Contestaţie la executare. Sentința nr. 314/2015. Judecătoria SIGHIŞOARA

Sentința nr. 314/2015 pronunțată de Judecătoria SIGHIŞOARA la data de 11-03-2015 în dosarul nr. 314/2015

Cod operator 3192

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SIGHIȘOARA

CIVIL

SENTINȚA CIVILĂ NR. 314/2015

Ședința publică de la 11 Martie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: V. A.

GREFIER: A. D.

Pe rol judecarea cauzei civil privind pe contestator N. M. cu domiciliul procesual ales Cabinet avocat și pe intimat . prin reprezentant legal, intimat B. K. A. Z., având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru intimata S.C. P. . I., administratorul societății, lipsă fiind contestatorul și intimatul B. K. A..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, după care:

Se constată că la dosar, intimatul B. K. A. a depus întâmpinare.

Reprezentantul intimatei S.C P. . dosar înscrisuri și precizează că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de propus.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de propus, instanța închide procedura probatorie și acordă cuvântul pe fond.

Reprezentantul intimatei, având cuvântul, solicită respingerea contestației la executare, fără cheltuieli de judecată.

INSTANȚA

Prin contestația la executare înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, la data de 23.07.2014, contestatorul N. M. a solicitat instanței să dispună, în contradictoriu cu intimații S.C. P. . executorului judecătoresc K. A., anularea tuturor actelor de executare silită întocmite în dosarul execuțional nr. 83/2014 al ultimului intimat și obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea contestației, contestatorul a arătat că-n urma evenimentului produs la data de 22.12.2011 în S. de P., a depus plângerea contravențională împotriva procesului verbal de contravenție, iar prin sentința civilă nr. 2368/10.12.2012 a acestei instanțe, definitivă prin decizia civilă nr. 274/2014 a Tribunalului M., s-a admis plângerea sa contravențională și s-a dispus anularea procesului verbal atacat.

Reclamantul a mai arătat că prin sentința nr. 635/15.04.2013 a acestei instanțe, definitivă, s-a dispus obligarea sa la plata sumei de 3946 lei, despăgubiri, 992 lei, beneficiu nerealizat și 406 lei, cheltuieli de judecată.

În atare situație reclamantul a precizat că acest din urmă titlu executoriu are un caracter vădit nelegal și din data de 11.04.2014 nu mai are caracter executoriu.

Reclamantul a mai menționat că va formula o cerere de revizuire.

În drept, contestatorul a invocat dispozițiile art. 711 – 719 C.pr.civilă.

Intimata S.C. P. . întâmpinare (filele 33 și 34 din dosar) prin care a solicitat respingerea contestației la executare.

Analizând actele și lucrările de la dosarul cauzei instanța reține următoarele:

Prin încheierea nr. 492/C/2014 a acestei instanțe s-a dispus încuviințarea executării silite a contestatorului, în baza titlului executoriu, constând în sentința civilă nr. 635/2013 a acestei instanțe, definitivă prin decizia civilă nr. 813/2013 a Tribunalului M..

Prin somația emisă la data de 16.07.2014 în dosarul execuțional nr. 83/2014 al intimatului B.E.J. K. A., i s-a pus în vedere contestatorului să achite într-o zi suma de 6076 lei, din care 3946 lei, despăgubiri, 992 lei, beneficiu nerealizat, 406 lei cheltuieli de judecată și 732 lei, cheltuieli de executare, în baza titlului executoriu constând în sentința civilă nr. 635/15.04.2013 a acestei instanțe.

Prin decizia civilă nr. 5/22.01.2015 a Tribunalului M., definitivă, s-a dispus respingerea cererii de revizuire formulată de contestator împotriva deciziei civile nr. 813/10.10.2013 a Tribunalului M..

Având în vedere faptul că titlul executoriu mai sus menționat este legal, iar actele de executare silită întocmite în baza acestuia, în dosarul mai sus menționat sunt legale, instanța în baza art. 711 și următoarele C.pr.civilă va respinge contestația la executare formulată de contestatorul N. M. împotriva actelor de executare întocmite în dosarul execuțional nr. 83/2014 al B.E.J. K. A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge contestația la executare formulată de contestatorul N. Mihály, CNP –_, cu domiciliul procesual ales în Tg. M., ., ., în contradictoriu cu intimații S.C. P. . în S. de P., ., jud. M. și Biroul executorului judecătoresc K. A., cu sediul în Sighișoara, .. 28, jud. M., împotriva actelor de executare silită întocmite în dosarul execuțional nr. 83/2014 al intimatului B.E.J. K. A..

Cu apel în 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 11.03.2015.

PREȘEDINTEGREFIER

A. V. D. A.

Red.A.V. tehnored.D.A

4 ex. – 10.04.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 314/2015. Judecătoria SIGHIŞOARA