Reprezentativitate sindicat. Sentința nr. 5/2015. Judecătoria SIGHIŞOARA

Sentința nr. 5/2015 pronunțată de Judecătoria SIGHIŞOARA la data de 06-01-2015 în dosarul nr. 5/2015

Dosar nr._

Operator de date cu caracter personal 3192

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SIGHIȘOARA

CIVIL

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 5

Ședința publică din 6 ianuarie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. P.

Grefier L. I.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul S. L. AL SALARIAȚILOR DIN CONSILIUL LOCAL SOVATA, având ca obiect reprezentativitate sindicat.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa reprezentantului sindicatului .

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Instanța, studiind actele și lucrările dosarului, închide procedura probatorie și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

La 12.12.2014 S. L. al Salariaților din Consiliul Local Sovata, prin reprezentant T. T., a solicitat să se constate că îndeplinește condițiile de reprezentativitate prevăzute de art. 51, al. 1, lit. c din Legea nr. 62/2011.

Cererea nu a fost motivată în fapt.

Anexă la cererea formulată s-au depus în copie următoarele înscrisuri de către petent: Sentința civilă nr.1342/21.04.2000, Sentința civilă nr.1697/12.12.2013, dovada privind numărul de angajați din unitate, declarație privind numărul total al membrilor din sindicat, împuternicire pentru reprezentarea sindicatului în relația cu ITM M., dovada depunerii la ITM a unei copii a dosarului de reprezentativitate.

Instanța, văzând disp. art. 51 al. 1 lit. C și al 2 raportat la art. 52 din Legea 62 / 2001, având următorul conținut:

(1) Sunt reprezentative de unitate organizațiile sindicale care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:

C. la nivel de unitate:

a) au statut legal de sindicat;

b) au independență organizatorică și patrimonială;

c) numărul de membri ai sindicatului reprezintă cel puțin jumătate plus unu din numărul angajaților unității.

(2) Îndeplinirea de către organizațiile sindicale a condițiilor de reprezentativitate se constată, la cererea acestora, de către instanța care le-a acordat personalitate juridică, prin depunerea la instanță a documentației prevăzute la art. 52.

Dovada îndeplinirii condițiilor de reprezentativitate se face astfel:

C. la nivel de unitate:

a) copie a hotărârii judecătorești definitive și irevocabile de dobândire a personalității juridice de către sindicat și a ultimei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile de modificare a statutului și/sau componenței organului executiv de conducere;

b) declarație semnată de reprezentantul legal al sindicatului privind numărul total de membri;

c) dovadă privind numărul de angajați din unitate, eliberată de angajator;

d) dovada depunerii la inspectoratul teritorial de muncă a unei copii a dosarului de reprezentativitate și reținând că în cauză organizația sindicală face dovada îndeplinirii condițiilor de reprezentativitate cu înscrisurile depuse, va lua actul în sensul solicitat.

Toate aceste condiții sunt îndeplinite în speță, conform înscrisurilor pe care petentul le-a atașat cererii supuse judecății, astfel încât, cererea petentei fiind găsită întemeiată, va fi admisă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea petentului Sindicatului L. al Salariaților din Consiliul Local Sovata, cu sediul în Sovata, ., jud.M., și-n consecință:

În baza art. 51 al.1 lit.C, art. 51 al.2, rap.la art. 52 al.1 lit.C, din Legea 62/2011 cu modificările la zi, constată că sindicatul petent îndeplinește condițiile de reprezentativitate la nivel de unitate.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 6.01.2015.

Președinte,

C. P.

Grefier,

L. I.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Reprezentativitate sindicat. Sentința nr. 5/2015. Judecătoria SIGHIŞOARA