Prestaţie tabulară. Sentința nr. 1326/2015. Judecătoria SIGHIŞOARA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1326/2015 pronunțată de Judecătoria SIGHIŞOARA la data de 11-11-2015 în dosarul nr. 1326/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SIGHIȘOARA
CIVIL
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1326/2015
Ședința publică de la 11 Noiembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: V. A.
GREFIER: A. D.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamantul H. S.
și pe pârâții K. T., K. G., M. N. E., S. Z. J., S. J., M. M., având ca obiect prestație tabulară.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă reclamantul personal, asistat de av. S. Izolda, lipsă fiind pârâții. Se prezintă martorul P. L..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, după care:
Reprezentanta reclamantului depune la dosar extras CF 381 Sovata și un certificat emis de Primăria Sovata.
Martorul a fost introdus în sala de ședință și audiat sub prestare de jurământ, declarația lui fiind consemnată și depusă la dosar.
Reprezentanta reclamantului arată că nu mai are cereri în probațiune de formulat.
În temeiul dispozițiilor art. 392 Cod procedură civilă, instanța declară deschise dezbaterile asupra fondului cauzei și considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei.
În temeiul dispozițiilor art. 394 alin.1 Cod procedură civilă, președintele închide dezbaterile și acordă cuvântul reprezentantei reclamantului.
Reprezentanta reclamantului având cuvântul, solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, fără cheltuieli de judecată, susținând că din probatoriul administrat în cauză, ca și declarația martorului de astăzi, acțiunea a fost dovedită.
INSTANȚA
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ , la data de 17.12.2015, reclamantul Hegy S. a chemat în judecată pe pârâții K. T., K. G., M. N. Erszebet, S. Zo9ltan janos, S. J. și M. M., solicitând instanței să dispună obligarea pârâților, în calitate de moștenitori ai defuncților S. G. și S. Agota, să încheie cu el contract de vânzare cumpărare cu privire la cota de 16/40 parte din imobilul de4 natură grădină, curte și casă, înscris în CF nr. 381 Sovata, nr. top 681, 682, iar în caz contrar sentința ce se va pronunța în cauză să țină loc de act autentic, în baza căruia să se intabuleze dreptul de proprietate pe numele și-n favoarea numitului Hegy Gedeon și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
In motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că tatăl său, numitul Hegy Gedeon, în data de 28 mai 1961 a cumpărat, prin contractul sub semnătură privată, toată proprietatea numiților S. G. și S. Agota, în suprafață de 45 ari, situat în Sovata, .. 32, împreună cu cele două grădini aferente, situate pe ., cu toate construcțiile existente pe acest teren. Terenul a format proprietatea defunctului S. G. și S. A., născută N. – S. G. a dispărut în război, motiv pentru contractele sub semnătură privată au fost semnate de soția acestuia și cele două fiice, numitele Szocs/S./ E., K. B. și văduva lui S. G. – S. Agota, născută N.. Prețul convenit a fost plătit în întregime de către tatăl său vânzătoarelor, care au declarat că nu mai au nici o pretenție de la cumpărător. De la data cumpărării tatăl său a intrat în posesia întregului imobil cumpărat, după decesul acestuia el a preluat și folosește acest imobil. Pentru numerele topografice 679, 980/1680/_ din CF 796 Sovata, proprietatea lui S. G. și S. Agota a obținut titlu – prin Decizia nr. 546/A/2004 Curtea de Apel M. pentru imobilul din Sovata . A .
In drept, reclamantul a invocat disp. art 896 cod civil .
Pârâții, deși legal citați, nu au formulat întâmpinare .
Analizând actele și lucrările de la dosarul cauzei instanța reține următoarele:
La data de 28 mai 2961 tatăl reclamantului, adică H. Gedeon, a încheiat în calitate de cumpărător, cu numitele S. Agota, văduva numitului S. G., și fiicele acestora Szocs E. și K. berta, în calitate de vânzătoare, antecontractul de vânzare cumpărare a cotei de 16/40 parte din imobilul de natură grădină intravilan, curte intravilan și casă, în suprafață de 971 mp. și respectiv 227 mp, situat în Sovata ., jud M., înscris în CF nr. 381 Sovata, nr. cad 681 și 682, prețul fiind de 33.000 lei, care a fost achitat în întregime la acea dată vânzătoarelor .
Acest imobil este în prezent proprietatea reclamantului și soției sale în cotă de 24/40 parte și al numiților S. G. și S. Agota, antecesorii pârâților, în cotă de 16/40 parte .
Martorul P. L. a declarat în fața instanței că părinții reclamantului au cumpărat în anul 1961 imobilul mai sus arătat de la numiții S. G. și S. Agota, prețul fiind plătit la acea dată.
S. G. a decedat la data de 8.02.1950, S. Agota a decedat la data de 28.07.1974, Szocs E. a decedat la data de 11.02.1989, iar K. B. a decedat la data de 9.09.1990, pârâții fiind moștenitorii legali ai acestora.
In cauză, față de data încheierii antecontractului, 1961, sunt aplicabile dispozițiile vechiului Cod civil.
Antecontractul de vânzare cumpărare încheiat între părți îndeplinește condițiile de validitate consacrate de art 948 Cod civil, ca și cele prev. de art 1294 și următoarele Cod civil, privind vânzarea, defunctele S. Agota, Szocs E. și K. B. în calitate de vânzătoare, obligându-se să încheie contract de vânzare cumpărare în formă aptă pentru intabulare.
In conformitate cu dispozițiile art 1073 Cod civil, actul sub semnătură privată a dat naștere unui drept de creanță în favoarea reclamantului, și, corelativ, unei obligații de a face, în sarcina pârâților.
Raportul juridic obligațional născut din antecontractul de vânzare cumpărare dă dreptul reclamanților să solicite executarea contractului de vânzare cumpărare, respectiv obligarea pârâților, în calitate de descendenți legali ai defunctelor, să încheie contractul de vânzare cumpărare în formă autentică, în caz contrar hotărârea instanței va ține loc de un astfel de act.
Așa fiind, cererea reclamantului este întemeiată, urmând a fi admisă și din perspectiva dispozițiilor art 27 din Legea nr. 7 / 1996, dar și a dispozițiilor art 5 al. 2 din Titlul X al Legii nr. 247/2005, potrivit cu care în situația în care după încheierea unui antecontract cu privire la un teren, cu sau fără construcții, una din părți refuză ulterior să încheie contractul, partea care și-a îndeplinit obligația poate cere instanței să pronunțe o hotărâre care să țină loc de asemenea act.
Instanța în baza art 28 din Legea nr. 7 /1996va dispune intabularea în cartea funciară a dreptului de proprietate, conform celor mai sus menționate, pe numele reclamantului, în cotă de 16/40 parte.
Fără cheltuieli de judecată, nefiind cerute.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂSTE
Admite acțiunea civilă formulată de reclamantul H. S., domiciliat în Sovata, ., jud. M., în contradictoriu cu pârâții Kovács T., domiciliată în Tg. M., ., ., K. G., domiciliată în Tg. M., ., ., M. N. E., domiciliată în comuna C., . B, jud. Harghita, S. Z. J., domiciliat în .. 138, jud. M., S. J., domiciliată în Sovata, ., jud. M. și M. M., domiciliată în Sovata, ., jud. M. și-n consecință:
Dispune obligarea pârâților să încheie cu reclamantul contract de vânzare cumpărare, în formă autentică, cu privire la cota de 16/40 parte din imobilul de natură grădină intravilan și casă și curte intravilan, în suprafață de 971 mp și respectiv 227 mp, situat în Sovata, ., jud. M., înscris în CF nr. 381 Sovata, nr. cad. 681 și 682, iar în caz contrar prezenta hotărâre va ține loc de act autentic.
Dispune intabularea în cartea funciară a dreptului de proprietate, conform celor mai sus menționate, pe numele lui H. Gedeon, în cotă de 16/40 parte.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu apel în 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 11.11.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
V. A. A. D.
Red. VA/ tehnored, AD
9 ex/ 11.12.2015
| ← Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 1331/2015.... | Pretenţii. Sentința nr. 1324/2015. Judecătoria SIGHIŞOARA → |
|---|








