.G.2/2001.
Intimatul I. T. de Muncă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată și menținerea procesului verbal ca temeinic și legal încheiat cu respectarea dispozițiilor legale în materie.
Tot prin întâmpinarea formulată,intimata a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sibiu și declinarea competenței în favoarea Judecătoriei Avrig în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 32alin (1) din O.G.2/2001 și Legea .53/2003,H.G.500/2011.
Față de prevederile art.248 alin 1 C.pr.civ, instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.
Analizând procesul verbal . nr._ întocmit de I. T. de Muncă Sibiu, se constată că fapta contravențională a fost săvârșită de către intimată pe raza localității Avrig.
Față de excepția necompetenței teritoriale invocată de către intimata I.T.M se observă că în cauză sunt incidente prevederile art.3 din O.G nr.2/2001 rap. la art.II din O.G 17/2004, potrivit cărora (…)organul din care face parte agentul constatator va sesiza instanța de judecată pe a cărei rază teritorială s-a săvârșit contravenția (…),dispoziții legale care stabilesc o competență absolută în favoarea Judecătoriei în circumscripția căreia a fost săvârșită contravenția. De asemenea, se au în vedere prevederile art.132 alin 1 C.pr.civ., potrivit cărora când în fața instanței de judecată se pune în discuție competența acesteia din oficiu sau la cererea părților,ea este obligată să stabilească instanța judecătorească competentă.
Cum fapta a fost săvârșită de către petentă pe raza localități Avrig care potrivit H.G nr.337/1993, se află în circumscripția Judecătoriei Avrig, instanța va admite necompetenței teritoriale astfel cum a fost invocată de către intimat, și în baza art.131,art.130 alin 2 C.pr.civ. va declina competența de soluționare a cererii în favoarea Judecătorie Avrig.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Declină competența de soluționare a plângerii contravenționale formulată de petenta B. D.C. SRL cu sediul în Orașul Avrig, ., județul Sibiu, cu domiciliul procesual ales la sediul Cabinetului de Avocat – O. M. D. din Sibiu, .. 6, ., parter, județul Sibiu, prin av. L. R. Ș. în contradictoriu cu intimatul I. T. DE MUNCĂ, cu sediul în Mun. Sibiu, Calea Dumbrăvii, Calea Dumbrăvii, nr. 17, județul Sibiu, în favoarea Judecătoriei Avrig.
Fără nici o cale de atac.
Pronunțată în ședință publică azi 18.01.2016.
PREȘEDINTE, GREFIER,
M. M. C. R.
Red. M.M. 08.02.2016
Tehnored. C.R.08.02.2016
Ex.4, 2 .>
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 7034/2015. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 94/2016.... → |
|---|








