Contestaţie la executare. Încheierea nr. 457/2016. Judecătoria SLATINA
| Comentarii |
|
Încheierea nr. 457/2016 pronunțată de Judecătoria SLATINA la data de 20-01-2016 în dosarul nr. 457/2016
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SLATINA
DOSAR NR._
ÎNCHEIERE NR. 457
ȘEDINȚA DIN CAMERA DE CONSILIU
DIN DATA DE 20.01.2016
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: M. BUNAIASU
GRFIER: R. A.
***********
Pe rol fiind verificarea complinirii lipsurilor cererii având obiect contestație la executare formulată de contestatoarea P. D. prin mandatar R. V., cu domiciliul în C., ., ., jud.Dol, în contradictoriu cu intimata C. VANZARE SA-prin mandatar EOS KSI ROMANIA SRL, cu sediul în București, ..10A, Clădirea C3, ..
La apelul nominal făcut în camera de consiliu au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită fără citare.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care arată că prin comunicarea emisă la data de 16.12.2015 și primită la data 21.12.2015 i s-au adus contestatoarei la cunoștință lipsurile cererii de chemare in judecata și i s-a pus în vedere ca în termen de 10 zile de la comunicare să complinească lipsurile, respectiv să depună următoarele înscrisuri:
- un exemplar al cererii de chemare în judecată și al înscrisurilor doveditoare;
- dovada achitării taxa judiciară de timbru în cuantum de 32,77 lei conform dispoz. art. 10 alin. 2 din O.G. nr.80/2013, după care:
Instanța rămâne în verificarea complinirii lipsurilor cererii de chemare in judecata.
INSTANTA
Prin cererea înregistrata pe rolul Judecătoriei Slatina la data de 12.10.2015 sub nr._, contestatoarea P. D. prin mandatar R. V. a formulat contestație la executare prin care a solicitat obligarea intimatei la branșarea imobilului aflat în proprietatea contestatoarei și anularea deciziei de executare silită.
Conform dispozițiilor normative privind regularizarea cererii de chemare în judecată:
Art. 197 NCPC – În cazul în care cererea este supusa timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficienta atrage anularea cererii de chemare in judecata, in condițiile legii.
Art. 200 NCPC – (1) Completul căruia i s-a repartizat aleatoriu cauza verifica, de îndată, daca cererea de chemare in judecata îndeplinește cerințele prevăzute la art. 194-197.
Art. 200 NCPC – (2) Când cererea nu îndeplinește aceste cerințe, reclamantului i se vor comunica in scris lipsurile, cu mențiunea ca, in termen de 10 zile de la primirea comunicării, trebuie sa facă completările sau modificările dispuse, sub sancțiunea anularii cererii. (3) Dacă obligațiile privind completarea sau modificarea cererii nu sunt îndeplinite în termenul prevăzut la alin. (2), prin încheiere, dată în camera de consiliu, se dispune anularea cererii.
În temeiul acestor dispoziții normative, constatând că cererea nu respectă dispozițiile art. 194 lit. c) și art. 197 N.C.pr.civ, Judecătoria a comunicat contestatoarei să depună aceste dovezi, respectiv să depună următoarele înscrisuri:
- un exemplar al cererii de chemare în judecată și al înscrisurilor doveditoare;
- dovada achitării taxa judiciară de timbru în cuantum de 32,77 lei conform dispoz. art. 10 alin. 2 din O.G. nr.80/2013, după care:
Cum contestatoarea nu s-a conformat acestei obligații până la împlinirea termenului de 10 zile (termen care s-a împlinit la data de 02.01.2016), în temeiul art. 200 alin. (3) NCPC raportat la art. 194 lit. c) și art. 197 N.C.pr.civ, Judecătoria urmează să dispună anularea cererii formulate de contestatoarea P. D. prin mandatar R. V., având ca obiect contestație la executare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
Anuleaza cererea de chemare în judecată formulată de contestatoarea P. D. prin mandatar R. V., cu domiciliul în C., ., ., jud.Dol, în contradictoriu cu intimata C. VANZARE SA-prin mandatar EOS KSI ROMANIA SRL, cu sediul în București, ..10A, Clădirea C3, ., având ca obiect „contestație la executare” pentru neîndeplinirea de către contestatoare a dispozițiilor art.195 și art.197 C., respectiv aceasta nu a depus:
- un exemplar al cererii de chemare în judecată și al înscrisurilor doveditoare;
- nu a achitat taxa judiciară de timbru în cuantum de 32,77 lei conform dispoz. art. 10 alin. 2 din O.G. nr.80/2013;
Cu drept de a formula cerere de reexaminare în termen de 15 zile de la comunicarea încheierii, ce va fi depusă la Judecătoria Slatina.
Dată în Camera de consiliu și pronunțată în ședința publică, azi, 20.01.2016.
PREȘEDINTE, GREFIER,
M. B. R. A.
Red. M.B.
Tehnored. R.A.
3 ex./11.02.2016
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 612/2016.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 564/2016.... → |
|---|








