Contestaţie la executare. Sentința nr. 482/2016. Judecătoria SLATINA

Sentința nr. 482/2016 pronunțată de Judecătoria SLATINA la data de 20-01-2016 în dosarul nr. 482/2016

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SLATINA

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 482

Ședința publică din data de 20.01.2016

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: M. E. C.

GREFIER: R. M. T.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect ,,contestație la executare,, formulată de contestatorii F. M. (CNP_) și F. G. C. (CNP_), ambii cu domiciliul în Slatina, ., . în contradictoriu cu intimata P. M. SLATINA-DIRECȚIA ECONOMICĂ, cu sediul în Slatina, ., jud. O..

Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc in ședința din 13.01.2016, susținerile părților fiind consemnate in încheierea de ședința de la acel termen, ce face parte integranta din prezenta hotărâre.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Slatina la data de 04.11.2015 sub nr._ contestatorii F. M. si F. G. C. în contradictoriu cu intimata P. Municiului Slatina-Directia Economică prin Primar au formulat contestație la executare privind actele de executare din dosarul de executare nr._ din 28.10.2015, solicitând anularea parțiala a titlului executoriu cu nr. de inregistrare_ din 28.10.2015 emis pe numele F. M. si G. C. pentru suma de 5000 lei reprezentând "amenzi buget local", din procesul verbal de contravenție . nr._ emis de ISU O. la 12.06.2015 în principal-pentru lipsa calității de debitori a lor iar în subsidiar- pentru ca, creanța nu este certa si exigibila; anulare celorlalte acte de executare, cu privire la suma de 5000 lei din titlu executoriu, reprezentând amenzi la bugetul local conform procesului verbal de contravenție . nr._ din 12.06.2015;

În motivarea contestației la executare, contestatorii au arătat că la data de 12.06.2015, in urma unui control efectuat la CABINET AVOCAT F. M., din Slatina . jud. O., reprezentantul ISU -O. a încheiat procesul verbal . nr._, prin care a sancționat cu amenda in cuantum de 5000 lei pe F. M., in calitate de Avocat administrator al cabinetului de avocatura F. M. cu sediul in Slatina . jud. O..

Rezulta cu certitudine ca persoana sancționată prin procesul verbal de contravenție . nr._ din 12.06.2015 emis de ISU-O., este Cabinetul de Avocat F. M. cu sediu in Slatina . jud. O..

Titlu executoriu cu nr. de înregistrare_ din 28.10.2015 emis de către intimata - pentru suma de 5000 lei reprezentând amenzi din procesul verbal de contravenție . nr._ din 12.06.2015, emis de ISU, O. - este îndreptat împotriva reclamanților ca persoane fizice F. M. si G. C., in mod nelegal.

F. G. C. nu este menționata in procesul verbal de contravenție amintit.

Contestatorii apreciază ca Titlu Executoriu cu nr. de înregistrare_ din 28.10.2015, este nelegal pentru suma de 5000 lei reprezentând amenzi din procesul verbal de contravenție . nr._ din 12.06.2015 emis de ISU,O.- deoarece persoana sancționată prin procesul verbal de contravenție este Cabinet de Avocat F. M. - iar titlu executoriu este îndreptat împotriva unei alte persoane, respectiv F. M. si G. C. persoane fizice.

Contestatorii au solicitat în subsidiar anularea parțiala a aceluiasi titlu executoriu tot pentru suma de 5000 lei reprezentând amenzi din procesul verbal de contravenție . nr._ din 12.06.2015, pentru motivul ca creanța de 5000 lei nu este certa si nici exigibila, deoarece împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ din 12.06.2015, a formulat plângere contravenționala la Judecătoria Slatina.

Plângerea suspenda executarea sancțiunii contravenționale .

In drept au fost invocate dispoz. art. 711 si urm. C.p.civ. si L180/2002

In sustinerea cererii contestatorii au depus la dosar un set de înscrisuri ( f.5-9)

Intimata P. Municiului Slatina a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestatiei ca neîntemeiată.

In motivarea întâmpinării intimata a arătat că au fost chemați în judecată pentru anularea formelor de executare emise în dosarul de executare silită nr._/28.10.2015, prin care a fost demarată procedura de executare silită în temeiul dispozițiilor Codului de procedură fiscală, pentru neîndeplinirea obligației de plată a amenzii aplicate de ISU O. prin procesul-verbal de contravenție . nr._/12.06.2015.

Sunt intemeiate criticile contestatarei F. G. C. referitoare la faptul ca nu trebuia demarata procedura de executare silita decât in contradictoriu cu ersoana sancționată contravențional, in sarcina căreia s-a reținut o obligație strict personala, actele de executare cuprinzând in mod eronat si numele contestatarei, fiind emise astfel motivat de faptul ca organul fiscal a deschis rolul comun al soților. Ca atare, solicita ca actele de executare silita sa fie menținute numai in contradictoriu cu contestatorul F. M., pentru motivele ce vor fi expus in continuare:

Procedura de executare silită a fost efectuată cu respectarea dispozițiilor legale aplicabile în materie și prevăzute de OG nr. 92/2003, privind codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, fiind demarată ca urmare a faptului că reclamantul nu a respectat dispozițiile art. 22 din OG nr. 92/2003, privind codul de procedură fiscală, în sensul de a plăti la termenele legale impozitele, taxele și alte sume datorate bugetului general consolidat.

În speță, titlul de creanță prin care s-au stabilit drepturile patrimoniale ale unității administrativ-teritoriale, corelativ cu obligațiile de plată ale contestatarului este reprezentat de procesul-verbal de contravenție . nr._/12.06.2015, privind sancționarea contravenționala a reclamantului F. M. cu amenda in valoare de 5.000 lei, reclamantul fiind persoana sancționată contravențional, așadar debitorul obligației de plata, fiind invocata fara temei lipsa calității de persoana obligata, conform susținerii sale principale.

Intimata mentionează că s-a procedat la începerea măsurilor de executare silită având în vedere faptul că procesul-verbal de contravenție a fost înaintat spre executare compartimentului de specialitate din cadrul Primăriei municipiului Slatina cu atribuții de executare silită, în speță Direcția Economică, în considerarea art. 39, alin. 1, lit. a, din OG 2/2001 în conformitate cu care, punerea în executare a sancțiunii amenzii contravenționale se face de către organul din care face parte agentul constatator, ori de câte ori nu se exercită calea de atac împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției în termenul prevăzut de lege. în acest sens, potrivit alin. 2 al aceluiași articol, în vederea executării amenzii, organele prevăzute la art. 1 vor comunica din oficiu procesul-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii, neatacat cu plângere în termenul legal, în termen de 30 de zile de la data expirării acestui termen, organelor de specialitate ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază teritorială domiciliază contravenientul.

In conformitate cu dispozițiile art. 136, alin. 1 din OG nr. 92/2003, „în cazul în care debitorul nu își plătește de bunăvoie obligațiile fiscale datorate, organele fiscale competente, pentru stingerea acestora, vor proceda la acțiuni de executare silită", organul fiscal emițând in mod legal și comunicând contestatarului somația și titlul executoriu.

Intimata arată în plus ca, procesul - verbal de contravenție comunicat de organul constatator spre executare nu sunt verificate de organul fiscal cu privire la formularea căilor de atac prevăzute de lege, fiind prezumate titluri executorii tocmai în considerarea dispozițiilor OGnr. 2/2001 menționate anterior, contestatarul fiind cel în culpă pentru demararea executării silite care, în slujba propriului interes ar fi trebuit să învedereze organului de executare situația de fapt ce atrage suspendarea executării, executarea silită fiind, și din acest punct de vedere, începută în mod legal.

Mai mult, formularea plângerii contravenționale nu este de natură să atragă anularea actelor de executare silită, contestatarul nefiind în măsură să anticipeze soluția dată de instanța de judecată în soluționarea acesteia. Precizează, in plus, ca admiterea contestației la executare nu este ținută de admiterea plângerii contravenționale, în eventualitatea în care instanța sesizată cu plângere contravențională s-ar fi pronunțat astfel, între cele două căi de atac neputând exista o strânsă legătură deoarece admiterea plângerii atrage în mod implicit incetarea forței coercitive a actelor de executare, potrivit dispozițiilor art. 148, alin. 4, lit. b din Codul de procedură fiscală, în conformitate cu care „executarea silită încetează dacă a fost desființat titlul executoriu", respectiv procesul-verbal de contravenție în cazul de față, motiv pentru care nu este necesară mijlocirea instanței de judecată pentru anularea actului de executare silită. Anularea formelor de executare după anularea procesului-verbal de contravenție ar fi de natură să lipsească de eficiență juridică un act emis fără încălcarea prevederilor legale de organul de executare, purtător de forță coercitivă și determinat de încălcarea obligației fiscale a însuși debitorului, aceea de a plăti la termenele legale impozitele, taxele, contribuțiile și alte sume datorate bugetului general consolidat, stabilită de art. 22 din OG nr. 92/2003, privind-codul de procedură fiscală.

Având în vedere aceste considerente și faptul că reclamantul nu a precizat care dispoziții ale legii sunt încălcate în derularea procedurii de executare silită, intimata solicită respingerea contestației la executare formulate ca fiind neîntemeiată

In cursul cercetării judecătoresti a fost administrată proba cu înscrisurile depuse la dosar.

Analizând actele si lucrările dosarului, instanța a retinut următoarele:

Potrivit art.632 alin.1 C.p.c: executarea silită se poate efectua numai în temeiul unui titlu executoriu.

În conformitate cu art.712 Cod Procedura Civila, impotriva executării silite insesi, precum si impotriva oricărui act de executare se poate face contestație la executare de către cei interesați sau vătămați prin executare. In cazul in care executarea silita se face in temeiul unui titlu executoriu care nu este emis de o instanța judecătoreasca, se pot invoca in contestația la executare apărări de fond impotriva titlului executoriu, daca legea nu prevede in acest scop o cale de atac.

Conform dispozițiilor legale menționate, prin procedura contestației la executare se pot invoca apărări de fond impotriva titlului executoriu, in cazul când acesta nu este o hotărâre data de o instanța judecătoreasca sau alt organ jurisdictional, daca pentru contestarea lui nu exista o alta procedura prevăzuta de lege.

Prin procesul-verbal de contraventie . nr._/12.06.2015, întocmit de agenti constatatori din cadrul Ministerul Afacerilor Interne-Inspectoratul pentru Situatii de Urgentă a Judetului O., petentul F. M. a fost sanctionat cu amendă contraventională în cuantum de 5000 lei.

La data de 28.10.2015, s-a emis titlul executoriu nr._ de către P. M. Slatina-Directia Economică, pe numele debitorilor F. M. si F. G. C., prin care debitorii au fost somati să achite suma de 5000 lei, în temeiul procesului-verbal de contraventie . nr._/12.06.2015, emis de Inspectoratul pentru Situatii de Urgentă a Judetului O..

La data de 28.10.2015, s-a emis somatia nr._, pe numele debitorilor F. M. si F. G. C., prin care debitorii au fost somati să achite suma de 5000 lei, în temeiul procesului-verbal de contraventie . nr._/12.06.2015, emis de Inspectoratul pentru Situatii de Urgentă a Judetului O..

Conform art. 37 din O.G. nr. 2/2001, procesul-verbal neatacat în termenul prevăzut la art. 31, precum și hotărârea judecătorească irevocabilă prin care s-a soluționat plângerea constituie titlu executoriu, fără vreo alta formalitate.

Potrivit art. 31 din O.G. nr. 2/2001, împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia.

Dispozitiile art. 37 alin.1 din OG 2/2001 stabilesc: punerea în executare a sancțiunii amenzii contravenționale se face astfel: 

a) de către organul din care face parte agentul constatator, ori de câte ori nu se exercită calea de atac împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției în termenul prevăzut de lege;  

b) de către instanța judecătorească, în celelalte cazuri.  

Contestatorul F. M. a arătat că a formulat plângere contraventională împotriva procesului- verbal de contraventie . nr._/12.06.2015, emis de Inspectoratul pentru Situatii de Urgentă a Judetului O..

Plângerea a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Slatina la data de 24.06.2015, sub numărul de dosar_

Acest dosar nu a fost solutionat în prezent.

Dispozitiile art.32 alin.3 din OG 2/2001 stabilesc: plângerea suspendă executarea. Plângerea persoanelor prevăzute la art. 31 alin. (2) suspendă executarea numai în ceea ce privește despăgubirea sau, după caz, măsura confiscării

Prin urmare, executarea silită a fost pornită în mod nelegal, împotriva debitorului F. M., întrucât procesul-verbal de contraventie nu constitutie titlu executoriu, având în vedere faptul că împotriva acestui proces-verbal de contraventie s-a formulat plângere contraventională.

În ceea ce o priveste pe debitoarea F. G. C., în mod nelegal s-a început executarea silită împotriva acesteia, întrucât aceasta nu a fost sanctionată prin procesul-verbal de contraventie mai sus mentionat.

Deci, împotriva acesteia nu există titlu executoriu pentru suma de 5000 lei, reprezentând amendă contraventională aplicată prin procesul-verbal de contraventie mai sus mentionat, pentru a se putea declansa executarea silită împotriva sa.

Raportat la cele mai sus arătate, se va admite contestatia la executare formulată, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

JUDECĂTORIA, ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite contestatia la executare formulată de contestatorii F. M. (CNP_) și F. G. C. (CNP_), ambii cu domiciliul în Slatina, ., ., . în contradictoriu cu intimata P. Municiului Slatina-Directia Economică prin Primar, cu sediul în Slatina, ., jud. O..

Anulează în parte titlul executoriu nr._/28.10.2015 si somatia nr._/28.10.2015 emise intimata P. Municiului Slatina-Directia Economică prin Primar, cu privire la suma de 5000 lei, reprezentând amendă, aplicată prin procesul-verbal de contraventie . nr._/12.06.2015.

Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Cererea de apel se depune la Judecatoria Slatina

Pronunțată în sedinta publică de la 20 ianuarie 2016

Președinte, Grefier,

M. E. C. R. M. T.

Red.jud.M.E.C

Data red.26.01.2016

Tehnored. P.C.

ex.5

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 482/2016. Judecătoria SLATINA