Plângere contravenţională. Sentința nr. 4/2015. Judecătoria SIGHIŞOARA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4/2015 pronunțată de Judecătoria SIGHIŞOARA la data de 06-01-2015 în dosarul nr. 4/2015
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal 3192
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SIGHIȘOARA
CIVIL
SENTINȚA CIVILĂ NR. 4
Ședința publică din 6 ianuarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. P.
Grefier L. I.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petenta . prin reprezentant legal și pe intimatul M. SIGHIȘOARA - POLIȚIA LOCALĂ SIGHIȘOARA, având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța constată că s-a solicitat de către intimată prin întâmpinare judecarea cauzei în lipsă.
Instanța, verificându-și competența în temeiul art. 131 Cod de procedură civilă, constată că este competentă general, material și teritorial, să soluționeze prezenta cerere.
Instanța având în vedere că s-a pus în vedere petentului, să achite o taxă judiciară de timbru de 10 lei, iar acesta nu s-a conformat, invocă din oficiu excepția insuficientei timbrării plângerii contravenționale și rămâne în pronunțare asupra acestei excepții.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe, la data de 25.07.2014, sub nr._, petenta ., prin reprezentant legal, a chemat în judecată pe intimatul M. Sighișoara – Poliția Locală Sighișoara, solicitând anularea procesului verbal de contravenție . nr._/3.07.2014 întocmit de Poliția Locală a Municipiului Sighișoara, pentru lipsa caracterului contravențional al faptei, iar în subsidiar, înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertismentului.
În susținerea plângerii, petenta a arătat că în mod abuziv și ilegal, întrucât fapta pentru care s-au solicitat datele conducătorilor auto nu există, neexistând probe în acest sens, nici una din faptele indicate în procesul verbal neîndeplinind condițiile vreunei contravenții la legea circulației.
Petentul a mai invocat și eroarea de fapt ca și cauză de înlăturare a caracterului contravențional al faptei, menționând că în momentul comiterii contravenției nu a cunoscut în mod real și corect realitatea, autoturismul fiind condus de mai mulți șoferi.
În drept petenta a invocat OG nr.2/2002, OUG 195/2002 și art.51 Cod penal.
În susținerea acțiunii, petentul a depus la dosarul cauzei procesul verbal de contravenție și taxa judiciară de timbru de 10 lei.
La data de 29.09.2014, prin serviciul registratură, intimata a depus la dosarul cauzei întâmpinare, însoțită de înscrisuri, prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale.
La termenul de judecată din data de 18 noiembrie 2014, instanța a constatat că plângerea a fost timbrată cu 10 lei, iar conform dispozițiilor art.19 din OUG 80/2013, taxa judiciară de timbru pentru plângere contravențională este de 20 lei, astfel că s-a emis adresă către petentă cu solicitarea de a completa taxa judiciară de timbru cu 10 lei, sub sancțiunea anulării plângerii.
La termenul de judecată din 6 ianuarie 2015, instanța văzând că petenta nu a complectat taxa judiciară de timbru, a invocat din oficiu excepția insuficientei timbrări a plângerii contravenționale și a rămas în pronunțare asupra acesteia, având obligația să se pronunțe, conform art.248 c.pr.civ., mai întâi asupra excepției invocate.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma cererilor și a apărărilor formulate, a probelor administrate și a dispozițiilor legale în materie, cu privire la excepția ridicată, instanța reține următoarele:
Potrivit art. 1 alin. 1 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru, ele fiind datorate de persoanele fizice și juridice și reprezentând plata serviciilor prestate de către instanțele judecătorești, conform alin. 2 al aceluiași articol.
Din coroborarea art. 32 și 33 O.U.G. nr. 80/2013, rezultă că taxele judiciare de timbru se datorează anticipat pentru judecata în primă instanță și în situația neachitării lor, nici după ce instanța a pus în vedere cuantumul și obligativitatea achitării, cererea urmează a fi anulată ca netimbrată.
În cauza de față, instanța a pus în vedere petentului să completeze taxa judiciară de timbru cu 10 lei, potrivit art. 19 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, iar aceasta nu s-a conformat.
Față de cele expuse, instanța urmează să admită excepția insuficientei timbrări a plângerii contravenționale, ridicată de instanță din oficiu și să anuleze plângerea ca netimbrată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția insuficientei timbrări a plângerii invocată din oficiu și în consecință:
Anulează plângerea petentei ., cu sediul în Popești Leordeni, ., jud.Ilfov, având CUI_, formulată în contradictoriu cu M. Sighișoara pentru anularea procesului verbal de contravenție . nr._/3.07.2014 al Poliției Locale a Municipiului Sighișoara ca insuficient timbrată.
Cu apel în 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 6.01.2015.
Președinte, C. P. | ||
Grefier, L. I. |
Red.P.C.tehnored.L.I.
4ex./14 ianuarie 2015
| ← Obligaţie de a face. Sentința nr. 2/2015. Judecătoria SIGHIŞOARA | Contestaţie la executare. Sentința nr. 285/2015. Judecătoria... → |
|---|








