Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 1421/2015. Judecătoria SIGHIŞOARA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1421/2015 pronunțată de Judecătoria SIGHIŞOARA la data de 24-11-2015 în dosarul nr. 1421/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SIGHIȘOARA
CIVIL
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1421/2015
Ședința publică de la 24 Noiembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. P.
Grefier A. S.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul M. S. și pe intimatul K. I., având ca obiect reexaminarea sancțiunii contravenționale.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu s-au prezentat părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Instanța în temeiul dispozițiilor art. 131 C.pr.civ. verifică competența și conform dispozițiilor art. 94 C.pr.civ, art. 107 C.pr.civ. cu referire la art. 9 alin 3 din OG 2/2001 în forma în vigoare la data introducerii sesizării, constată că este competentă general, teritorial și material să soluționeze prezenta cauză.
Avându-se în vedere înscrisurile depuse în probațiune de către petent, față de dispozițiile art. 248 și urm., art. 255 C.pr.civ., instanța încuviințează proba cu aceste înscrisuri.
În temeiul dispozițiilor art. 392 Cod procedură civilă, instanța declară deschise dezbaterile asupra fondului cauzei și considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 394 alin.1 Cod procedură civilă, închide dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 18.09.2015 sub nr. de dosar_, petentul M. SIGHIOARA, a solicitat instanței ca în contradictoriu cu intimatul K. I., să dispună înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale aplicate intimatului prin procesele verbale de constatare a contravenției . nr._/14.05.2015, CP nr._/13.11.2013, PLnr._/03.10.2013, PL nr._/13.04.2011 și PC_ din 20.12.2009, cu sancțiunea obligării aceluiași intimat la prestarea unei activități în folosul comunității, cu motivarea că amenda contravențională nu a fost achitată în totalitate (valoarea proceselor verbale este de 755 lei din care s-a achitat suma de 7 lei) și că nu există posibilitatea executării silite a acestuia, după cum a rezultat din verificările efectuate de către reprezentanții Primăriei Sighișoara, jud. M..
În drept, cererea petentului s-a întemeiat de dispozițiile art. 9 al.3 din OG nr.2/2001.
La cererea dedusă judecății s-au anexat următoarele înscrisuri: procesele verbale de constatare a contravenției . nr._/14.05.2015, CP nr._/13.11.2013, PL nr._/03.10.2013, PL nr._/13.04.2011 și PC_ din 20.12.2009 în original, istoric documente listate, somații, adresa de răspuns emisă de ITM M. către M. Sighișoara, adresă de răspuns emisă de Administrația Județeană a Finanțelor Publice M. către M. Sighișoara, notă de serviciu emisă de Biroul Impozite și Taxe din cadrul Municipiului Sighișara.
Intimatul legal citat nu a depus întâmpinare, și nu s-a prezentat în instanță pentru a-și da consimțământul cu privire la prestarea unei activități în folosul comunității.
Din înscrisurile de la dosarul cauzei, instanța constată și reține următoarele:
Prin procesele verbale de constatare a contravenției . nr._/14.05.2015, CP nr._/13.11.2013, PL nr._/03.10.2013, PL nr._/13.04.2011 și PC_ din 20.12.2009 intimatul a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 755 lei, din care a achitat suma de 7 lei conform documentelor DE_/14.02.2011 și CE_/17.05.2011 aflate la dosar (f. 14, 15).
Aceste procese-verbale de contravenție nu au fost contestate conform procedurii instituite prin dispozițiile art. 31 și următoarele din OG nr.2/2001/Legea 180/2002, rămânând definitive și fiind înaintate organului financiar de domiciliu al intimatului în vederea executării silite a sancțiunii pecuniare menționate, însă din notele de constatare emise de Primăria Sighișoara rezultă că intimatul nu a îndeplinit această obligație și nu s-au identificat mijloace materiale ale debitorului pentru executare silită.
Instanța constată că în cauză sunt îndeplinite cerințele art. 9 al.3 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor aprobată cu modificări prin Legea 180/2002 și OG 17/2014 potrivit căruia „în cazul în care contravenientul persoană fizică nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul de specialitate al unității administrativ-teritoriale prevăzut la art. 39 alin. (2) lit. a) în a cărui rază teritorială domiciliază contravenientul va sesiza instanța judecătorească în a cărei circumscripție domiciliază acesta, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, ținându-se seama de partea din amendă care a fost achitată”,ca și cele ale art. 1 și următoarele din OG nr. 55/2002 privind regimul juridic al sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității, în limitele de constituționalitate determinate prin Decizia 1354/10 decembrie 2008 a Curții Constituționale a României, astfel că găsind cererea petentului întemeiată, o va admite.
Pe cale de consecință, instanța va dispune înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale aplicate intimatului, cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității, după următorul calcul, ținând seama că în actele normative care reglementează materia nu se prevăd criterii concrete pe baza cărora se procedează la efectuarea acestei înlocuiri, ca și de limitele speciale ale acestei sancțiuni prevăzute de art. 3 al. 1 din OG nr. 55/2002, ca și prin dispozițiile art. 9 din OG nr. 2/2001, în conformitate cu care înlocuirea amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității se poate dispune pe o durată maximă de 300 de ore, modalitatea de calcul a numărului de ore activități în folosul comunității făcându-se ținând seama de disp.art.1 din HG. nr. 1091/2014 din (cuantumul amenzii, respectiv 748 lei: 6,225 lei/oră de muncă = un nr. de 120 ore de activități în folosul comunității).
În consecință, intimatul va presta 120 ore activități în folosul comunității la lucrări prevăzute în HCL Sighișoara nr. 46/2012, în cadrul ..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite sesizarea petentului M. Sighișoara, cu sediul în Sighișoara, P-ța Muzeului nr. 7, jud. M., în contradictoriu cu intimatul K. I., cu domiciliul în Sighișoara, . nr. 57, ., identificat prin C.I. . nr._, CNP_, și în consecință:
Dispune înlocuirea amenzii contravenționale de 748 lei aplicate contravenientului cu 120 ore activități în folosul comunității la lucrări prevăzute în HCL Sighișoara nr. 46/2012, în cadrul ..
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi 24.11.2015.
Președinte, C. P. | ||
Grefier, A. S. |
Red. C.P./tehnored. A.S.
6 ex/09.12.2015
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 1445/2015.... | Suspendare provizorie. Sentința nr. 1414/2015. Judecătoria... → |
|---|








