Plângere contravenţională. Sentința nr. 564/2016. Judecătoria SLATINA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 564/2016 pronunțată de Judecătoria SLATINA la data de 21-01-2016 în dosarul nr. 564/2016
Cod ECLI ECLI:RO:JDSLA:2016:001._
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SLATINA
SENTINȚA CIVILĂ NR. 564
Ședința publică de la 21.01.2016
Instanța constituită din
PREȘEDINTE C. O.
Grefier R. M.
Pe rol se afla soluționarea cererii având ca obiect ,, plângere contravetionala’’ formulata de petentul M. G., cu resedinta in Pausesti Maglasi, ., jud. V., in contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLITIE AL JUDETULUI O., cu sediul în Slatina, ..19, jud.O..
La apelul nominal, făcut în ședință publică, a raspuns petentul personal, lipsa fiind reprezentantul intimatului.
Procedura este legal indeplinita.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, dupa care
Instanta procedeaza la identificarea petentului, acesta fiind legitimat cu CI . nr._, CNP_.
Instanta, în temeiul art. 131 C.pr.civ., constată că Judecătoria Slatina este competentă din punct de vedere general, material și teritorial să judece prezenta cauză avand in vedere dispozitiile art. 32 alin. 2 din OG. 2/2001, iar, la interpelarea instantei, in temeiul art. 238 alin. 1 Cod.pr.civ, petentul estimează durata cercetării procesului la doua termene de judecata.
Instanta apreciază că durata necesară pentru cercetarea procesului este de doua termene de judecată și, nefiind cereri prealabile de formulat sau exceptii de invocat, acorda cuvantul asupra propunerii de probe.
Petentul solicita incuviintarea probei cu inscrisurile depuse la dosar si a celor pe care le depune la acest termen, sens in care, in cadrul probei cu inscrisuri, solicită ca intimatul să depună certificatul de omologare a aparatului radar si cartea tehnică, întrucât plansele fotografice au cateva indicii care nu pot fi cercetate de instanta si de catre acesta cu privire la starea aparatului radar la momentul surprinderii vitezei, iar, potrivit normelor metodologice din anul 2005, există obligativitatea ca aparatul radar sa aiba actionata tasta de autoreglare, din inscrisurile depuse la dosar observându-se o litera “T” care este tăiată, rezultând din cunostintele sale că aparatul a efectuat fotografierea fără a fi pregatit să facă fotografia respectivă.
In temeiul art. 255 C.pr.civ., instanta incuviinteaza in parte proba cu inscrisuri solicitata de petent, apreciind ca nu este necesar a fi depus certificatul de omologare a aparatului radar, urmând a analiza sustinerile părților în raport de inscrisurile depuse la dosar, respingand si cererea de inaintare la dosar a cartii tehnice, retinand ca părțile sunt obligate să depună la dosar inscrisurile de care inteleg sa se foloseasca in dovedirea actiunii, respectiv in intampinarea depusa la dosar de intimat.
Potrivit art. 392 C.pr.civ., apreciind că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și de drept ale pricinii, instanța constată cercetarea judecătorească încheiată și acordă cuvântul in dezbateri asupra fondului cauzei.
Petentul, avand cuvantul, solicita admiterea plangerii si anularea procesului verbal de contraventie, arătând că sustine considerentele expuse in cererea introductiva, toate conditiile de nulitate absoluta, avandu-se in vedere ca procesul-verbal nu a fost legal completat, locul faptei nefiind corect indicat, intrucat, raportandu-se la acest aspect, se poate stabili viteza de circulatie.
Cu privire la viteza de circulatie a depus la dosar planse fotografice cu indicatoarele de pe teren, care indica o viteza maximă de 70 km/h, astfel incat fapta se incadreaza la prevederile art. 108 unde sanctiunea era de 2 puncte si nu de 6 puncte, fiind vorba de o alta contraventie si nu cea reținută în procesul-verbal.
Față de motivele aratate in plangerea introductiva, solicita a se observa ca nulitatea procesului-verbal este dată și de lipsa documentelor din care sa reiasa ca autovehiculul condus de acesta la acea data a circulat cu o viteza peste limita legala, mentionand că la fila 23 exista o plansa foto in care sunt doua masini ce merg in sensuri opuse, dintre care una se presupune a fi a sa, insa instanta nu poate stabili care este autoturismul care a depsasit viteza legală.
Precizeaza ca un alt element foarte important este ca nu se poate face o legatura de cauzalitate, intrucat nu se observa numarul de inmatriculare al autoturismului.
Solicita a se observa ca nu au fost depuse la dosar acte potrivit art. 177 din Regulamentul de aplicare al OUG 195/2002.
Cu privire la temeinicia procesului-verbal, solicita a se avea in vedere ca nu exista depus la dosar niciun inscris prin care intimatul sa faca dovada ca aparatul radar si-a exercitat prin tasta de autocontrol functia prevazuta in aparatul tehnic, acest fapt putand fi verificat numai de un agent de politie rutier, care avea calitatea de agent constator, insa, in conditiile de față, persoana care l-a oprit pe acesta si care pretinde ca la distanță de cativa km in spate ar fi incalcat viteza nu avea calitatea de agent constator, incalcandu-se art. 180 alin. 1 din Regulamentul de aplicare al OUG 195/2002, precum si art. 17 din OG 2/2001, mentionand ca potrivit art. 181 din Regulamentul de aplicare al OUG 195/2002 numai agentul constator care are acces la aparatul radar si poate sa prelucreze imaginea putea sa faca o astfel de constatare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Slatina la data de 09.06.2015 sub nr._, petentul M. G. a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța, în contradictoriu cu intimatul I. O., să anuleze procesul verbal de contravenție . nr._ din data de 23.05.2015 cu exonerarea de plata amenzii contraventionale.
În motivarea în fapt a cererii, petentul a învederat instanței că în data de 23.05.2015 a fost oprit in loc. Ganeasa si i s-a comunicat ca la o distanta de aproximativ 1,5 km in spate de locul opririi,a fost depistat de un aparat radar amplasat pe o mașina in mișcare, fara însemnele politiei si ca a circulat cu o viteza necorespunzatoare.
Întrebând polițistul care l-a oprit de unde știe acest lucru, daca nu a văzut personal ecranul aparatului radar, i s-a comunicat ca i-a fost transmis agentului printr-o stație radio in timp ce circula si de aceea petentul a fost oprit din circulație.
În opinia petentului, procesul verbal nu este legal întocmit, întrucât persoana care a întocmit actul sancționator nu a constatat personal aceasta incalcare de lege și nu poate avea calitatea de agent constatator.
Petentul arată că i-a comunicat agentului de poliție ca va semna procesul verbal si i-a cerut sa menționeze in cuprinsul acestuia, la rubrica obiecțiuni, ca aspectele consemnate au fost constatate de alta persoana, undeva la o distanta de aproximativ 2 km in spate, aflat pe o mașina in mișcare.
Cum se grăbea, petentul susține a cerut să consemneze personal obiecțiunile, dar polițistul a refuzat, pe motiv ca nu are voie sa facă mențiuni pe procesul, menționând ca nu este de acord cu cele consemnate.
Petentul a invocat excepția nulității absolute a procesului verbal de contravenție, potrivit art.17, din OG 2/2001, pe considerentul ca persoana care a întocmit procesul-verbal nu a făcut si nu mai poate face dovada calității de agent constatator, sens în care a făcut trimitere la dispozițiile art. 180 alin. 1 din Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002 și art. 16 alin.1 din OG nr.2/2001, concluzionând că numai polițistul care are acces la mijlocul tehnic aflat in mișcare si numai după prelucrarea înregistrăriloreste considerat agent constatator.
In plus față de cele susținute anterior, petentul pretinde că procesul verbal a fost încheiat de către un polițist care nu era de la rutiera, nu era desemnat prin dispoziție a inspectorului general și nu se afla pe mașina in care era montat aparatul radarin mișcare.
Petentul a susținut că un alt motiv care atrage nulitatea absolută a procesului verbal de contravenție constă în faptul că mașina aflata in mișcare pe care era montat radarul, nu se afla la locul întocmirii procesului verbal si deci locul declarat in actul de sancționare nu este cel real,ceea ce echivalează cu lipsa mențiunii locului faptei, fiind încălcate prevederile art.16 din OG nr.2/2001.
Astfel, arată petentul că în primul aliniat din procesul verbal reiese ca fapta contravenționala s-a produs in localitatea Ganeasa și, în contradicție cu aceasta, polițistul a susținut ca s-a făcut constatarea in alt loc decât cel in care a fost oprit, apreciind ca in procesul verbal exista mențiuni care nu sunt conforme cu realitatea si ca s-a înscris fictiv locul faptei, pentru a se putea aplica o sancțiune.
Susține petentul că polițiștii nu au putut sa precizeze locul producerii faptei constatat cu radarul in mișcare, astfel că locul producerii faptei nu se cunoaște, fiind aplicabile prevederile art. 17 din OG nr.2/2001.
În opinia sa, stabilirea exacta a locului faptei este importanta sub aspectul raportării vitezei de circulație la viteza ce o permite respectiva porțiune de drum, fiind in imposibilitatea de a face proba contrara, neștiind dacă a încălcat sau nu legea si nici instanța nu poate realiza un control eficient si real de legalitate si temeinicie, concluzionând că un astfel de mod de descriere a faptei echivalează cu lipsa descrierii faptei contravenționale si contravine art.16 alin. l si art.17 din OG nr.2/2001..
Petentul a invocat excepția nulității absolute a procesului verbal de contravenție, decurgând din încălcarea prevederilor art. 177 din Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002, deoarece polițistul care a întocmit procesului verbal de contravenție nu avea calitatea de polițist rutier si nici nu era desemnat prin dispoziție a inspectorului general.
În ceea ce nelegalitatea procesului verbal de contravenție, petentul pretinde că s-a folosit un formular de proces verbal de contravenție care nu estecel de la Anexa „l-D", art. 181 din Regulament de aplicare a OUG nr. 195/2002, polițistul având obligația sa menționează . numărul mijlocului tehnic cu care s-a stabilit viteza de circulație,precum si auto pe care este instalat aparatul de măsurare a vitezei.
Petentul consideră că aparatul radar trebuie sa dețină un buletin de verificare metrologica, valabil 12 luni si eliberat de Biroul R. de Metrologie Legala, cât si un certificat de omologare, eliberat de aceiași instituție, potrivit art. 1.2, din Normele de Metrologie Legala nr.NML-021 -05/23.11.2005.
Afirmă petentul că limita de viteza stabilita pe acea porțiune de drum in care se pretinde ca a depășit viteza legala era de 80 km/h,fapt ce se poate dovedi cu semnificația indicatoarelor din acea zona, astfel că dacă viteza legala a fost depășita cu 7 Km/h, fata de viteza legal stabilita pe acea porțiune de drum, fapta nu constituie o abatere si nu este sancționată de lege.
Având in vedere sancțiunea aplicată, petentul consideră că sarcina probei in dovedirea vinovăției revine agentului constatator.
In drept au fost invocate OG nr. 2/2001.
În dovedirea plângerii petentul a anexat, în copie, C.I. și procesul verbal de constatare a contravenției contestat, în original.
Intimatul a anexat înscrisuri ( f. 23-29).
Fiindu-i comunicată acțiunea, în termenul prevăzut de art. 201 Noul Cod procedură civilă intimatul I.P.J.O. a depus întâmpinare la dosar prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată.
In motivarea întâmpinării intimata a arătat că actul de sancționare este temeinic și legal întocmit iar acest act face dovada deplină a situației de fapt și de drept existente în cauză, până la proba contrară.
Procesul verbal de contravenție respectă întocmai condițiile de fond și formă impuse de O.G.2/2001, nu este afectat de nicio nulitate, iar sancțiunea aplicată este proporțională cu gravitatea faptei săvârșite.
Potrivit art.269 alin. 1 codul de procedură civilă conform cărora, " înscrisul autentic este înscrisul întocmit sau, după caz, primit și autentificat de o autoritate publică, de notarul public sau de către o altă persoană învestită de stat cu autoritate publică, în forma și condițiile stabilite de lege. Autenticitatea înscrisului se referă la stabilirea identității părților, exprimarea consimțământului acestora cu privire la conținut, semnătura acestora și data înscrisului procesul-verbal de constatare si sancționare a contravenției constituie un înscris autentic.
In conformitate cu prevederile art.270 alin 1 Cod de procedură civilă „înscrisul autentic face deplina dovadă, față de orice persoană, până la declararea sa ca fals, cu privire la constatările făcute personal de către cel care a autentificat înscrisul, în condițiile legii".
Prin urmare, procesul verbal de constatare și sanctionare a contraventiilor reprezintă un înscris autentic ce se bucură de prezumția de veridicitate și temeinicie cu privire la cele constatate și consemnate până la proba contrară ce revine celui care contestă înscrisul respectiv.
În conformitate cu dispozițiile art. 249 Codul de procedură Civilă „cel care face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege".
În conformitate cu prevederile art. 411, alin.l, pct. 2 din Codul de
La rândul său, petentul a depus la dosar răspuns la întâmpinare prin care a arătat că afirmațiile intimatului, potrivit cu care procesul verbal de contravenție este un act autentic sunt total neadevărate, întrucât după cum se poate observa din conținutul actului lipsesc tocmai elementele esențiale ale unui astfel de act, respectiv „consimțământul părților cu privire la conținutul actului".
Petentul a făcu trimitere dispozițiile art. 15 alin. 1 din OG nr. 2/2001, concluzionând că spre deosebire de un act autentic, care face dovada deplina până la declararea sa ca fals, procesul verbal de contravenție poate fi contestat atât potrivit art. 31 din OG 2/2001, cât si potrivit OUG 195/2001.
Cu privire la partea in sarcina căreia cade efectuarea probei, petentul a invocat jurisprudența C.E.D.O, (cauza A. contra României și cauza Blum contra Austriei ), considerând că beneficiază de prezumția de nevinovăție, potrivit art. 6 din CEDO, dar și doctrina, cât si practica judiciară din ultimii ani.
Cu privire la pericolul social al faptei, gravitatea acesteia si pagubele pricinuite, respectiv „circulația pe un drum public cu o viteza mai mare decât cea stabilită pentru acea porțiune de drum"; consideră petentul ca niciuna din aceste consecințe nu s-au produs, fara a mai face vorbire ca fapta in sine este nesusținuta de probe, ceea ce explică aplicarea prezumției de nevinovăție.
Petentul a citat din considerentele Deciziei nr.70/21.02.2013 a Curții Constituționale a României, respectiv Decizia nr. 1096/08.09.2009, publicata in MO nr.695/15.10.2009.
Consideră petentul că întrucât intimatul nu a depus in susținerea temeiniciei si legalității actului sancționator verificarea metrologica, certificatul de omologare, certificatul de atestare al agentului, desemnarea de la inspectorul sef, dovezi pentru limita de viteza pe acea porțiune de drum, aceasta semnifică recunoașterea ca acesta nu a fost întocmit potrivit legii.
In cursul cercetării judecătorești a fost administrată proba cu înscrisurile depuse la dosar de către părți.
Analizând plângerea contravențională în considerarea probelor de la dosar și prin raportare la dispozițiile legale incidente, instanța reține următoarele situații de fapt și de drept:
Prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ din data de 23.05.2015, întocmit de intimat (f.6), petentul a fost sancționat cu amendă în cuantum total de 585 lei, pentru contravenția prev. de art. 121 alin. 1 din Reg. Aplic. OUG 195/2002 și sancț. de art. 101 alin. 2 din OUG 195/2002, constând în depășirea cu 31 - 40 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic
In ceea ce privește legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor întocmit de intimat, instanța constată că acesta conține data și locul unde a fost încheiat, numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator, descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei, indicarea actelor normative incidente, termenul de exercitare a căii de atac. De asemenea, instanța constată că plângerea a fost introdusă în termenul legal, prevăzut de art. 31 alin.1 din O.G. nr. 2/2001.
Contrar susținerilor petentului, cu referire la nulitatea procesului verbal decurgând din presupusa încălcare a art. 181 alin. 1 din Reg. Aplic. a OUG 195/2002, în sensul că procesul verbal de contravenție a fost întocmit de o persoană care nu avea calitatea de agent constatator, fiind o persoană diferită față de cea care a constatat contravenția și fără calitatea de polițist rutier desemnat prin dispoziție a inspectorului general, instanța reține că acest fapt nu este prevăzut sub sancțiunea nulității, în condițiile art. 17 din OG 2/2001.
Așadar, fiind vorba de o nulitate virtuală, anularea actului intervine, în condițiile art. 179 C. proc. civ., doar în măsura dovedirii unei vătămări care să decurgă din viciul constatat și care să nu poată fi înlăturată decât prin anularea actului.
În plus, instanța reține că potrivit Deciziei nr. XXII/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, nulitățile absolute sunt cele prevăzute în art.17 din OG nr.2/2001, arătându-se că: „situațiile în care nerespectarea anumitor cerințe atrage întotdeauna nulitatea actului întocmit de agentul constatator al contravenției sunt strict determinate prin reglementarea dată în cuprinsul art.17 din ordonanță.”, astfel că invocarea altor aspecte privind întocmirea procesului verbal de constatare a contravenției pot fi asimilate unor nulități relative în condițiile art. 105 VC.pr. civ. ( respectiv art. 179 C. proc. civ. în vigoare la data formulării prezentei), și ca atare petentul avea obligația să invoce și să facă dovada unei vătămări ce nu se poate înlătura decât prin anularea actelor îndeplinite.
De asemenea, se arată expres în considerentele deciziei precitate că: „În acest sens este de observat că în Ordonanța Guvernului nr.2/2001 sunt înscrise anumite cerințe specifice pe care trebuie să le îndeplinească, în anumite situații, procesul-verbal încheiat de agentul constatator al contravenției, este adevărat, fără a se mai menționa că nerespectarea lor ar atrage nulitatea actului.”
Așadar, atâta timp cât motivul invocat de petent nu se regăsește între cazurile de nulitate absolută strict și limitativ prevăzute în cuprinsul art.17 din O.G. nr.2/2001, trebuie să se aprecieze că o atare omisiune nu poate să atragă decât nulitatea relativă a procesului-verbal de constatare a contravenției ce a fost încheiat în astfel de condiții.
Ca urmare, pentru a se dispune anularea procesului-verbal de constatare a contravenției era necesar petentul să dovedească nu numai faptul că agentul care a întocmit procesul verbal nu a constatat personal contravenția, ci și că acest fapt i-a produs o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea procesului-verbal de constatare a contravenției, probă pe care partea nu a făcut-o în prezenta.
În plus, cu referire la nulitatea actului sancționator rezultată din pretinsa neindicare a locului în care a fost săvârșită fapta, instanța constată că în cuprinsul procesului verbal s-a menționat ca loc al săvârșirii faptei „ DN 64 Găneasa km 37”, fiind așadar consemnat acest element obligatoriu, în raport de dispozițiile art. 17 din O.G. nr. 2/2001.
Ori, dacă petentul susține că locul săvârșirii faptei, înscris în cuprinsul procesului verbal, nu este cel real, atunci acestuia îi revenea, potrivit art. 249 C.pr.civ., sarcina de a proba această afirmație, obligație neîndeplinită însă de partea interesată și oricum contrazisă de planșele foto depuse la dosar de partea interesată.
În ceea ce privește apărarea petentului, în sensul că la încheierea procesului verbal de contravenție s-a folosit un formular care nu ar fi legal, instanța reține potrivit art. 181 din HG 1391/2006, în situația în care fapta a fost constatată cu ajutorul unui mijloc tehnic certificat sau unui mijloc tehnic omologat și verificat metrologic, polițistul rutier încheie un proces-verbal de constatare a contravenției, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 1D, după prelucrarea înregistrărilor și stabilirea identității conducătorului de vehicul.
Rezultă deci că dispozițiile art. 181 din HG 1391/2006 nu sunt aplicabile în speță, întrucât acest text legal reglementează situația procesului verbal de contravenție care se încheie în lipsa contravenientului, după ce datele de identificare ale acestuia au fost comunicate, în scris, la solicitarea organelor de poliție.
Cu privire la temeinicia procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, instanța reține că acesta este un act administrativ de autoritate, cu caracter jurisdicțional, ce face dovada deplină a situației de fapt până la proba contrară, conform art. 34 din O.G. nr. 2/2001.
Deși O.G. nr.2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul verbal contravențional legal întocmit face dovada deplină a situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
În virtutea dispozițiilor art. 249 c.p.civ. sarcina acestei probe incumbă petentului, care numai prin administrarea unor probe certe si concludente poate răsturna prezumția de veridicitate a procesului verbal.
În cauză însă, această prezumție de veridicitate de care se bucură procesul verbal de contravenție nu a fost răsturnată, în condițiile în care petentul nu a făcut dovada existenței unei alte situații de fapt decât cea reținută în sarcina sa prin procesul-verbal de contravenție, potrivit art. 249 c.p.civ.
Cum materia contravențională, conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, poate fi calificată ca aparținând materiei penale, din perspectiva garanțiilor instituite de aceasta, instanța trebuie să asigure toate garanțiile prevăzute de art. 6 din Convenție, cu condiția respectării unui raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul legitim urmărit.
Privitor la dispozițiile art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului, în acord cu jurisprudența Curții de la Strasbourg, în privința prezumțiilor si a limitei rezonabile pe care statele nu trebuie sa o depășească în folosirea lor, una din limitele până la care să acționeze prezumția de temeinicie a procesului verbal trebuie să fie dată de constatarea personală a faptei de către agent.
Astfel, în situația în care fapta este constatată personal de agentul constatator, cum este și speța de față, procesul verbal legal întocmit, se bucură de prezumția de temeinicie și, în absența altor probe propuse de către petent pentru răsturnarea acesteia plângerea va fi respinsă. Aceste concluzii sunt confirmate și de decizia adoptată în cauza N. c. României, de unde reiese foarte clar că sunt respectate garanțiile prevăzute de art. 6, dacă petentul a avut posibilitatea sa facă dovada contrarie constatărilor din procesul-verbal, în fata instanței.
Ori, din planșele foto de la dosar (f.23-25), coroborat cu buletinul de verificare metrologică nr._/18.02.2015 și atestatul de operator radar privind pe Ganesanu A. (f.27), instanța constată că într-adevăr, în data de 23.05.2015, ora 12,15, pe raza localității Găneasa, jud. O., petentul, aflându-se la volanul autoturismului marca SKODA cu nr. de înmatriculare_, a fost înregistrat de aparatura R. Pyton II montată pe autospeciala cu nr. de înmatriculare_ circulând cu viteza de 87 km/h.
Raportat la planșele foto depuse de intimat menționate anterior, instanța reține că înregistrările în baza cărora a fost constatată contravenția respectă condițiile impuse de pct. 3, subpunctul 3.5., paragraful 3.5.1 din Norma de metrologie legala NML 021-05 astfel cum a fost modificată prin Ordinul Nr. 187/2009, respectiv acestea conțin data și ora la care a fost efectuată măsurarea; valoarea vitezei măsurate; imaginea autovehiculului, din care să poată fi pus în evidență numărul de înmatriculare al acestuia.
Instanța, văzând dispozițiile pct. 3.2.6 rap. la pct. 5.2.1 din Ordinul nr. 301/2005, reține că în speță, potrivit buletinului de verificare metrologică nr._/18.02.2015 (f.25) cinemometrul este certificat pentru utilizare în măsurarea vitezei, astfel că viteza măsurată de acest aparat radar este viteza legal stabilită.
Cu referire la susținerile petentului, cu privire la faptul că viteza stabilită pentru porțiunea în care a fost săvârșită presupusa contravenție era de 80 km/h, instanța le va înlătura ca neîntemeiate, constatând că materialul probator administrat în prezenta a confirmat că fapta a fost constatată în interiorul localității Găneasa. Ori, potrivit dispozițiilor legale în materie limita maximă de viteză în localitate este de 50 km/h, petentul neprobând în prezenta incidența dispozițiilor art. 49 alin. 1 din OUG 195/2002.
În consecință, ținându-se cont și de împrejurarea că în speță nu se poate reține existența vreunei cauze de nulitate absolută a procesului – verbal, instanța constată așadar că forța probantă a procesului – verbal nu a fost înlăturată, acesta bucurându-se în continuare de prezumția de legalitate și temeinicie.
Instanța constată, în plus, că petentul a avut posibilitatea de a formula apărări, de a-și prezenta punctul de vedere și de a solicita administrarea de probe, având astfel posibilitatea de a dovedi lipsa de temeinicie a celor cuprinse în procesul-verbal de contravenție. Astfel cum s-a decis de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza I. P. c. României (cererea nr._/04, decizia de inadmisibilitate din 28 iunie 2011) prezumțiile de drept nu sunt interzise de Convenție, sarcina instanțelor interne fiind de a asigura o proporționalitate între acestea și prezumția de nevinovăție, cerință ce a fost respectată în cauză.
Față de considerentele expuse mai sus, dat fiind faptul că prezumția de veridicitate a procesului-verbal contestat instituită de legea română nu a fost răsturnată prin proba contrară făcută de către petent și având în vedere jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, sancțiunea contravențională fiind corect individualizată, în temeiul art. 34 coroborat cu art. 31 din OG nr.2/2001, instanța urmează să respingă plângerea formulată de petent împotriva procesului verbal, pe care îl va menține ca legal și temeinic.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
H O T A R A S T E
Respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petentul M. G. (CNP_) cu reședința in Pausesti Maglasi, ., Jud. V., în contradictoriu cu intimat I. O., cu sediul în mun. Slatina, ..19, jud.O. împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din data de 23.05.2015, pe care îl menține ca temeinic și legal.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Judecătoria Slatina.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21.01.2016.
PREȘEDINTE GREFIER
C. O. R. M.
Red. O.C./Tehnored. P.C.
Ex. 4/ pag. 7
10.02.2016
| ← Contestaţie la executare. Încheierea nr. 457/2016.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 479/2016.... → |
|---|
